Coste împotriva Franței

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50528/99 prezentate de Thierry COSTE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 27 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători și domnul Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 1998 și înregistrată la 24 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Thierry Coste, este un resortisant francez, născut în 1964 și rezident în Bordeaux.

El este reprezentat în fața Curții de către M Thuin Palat, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin sentința din 5 martie 1996, tribunalul corecțional din Bordeaux l-a declarat pe reclamant vinovat de detenție fără autorizație administrativă a unor substanțe sau plante otrăvitoare clasificate drept narcotice și a facilitat folosirea narcoticelor. El l-a condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare, din care 30 de luni cu suspendare. În plus, a pronunțat împotriva sa o interdicție de a participa la o organizație de spectacole pe timp de noapte pe o perioadă de cinci ani și a ordonat confiscarea sumelor și substanțelor confiscate.

La 21 mai 1997, instanța de apel a lui Bordeaux a confirmat hotărârea pronunțată și a pronunțat interdicția asupra drepturilor civile, civile și a familiei reclamantului pe o perioadă de cinci ani. La 5 noiembrie 1997, reclamantul a obținut dreptul la asistență judiciară provizorie și, la 12 decembrie 1997, a depus un memoriu amplificativ. La tribunal în fața camerei criminale a Curții de Casație a fost stabilită la 4 iunie 1998, ora 14:00. Cu toate acestea, pe 3 iunie 1998, ora 19:15, avocatul care l-a reprezentat pe reclamant în fața instanței de apel a avocatului acestuia în fața Curții de Casație un fax astfel formulat Îmi pare foarte rău că vă deranjez de urgență în legătură cu Thierry Coste.

Am văzut săptămâna trecută și el mi-a spus ce avea de gând să facă pe 3 iunie. În loc de asta firma mea primește azi la ora 19:00 un telefon de la colega lui, care îmi spune că a fost internat la clinica Turney de Bordeaux. Sper că aceste monede vor fi în stare suficientă pentru a vă permite să obțineți o trimitere la o declarație a acestei cauze, ținând cont de situația care apare și de situația în care mă aflu de a introduce o procedură de scutire de la punerea în funcțiune până mâine dimineață. Avocatul reclamantului în fața Curții de Casație a luat imediat legătura cu avocatul general desemnat în acest caz.

Chiar înainte de a ajunge la tribunal, acesta din urmă a transmis Camerei Criminale următoarele documente: :1) un certificat al doctorului C., chirurg, datat 3 iunie 1998, declarând că starea de sănătate a reclamantului a necesitat admiterea sa la ora 17:09 la clinica Tourty în vederea unei apendicectomii la 4 iunie 1998, 2) statul de sănătate al reclamantului stabilit în aceeași zi de către clinică. La tribunal, avocatul reclamantului a solicitat ca cauza recurentului să fie disociată de cea a co-inculpaților săi și retrimisă la o audiere ulterioară. El susținea că situația reclamantului se referă la un caz de forță majoră pe care l-ar fi avut în mod clar nu avea timp să introducă o procedură de scutire de la punerea în stare de arest înainte de ora 14:00.

Printr-o hotărâre din 4 iunie 1998, camera criminală a declarat reclamantul decăzut din recurs, în conformitate cu art. 583 din Codul de procedură penală. Aceasta nu se pronunță asupra cererii de disjuncție a cauzelor și de trimitere la o audiere ulterioară. Dreptul intern relevant la art. 583 din Codul de procedură penală se citește astfel: mai mult de șase luni, care nu sunt în stare sau nu au obținut, din instanța care a pronunțat, scutește, cu sau fără cauțiune, de a se declara în stare de stare.

În cazul în care se solicită o scutire de la plata impozitului pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau a impozitului pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pierdere de profit sau pierdere sau pierdere de profit sau pierdere sau pierdere, în cazul în care o astfel de plată este efectuată în conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Parlamentului European și al Consiliului sau cu art. 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a impozitului pe profit sau pierdere, în cazul în care se aplică o măsură mai mare parte a impozitului pe profit sau pierdere, în cazul în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, în cazul în care se aplică unei întreprinderi sau în cazul în cazul în cazul în care se aplică art. 2 alineatul (1) litera (b) litera (b) din prezentul articol sau (2) litera (b) din prezentul articol) din prezentul articol.

Pentru ca recursul său să fie admisibil, este suficient ca reclamantul să justifice faptul că La art. 583 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 99-515 din 23 iunie 1999 care a aplicat pedeapsa privativă de libertate prevăzută în acest articol de la 6 luni la un an. Restul articolului nu se schimbă.

Aceeași lege a adăugat la cod un articol 583-1 care se citește astfel: □ Dispozițiile art. 583 nu se aplică atunci când instanța a condamnat o persoană în absența sa, după ce a refuzat să aplice art. 410 sau 411. În acest caz, recursul în cassare nu se poate referi decât la legalitatea hotărârii prin care instanța nu a recunoscut în mod valabil caracterul legal al faptului că persoana în cauză a fost pusă la dispoziție de către persoana în cauză în conformitate cu art. 3 alineatul (1) sau a refuzat să îl judece în absența sa în conformitate cu art. 411. GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (2) din Convenție, reclamantul se plânge că Curtea de Casație l-a declarat decăzut din recurs și a refuzat să-și divulge cauza de cea a co-inculpaților săi și să retrimită la o dată ulterioară, în timp ce nu i se putea permite să se constituie prizonier din cauza unei spitalizări urgente.

Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Guvernul subliniază că autoritățile franceze au tras consecințele hotărârii Curții în cauza Khalfaouic Franța (nr. 3479/97, CEDH 1999-IX). La trei zile de la pronunțarea hotărârii, procurorul general aproape de Curtea de Casație a trimis părților care au recurs în curs în materie penală, o scrisoare rectificativă indicând că nu era necesar să se dea curs obligației de a se pune în stare de fapt.

În mod similar, camera penală a fost de acord ulterior să examineze fondul cauzelor în care reclamantul nu era în mod oficial în stare de fapt. În cele din urmă, și mai recent, articolele 583 și 583-1 din Codul de procedură penală au fost abrogate prin art. 121 din Legea din 15 iunie 2000 privind prezumția de nevinovăție. În aceste circumstanțe, având în vedere nu numai eliminarea dispozițiilor în litigiu, ci și circumstanțele specifice cazului de față (certificate medicale produse care indică o spitalizare care face imposibilă punerea în aplicare), Guvernul consideră că ar trebui să se acorde înțelepciunea Curții, în ceea ce privește încălcarea dreptului de acces la o instanță pentru solicitant.

Recurentul declară că nu dorește să prezinte observații ca răspuns la cea a guvernului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle A. B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50528/99 présentée par Thierry COSTE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 novembre 2001 en une chambre composée de MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section Vu la requête susmentionnée introduite le 4 décembre 1998 et enregistrée le 24 août 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Thierry Coste, est un ressortissant français, né en 1964 et résidant à Bordeaux.

Il est représenté devant la Cour par M e F. Thouin ‑ Palat, avocat à Paris. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement du 5 mars 1996, le tribunal correctionnel de Bordeaux déclara le requérant coupable de détention sans autorisation administrative de substances ou plantes vénéneuses classées comme stupéfiants et d’avoir facilité à autrui l’usage de stupéfiants. Il le condamna à une peine de quatre ans d’emprisonnement dont trente mois avec sursis. Il prononça en outre à son encontre une interdiction de participer à une organisation de spectacles de nuit pour une durée de cinq ans et ordonna la confiscation des sommes et substances saisies.

Le 21 mai 1997, la cour d’appel de Bordeaux confirma le jugement entrepris et prononça de surcroît l’interdiction des droits civiques, civils et de la famille du requérant pour une durée de cinq ans. Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Le 5 novembre 1997, il obtint le bénéfice de l’aide juridictionnelle provisoire et, le 12 décembre 1997, il déposa un mémoire ampliatif. L’audience devant la chambre criminelle de la Cour de cassation fut fixée au 4 juin 1998 à 14 heures. Toutefois, le 3 juin 1998 à 19h15, l’avocat qui avait représenté le requérant devant la cour d’appel adressa à l’avocat de celui-ci devant la Cour de cassation une télécopie ainsi libellée : « Je suis vraiment désolé de vous déranger en urgence à propos de Thierry Coste.

Je l’ai vu la semaine dernière et il m’a fait part de ce qu’il allait se mettre en état ce 3 juin. Au lieu de quoi mon cabinet reçoit ce jour à 19 h un appel de sa compagne me faisant savoir qu’il était hospitalisé à la clinique Tourny de Bordeaux. Je reçois de cette clinique un bulletin d’hospitalisation et un certificat du docteur C. qui me parvient à l’instant. J’espère que ces pièces seront en l’état suffisantes pour vous permettre d’obtenir un renvoi de l’évocation de cette affaire compte tenu de la situation qui se présente et de l’impossibilité dans laquelle je me trouve d’introduire une procédure de dispense de mise en état avant demain matin. » L’avocat du requérant devant la Cour de cassation prit immédiatement contact avec l’avocat général désigné dans cette affaire.

Juste avant l’audience, ce dernier transmit à la Chambre criminelle les documents suivants :1) un certificat du docteur C., chirurgien, daté du 3 juin 1998, et certifiant que l’état de santé du requérant avait nécessité son admission à 17h09 à la clinique Tourny en vue d’une appendicectomie le 4 juin 1998, 2) le bulletin d’hospitalisation du requérant établi le même jour par la clinique. A l’audience, l’avocat du requérant sollicita que l’affaire du requérant soit disjointe de celle de ses co-accusés et renvoyée à une audience ultérieure. Il alléguait que la situation du requérant relevait d’un cas de force majeure puisqu’il n’avait manifestement pas le temps d’introduire une procédure de dispense de mise en état avant l’audience de 14h.

Par un arrêt du 4 juin 1998, la chambre criminelle déclara le requérant déchu de son pourvoi, en application de l’article 583 du code de procédure pénale. Elle ne se prononça pas sur la demande de disjonction des causes et de renvoi à une audience ultérieure. B. Le droit interne pertinent L’article 583 du code de procédure pénale se lit ainsi : « Sont déclarés déchus de leur pourvoi les condamnés à une peine emportant privation de liberté pour une durée de plus de six mois, qui ne sont pas en état ou qui n’ont pas obtenu, de la juridiction qui a prononcé, dispense, avec ou sans caution, de se mettre en état. L’acte de leur écrou ou l’arrêt leur accordant dispense est produit devant la Cour de cassation, au plus tard au moment où l’affaire y est appelée.

Pour que son recours soit recevable, il suffit au demandeur de justifier qu’il s’est constitué dans une maison d’arrêt, soit du lieu où siège la Cour de cassation, soit du lieu où a été prononcée la condamnation ; le surveillant-chef de cette maison d’arrêt l’y reçoit sur l’ordre du procureur général près la Cour de cassation ou du chef du parquet de la juridiction de jugement. » L’article 583 du code de procédure pénale a été modifié par la loi n° 99-515 du 23 juin 1999 qui a porté la peine privative de liberté prévue à cet article de six mois à un an. Le reste de l’article est sans changement.

La même loi a ajouté au code un article 583-1 qui se lit ainsi : « Les dispositions de l’article 583 ne sont pas applicables lorsque la juridiction a condamné une personne en son absence, après avoir refusé de faire application des articles 410 ou 411. En ce cas, le pourvoi en cassation ne peut porter que sur la légalité de la décision par laquelle la juridiction n’a pas reconnu valable l’excuse fournie par l’intéressé en application de l’article 410 ou a refusé de le juger en son absence conformément à l’article 411. » GRIEF Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint de ce que la Cour de cassation déclara celui-ci déchu de son pourvoi et refusa de disjoindre sa cause de celle de ses co-accusés et de renvoyer l’audience à une date ultérieure, alors qu’il lui était impossible de se constituer prisonnier en raison d’une hospitalisation urgente.

EN DROIT Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » Le Gouvernement souligne que les autorités françaises ont tiré les conséquences de l’arrêt de la Cour dans l’affaire Khalfaoui c. France (n° 34791/97, CEDH 1999-IX). Trois jours après le prononcé de l’arrêt, le procureur général près la Cour de cassation a envoyé aux parties ayant un pourvoi en cours en matière pénale, un courrier rectificatif indiquant qu’il n’y avait pas lieu de déférer à l’obligation de se mettre en état.

De même, la chambre criminelle a également par la suite accepté d’examiner au fond des affaires dans lesquelles le requérant ne s’était nullement mis en état. Enfin, et plus récemment, les articles 583 et 583-1 du code de procédure pénale ont été abrogés par l’article 121 de la loi du 15 juin 2000 sur la présomption d’innocence. Dans ces circonstances, au vu non seulement de la suppression des dispositions litigieuses, mais également des circonstances propres au cas d’espèce (certificats médicaux produits faisant état d’une hospitalisation rendant impossible la mise en état), le Gouvernement estime qu’il y a lieu de s’en remettre à la sagesse de la Cour, en ce qui concerne la violation du droit d’accès à un tribunal pour le requérant.

Le requérant déclare ne pas souhaiter présenter des observations en réponse à celle du Gouvernement. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. S. Dollé A. B. Baka Greffière Président