Blokker împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul este un național olandez, născut în 1943 și locuiește în Haarlem. El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Koekoek, un avocat practicant în Haarlem. La 7 aprilie 1997, în timp ce conducea o mașină, reclamantul a fost oprit de către poliție pentru un test de alcool. Un test de respirație luat de la el a dezvăluit un nivel de alcool de 655 μg/l. Deoarece acest lucru a fost mai mare de 220 μg/l, nivelul maxim statutar, poliția a confiscat (invocarea) permisului său de conducere. La 10 aprilie 1997, reclamantul a fost informat de procurorul public de la Tribunalul Regional Haarlem (Arrondissementsrechtbank) că permisul său de conducere ar rămâne confiscat pentru o perioadă de nouă luni.

La 21 aprilie 1997, reclamantul a depus o obiecție (bezwaarschrift) la Curtea Regională Haarlem împotriva deciziei procurorului public de a confisca permisul de conducere. În această obiecție, reclamantul a menționat că a plătit o amendă în 1995 pentru conducere beat și a explicat că are nevoie de permisul de conducere pentru motive profesionale. El a explicat, de asemenea, că, la 7 aprilie 1997, el a consumat mai mult alcool decât legal permis de conducere, deoarece el a fost sub o mare stres emoțional cauzat de circumstanțe private. În opinia sa, să-l privească de permisul său de conducere pentru o perioadă atât de lungă a fost disproporționat, deoarece aceasta ar afecta nu numai propriile activități profesionale, ci și ale persoanelor care lucrează pentru el.

Prin convocările din 22 aprilie 1997, reclamantul a fost ordonat să apară la 21 mai 1997 înaintea Magistratului (politierechter) al Curții Regionale Haarlem pentru acuzații de conducere beat. La 21 mai 1997, Magistratul a condamnat reclamantul de conducere beat. Reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi de NLG. 2.500 și discalificarea pentru conducere pentru o perioadă de șase luni (intzeging rijbevoegdheid). Discalificarea pentru conducere a fost suspendată în așteptarea unei perioade de probă de doi ani. Reclamantul nu a depus apel împotriva acestei hotărâri.

De asemenea, la 21 mai 1997, Curtea Regională Haarlem a determinat obiecția reclamantului din 21 aprilie 1997. Acesta a susținut că, deși hotărârea procurorului din 10 aprilie 1997 nu a putut fi considerată irazonabilă, depunerea scrisă și orală a reclamantului a dezvăluit motivele pentru a ordona că permisul de conducere confiscat să fie returnat reclamantului și, prin urmare, a emis un ordin în acest sens. Prin scrisoarea din 27 mai 1997, reclamantul a fost informat că, în urma informațiilor furnizate de poliție la 7 aprilie 1997, ministrul transporturilor, lucrărilor publice și gestionării apelor (ministrul van Verkeer en Waterstaat; denumit în continuare „ministrul”) a decis că reclamantul ar trebui să fie supus unei măsuri educaționale de alcool și trafic (Educatieve Maatregel Alcool en Verkeer; denumit în continuare „EMA”).

El a fost informat în continuare că costurile acestei măsuri, adică NLG. 500, ar fi plătite de către el însuși. El a fost avertizat că o insuficiență de cooperare în ceea ce privește EMA va duce la declararea licenței sale de conducere invalidă. Obiecția reclamantului (bezwaar) împotriva deciziei din 27 mai 1997 a fost respinsă de ministru. Reclamantul a fost informat de acest lucru prin scrisoarea din 15 octombrie 1997. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei respingeri la Curtea Regională Haarlem, care a fost respinsă de către președintele acestei instanțe prin hotărâre din 27 ianuarie 1998. Reclamantul a depus recurs împotriva hotărârii din 27 ianuarie 1998 la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afdeling Bestuursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State).

În baza articolului 6 din Convenție, în temeiul capului său penal, el susține că impunerea EMA constituie o pedeapsă dublă sau o măsură punitivă, deoarece instanța penală deja a abordat cazul său. El se plânge în continuare că, întrucât permisul său de conducere a fost deja returnat la el, impunerea EMA constituie o dificultate nejustificată. În plus, el s-a plâns de tratament necorespunzător, deoarece persoanele în care se constată un procent mai mare de alcool nu fac obiectul unei impuneri EMA, ci sunt supuse unei examinări medicale. În decizia sa din 29 aprilie 1998, președintele Diviziei de Jurisdicție Administrativă a respins apelul reclamantului.

În măsura în care este relevant, președintele Diviziei Jurisdicției Administrative a deținut: <Traducere> „Președintele [Curtea Regională] a considerat corect că, având în vedere faptul că recurentul are un nivel de alcool de 655 μg/l, s-au îndeplinit cerințele prevăzute în normele relevante pentru impunerea Măsurii educaționale. În circumstanța în care instanța penală, în momentul impunerii măsurii educaționale, a luat deja o decizie privind confiscarea permisului de conducere al recurentei nu modifică acest lucru, deoarece confiscarea în temeiul dreptului penal al permisului de conducere din motivele articolului 164 din Legea privind rutierul și traficul (Wegenverkeerswet) se referă la o procedură complet diferită de măsura legislativă administrativă de impunere a obligației de a respecta o măsură educațională.

Legislatorul nu exclude faptul că, în plus față de o infracțiune care implică alcool în temeiul dreptului penal, se impune o măsură de drept administrativ ca obligația de a respecta o măsură educațională… O legătură între procedurile penale și administrative din Legea rutieră și traficului, după cum se pare că recurentul dorește să facă, nu a fost destinată de legislator. Prin urmare, circumstanța conform căreia procedura penală s-a încheiat aparent înaintea procedurii de drept administrativ nu are consecințe pentru impunerea măsurii educaționale. Președintele împărtășește avizul președintelui <al Curții Regionale> că impunerea recurentei obligația de a se supune unei măsuri educaționale nu poate fi considerată o „acuzație penală” în sensul articolului 6 din Convenție.

Calificarea acordată de legislator la măsura, obiectivul măsurii urmăresc, natura și gravitatea măsurii și lipsa unui caracter punitiv a măsurii fac ca aceasta nu se referă la o pedeapsă sau sancțiuni, așa cum a susținut recurentei. În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia regulamentul duce la un tratament inegal al conducătorilor autovehiculelor care au consumat alcool, președintele susține, în primul rând, concluzia președintelui <al Curții Regionale> că nu se referă la cazuri similare. Șoferii cu vehicule motorizate, cu care în momentul în care sunt opriți <de către poliție> se găsește un nivel de alcool cu respirație mai mare de 915 μg/l nu se află într-o situație similară în care șoferii cu care se găsește un nivel de alcool cuprins între 570 μg/l și 915 μg/l.

La fel ca președintele < al Curții Regionale>, președintele nu găsește nicio bază pentru corectitatea argumentului recurentei că persoanele care au condus o mașină cu un procent considerabil mai mare de alcool primesc un tratament mai puțin sever pe care persoanele ca el. În acest sens, președintele subliniază posibilitatea, astfel cum a menționat președintele [al Curții Regionale], de a suspenda validitatea licenței de conducere a persoanelor care intră în „categoria mai grea”.

În plus, spre deosebire de persoanele care se încadrează în „categoria mai grea”, reclamantul nu va fi confruntat cu o examinare a capacităților sau a aptitudinii de conducere cu, în consecință, o declarație de invaliditate a permisului său de conducere.” B. Legislația și practicile interne relevante În cazul în care apar suspiciuni cu privire la capacitatea de conducere sau capacitatea fizică sau mentală de a conduce un titular de un permis de conducere, poliția sau alți oficiali publici desemnați prin Ordinea în Consiliu (Algemene Maatregel van Bestuur) sunt obligați, în conformitate cu art. 130 § 1 din Legea privind rutierul și traficul din 1994 (Wegenverkeerswet), să raporteze acest lucru în scris ministrului transporturilor, lucrărilor publice și gestionarea apei („ministrul”).

În temeiul articolului 131 § 1 din Legea privind drumurile și traficul din 1994, ministrul poate ordona, în cazul în care informațiile transmise oferă motive pentru acest lucru, că titularul de permis de conducere în cauză trebuie să fie supus unei anchete cu privire la capacitatea sau capacitatea de conducere a acestuia. În cazul în care rezultatele unei astfel de anchete nu sunt satisfăcătoare, ministrul poate declara licența de conducere a persoanei în cauză invalide. În conformitate cu art. 131 alineatul § 5 din Legea privind drumurile și traficul din 1994, ministrul poate decide, în cazul în care ministrul constată că informațiile transmise nu dezvăluie necesitatea unei anchete privind capacitatea de conducere sau capacitatea de conducere, să supună titularului de permis de conducere în cauză o măsură educativă.

În conformitate cu art. 132 § 1 din Legea privind drumurile și traficul, persoana pentru care s-a hotărât să impună o măsură educativă este obligată să coopereze în executarea măsurii educaționale. În conformitate cu art. 132 § 2 din Legea privind rutierul și traficul, în cazul în care persoana în cauză nu este în măsură să coopereze, ministrul decide imediat să declare invalidă (ungheldigheidsverklaring) permisul de conducere deținut de persoana respectivă.

art. 8 §§ § 1 și 2 din regulament menționează capacitatea de conducere și idoneitatea (Regeling maatregelen rijvaardigheid en geschiktheid), publicat în Journalul Oficial (Staatscourant), 1996, nr. 183, prevede că ministrul impune o măsură educațională de alcool și trafic („EMA”) în cazul în care: - s-a constatat că persoana în cauză a avut un nivel de respirație sau de alcool în sânge mai mare decât, respectiv, 570 μg/l sau, respectiv, 1,38; și nu mai mare decât, respectiv, 915 μg/l sau 2,10; sau - s-a constatat că persoana în cauză a avut un nivel de respirație sau de alcool în sânge mai mare decât, respectiv, 350 μg/l sau 0,88; în timp ce persoana în cauză, într-o perioadă anterioară de cinci ani a fost oprită <de către poliție> cu suspiciune de conducere sub influența alcoolului sau a unei alte substanțe a cărora se îngrijoră, știu sau ar trebui să ști că afectează capacitatea de a conduce.

În conformitate cu art. 10 din regulament, măsurile de conducere a capacităților și a aptitudinii, costurile unei măsuri educaționale trebuie suportate de persoana în cauză. O EMA constă în sesiuni de predare, prezentate de un profesor al Centrului pentru Alcool și Droguri, cu privire la riscurile de conducere sub influență. Durata totală a unei EMA este de trei zile întregi (o zi pe săptămână) și este finalizată printr-o evaluare individuală de aproximativ 11⁄2 ore în a patra zi. Profesorul va transmite Ministrului un raport cu privire la constatările sale privind participarea persoanei în cauză la EMA. Pe baza acestor concluzii, ministrul va decide dacă permisul de conducere al persoanei în cauză trebuie să fie declarat invalid.

O persoană supusă unei măsuri educaționale poate depune o obiecție ministrului împotriva deciziei respective. Un recurs împotriva deciziei ministrului cu privire la o astfel de obiecție constă în Divizia de Competență Administrativă a Consiliului de Stat. Numai ministrul este competent să ordone impunerea unei EMA. Prin urmare, nu poate fi impus de un judecător de instanță penală ca parte a unei sentințe în cazurile în care o persoană a fost condamnată pentru o infracțiune de trafic. În temeiul articolului 179 din Legea privind drumurile și traficul, o instanță penală poate, după ce a condamnat un conducător de conducere beat, să impună, printre altele, o penalitate secundară (bijkomende straf) pentru conducere pentru o perioadă maximă de cinci ani.

În cazul în care condamnarea, printre altele, conducerea beată este a doua în timpul unei perioade de cinci ani, decalificarea poate fi ordonată pentru o perioadă maximă de zece ani.

The applicant is a Dutch national, born in 1943 and living in Haarlem. He is represented before the Court by Mr J. Koekoek, a lawyer practising in Haarlem. A. On 7 April 1997, while driving a car, the applicant was stopped by the police for an alcohol test. A breath test taken from him disclosed an alcohol level of 655 μg/l. As this was higher than 220 μg/l, the statutory maximum level, the police confiscated (invordering) his driving licence. On 10 April 1997, the applicant was informed by the public prosecutor at the Haarlem Regional Court (Arrondissementsrechtbank) that his driving licence would remain confiscated for a period of nine months. On 21 April 1997, the applicant filed an objection (bezwaarschrift) with the Haarlem Regional Court against the public prosecutor’s decision to confiscate his driving licence.

In this objection, the applicant mentioned having paid a fine in 1995 for drunken driving and explained that he needed his driving licence for professional reasons. He further explained that, on 7 April 1997, he had consumed more alcohol than legally allowed for driving as he had been under a great emotional stress caused by private circumstances. In his opinion, to deprive him of his driving licence for such a lengthy period was disproportionate in that it would not only affect his own professional activities, but also those of the persons working for him. By summons of 22 April 1997, the applicant was ordered to appear on 21 May 1997 before the Magistrate (politierechter) of the Haarlem Regional Court on charges of drunken driving.

On 21 May 1997, the Magistrate convicted the applicant of drunken driving. The applicant was sentenced to payment of a fine of NLG. 2,500 and disqualification for driving for a period of six months (ontzegging rijbevoegdheid). The disqualification for driving was suspended pending a probation period of two years. The applicant did not file an appeal against this judgment. Also on 21 May 1997, the Haarlem Regional Court determined the applicant’s objection of 21 April 1997. It held that, although the public prosecutor’s decision of 10 April 1997 could not be regarded as unreasonable, the applicant’s written and oral submissions disclosed reasons for ordering that the confiscated driving licence be returned to the applicant and, consequently, issued an order to this effect.

By letter of 27 May 1997 the applicant was informed that, following information provided by the police on 7 April 1997, the Minister of Transport, Public Works and Water Management (Minister van Verkeer en Waterstaat; hereinafter “the Minister”) had decided that the applicant should be subjected to an Educational Measure Alcohol and Traffic (Educatieve Maatregel Alcohol en Verkeer; hereinafter “EMA”). He was further informed that the costs of this measure, i.e. NLG. 500, were to be paid by himself. He was warned that a failure to co-operate in respect of the EMA would result in declaring his driving licence invalid. The applicant’s objection (bezwaar) against the decision of 27 May 1997 was rejected by the Minister.

The applicant was informed of this by letter of 15 October 1997. The applicant filed an appeal against this rejection with the Haarlem Regional Court, which was rejected by the President of this court by judgment of 27 January 1998. The applicant filed an appeal against the judgment of 27 January 1998 with the Administrative Jurisdiction Division (Afdeling Bestuursrechtspraak) of the Council of State (Raad van State). Relying on Article 6 of the Convention under its criminal head, he argued that the imposition of the EMA constituted a double punishment or punitive measure since the criminal court had already dealt with his case. He further complained that, as his driving licence had already been returned to him, the imposition of the EMA constituted undue hardship.

He further complained of unequal treatment as persons in whom a higher alcohol percentage is found are not subject to an EMA imposition, but are subjected to a medical examination. In its decision of 29 April 1998, the President of the Administrative Jurisdiction Division rejected the applicant’s appeal. Insofar as relevant, the President of the Administrative Jurisdiction Division held: <Translation> “The President [of the Regional Court] has justly considered that, with the fact that the appellant was found to have an alcohol level of 655 μg/l, the requirements set out in the relevant rules for imposing the Educational Measure have been fulfilled.

The circumstance that the criminal court, at the time of the imposition of the Educational Measure, had already taken a decision as to the confiscation of the appellant’s driving licence does not alter this, as the confiscation under criminal law of the driving licence on grounds of Article 164 of the 1994 Road and Traffic Act (Wegenverkeerswet) concerns a wholly different procedure than the administrative law measure of imposing the obligation to comply with an Educational Measure. The legislator does not exclude that, in addition to dealing with an offence involving alcohol under criminal law, an administrative law measure is imposed like the obligation to comply with an Educational Measure…

A connection between the criminal and administrative procedures in the Road and Traffic Act, as the appellant apparently wants to make, has not been intended by the legislator. The circumstance that the criminal procedure apparently has ended prior to the administrative law procedure, therefore, has no consequences for the imposition of the Educational Measure. The President shares the opinion of the president <of the Regional Court> that imposing on the appellant the obligation to subject himself to an Educational Measure cannot be regarded as a “criminal charge” within the meaning of Article 6 of the Convention. The qualification given by the legislator to the measure, the aim the measure pursues, the nature and seriousness of the measure and the lacking of a punitive character of the measure make that it does not concern a punishment or sanction as argued by the appellant.

As to the appellant’s argument that the regulation results in an unequal treatment of motorised vehicle drivers having consumed alcohol, the President subscribes in the first place to the finding of the president <of the Regional Court> that it does not concern similar cases. Motorised vehicle drivers, with whom at the time when they are stopped <by the police> a breath alcohol level higher than 915 μg/l is found are not in a similar situation that drivers with whom an alcohol level between 570 μg/l and 915 μg/l is found. Like the president <of the Regional Court>, the President finds no basis for the correctness of the appellant’s contention that persons having driven a car with a considerable higher alcohol percentage receive a less severe treatment that persons like him.

In this connection, the President points to the possibility, as mentioned by the president [of the Regional Court], of suspending the validity of the driving licence of persons falling in the “heavier category”. Furthermore, unlike persons falling in the “heavier category”, the applicant will not be confronted with an examination of his driving ability or suitability with, as a possible result, a declaration of invalidity of his driving licence.” B. Relevant domestic law and practice Where suspicion arises as to the driving ability or the physical or mental suitability to drive of a holder of a driving licence, the police or other public officials as designated by an Order in Council (Algemene Maatregel van Bestuur) are obliged, under Article 130 § 1 of the 1994 Road and Traffic Act (Wegenverkeerswet), to report this in writing to the Minister of Transport, Public Works and Water Management (“the Minister”).

Under Article 131 § 1 of the 1994 Roads and Traffic Act, the Minister may order, in case the information transmitted gives reason for doing so, that the driving licence holder concerned must be subjected to an investigation of his or her driving ability or suitability. In case the results of such an investigation are unsatisfactory, the Minister may declare the driving licence of the person concerned invalid. Under Article 131 § 5 of the 1994 Road and Traffic Act, the Minister may decide, where the Minister finds that the information transmitted does not disclose a need for an investigation of the driving ability or suitability, to subject the driving licence holder concerned to an Educational Measure.

Pursuant to Article 132 § 1 of the Road and Traffic Act, the person in respect of whom it has been decided to impose an Educational Measure is obliged to co-operate in the execution of the Educational Measure. According to Article 132 § 2 of the Road and Traffic Act the Minister, in case of failure of co-operation of the person concerned, shall immediately decide to declare invalid (ongeldigheidsverklaring) the driving licence held by that person.

Article 8 §§ 1 and 2 of the Regulation measures driving ability and suitability (Regeling maatregelen rijvaardigheid en geschiktheid), published in the Official Gazette (Staatscourant) 1996, nr. 183, provides that the Minister shall impose an Educational Measure Alcohol and Traffic (“EMA”) where: - it has been found that the person concerned had a breath or blood alcohol level higher than, respectively, 570 μg/l or 1.3‰ and not higher than, respectively, 915 μg/l or 2.1‰; or - it has been found that the person concerned had a breath or blood alcohol level higher than, respectively, 350 μg/l or 0.8‰ whereas the person concerned, within a previous period of five years has been stopped <by the police> on suspicion of driving under the influence of alcohol or another substance of which the person concerns knows or should know that it affects the ability to drive.

According to Article 10 of the Regulation measures driving ability and aptitude, the costs of an Educational Measure are to be borne by the person concerned. An EMA consists of teaching sessions, given by a teacher of the Centre for Alcohol and Drugs, about the risks of driving under influence. The total duration of an EMA is three full days (one day per week) and it is finished by an individual evaluation lasting about 1½ hours on the fourth day. The teacher will transmit a report to the Minister on his or her findings as to the participation of the person concerned in the EMA. On the basis of these findings, the Minister will decide whether or not the driving licence of the person concerned is to be declared invalid.

A person subjected to an Educational Measure may file an objection with the Minister against that decision. An appeal against the Minister’s decision on such an objection lies with the Administrative Jurisdiction Division of the Council of State. Only the Minister is competent to order the imposition of an EMA. Consequently, it cannot be imposed by a criminal court judge as part of a sentence in cases where a person has been convicted of a traffic offence. Under Article 179 of the Road and Traffic Act, a criminal court may - after having convicted a driver of, inter alia, drunken driving - impose as a secondary penalty (bijkomende straf) disqualification for driving for a maximum period of five years.

In case the conviction of, inter alia, drunken driving is the second one during a period of five years, the disqualification can be ordered for a maximum period of ten years.