CtEDO 07.11.2000 Auto

BLOKKER v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
07.11.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BLOKKER v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Reclamantul este un național olandez, născut în 1943 și locuiește în Haarlem. El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Koekoek, un avocat practicant în Haarlem. La 7 aprilie 1997, în timp ce conducea o mașină, reclamantul a fost oprit de către poliție pentru un test de alcool. Un test de respirație luat de la el a dezvăluit un nivel de alcool de 655 μg/l. Deoarece acest lucru a fost mai mare de 220 μg/l, nivelul maxim statutar, poliția a confiscat (invocarea) permisului său de conducere. La 10 aprilie 1997, reclamantul a fost informat de procurorul public de la Tribunalul Regional Haarlem (Arrondissementsrechtbank) că permisul său de conducere ar rămâne confiscat pentru o perioadă de nouă luni. La 21 aprilie 1997, reclamantul a depus o obiecție (bezwaarschrift) la Curtea Regională Haarlem împotriva deciziei procurorului public de a confisca permisul de conducere. În această obiecție, reclamantul a menționat că a plătit o amendă în 1995 pentru conducere beat și a explicat că are nevoie de permisul de conducere pentru motive profesionale. El a explicat, de asemenea, că, la 7 aprilie 1997, el a consumat mai mult alcool decât legal permis de conducere, deoarece el a fost sub o mare stres emoțional cauzat de circumstanțe private. În opinia sa, să-l privească de permisul său de conducere pentru o perioadă atât de lungă a fost disproporționat, deoarece aceasta ar afecta nu numai propriile activități profesionale, ci și ale persoanelor care lucrează pentru el. Prin convocările din 22 aprilie 1997, reclamantul a fost ordonat să apară la 21 mai 1997 înaintea Magistratului (politierechter) al Curții Regionale Haarlem pentru acuzații de conducere beat. La 21 mai 1997, Magistratul a condamnat reclamantul de conducere beat. Reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi de NLG. 2.500 și discalificarea pentru conducere pentru o perioadă de șase luni (intzeging rijbevoegdheid). Discalificarea pentru conducere a fost suspendată în așteptarea unei perioade de probă de doi ani. Reclamantul nu a depus apel împotriva acestei hotărâri. De asemenea, la 21 mai 1997, Curtea Regională Haarlem a determinat obiecția reclamantului din 21 aprilie 1997. Acesta a susținut că, deși hotărârea procurorului din 10 aprilie 1997 nu a putut fi considerată irazonabilă, depunerea scrisă și orală a reclamantului a dezvăluit motivele pentru a ordona că permisul de conducere confiscat să fie returnat reclamantului și, prin urmare, a emis un ordin în acest sens. Prin scrisoarea din 27 mai 1997, reclamantul a fost informat că, în urma informațiilor furnizate de poliție la 7 aprilie 1997, ministrul transporturilor, lucrărilor publice și gestionării apelor (ministrul van Verkeer en Waterstaat; denumit în continuare „ministrul”) a decis că reclamantul ar trebui să fie supus unei măsuri educaționale de alcool și trafic (Educatieve Maatregel Alcool en Verkeer; denumit în continuare „EMA”). El a fost informat în continuare că costurile acestei măsuri, adică NLG. 500, ar fi plătite de către el însuși. El a fost avertizat că o insuficiență de cooperare în ceea ce privește EMA va duce la declararea licenței sale de conducere invalidă. Obiecția reclamantului (bezwaar) împotriva deciziei din 27 mai 1997 a fost respinsă de ministru. Reclamantul a fost informat de acest lucru prin scrisoarea din 15 octombrie 1997. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei respingeri la Curtea Regională Haarlem, care a fost respinsă de către președintele acestei instanțe prin hotărâre din 27 ianuarie 1998. Reclamantul a depus recurs împotriva hotărârii din 27 ianuarie 1998 la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afdeling Bestuursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State). În baza articolului 6 din Convenție, în temeiul capului său penal, el susține că impunerea EMA constituie o pedeapsă dublă sau o măsură punitivă, deoarece instanța penală deja a abordat cazul său. El se plânge în continuare că, întrucât permisul său de conducere a fost deja returnat la el, impunerea EMA constituie o dificultate nejustificată. În plus, el s-a plâns de tratament necorespunzător, deoarece persoanele în care se constată un procent mai mare de alcool nu fac obiectul unei impuneri EMA, ci sunt supuse unei examinări medicale. În decizia sa din 29 aprilie 1998, președintele Diviziei de Jurisdicție Administrativă a respins apelul reclamantului. În măsura în care este relevant, președintele Diviziei Jurisdicției Administrative a deținut: <Traducere> „Președintele [Curtea Regională] a considerat corect că, având în vedere faptul că recurentul are un nivel de alcool de 655 μg/l, s-au îndeplinit cerințele prevăzute în normele relevante pentru impunerea Măsurii educaționale. În circumstanța în care instanța penală, în momentul impunerii măsurii educaționale, a luat deja o decizie privind confiscarea permisului de conducere al recurentei nu modifică acest lucru, deoarece confiscarea în temeiul dreptului penal al permisului de conducere din motivele articolului 164 din Legea privind rutierul și traficul (Wegenverkeerswet) se referă la o procedură complet diferită de măsura legislativă administrativă de impunere a obligației de a respecta o măsură educațională. Legislatorul nu exclude faptul că, în plus față de o infracțiune care implică alcool în temeiul dreptului penal, se impune o măsură de drept administrativ ca obligația de a respecta o măsură educațională. ... O legătură între procedurile penale și administrative din Legea rutieră și traficului, după cum se pare că recurentul dorește să facă, nu a fost destinată de legislator. Prin urmare, circumstanța conform căreia procedura penală s-a încheiat aparent înaintea procedurii de drept administrativ nu are consecințe pentru impunerea măsurii educaționale. Președintele împărtășește avizul președintelui <al Curții Regionale> că impunerea recurentei obligația de a se supune unei măsuri educaționale nu poate fi considerată o „acuzație penală” în sensul articolului 6 din Convenție. Calificarea acordată de legislator la măsura, obiectivul măsurii urmăresc, natura și gravitatea măsurii și lipsa unui caracter punitiv a măsurii fac ca aceasta nu se referă la o pedeapsă sau sancțiuni, așa cum a susținut recurentei. În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia regulamentul duce la un tratament inegal al conducătorilor autovehiculelor care au consumat alcool, președintele susține, în primul rând, concluzia președintelui <al Curții Regionale> că nu se referă la cazuri similare. Șoferii cu vehicule motorizate, cu care în momentul în care sunt opriți <de către poliție> se găsește un nivel de alcool cu respirație mai mare de 915 μg/l nu se află într-o situație similară în care șoferii cu care se găsește un nivel de alcool cuprins între 570 μg/l și 915 μg/l. La fel ca președintele < al Curții Regionale>, președintele nu găsește nicio bază pentru corectitatea argumentului recurentei că persoanele care au condus o mașină cu un procent considerabil mai mare de alcool primesc un tratament mai puțin sever pe care persoanele ca el. În acest sens, președintele subliniază posibilitatea, astfel cum a menționat președintele [al Curții Regionale], de a suspenda validitatea licenței de conducere a persoanelor care intră în „categoria mai grea”. În plus, spre deosebire de persoanele care se încadrează în „categoria mai grea”, reclamantul nu va fi confruntat cu o examinare a capacităților sau a aptitudinii de conducere cu, în consecință, o declarație de invaliditate a permisului său de conducere.” B. Legislația și practicile interne relevante În cazul în care apar suspiciuni cu privire la capacitatea de conducere sau capacitatea fizică sau mentală de a conduce un titular de un permis de conducere, poliția sau alți oficiali publici desemnați prin Ordinea în Consiliu (Algemene Maatregel van Bestuur) sunt obligați, în conformitate cu art. 130 § 1 din Legea privind rutierul și traficul din 1994 (Wegenverkeerswet), să raporteze acest lucru în scris ministrului transporturilor, lucrărilor publice și gestionarea apei („ministrul”). În temeiul articolului 131 § 1 din Legea privind drumurile și traficul din 1994, ministrul poate ordona, în cazul în care informațiile transmise oferă motive pentru acest lucru, că titularul de permis de conducere în cauză trebuie să fie supus unei anchete cu privire la capacitatea sau capacitatea de conducere a acestuia. În cazul în care rezultatele unei astfel de anchete nu sunt satisfăcătoare, ministrul poate declara licența de conducere a persoanei în cauză invalide. În conformitate cu art. 131 alineatul § 5 din Legea privind drumurile și traficul din 1994, ministrul poate decide, în cazul în care ministrul constată că informațiile transmise nu dezvăluie necesitatea unei anchete privind capacitatea de conducere sau capacitatea de conducere, să supună titularului de permis de conducere în cauză o măsură educativă. În conformitate cu art. 132 § 1 din Legea privind drumurile și traficul, persoana pentru care s-a hotărât să impună o măsură educativă este obligată să coopereze în executarea măsurii educaționale. În conformitate cu art. 132 § 2 din Legea privind rutierul și traficul, în cazul în care persoana în cauză nu este în măsură să coopereze, ministrul decide imediat să declare invalidă (ungheldigheidsverklaring) permisul de conducere deținut de persoana respectivă. art. 8 §§ § 1 și 2 din regulament menționează capacitatea de conducere și idoneitatea (Regeling maatregelen rijvaardigheid en geschiktheid), publicat în Journalul Oficial (Staatscourant), 1996, nr. 183, prevede că ministrul impune o măsură educațională de alcool și trafic („EMA”) în cazul în care: - s-a constatat că persoana în cauză a avut un nivel de respirație sau de alcool în sânge mai mare decât, respectiv, 570 μg/l sau, respectiv, 1,38; și nu mai mare decât, respectiv, 915 μg/l sau 2,10; sau - s-a constatat că persoana în cauză a avut un nivel de respirație sau de alcool în sânge mai mare decât, respectiv, 350 μg/l sau 0,88; în timp ce persoana în cauză, într-o perioadă anterioară de cinci ani a fost oprită <de către poliție> cu suspiciune de conducere sub influența alcoolului sau a unei alte substanțe a cărora se îngrijoră, știu sau ar trebui să ști că afectează capacitatea de a conduce. În conformitate cu art. 10 din regulament, măsurile de conducere a capacităților și a aptitudinii, costurile unei măsuri educaționale trebuie suportate de persoana în cauză. O EMA constă în sesiuni de predare, prezentate de un profesor al Centrului pentru Alcool și Droguri, cu privire la riscurile de conducere sub influență. Durata totală a unei EMA este de trei zile întregi (o zi pe săptămână) și este finalizată printr-o evaluare individuală de aproximativ 11⁄2 ore în a patra zi. Profesorul va transmite Ministrului un raport cu privire la constatările sale privind participarea persoanei în cauză la EMA. Pe baza acestor concluzii, ministrul va decide dacă permisul de conducere al persoanei în cauză trebuie să fie declarat invalid. O persoană supusă unei măsuri educaționale poate depune o obiecție ministrului împotriva deciziei respective. Un recurs împotriva deciziei ministrului cu privire la o astfel de obiecție constă în Divizia de Competență Administrativă a Consiliului de Stat. Numai ministrul este competent să ordone impunerea unei EMA. Prin urmare, nu poate fi impus de un judecător de instanță penală ca parte a unei sentințe în cazurile în care o persoană a fost condamnată pentru o infracțiune de trafic. În temeiul articolului 179 din Legea privind drumurile și traficul, o instanță penală poate, după ce a condamnat un conducător de conducere beat, să impună, printre altele, o penalitate secundară (bijkomende straf) pentru conducere pentru o perioadă maximă de cinci ani. În cazul în care condamnarea, printre altele, conducerea beată este a doua în timpul unei perioade de cinci ani, decalificarea poate fi ordonată pentru o perioadă maximă de zece ani.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă