CAGNONI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48156/99 prezentate de Gian Pietro CAGNONI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la noiembrie 2000 într-o cameră compusă din J-P. Costa, președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, H.S. Greve, K. Traja, B. Conforti, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 5 noiembrie 1998 și înregistrată la ianuarie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1958 și rezident în Albano S. Alessandro (Brescia). Este reprezentat în fața Curții de către domnul Renato Vico, avocat în baroul din Bergamo (Italia). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost acuzat penal pentru un furt urmat de violență care a avut loc la 3 iunie 1991. La 18 iunie 1991, reclamantul a fost intervievat de carabinieri; a recunoscut că a participat la jaf. La 23 octombrie 1996, Parchetul Bergamo a solicitat trimiterea reclamantului în instanță. La data de 14 noiembrie 1996, judecătorul investigațiilor preliminare a stabilit data la 24 martie 1997 data la care a fost pronunțată sentința preliminară. La 25 noiembrie 1996, reclamantul l-a numit pe apărătorul ales. În ziua următoare, judecătorul de la tribunalul de la tribunal a efectuat anumite acte de punere în aplicare și, la cererea consiliului reclamantului, a amânat desfășurarea procedurii. În aceeași zi, el a stabilit continuarea la 19 mai 1997. La ultima dată, consiliul reclamantului a fost înlocuit de un supleant. Având dreptul la o cerere de trimitere depusă de consiliul reclamantului la 14 mai 1997, instanța de judecată preliminară a reportat la data de 17 noiembrie 1997. În această situație, judecătorul a amânat în instanță la 26 ianuarie 1998, deoarece consiliul reclamantului participase la mișcarea de grevă lansată de avocați pentru 10, 17 și 24 noiembrie. La 26 ianuarie 1998, judecătorul investigațiilor preliminare l-a trimis pe reclamant înapoi în instanță fără să constate că audierea reclamantului din 18 iunie 1991 nu putea fi luată în considerare, deoarece acesta fusese interogat ca și cum ar fi fost martor și fără a beneficia de garanțiile acordate persoanelor suspectate de comiterea unei infracțiuni. Judecătorul a stabilit data procesului la 12 mai 1998. La 12 mai 1998, tribunalul din Bergamo a retrimis procesul la 17 noiembrie 1998, pentru că consiliul reclamantului era din nou în grevă. A venit ziua în care tribunalul l-a dat în judecată pe reclamant pentru că nu a comis fapta, pentru că instanța nu dovedise vinovăția. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. De asemenea, recurentul invocă încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (a), (c) și (d) din Convenție. În plus, el se plânge de ceea ce nu ar fi fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, la ceea ce a fost auzit în cursul anchetei preliminare, fără a beneficia de garanțiile apărării și, în cele din urmă, de ceea ce nu ar fi putut să interogheze, în aceeași anchetă preliminară, martorii faptelor. El invocă încălcarea art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a), (c) și (d) din Convenție, așa cum a fost formulată în acest sens. mai exact, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide, (...) de fondarea oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa; (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă la adresa unui reprezentant ales și, în caz contrar, să nu aibă mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) În ceea ce privește plângerea referitoare la durata procedurii, Curtea constată că aceasta a început la 18 iunie 1991, atunci când reclamantul a fost intervievat de carabinieri și sa încheiat la 17 noiembrie 1998, cu relaxarea reclamantului și, prin urmare, a durat șapte ani și aproape cinci luni pentru un grad de jurisdicție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește obiecțiunile referitoare la alineatul (3) din art. 6, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu mai poate pretinde că este victimă atunci când a încetat să mai fie afectat în niciun fel de viciile procedurii în cauză, de exemplu atunci când a fost achitat (solicitarea nr. 48956/99, Decizia Gil Leal Pereirac. Portugalia din 19 septembrie 2000 [secțiunea a patra]). În speță, Curtea constată că procedura în litigiu este încheiată cu relaxarea reclamantului; prin urmare, acesta din urmă este mai afectat de viciile de procedură pe care se plânge în fața Curții. În plus, vice-ul inițial al spătarului întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, și referitor la faptul că a fost auzit ca martor, mai degrabă decât ca persoană suspectată de a fi comis o infracțiune, fusese deja corectat de judecătorul de la instanța de judecată preliminară, care a luat în considerare în mod corespunzător audierea din 18 iunie 1991 a reclamantului. În consecință, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă a încălcărilor invocate în această privință și că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURNE să examineze cauza reclamantului cu privire la durata procedurii penale care declară Recurența IRRECEVABILĂ S. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48156/99

présentée par Gian Pietro CAGNONI

contre Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le

7

novembre 2000 en une chambre composée de

M.

J-P. Costa,

président

,

M.

W. Fuhrmann,

M.

L. Loucaides,

Sir

Nicolas Bratza,

M

me

H.S. Greve,

M.

K. Traja,

M.

B. Conforti,

juges

,

et de

M

me

S. Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 novembre 1998 et enregistrée le

25

janvier 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1958 et résidant à Albano S. Alessandro (Brescia). Il est représenté devant la Cour par M

e

Renato Vico, avocat au barreau de Bergame (Italie).

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant a été poursuivi pénalement pour un vol suivi de violences qui avait eu lieu le 3 juin 1991.

Le 18 juin 1991, le requérant fut interrogé par les carabiniers

; il reconnut avoir participé au vol.

Le 23 octobre 1996, le parquet de Bergame demanda le renvoi du requérant en jugement.

Le 14 novembre 1996, le juge des investigations préliminaires fixa au 24 mars 1997 la date de l’audience préliminaire.

Le 25 novembre 1996, le requérant nomma le défenseur de son choix.

Le jour venu, le juge de l’audience préliminaire accomplit certains actes d’instructions et, à la demande du conseil du requérant, ajourna le déroulement de l’audience. Le même jour, il en fixa la continuation au 19 mai 1997.

A cette dernière date, le conseil du requérant était remplacé par un suppléant. Faisant droit à une demande de renvoi déposée par le conseil du requérant le 14 mai 1997, le juge de l’audience préliminaire reporta l’audience au 17 novembre 1997.

En cette circonstance, le juge reporta l’audience au 26 janvier 1998, car le conseil du requérant avait participé au mouvement de grève lancé par les avocats pour les 10, 17 et 24

novembre.

Le 26 janvier 1998, le juge des investigations préliminaires renvoya le requérant en jugement non sans avoir constaté que l’audition du requérant du 18 juin 1991 ne pouvait pas être prise en considération, car celui-ci avait été interrogé comme s’il était témoin et sans bénéficier des garanties accordées aux personnes soupçonnées d’avoir commis une infraction. Le juge fixa la date du procès au 12 mai 1998.

Le 12 mai 1998, le tribunal de Bergame renvoya le procès au 17 novembre 1998, car le conseil du requérant était à nouveau en grève.

Le jour venu le tribunal relaxa le requérant parce qu’il n’avait pas commis le fait, car le parquet n’en avait pas prouvé la culpabilité.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. Le requérant allègue également la violation de l’article 6 § 3 a), c) et d) de la Convention.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale ouverte à son encontre. Il se plaint en outre de ce qu’il n’aurait pas été informé de l’accusation portée contre lui, de ce qu’il avait été entendu pendant l’enquête préliminaire sans bénéficier des garanties de la défense et, enfin, de ce qu’il n’avait pas pu faire interroger, pendant la même enquête préliminaire, les témoins des faits. Il invoque la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 a), c) et d) de la Convention, ainsi libellé

:

«1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (…) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…), qui décidera, (…) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (…)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

a)

être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui

; (…)

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

;

(…) »

2.

En ce qui concerne le grief portant sur la durée de la procédure, la Cour note que celle-ci a commencé le 18 juin 1991, lorsque le requérant fut interrogé par les carabiniers, et s’est terminée le 17 novembre 1998, avec la relaxe du requérant. Elle a donc duré sept ans et presque cinq mois pour un degré de juridiction.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

3.

Quant aux griefs visant le paragraphe 3 de l’article 6, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, un requérant ne peut plus se prétendre victime lorsqu’il n’est plus affecté en rien par les vices de la procédure en question, par exemple lorsqu’il a été acquitté (requête n°

48956/99, décision Gil Leal Pereira c. le Portugal du 19

septembre 2000 [quatrième section]).

En l’espèce, la Cour constate que la procédure litigieuse s’est terminée avec la relaxe du requérant. Celui-ci n’est donc plus affecté par les vices de procédure dont il se plaint devant la Cour. En outre, le vice à l’origine du grief tiré de l’article 6 § 3 c) de la Convention, et concernant le fait qu’il avait été entendu en tant que témoin plutôt que de personne soupçonnée d’avoir commis une infraction, avait déjà été corrigé par le juge de l’audience préliminaire, qui a statué qu’il ne fallait pas tenir compte de l’audition du 18 juin 1991 du requérant.

Il s’ensuit que le requérant ne peut plus se prétendre victime des violations alléguées à cet égard et que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée aux termes de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen du grief du requérant concernant la durée de la procédure pénale

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

S. Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président