AFFAIRE ANAGNOSTOPOULOS ET AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

07.11.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 en ce qui concerne le droit à un procès équitable;Violation de l'art. 6-1 en ce qui concerne la durée de la procédure;Non-lieu à examiner l'art. 13;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANAGNOSTOPOULOS ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ANAGNOSTOPOULOS ȘI ALTELE c. GRECIA (Cercetarea nr. 39374/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2000 DEFINITIVF 04/04/2001 În cauza Anagnostopoulos și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte C.L. Rozakis Loucaide Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 30 noiembrie 1999 și 10 octombrie 2000, înmânați hotărârea adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 39374/98) îndreptată împotriva Republicii Elene, dintre care șapte resortisanți ai acestui stat, dnii. Dimitrios Anagnostopoulos, Athanassios Anastassopoulos, Vassilios Anastopoulos, Constantinos Zarkadakis, Dimitrios Pantazopoulos, Alexandros Paraskevopoulos și Christos Vassiloulos, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( La 16 septembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții s-au plâns în special de lipsa de echitate și de durata unei proceduri în fața Curții de Conturi. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din protocolul menționat]. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 52 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 30 noiembrie 1999, camera a declarat cererea parțial admisibilă [nota grefei: decizia Curții este disponibilă pentru transplant]. Primul reclamant este avocat și general-maior al armatei elene pensionate. Al șaptelea solicitant este general-maior al armatei elene pensionate. Ceilalți solicitanți s-au pensionat din poliția elenă. În 1989, ministrul Apărării Naționale și cel al Finanțelor Publice au autorizat acordarea, începând cu 1 ianuarie 1990, de la o alocație de merit (επίδoμα ευδόκιμης πύαμovής) către coloneli și superiorii lor. Această alocație a fost stabilită la 10 % din salariul principal. Parlamentul elen a confirmat ulterior decizia ministerială (Legea nr 1881/1990). Aceste cereri au fost respinse la data de 44 octombrie 1991, 22 octombrie 1991, 24 decembrie 1991, 11 septembrie 1991, 19 noiembrie 1991, 12 septembrie 1991 și 18 noiembrie 1991. 10. Divizia contabilității generale a statului (d) la 16 octombrie 1991, 22 octombrie 1991, 21 ianuarie 1992, 25 septembrie 1991, 20 noiembrie 1991, 18 septembrie 1991 și, respectiv, 3 decembrie 1991, pe motiv că reclamanții și-au părăsit serviciul înainte de 1 ianuarie 1990, data intrării în vigoare a Legii nr. 1881/1990. 11. Prin urmare, părțile interesate au sesizat a doua cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo), care a respins apelurile lor pentru nefondare (deciziile nr. 1694/1994, 1446/1993, 1260/1995, 306/1994, 616/1994, 477/1994 și, respectiv, 940/1994). În special, a doua cameră consideră că alocarea respectivă nu putea fi considerată ca făcând parte din salariul principal. Prin urmare, aceasta nu putea fi luată în considerare la calcularea pensiei pensionarilor care au părăsit serviciul înainte de intrarea în vigoare a legii care o prevedea. 12. La 22 august 1995, 10 octombrie 1994, 13 decembrie 1995, 7 Februarie 1995, 17 aprilie 1995, 2 februarie 1995 și 17 aprilie 1995, reclamanții s-au ocupat de ședința plenară a Curții de Conturi, instanță competentă în acest domeniu. 13. La 22 iunie 1995, Parlamentul elen a adoptat Legea nr. 2320/1995 care, pe de o parte, excludea alocarea în cauză din calculul pensiei pensionarilor care au părăsit serviciul înainte de 1 ianuarie 1990 și, pe de altă parte, a declarat că a fost prevăzută orice pretenție referitoare la aceasta și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața oricărei instanțe. Această lege a fost confirmată prin Legea nr. 2512/1997 din 27 iunie 1997 14. La 4 iulie 1995, Curtea de Conturi, care se afla în sesiune plenară, a primit cererea unui alt pensionar al poliției, care își părăsise de asemenea serviciul înainte de 1 ianuarie 1990 și a ordonat creșterea pensiei sale (hotărârea nr. 1211/1995). Această hotărâre a marcat o modificare a jurisprudenței Curții de Conturi. Prin hotărârile din 26 martie 1997 (reclamanții nr. 2, 4 și 6), 9 aprilie 1997 (reclamantul nr. 1), 14 mai 1997 (reclamantul nr. 3) și 26 mai 1997 (reclamanții nr. 5 și 7), Curtea de Conturi care se afla în sesiune plenară a respins recursurile introduse de solicitanți pe motiv că erau nefondate. Curtea de Conturi a considerat în special că alocarea în cauză nu putea fi considerată o majorare generală a salariului și, prin urmare, nu putea fi acordată pensionarilor care au părăsit serviciul înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 1881/1990. Cu titlu subsidiar, Curtea de Conturi nota că, presupunând chiar că alocația în litigiu poate fi considerată o creștere generală a salariului și că procedura nu este anulată în temeiul Legii nr. 2320/1995, cererile reclamanților erau vădit nefondate din cauza aplicării retroactive a dispozițiilor legii menționate anterior. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 16. Reclamanții invocă o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, adoptarea Legii nr. 2320/1995 și aplicarea acesteia în cazul reclamanților nr. 2, 4, 5, 6 și 7 ar fi privat pe aceștia de un proces echitabil. În al doilea rând, durata procedurii pe care cei șapte solicitanți au inițiat-o pentru a obține o creștere a cuantumului pensiilor lor ar fi depășit termenul rezonabil Pereche 17. 2, 4, 5, 6 și 7 denunță o imigrație a puterii legislative în funcționarea sistemului judiciar și se plâng, printre altele, că nu au beneficiat de un proces echitabil atunci când s-a decis dreptul lor civil la o creștere a cuantumului pensiilor lor, problema supusă instanțelor naționale fiind soluționată de legislator și nu de autoritățile judiciare 18. Potrivit guvernului, legea criticată nu a fost adoptată pentru a soluționa litigiul care îi opoza pe reclamanți administrației, în forma sa obiectivă și impersonală, ea reglementa cazurile a mii de pensionari și viza în principal procedurile viitoare. Cu toate acestea, pentru a facilita punerea în aplicare a acestei legi, procedurile deja în curs de desfășurare au fost, de asemenea, afectate inevitabil. În orice caz, guvernul susține că reclamanții nu se pot plânge de o interferență ilicită a legiuitorului în exercitarea sistemului judiciar, deoarece Curtea de Conturi s-a bazat doar pe subsidiaritatea legii în cauză pentru a respinge recursurile introduse de părțile interesate. 19. Curtea amintește că, în principiu, autoritatea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă, prin noi dispoziții cu caracter retroactiv, drepturi care decurg din legile în vigoare (a se vedea, printre altele, Hotărârea Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții, Franța [GC], nr. 24866/94 și nr. 34165/96 34173/96, § 57, CEDH 1999-VII). Cu toate acestea, Comisia a considerat deja că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrată la art. 6 se opun intervenției puterii legislative în administrarea justiției în scopul de a influența soluționarea judiciară a litigiului. În cazuri care ridică probleme similare, Comisia a constatat că intervenția legiuitorului a avut loc într-un moment în care o instanță judiciară la care statul era parte era pe rol. Prin urmare, Comisia a concluzionat că statul a încălcat drepturile reclamanților garantate prin art. 6 prin intervenția decisivă pentru a orienta în favoarea sa rezultatul iminent al instanței la care era parte (a se vedea, printre altele, Hotărârile Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B și Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, În cazul de față, Curtea consideră că, deși procedurile în litigiu nu au fost anulate în temeiul Legii nr. 2320/1995, legea în cauză a influențat încheierea judiciară a litigiului. Întradevăr, deși este adevărat că Curtea de Conturi a respins acțiunile recurentelor după o examinare pe fond, Curtea arată că această instanță nu a omis să facă trimitere la dispozițiile legii criticate pentru a-și susține deciziile. În opinia Curții, faptul că Curtea de Conturi s-a întemeiat, chiar și în subsidiar, pe legea criticată pentru respingerea acțiunilor cu care a fost sesizată, se traduce într-o imixiune a puterii legislative în funcționarea sistemului judiciar în vederea influențării soluționării litigiului. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul reclamanților nr. 2, 4, 5, 6 și 7 la un proces echitabil. Durata procedurii 22. Cu toate acestea, este necesar să se stabilească dacă a existat o depășire a termenului rezonabil. Guvernul afirmă că durata procedurilor în litigiu nu a fost excesivă, având în vedere în special complexitatea cauzelor și modificarea jurisprudenței Curții de Conturi în această privință. Perioada care trebuie luată în considerare 24. Curtea constată că procedurile în litigiu au început atunci când reclamanții au depus cereri pentru a obține o majorare a cuantumului pensiilor lor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1881/1990 și s-au încheiat prin hotărârile Curții de Conturi care le-au adus definitiv despăgubiri pentru cererile lor. : de la 3 octombrie 1991 până la 9 aprilie 1997, adică o perioadă de cinci ani, șase luni și șase zile de cerere n: de la 22 octombrie 1991 la 26 martie 1997, adică o perioadă de cinci ani, cinci luni și patru zile de cerere n: de la 24 decembrie 1991 la 14 mai 1997, o perioadă de cinci ani, patru luni și douăzeci de zile de cerere n: de la 11 septembrie 1991 la 26 martie 1997, sau o perioadă de cinci ani, șase luni și cincisprezece zile reclamantă n: de la 19 noiembrie 1991 la 26 mai 1997, adică o perioadă de cinci ani, șase luni și șapte zile solicitante n: de la 12 septembrie 1991 la 26 martie 1997, adică o perioadă de cinci ani, șase luni și paisprezece zile solicitante n: de la 18 noiembrie 1991 la 26 mai 1997, sau o perioadă de cinci ani, șase luni și opt zile. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 25. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Culegerea Hotărârea Curții din 24 aprilie 1998, Italia/Comisia, Rec., 1998, p. Curtea constată că cauzele în litigiu nu prezentau dificultăți speciale și consideră că reclamanții nu pot fi declarați răspunzători pentru întârzierea observată în soluționarea cauzei lor. În consecință, Curtea constată că întârzierea procedurilor rezultă, în principal, din comportamentul autorităților sesizate. 27. Curtea reafirmă că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil. Prin urmare, cauza reclamanților nu a fost ascultată într-un termen rezonabil și a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În special, aceștia consideră că nu au dispus de nicio acțiune efectivă pentru a-și exercita drepturile și pentru a contesta adoptarea Legii nr. 2320/1995. 29. Având în vedere constatarea de la punctul 21 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la cauza în cauză. III. PRIVIND aplicarea articolului 41 din Convenție 30. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 010 drahme (GRD) pentru prejudicii materiale. Această sumă corespunde sumei pe care le-ar fi atins în cazul în care nu ar fi fost judecate prin lege. De asemenea, ei solicită fiecare 1 000 000 de GRD pentru daune morale. 32. Guvernul nu se pronunță. 33. Curtea consideră că, chiar și în absența unei intervenții a legiuitorului, rezultatul procedurii în fața Curții de Conturi nu ar fi fost sigur, cu atât mai mult cu cât această instanță a respins recursurile recurentelor după o examinare de fond. Prin urmare, ar fi speculat cu privire la decizia Curții de Conturi că aceasta ar fi admis recursurile reclamanților dacă nu ar fi trebuit să ia în considerare dispozițiile legii nr. 2320/1995. Astfel, Curtea consideră că, în absența unei legături de cauzalitate între pretinsul prejudiciu material și încălcarea constatată, nu este necesar să se despăgubească acest șef al prejudiciului. În schimb, Curtea consideră că ar trebui să se acorde reclamanților o despăgubire pentru prejudiciul moral care rezultă din absența unui proces echitabil și durata procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în această privință și hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41, Comisia decide să aloce din acest șef 1 000 000 GRD reclamanților nr. 2, 4, 5, 6 și 7 și 500 000 GRD reclamanților nr. 1 și 3. În plus, reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor pe care le-au prezentat în fața Curții de Conturi și apoi în fața organelor convenției, ceea ce înseamnă o sumă de 977 000 GRD pentru fiecare dintre acestea. 35. Guvernul nu se pronunță. 36. Deși este adevărat că numai cheltuielile suportate în mod necesar în fața instanțelor naționale pentru a remedia încălcarea convenției constatate de Curte pot fi rambursate, este totuși adevărat că, în cauze de durată a procedurii, prelungirea examinării unei cauze dincolo de mai mult decât termenul rezonabil Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea acordă fiecărui solicitant 500 000 GRD al acestui șef. 37. În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața organelor convenției, Curtea constată că reclamanții, care au fost reprezentați de un avocat, nu au beneficiat de asistență judiciară; prin urmare, fiecare dintre aceștia trebuie alocat 400 000 de GRD-uri ale acestui șef. Interesele moratoriu 38. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Grecia la data de adoptarea prezentei hotărâri este de 6% l an. prin aceste motive, Curtea a afirmat, cu șase voturi împotrivă una, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul celor de-a doua, a patra, a cincea, a șasea și a șaptea reclamanți la un proces echitabil Décis , în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul reclamanților la un proces într-un termen rezonabil A spus în unanimitate că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la motivul întemeiat pe art. 13 din Convenția menționată, cu șase voturi împotrivă, că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 000 GRD (un milion de drahme) la al doilea, al patrulea, al cincilea, al șaselea și al șaptelea reclamant pentru daune morale, 500 000 GRD (cinci sute de mii de drahme) primului și celui de al treilea reclamant pentru daune morale, precum și 900 000 GRD (9 100 000 drahme) pentru fiecare solicitant pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată pe care aceste sume o vor majora cu un interes simplu de 6 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 7 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din regulament, expunerea opiniei dizidente a dlui Rozakis. J.-P.C. S.D. opinie disidentă a dlui judecător Rozakis Am votat împotriva încălcării privind motivul lipsei de echitate a procedurii în litigiu din următoarele motive: jurisprudența organelor convenției admite că, în principiu, autoritatea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă, prin noi dispoziții cu caracter retroactiv, drepturile care decurg din legile în vigoare (a se vedea, printre altele, hotărârea Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC], n 24846/94 și 34165/96 34173/96, § 57, CEDO 1999-VII). Prin urmare, ceea ce este considerat contrar convenției nu este reglementarea, prin lege, a chestiunilor supuse examinării instanțelor unei țări, ci aplicarea directă a unei noi legi de către o instanță sesizată deja cu un litigiu care duce la încetarea instanței sau la respingerea pretențiilor pe fond, contrar jurisprudenței aplicate până în prezent. Or, spre deosebire de cauzele Andreadis c. Grecia și Papageorgiou c. Grecia, invocate de solicitanți în susținerea obiecțiunilor lor, unde procedurile în curs de desfășurare au fost anulate în aplicarea directă a legilor adoptate de Parlamentul elen (hotărârile Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B și Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1997-VI), în cazul de față, Legea nr. 2320/1995 nu a influențat în mod direct încheierea judiciară a litigiului. Curtea de Conturi nu a anulat procedurile în temeiul legii menționate anterior, ci a respins recursurile introduse după efectuarea unei examinări pe fond a argumentelor părților. Faptul că această instanță s-a referit în mod subsidiar la dispozițiile legii criticate nu ne poate determina să tragem concluzia că cauzele au fost judecate prin lege și, prin urmare, consider că motivul invocat de al doilea, al patrulea, al cincilea, al șaselea și al șaptelea reclamant cu privire la lipsa de echitate a procedurii este lipsit de temei.