În cazul Papazoglou și al altor state membre ale UE, această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mis Tulkens Vajić Steiner Hajiyev, judecătorii domnului S. Nielsen grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 octombrie 2003, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 73840/01) îndreptat împotriva Republicii Elene și din care cinci resortisanți ai acestui stat, domnii Konstantinos Papazoglou, Dimitrios Tsombanopoulos, Charis Makridis, Ioannis Stavrulakis și Ioannis Tsiolis, au sesizat Curtea la 7 septembrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul N. Anagnostopoulos, avocat în Athenes. Guvernul grec ( La 29 august 2002, prima secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. Reclamanții s-au născut în 1931, 1930, 1935, 1932 și 1930 și s-au pensionat din armată. Decretul prezidențial nr. 1041/799 prevedea un nou barem de salarii și pensii militare. În plus, în 1989, miniștrii apărării naționale și ai finanțelor publice au autorizat acordarea, începând cu data de 1 În ianuarie 1990, cu o primă de merit (επίδoμα ευδόκιμης πύαμovής) pentru coloneli și superiori lor. Această alocație a fost stabilită la 10 % din salariul principal. Parlamentul elen a confirmat ulterior decizia ministerială (Legea nr 1881/1990). Ulterior, la 22 iunie 1995, Parlamentul Grec a adoptat Legea nr. 2320/1995, care excludea alocația în cauză de la calcularea pensiei pensionarilor care și-au părăsit serviciul înainte de 1 ianuarie 1990. Această lege a fost ulterior confirmată prin Legea nr. 2512/1997 din 27 iunie 1997. La 6 octombrie 1995, în ciuda acestei noi legi, reclamanții, care au fost pensionați înainte de 1 ianuarie 1990, au sesizat 44 Divizia Contabilității Generale a Statului ( La 27 și 31 mai 1996, reclamanții au sesizat a doua Cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) cu privire la un apel împotriva deciziilor celei de-a 44-a divizii a contabilității generale a statului. La 20 mai 1999, Camera a doua a Curții de Conturi a respins acțiunile ca fiind nefondate (jugările n 810/1999, 827/1999, 831/1999 și 835/1999 10. La 22 și 25 noiembrie 1999, reclamanții s-au ocupat de casare. 11. La 21 februarie 2001, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursurile reclamanților ca fiind nefondate (hotărârile nr. 213/2001, 214/2001, 216/2001, 217/2001 și 218/2001). Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 13. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 octombrie 1995 și s-a încheiat la 21 februarie 2001 și, prin urmare, a durat cinci ani, patru luni și cincisprezece zile pentru trei grade de jurisdicție. 15. Guvernul se referă la congestionarea rolului Curții de Conturi, din cauza numărului acțiunilor similare depuse de mai mulți pensionari ai armatei. 16. Reclamanții susțin că cauza lor nu a fost complexă și că răspunderea pentru întârzieri revine exclusiv organizării incorecte a instanțelor interne. 17. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 18. Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială și că comportamentul reclamanților nu este în cauză. Aceasta face obiectul unei perioade lungi de latență în fața celei de-a doua Camere a Curții de Conturi (între 27 mai 1996 și 20 mai 1999), pentru care guvernul nu oferă nicio explicație relevantă. 19. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza reclamanților nu a fost audiată într-un termen rezonabil; prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 935 EUR (EUR) fiecare pentru suferința morală și suferința cauzată de durata excesivă a procedurii. 22. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 23. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral pe care nu îl compensează suficient pentru constatarea unei încălcări a convenției. Având în vedere jurisprudența sa în materie și hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41, aceasta decide să îl aloce fiecărui reclamant 1 500 EUR în acest sens. Comisioane și cheltuieli de judecată 24. 32,62 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 1 467,35 EUR fiecare pentru cele efectuate în fața Curții. Ei nu prezintă niciun fel de notă de plată. 25. Guvernul afirmă că, având în vedere faptul că cei cinci reclamanți au depus o singură cerere și au fost reprezentați de același consiliu, numărătoarea cheltuielilor este excesivă. 26. Deși este adevărat că numai cheltuielile suportate în mod necesar în fața instanțelor naționale pentru a remedia încălcarea convenției constatate de Curte pot fi rambursate, este totuși adevărat că, în cauze de durată a procedurii, prelungirea examinării unei cauze dincolo de mai mult decât termenul rezonabil Cu toate acestea, având în vedere faptul că reclamanții nu produc nicio factură, Curtea respinge această parte a pretențiilor lor. 27. În ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața acesteia, Curtea constată că reclamanții, care au fost reprezentați de un avocat, nu au beneficiat de asistență judiciară și, prin urmare, fiecare dintre aceștia trebuie alocat 500 EUR din acest șef. Interese moratoriu 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 500 EUR (mii de cinci cenți) pentru daune morale, precum și 500 EUR (cinci cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această ultimă sumă că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. noiembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
PAPAZOGLOU ET AUTRES c. GRÈCE
(Requête n
o
73840/01)
ARRÊT
13 novembre 2003
13/02/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Papazoglou et autres c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
P.
Lorenzen
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
E.
Steiner
,
M.
K.
Hajiyev,
juges
,
et
de
Nielsen
,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 octobre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
73840/01) dirigée contre la République hellénique et dont cinq ressortissants de cet Etat, MM.
Konstantinos Papazoglou, Dimitrios Tsombanopoulos, Charis Makridis, Ioannis Stavroulakis et Ioannis Tsiolis («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 7 septembre 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M.
M.
Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M
me
V.
Pélékou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
3.
Le 29 août 2002, la première section a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 §
3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1931, 1930, 1935, 1932 et 1930. Ils sont retraités de l'armée.
5.
Le décret présidentiel n
o
1041/1979 prévoyait un nouveau barème de salaires et de pensions militaires. Par ailleurs, en 1989, les ministres de la Défense Nationale et des Finances Publiques autorisèrent l'octroi, à compter du 1
er
janvier 1990, d'une prime de mérite (επίδoμα ευδόκιμης παραμovής) aux colonels et à leurs supérieurs. Cette allocation fut fixée à 10
% du salaire principal. Le Parlement grec confirma ensuite ladite décision ministérielle (loi n
o
1881/1990).
6.
Par la suite, le 22 juin 1995, le Parlement grec adopta la loi n
o
2320/1995 qui excluait l'allocation en question du calcul de la pension des retraités ayant quitté leur service avant le 1
er
janvier 1990. Cette loi fut ultérieurement confirmée par la loi n
o
2512/1997 du 27 juin 1997.
7.
Le 6 octobre 1995, en dépit de cette nouvelle loi, les requérants, militaires mis à la retraite avant le 1
er
janvier 1990, saisirent la 44
e
division de la Comptabilité Générale de l'Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) de demandes en vue d'obtenir une augmentation du montant de leurs pensions conformément aux dispositions des textes susmentionnés. Ces demandes furent rejetées par décisions rendues les 28 mars, 2 et 4
avril 1996.
8.
Les 27 et 31 mai 1996, les requérants saisirent la Deuxième Chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) d'un appel contre les décisions de la 44
e
division de la Comptabilité Générale de l'Etat.
9.
Le 20 mai 1999, la Deuxième Chambre de la Cour des Comptes rejeta les recours comme étant mal fondés (jugements n
os
810/1999, 827/1999, 834/1999, 831/1999 et 835/1999).
10.
Les 22 et 25 novembre 1999, les requérants se pourvurent en cassation.
11.
Le 21 février 2001, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta les pourvois des requérants comme étant dénués de fondement (arrêts n
os
213/2001, 214/2001, 216/2001, 217/2001 et 218/2001).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
La période à considérer a débuté le 6 octobre 1995 et s'est terminée le 21 février 2001. Elle a donc duré cinq ans, quatre mois et quinze jours pour trois degrés de juridiction.
15.
Le Gouvernement se réfère à l'encombrement du rôle de la Cour des comptes, dû au nombre des actions similaires déposées par plusieurs retraités de l'armée.
16.
Les requérants affirment que leur affaire n'était pas complexe et que la responsabilité des retards incombe exclusivement à la mauvaise organisation des juridictions internes.
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
18.
La Cour considère que l'affaire ne présentait pas de difficulté particulière et que le comportement des requérants n'est pas en cause. Elle relève une longue période de latence devant la Deuxième Chambre de la Cour des comptes (entre le 27 mai 1996 et le 20 mai 1999), pour laquelle le Gouvernement ne fournit aucune explication pertinente.
19.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que la cause des requérants n'a pas été entendue dans un délai raisonnable. Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
21.
Les requérants réclament 2
935 euros (EUR) chacun pour la souffrance morale et la détresse causées par la durée excessive de la procédure.
22.
Le Gouvernement estime qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
23.
La Cour considère que les requérants ont subi un préjudice moral que ne compense pas suffisamment le constat d'une violation de la Convention. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et statuant en équité comme le veut l'article 41, elle décide d'allouer à chacun des requérants 1
500 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
24.
Les requérants demandent également 1
320,62 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 1
467,35 EUR chacun pour ceux encourus devant la Cour. Ils ne produisent aucune note d'honoraires.
25.
Le Gouvernement affirme que, compte tenu du fait que les cinq requérants ont présenté une seule requête et étaient représentés par le même conseil, le décompte des frais est excessif.
26.
S'il est vrai que seuls les frais nécessairement exposés devant les juridictions nationales pour faire redresser la violation de la Convention constatée par la Cour peuvent être remboursés, il n'en demeure pas moins que, dans des affaires de durée de procédure, le prolongement de l'examen d'une cause au-delà du «
délai raisonnable
» entraîne une augmentation des frais à la charge du requérant (voir, parmi beaucoup d'autres,
Anagnostopoulos et autres c. Grèce
, n
o
39374/98, § 36, CEDH 2000–XI). Toutefois, eu égard au fait que les requérants ne produisent aucune facture, la Cour rejette cette partie de leurs prétentions.
27.
Pour ce qui est des frais exposés devant elle, la Cour note que les requérants, qui étaient représentés par un avocat, n'ont pas bénéficié de l'assistance judiciaire. Il y a donc lieu d'allouer à chacun d'entre eux 500
EUR de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 1
500 EUR (mille cinq cents euros) pour dommage moral, ainsi que 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette dernière somme
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13
novembre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier adjoint
Président