SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37755/97 prezentate de Emanuele GUIDI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află într-o cameră compusă din președintele meu Palm, Thomassen, domnii Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecători și de judecător și de grefier al secțiunii Rend în unanimitate, la 7 noiembrie 2000, următoarea decizie: De fapt, reclamantul este un resortisant al Republicii San Marino, născut în 1958 și rezident în Borgo Maggiore (Sfântul Marin). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Antonella Mularoni, avocat în San Marino. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 noiembrie 1995, Parlamentul (Consiglio Grande e Generale) ), în cadrul noii legi privind protecția mediului și protecția peisajului, vegetației și florei (nr. 126/95), care reorganiza acest sector al administrației publice, a retras funcția de director al Spațiului Verde ocupat de solicitant. Acesta a fost repartizat Serviciului Teritoriului nou creat, în calitate de expert în domeniul mediului, menținând același nivel de salarizare. La 22 ianuarie 1996, reclamantul s-a adresat instanței administrative de primă instanță prin contestarea competenței Parlamentului de a adopta o astfel de decizie. Prin hotărârea din 29 iulie 1996, notificată la 12 august, judecătorul a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă și nefondată. Irevenabil pe motiv că Parlamentul a adoptat o lege care urmărea fără îndoială interesul public; nefondat, deoarece noua alocare în calitate de expert nu includea o dezafectare în raport cu funcțiile de director exercitat anterior. Prin crearea unui serviciu unic în loc de două, administrația a decis să păstreze cele două foste cadre și să numească un director, iar celălalt, reclamantul, în calitate de expert însărcinat cu înființarea și executarea proiectelor în cadrul aplicării Legii nr. 126/95. Prin hotărârea din 7 ianuarie 1997, depusă la grefă în aceeași zi, instanța administrativă de apel sesizată la o dată nespecificată de reclamant a confirmat hotărârea de primă instanță. Hotărârea sa a fost notificată la 21 ianuarie 1997. GRIEF Invochează art. 6 din convenție, recurentele se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil în fața instanțelor administrative În opinia sa, acestea nu ar fi primit, în esență, excepția de legitimitate constituțională ridicată de acesta cu privire la competența Parlamentului. ÎN DREPT, Curtea constată că reclamantul contestă rezultatul nefavorabil al procedurii naționale. Or, chiar dacă se presupune că art. 6 se poate aplica în cazul de față în ceea ce privește funcțiile exercitate de reclamant în cadrul administrației publice din țara sa, cererea se dovedește oricum inadmisibilă. Curtea amintește că, în principiu, nu îi revine sarcina de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alte decizii, sub rezerva examinării compatibilității cu dispozițiile convenției. Altfel, aceasta s-ar ridica ca judecător de a treia sau de a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (a se vedea, mutatis mutandis, cererea nr. 36706/97, Catalano c. Italia, decizia din 27 ianuarie 2000 (secțiunea a doua) nepublicată. În acest caz, textul deciziilor adoptate de autoritățile sesizate 6 alin. (1) din Convenția pe teren a dreptului la un proces echitabil, recurentul având posibilitatea de a-și prezenta argumentele în fața instanțelor competente. În plus, din deciziile menționate nu reiese că autoritățile naționale au comis un arbitrar prin respingerea cererii reclamantului. Prin urmare, cererea este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și ar trebui respinsă în conformitate cu alineatul (4) din aceeași dispoziție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea IRRECEVANT Michael O
de la requête n° 37755/97
présentée par Emanuele GUIDI
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composé de
M
mes
E.
Palm
,
présidente
,
W.
Thomassen
,
MM.
L.
Ferrari Bravo
,
C.
Bîrsan
,
J.
Casadevall
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
juges
,
et de
M.
M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Rend à l’unanimité, le 7 novembre 2000, la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant saint-marinais, né en 1958 et résidant à Borgo Maggiore (Saint-Marin). Il est représenté devant la Cour par M
e
Antonella Mularoni, avocate à Saint-Marin.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 16 novembre 1995, le Parlement (
Consiglio Grande e Generale
), dans le cadre de la nouvelle loi sur la protection de l'environnement et la sauvegarde du paysage, de la végétation et de la flore (n°
126/95), qui réorganisait ce secteur de l'administration publique, supprima le poste de directeur responsable des Espaces verts occupé par le requérant. Celui-ci fut affecté au Service du territoire nouvellement crée, en qualité d'expert en matière d'environnement, en gardant le même niveau de salaire.
Le 22 janvier 1996, le requérant s'adressa au juge administratif de première instance en contestant la compétence du Parlement à adopter ce type de décision. Par un jugement du 29 juillet 1996, notifié le 12 août suivant, le juge rejeta le recours comme étant irrecevable et mal fondé. Irrecevable au motif que le Parlement avait adopté une loi, laquelle poursuivait sans conteste l'intérêt public ; mal fondé car la nouvelle affectation en tant qu'expert ne comportait pas un déclassement par rapport aux fonctions de directeur exercées auparavant. En créant un service unique à la place de deux, l'administration avait décidé de garder les deux anciens cadres et d'en nommer un directeur et l'autre, le requérant, en tant qu'expert chargé de l'établissement et de l'exécution de projets dans le cadre de l'application de la loi n
126/95.
Par un arrêt du 7 janvier 1997, déposé au greffe le même jour, le juge administratif d'appel, saisi à une date non précisée par le requérant, confirma le jugement de première instance. Sa décision fut notifiée le 21 janvier 1997.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérantes se plaignent de ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable devant les juridictions administratives
,
responsables selon lui d'un déni de justice. En substance, elles n'auraient pas accueilli l'exception de légitimité constitutionnelle soulevée par lui au sujet de la compétence du Parlement.
La Cour note que le requérant conteste le résultat défavorable de la procédure nationale. Or, même à supposer que l'article 6 puisse s'appliquer en l'espèce eu égard aux fonctions exercées par le requérant au sein de l'administration publique de son pays, la requête se révèle de toute manière irrecevable. La Cour rappelle qu'en principe, il ne lui appartient pas d'apprécier elle-même les éléments de fait ayant conduit une juridiction nationale à adopter telle décision plutôt que telle autre, sous réserve de l'examen de compatibilité avec les dispositions de la Convention. Sinon, elle s'érigerait en juge de troisième ou quatrième instance et elle méconnaîtrait les limites de sa mission (voir,
mutatis mutandis
, requête n°
34706/97, Catalano c. Italie, décision du 27 janvier 2000 (deuxième section) non publiée). En l'espèce, le texte des décisions adoptées par les autorités saisies
de l'affaire ne permet de relever aucun manquement à l'article 6 § 1 de la Convention sur le terrain du droit à un « procès équitable », le requérante ayant eu la possibilité de faire valoir ses arguments devant les juridictions compétentes. De surcroît, il ne ressort pas desdites décisions que les autorités nationales aient pêché d'arbitraire en rejetant la demande du requérant. La requête est par conséquent manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et il y a lieu de la rejeter conformément au paragraphe 4 de la même disposition.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente