Valenti împotriva Italiei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49356/99 prezentate de Valentina Valenti împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele A. Pastor Ridruejo, B. Conforti, L. Caflisch, J. Makarczyk, I. Cabral Barreto, N. Vajić, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 decembrie 1997 și înregistrată la 5 iulie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA recurenta este un resortisant italian, născut în 1970 și rezident la Roma. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Fabio Lorenzoni, avocat la Roma.

La 27 decembrie 1988, recurenta a atribuit ministrului Educației Naționale. precum și dl R. și dna C., doi profesori, în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul unui accident din liceu în cursul cursului de gimnastică și care i-au cauzat o invaliditate totală. Prima audiere a avut loc la 20 februarie 1989, în cursul căreia cei doi profesori au fost declarați eșecuri, judecătorul a aprobat audierea dnei C. și a stabilit în acest scop … În iunie 1990, una a fost amânată ca urmare a absenței părților (consiliul recurentei fiind între timp decedat), una privind constituirea în fața judecătorului noului consiliu al recurentei și trei a fost amânată ca urmare a absenței dnei C. La 20 octombrie 1990, a avut loc audierea dnei C. noiembrie 1990 și la 12 martie 1994, trei au fost martori și nouă au vizat două expertize - dintre care trei au fost retrimise deoarece expertul nu a depus la grefa raportul său.

La 23 noiembrie 1994, judecătorul a fixat la amnuniere prezentarea concluziilor la 26 aprilie 1995. Cu toate acestea, această audiere nu a avut loc decât la 25 mai 1995, deoarece a fost amânată de două ori din oficiu. Lanțul de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilit la 12 mai 1997; cu toate acestea, aceaceasta a fost mai întâi reportat din oficiu la 4 mai 1998, apoi avansat la 6 mai 1998 octombrie 1997 la cererea recurentei, apoi trimisă la 10 noiembrie 1997 pentru că părțile nu au fost informate cu privire la data la care a avut loc ședința.

În ziua următoare, ca urmare a unei cereri depuse la grefă de către consiliul recurentei la 28 noiembrie 1997 octombrie 1997 care susținea că nu a fost informat cu privire la data la care au fost prezentate concluziile din 25 mai 1995, judecătorul a stabilit o nouă audiere de prezentare a concluziilor la 29 ianuarie 1998. La acea dată, instanța a stabilit în fața camerei competente posibilitatea de a pleda în fața camerei competente, dar a fost amânată din oficiu la 8 februarie 1999. Cu toate acestea, la o dată nespecificată, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio . L Printr-o hotărâre definitivă din 12 octombrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 20 octombrie 1999, judecătorul recunoscut provizoriu reclamantei cu un miliard de lire italiene.

Prin o ordonanță din aceeași zi, instanța redeschisă la liturghie, a dispus o expertiză. La 24 ianuarie 2000, expertul a depus jurământul. La 20 martie 2000, instanța a fost rejucată din oficiu. La 20 aprilie 2000, lacul a fost retrimis la 22 iunie 2000, deoarece grefa nu a comunicat trimiterea la toate părțile. În ziua următoare, a fost revocată la 21 septembrie 2000, din cauza absenței expertului. ÎN Potrivit recurentei, durata procedurii, care a fost la acea dată de aproximativ unsprezece ani și nouă luni pentru o instanță, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 1 din convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară REQUETA RECEVALABILĂ, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Resss grefier Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49356/99 présentée par Valentina Valenti contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 9 novembre 2000 en une chambre composée de M. G. Ress, président , M. A. Pastor Ridruejo, M. B. Conforti, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk, M. I. Cabral Barreto, M me N. Vajić, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 décembre 1997 et enregistrée le 5 juillet 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1970 et résidant à Rome. Elle est représentée devant la Cour par M e Fabio Lorenzoni, avocat à Rome.

Le 27 décembre 1988, la requérante assigna le ministre de l’Éducation nationale ainsi que M. R. et Mme C., deux professeurs, devant le tribunal de Rome afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident survenu au lycée pendant le cours de gymnastique et lui ayant causé une invalidité totale.

La première audience se tint le 20 février 1989, au cours de laquelle les deux professeurs furent déclarés défaillants, le juge admit l’audition de Mme C. et fixa à cette fin l’audience au 10 mai 1989. Des cinq audiences fixées entre cette date et le 2 juin 1990, une fut reportée suite à l’absence des parties (le conseil de la requérante étant entre-temps décédé), une concerna la constitution devant le juge du nouveau conseil de la requérante et trois furent reportées suite à l’absence de Mme C. Le 20 octobre 1990, eut lieu l’audition de Mme C. Des douze audiences fixées entre le 24 novembre 1990 et le 12 mars 1994, trois concernèrent l’audition de témoins et neuf concernèrent deux expertises - dont trois furent renvoyées car l’expert n’avait pas déposé au greffe son rapport.

Le 23 novembre 1994, le juge fixa l’audience de présentation des conclusions au 26 avril 1995 ; toutefois, cette audience ne se tint que le 25 mai 1995, car elle fut reportée deux fois d’office. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 12 mai 1997 ; cependant, elle fut d’abord reportée d’office au 4 mai 1998, puis avancée au 6 octobre 1997 à la demande de la requérante, ensuite renvoyée au 10 novembre 1997 car les parties n’avaient pas été informées de la date de l’audience.

Le jour venu, suite à une demande déposée au greffe par le conseil de la requérante le 28 octobre 1997 faisant valoir qu’il n’avait pas été informé de la date de l’audience de présentation des conclusions tenue le 25 mai 1995, le juge fixa une nouvelle audience de présentation des conclusions au 29 janvier 1998. A cette date, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 30 novembre 1998, mais elle fut reportée d’office au 8 février 1999. Toutefois, à une date non précisée, le président du tribunal attribua l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ). L’audience de plaidoiries eut lieu le 3 mai 1999. Par un jugement non définitif du 12 octobre 1999, dont le texte fut déposé au greffe le 20 octobre 1999, le juge reconnu à titre provisoire à la requérante un milliard de lires italiennes.

Par une ordonnance du même jour, le tribunal rouvrit l’instruction, ordonna une expertise. Le 24 janvier 2000, l’expert prêta serment. Le 20 mars 2000, l’audience fut renvoyée d’office. Le 20 avril 2000, l’audience fut renvoyée au 22 juin 2000, car le greffe n’avait pas communiqué le renvoi à toutes les parties. Le jour venu, l’audience fut renvoyée au 21 septembre 2000, en raison de l’absence de l’expert. EN DROIT Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 27 décembre 1988 et était encore pendante au 21 septembre 2000. Selon la requérante, la durée de la procédure, qui était à cette date d’environ onze ans et neuf mois pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention).

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président