Baroni și Michinelli împotriva Italiei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49369/99 prezentate de Alfredo Baroni și Ivo Michinelli împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele A. Pastor Ridruejo, B. Conforti, L. Caflisch, J. Makarczyk, I. Cabral Barreto, N. Vajić, judecători și V. Berger; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 13 ianuarie 1998 și înregistrată la 5 iulie 1999 După ce a intenționat, face următoarea decizie: "În fapt, reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1938 și, respectiv, 1956 și rezidenți la Roma. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către Nicola Calbi, avocat la Roma.

La 9 aprilie 1991, reclamanții i-au numit pe M. A. și M. G. în fața tribunalului din Roma pentru a obține plata a 16 800 000 de lire italiene ca urmare a lucrărilor efectuate în apartamentul pârâtului. Arestarea cauzei a început la 30 mai 1991 prin admiterea martorilor care au fost audiați la 26 februarie 1992. În urma unei plângeri făcute la 23 octombrie 1991 de către pârâti cu privire la mijloacele de probă, printr-o ordonanță din 16 iulie 1992, Tribunalul a respins plângerea, dar a anulat audierea martorilor care a avut loc între depunerea plângerii și hotărârea instanței cu privire la acest aspect.

Dintre cele opt audieri care au avut loc între 3 februarie 1993 și 15 iunie 1995, trei audieri au vizat audierile martorilor și primul reclamant, alte trei experți, o audiere a fost amânată deoarece dosarul tribunalului era de negăsit și ultima a fost de negăsit pentru a permite părților să prezinte concluziile lor; ceea ce au făcut la 9 noiembrie 1995. Prin ordonanța din 3 noiembrie 1995. În februarie 1996, judecătorul de punere în stare de arest a constatat că … În decembrie 1998, tribunalul a confirmat hotărârea din 3 februarie 1996 și a respins restul cererilor. ÎN JUSTIȚIE Tribunalul a examinat durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 9 aprilie 1991 și sa încheiat la 16 decembrie 1998. Potrivit reclamanților, durata procedurii, care este mai mare de șapte ani și opt luni pentru o instanță, nu răspunde cerinței termenul rezonabil [art. 6 alineatul (1) din Convenție].

(complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară REQUETA RECEVALABILĂ, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Resss grefier Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49369/99 présentée par Alfredo Baroni et Ivo Michinelli contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 9 novembre 2000 en une chambre composée de M. G. Ress, président , M. A. Pastor Ridruejo, M. B. Conforti, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk, M. I. Cabral Barreto, M me N. Vajić, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 13 janvier 1998 et enregistrée le 5 juillet 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1938 et 1956 et résidant à Rome. Ils sont représentés devant la Cour par M e Nicola Calbi, avocat à Rome.

Le 9 avril 1991, les requérants assignèrent M. A. et M me G. devant le tribunal de Rome afin d’obtenir le paiement de 16 800 000 lires italiennes dus suite à la réalisation de travaux dans l’appartement des défendeurs. La mise en état de l’affaire commença le 30 mai 1991 par l’admission de témoins qui furent entendus le 26 février 1992. Suite à une réclamation faite le 23 octobre 1991 par les défendeurs quant aux moyens de preuve, par une ordonnance du 16 juillet 1992 le tribunal rejeta la réclamation mais annula l’audition de témoins qui avait eu lieu entre le dépôt de la réclamation et la décision du tribunal sur ce point.

Des huit audiences qui eurent lieu entre le 3 février 1993 et le 15 juin 1995, trois audiences concernèrent l’auditions des témoins et le premier requérant, trois autres une expertise, une audience fut reportée car le dossier du tribunal était introuvable et la dernière le fut pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions ; ce qu’elles firent le 9 novembre 1995. Par une ordonnance du 3 février 1996, le juge de la mise en état constata qu’il n’existait un contrat qu’entre le premier requérant et M. A., fit en partie droit à la demande des requérants tendant à obtenir le montant non contesté de la somme réclamée immédiatement et fixa l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente au 3 juillet 1998. Par un jugement du 3 juillet 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 16 décembre 1998, le tribunal confirma l’ordonnance du 3 février 1996 et rejeta le reste des demandes.

EN DROIT Le grief des requérants porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 9 avril 1991 et s’est terminée le 16 décembre 1998. Selon les requérants, la durée de la procédure, qui est de plus de sept ans et huit mois pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président