AFFAIRE TOR DI VALLE COSTRUZIONI S.P.A. c. ITALIE (N° 1)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TOR DI VALLE COSTRUZIONI S.P.A. c. ITALIA (nr. 1) (solicitarea nr. 45862/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 noiembrie 2000 DEFINITIVF 04/04/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale finale. În cauza Tor Di Valle Costruzioni S.p.A. Italia (nr. 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická Tsatsa-Nikolovska E. Levits . Kovler judecători și domnul P.J. M. ahoney grefier adjunct al Curții, grefier de secțiune f.f.; După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 octombrie 2000, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, Tor Di Valle Costruzioni S.p.A., a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 6 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 2 februarie 1999 sub numărul de dosar 45862/99. Recurenta este reprezentată de domnul A. Alessandri, avocat la Roma. Guvernul italian ( La 13 octombrie 1993, recurenta a atribuit municipalitatea Romei în fața Tribunalului din același oraș pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a întârzierilor datorate municipalității în construirea unei școli. Din cele patru ședințe prevăzute între 9 martie 1994 și 3 februarie 1995, una a fost amânată din oficiu și trei s-au referit la depunerea la grefa de documente. Ședința stabilită la 28 aprilie 1995 a fost retrimisă la cererea părților. La 10 noiembrie 1995, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 13 martie 1996. În ziua respectivă, reclamanta a solicitat o trimitere. 996, reclamanta a insistat în cererea sa de competență, formulată anterior cu ocazia primei ședințe. Prin ordonanța din 16 octombrie 1996, judecătorul de punere în stare de arest a fixat la data la care a prezentat concluziile, în ceea ce privește excepțiile preliminare ridicate de pârâtă, la 12 februarie 1997. La data respectivă, audierea pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 20 decembrie 1999. La o dată nespecificată, în urma atribuirii cauzei către colegiul de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio), președintele a numit un nou judecător pentru punerea în aplicare. Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă la 30 iulie 1999, până la această dată procedura era încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LICHIDITATE ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil ... astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 octombrie 1993 și era încă în curs de desfășurare la 30 iulie 1999 10. Curtea amintește că, la această dată, a durat deja mai mult de cinci ani și nouă luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999 V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerina termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 588 617 483 lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 398 530 281 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a trebuit să cauzeze, în cadrul Tor Di Valle Costruzioni S.p.A. În acest sens, se poate considera că societatea reclamantă a fost lăsată într-o situație de incertitudine care justifică acordarea unei despăgubiri (a se vedea Hotărârea Comingersoll S.A. c. Portugalia din 6 aprilie 2000, care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 36.16. Statuind în echitate, după cum dorește art. 41, Curtea atribuie reclamantei 10 000 000 ITL pentru prejudiciul suferit. Comisioane și cheltuieli de judecată 17. Recurenta solicită de asemenea 122 428 654 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A spus în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene pentru daune; că această sumă va crește cu un interes simplu cu 2,5 % l de la expirarea acestui termen și până la expirarea acestuia și până la expirarea acestuia la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 9 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Paul Mahoney Christos Rozakis Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE TOR DI VALLE COSTRUZIONI S.P.A. c. ITALIE (n° 1)

(Requête n°

45862/99)

ARRÊT

STRASBOURG

9 novembre 2000

DÉFINITIF

04/04/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Tor Di Valle Costruzioni S.p.A. c. Italie (n° 1),

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.L.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

M.

E. Levits

,

M.

A

. Kovler

,

juges

,

et de M. P.J. M

ahoney

,

greffier adjoint de la Cour, greffier de section f.f.;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 octobre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une société italienne, Tor Di Valle Costruzioni S.p.A. (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 2

février

1999 sous le numéro de dossier 45862/99. La requérante est représentée par M

e

A. Alessandri, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 28 octobre 1999.

EN FAIT

3.

Le 13 octobre 1993, la requérante assigna la municipalité de Rome devant le tribunal de la même ville afin d’obtenir réparation des dommages subis en raison des retards imputables à la municipalité dans la construction d’une école.

4.

La mise en état de l’affaire commença le 3 décembre 1993. Des quatre audiences prévues entre le 9 mars 1994 et le 3 février 1995, une fut reportée d’office et trois concernèrent le dépôt au greffe de documents. L'audience fixée le 28 avril 1995 fut renvoyée à la demande des parties. Le 10 novembre 1995, le juge fixa la date de présentation des conclusions au 13 mars 1996. Le jour venu, la requérante demanda un renvoi. Le 2

octobre

996, la requérante insista dans sa demande d’expertise, précédemment formulée lors de la première audience. Par une ordonnance du 16 octobre 1996, le juge de la mise en état fixa l’audience de présentation des conclusions, quant à des exceptions préjudicielles soulevées par la défenderesse, au 12 février 1997. A cette date, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 20 décembre 1999.

5.

A une date non précisée, suite à l’attribution de l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (

sezione stralcio

), le président nomma un nouveau juge de la mise en état.

6.

Selon les informations fournies par la requérante le 30 juillet 1999, à cette date la procédure était encore pendante.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

8.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

9.

La période à considérer a débuté le 13 octobre 1993 et était encore pendante au 30 juillet 1999.

10.

Elle avait, à cette date, déjà duré plus de cinq ans et neuf mois, pour une instance.

11.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999

‑

V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

12.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

13.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

14.

La requérante réclame 588 617 483 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 398 530 281 ITL au titre du préjudice moral qu'elle aurait subis.

15.

La Cour estime que l’allongement de la procédure litigieuse au-delà du délai raisonnable a dû causer, dans le chef de la Tor Di Valle Costruzioni S.p.A. et de ses administrateurs et associés, des désagréments considérables et une incertitude prolongée, ne serait-ce que sur la conduite des affaires courantes de la société. A cet égard, on peut donc estimer que la société requérante a été laissée dans une situation d’incertitude qui justifie l’octroi d’une indemnité (voir l’arrêt

Comingersoll S.A. c. Portugal

du 6 avril 2000, à paraître dans le recueil officiel de la Cour, § 36).

16.

Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour alloue à la requérante 10 000 000 ITL pour le dommage subi.

B.

Frais et dépens

17.

La requérante demande également 122 428 654 ITL pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes.

18.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale.

C.

Intérêts moratoires

19.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 10 000 000 (dix millions) lires italiennes pour dommage;

b)

que ce montant sera à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 novembre 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Paul

Mahoney

Christos

Rozakis

Greffier

Président