TURCIA Cererea nr. 31249/96 HOTĂRÂREA STRASBURG 14 noiembrie 2000 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive în registrul oficial care conține o alegere de hotărâri și de hotărâri ale Curții. În cauza Gündüz și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători F. G ölcüklü judecător ad-hoc, W. Thomassen, C. Bîrsan, J. Casadevall, judecători supleanți de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 octombrie 2000, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată PROCEDURA DE INIȚIERE A PROCEDURII se află o cerere (nr. 31249/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care șase resortisanți ai acestui stat, domnii Enver Gündüz, Șirin A Septembrie 1995, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( H.K. Gür, ministru plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al drepturilor omului aproape de Ministerul Afacerilor Externe din Ankara. Invocând art. 3 și 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata gărzilor la vedere care le-au fost impuse în speță, precum și de faptul că, în timpul detenției lor, au fost supuși unor tratamente abuzive. La 2 iulie 1997, Comisia a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. La 5 ianuarie 1998, guvernul și-a prezentat observațiile după prelungirea termenului acordat, iar reclamanții au răspuns la aceasta la 20 februarie 1998. noiembrie 1998, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, examinarea cauzei a fost încredințată Curții. E. Palm, președinta Secțiunii în cauză, l-a scutit pe dl Türmen, care s-a aflat în discuție în legătură cu o decizie a Marii Camere luată în cauza U.C. Turcia în conformitate cu art. 28 alin. (4) din Regulamentul Curții. La 9 aprilie 1999, guvernul a notificat grefei desemnarea dlui F. Gölcüklü în calitate de judecător ad hoc [art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 19 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 13 iunie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) din convenție. August 2000, reprezentanții reclamanților și respectiv guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 27 mai 1995, dl Gündüz a suferit aceeași soartă. La 12 iunie 1995, reclamanții au fost audiați de procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a Țării de la Diyarbakr, în fața căreia au negat declarațiile făcute poliției: dl Turan și dl Avc În ceea ce-l privește pe dl Gündüz, susține că și-a semnat declarația în timp ce avea ochii legați. În aceeași zi, reclamanții au fost duși în fața unui judecător care se ocupă de Curtea de Securitate a statului. Acesta a ordonat eliberarea provizorie a dlui Turan, precum și a dlui și dlui Avc La 20 iunie 1995, procurorul i-a acuzat pe cei interesați de conducerea unei organizații ilegale. Prin Hotărârea din 10 aprilie 1997, Curtea de Securitate a statului l'atl'a condamn M. Gündüz la o pedeapsă cu închisoarea fermă de cinci ani, în conformitate cu art. 169 din Codul penal; ea i-a aplicat pe ceilalți cinci reclamanți. 12. În lipsa unei căi de atac, hotărârea a devenit definitivă cu privire la domnul Turan, precum și domnul și domnul Avc Prin Hotărârea din 7 iunie 1999, Curtea a confirmat în cele din urmă că reclamanții Alp și Aghahtun și condamnarea domnului Gündüz. ÎN DREPT 14. La 1 august 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, semnată la 18 iulie 2000: Declar că, în temeiul unui regulament confidențial al cauzei, care are ca origine cererea nr. 31249/96 formulată de dnii Gündüz Turan, Avc Cu titlu de prejudiciu moral, precum și suma de 15 000 (cincisprezece mii) FRF, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică 190 000 (o sută nouăzeci de mii) FRF în total, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceste plăți vor valora soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de circumstanțele privind păstrarea în custodie a reclamanților, dar nu include nicio evaluare a temeiniciei afirmațiilor formulate în această privință. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) litera (e) din Convenție. 15. La 19 iunie 2000, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților pe baza proiectului de declarație a guvernului, care fusese adus la cunoștința sa și care, în cele din urmă, a fost aprobat ca atare: În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, domnii Gündüz Turan, Avc Avc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu titlu de prejudiciu moral, precum și suma de 15 000 (cincisprezece mii) FRF, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică 190 000 (o sută nouăzeci de mii) FRF în total, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere după consultarea adecvată a reclamanților care, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale cererii. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care eu și guvernul, împreună cu reclamanții, am ajuns. În plus, am pus la dispoziție, în numele celor interesați, să nu se solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 1 din Convenție. 16. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Curtea este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine ale Convenției și 3 din regulament). să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 14 noiembrie 2000 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O
PREMIÈRE SECTION
c. TURQUIE
(
Requête n° 31249/96
)
ARRÊT
14 novembre 2000
Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive dans le recueil officiel contenant un choix d’arrêts et de décisions de la Cour.
En l’affaire Gündüz et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
E.
Palm
,
présidente
,
MM.
L.
Ferrari
Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
R.
Maruste
,
juges
,
ölcüklü
,
juge
ad hoc,
[M
me
M.
M.
juges suppléants
,]
et
de
M.
M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 octobre 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 31249/96) dirigée contre la République de Turquie et dont six ressortissants de cet Etat, MM.
Enver Gündüz, Șirin Ağahatun, Hüseyin Avcı, Hanifi Turan, Șahabettin Alp et M
me
Menșure Avcı («
les requérants
») avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 26
septembre 1995, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
M.S. Tanrıkulu, avocat au barreau de Diyarbakır. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par ses coagents M. M. Özmen et M
me
H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme près le ministère des affaires étrangères à Ankara.
3.
Invoquant les articles 3 et 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée des gardes à vue qui leurs avaient été imposées en l’espèce ainsi que et d’avoir été, lors de leur détention, l’objet de mauvais traitements.
4.
Le 2 juillet 1997, la Commission a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le
5 janvier 1998, après prorogation du délai imparti, et les requérants y ont répondu le
20 février 1998.
5.
Le 1
er
novembre 1998, en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, l’examen de l’affaire a été confié à la Cour. Par la suite, M
me
ad hoc
(article 29 § 1 du règlement).
Le 19 octobre 1999, la Cour a déclaré la requête recevable.
6.
Le 13 juin 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article
38
§
1
b) de la Convention. Les 19 juin et 1
er
août 2000 respectivement, le représentant des requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
7.
Le 17 mai 1995, MM. Turan, Ağahatun et Alp ainsi que M. et M
me
Avcı furent arrêtés et placés en garde à vue, dans le cadre d’une enquête policière menée contre l’organisation illégale,
(«
Parti du peuple unifié de Kurdistan
»). Le 27 mai 1995, M.
Gündüz subit le même sort.
8.
Le 12 juin 1995, les requérants furent entendus par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır, devant lequel ils dénièrent leurs déclarations faites à la police
: M. Turan et M
me
Avcı dirent les avoir signé sous la «
pression
», MM. Avcı, Alp et Ağahatun, sans les lire
; quant à M. Gündüz, il soutint avoir signé sa déclaration alors qu’il avait les yeux bandés.
9.
Le même jour, les requérants furent traduits devant un juge assesseur de la Cour de sûreté de l’Etat. Celui-ci ordonna la libération provisoire de M. Turan ainsi que de M.
et M
me
Avcı, et la mise en détention provisoire des trois autres requérants.
10.
Le 20 juin 1995, le procureur mit les intéressés en accusation du chef d’appartenance à une organisation illégale. Il requérait l’application de l’article 125 du code pénal à M. Alp et des articles 168 § 2 dudit code et 5 de la loi n° 3713 aux autres requérants.
11.
Par arrêt du 10 avril 1997, la Cour de sûreté de l’Etat condamna M.
Gündüz à une peine d’emprisonnement ferme de cinq ans, en application de l’article 169 du code pénal ; elle acquitta les cinq autres requérants.
12.
Faute de recours, ledit jugement devint définitif quant à M. Turan ainsi que M. et M
me
Avcı. Quant aux autres, M
e
Tanrıkulu et le procureur se pourvurent devant la Cour de cassation les 14 avril et 6 mai 1997 respectivement.
13.
Par arrêt du 7 juin 1999, celle-ci confirma finalement l’acquittement des requérants Alp et Ağahatun ainsi que la condamnation de M.
Gündüz.
14.
Le 1
er
août 2000, la Cour a reçu, de la part du Gouvernement,
la déclaration suivante, signée le 18 juillet 2000 :
«
Je déclare qu’en vertu d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 31249/96, introduite par MM. Gündüz Turan, Avcı, Ağahatun, Alp et M
me
Avcı, le gouvernement de la République de Turquie offre de verser,
ex gratia
, la somme de 25 000 (vingt-cinq mille) francs français («
FRF
») à M. Gündüz et de 30
000 (trente mille) FRF chacun à MM. Turan, Avcı, Ağahatun, Alp et M
me
Avcı, à titre de préjudice moral, ainsi que
la somme de 15 000 (quinze mille) FRF, à titre des frais et dépens, soit 190 000 (cent quatre-vingt-dix mille) FRF au total, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ces versements vaudront règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte des circonstances relatives à la garde à vue des requérants mais ne comporte aucune évaluation sur le bien-fondé des allégations formulées à cet égard.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre en application de l’article 43 § 1 e la Convention.
»
15.
Le 19 juin 2000, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants sur la base du projet de déclaration du Gouvernement, qui avait été porté à sa connaissance et qui finalement a été entériné en tant que tel :
«
En ma qualité de représentant des requérants, MM. Gündüz Turan, Avcı, Ağahatun, Alp et M
me
Avcı, j’ai pris connaissance de la déclaration gouvernement de la République de Turquie, faite en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
31249/96 et selon laquelle il est prêt à verser,
ex gratia
, la somme de 25 000 (vingt-cinq mille) francs français («
FRF
») à M. Gündüz et de 30
000 (trente mille) FRF chacun à MM.
Turan, Avcı, Ağahatun, Alp et M
me
Avcı, à titre de préjudice moral, ainsi que la somme de 15 000 (quinze mille) FRF, à titre des frais et dépens, soit 190 000 (cent quatre-vingt-dix mille) FRF au total, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition après avoir dûment consulté les requérants qui, en conséquence,
renoncent à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même, de concert avec les requérants, sommes parvenus.
En outre je m’engage, au nom des intéressés, à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre en application de l’article 43
§
1 de la Convention.
»
16.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles
37
§
1
in
fine
de la Convention et
62
§
3 du règlement).
17.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
par ces motifs, la cour , À l’unanimitÉ,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 novembre 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente