- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 noiembrie 2000
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
B.T. și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Prima SECȚIUNEA B.T. ȘI ALTE INFORMAȚII c. TURCIA Cererea nr. 26093/94 și 26094/94 HOTĂRÂREA (regula amiabilă) STRASBURG 14 noiembrie 2000 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza B.T.
și altele c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Palm Președinte dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători Gölcüklü judecător ad hoc, O 26093/94 și 26094/94) îndreptate împotriva Republicii Turcia și din care nouă resortisanți ai acestui stat, B.T., P.D., În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană juridică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o face sau o persoană juridică, o persoană sau un organism sau o entitate,
o entitate sau o entitate sau o entitate, o entitate sau un organism sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate sau un organism sau un organism care face sau o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate, care face ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism sau organism sau o organism sau organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori de drept ori de drept ori o organism ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori organism, o organism, o organism, o organism sau organism sau organism sau organism sau organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism sau organism ori organism ori organism, o organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism,
o organism sau organism ori organism sau organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori de organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism sau organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori Cererea are ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenție și 1 La 26 februarie 1997, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererile la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și justificarea acestora.
La 18 iulie 1997, guvernul și-a prezentat observațiile, iar părțile solicitante au răspuns la acestea la 15 ianuarie 1998. Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, examinarea cauzei a fost încredințată, în temeiul art. 5 alin. (2) din protocolul menționat, noii Curți. La 8 februarie 2000, Curtea a decis să unească cererile și să le declare admisibile. La 4 aprilie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului (b) din Convenție. La 2 mai și, respectiv, 16 august 2000, reprezentantul reclamanților și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei.
În 1990, la nivel național (Devlet Su Șleri , … La 14 august 1992, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Bulan. În ceea ce privește acțiunea nr. 92/51, Tribunalul le-a acordat reclamanților, la 2 noiembrie 1992, o sumă suplimentară de 370 de despăgubiri de expropriere, în ceea ce privește acțiunea nr. 92/51. 455 840 de lire turcești ( 089 633 TRL și, respectiv, 688 354 771 TRL. Aceste sume erau însoțite de dobânzi restante simple la rata legală de 30 % l În cadrul acțiunii nr. 92/51, la 2 noiembrie 1996, adică la trei ani și șase luni după decizia finală, reclamanții au primit suma de 749 941 000 TRL cu titlu suplimentar plus o dobândă la 30 % la an. 13. La 9 august 1995, la un an și nouă luni de la hotărârea definitivă, reclamanții au primit suma de 1 310 029 000 TRL, adică la trei ani și trei luni de la hotărârea Curții de Casație, suma de 1 310 029 000 TRL.
La 16 august 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului semnat la 2 august 2000 declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine acțiunile n 26093/94 și 26094/94, introduse de solicitanți, B.T., P.D., T., K.T., S.T., A.T., Su.T., Z.A., E.Y., guvernul turc oferă acestora suma de 23 200 de dolari americani pentru daune și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Această declarație ține cont de pierderea pecuniară datorată plății întârziate de către instanță a indemnizațiilor suplimentare de expropriere, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica această pierdere în dreptul intern.
În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö La 2 mai 2000, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților la 21 aprilie 2000 pe baza proiectului de declarație a guvernului, care fusese adus la cunoștința sa și care, în cele din urmă, a fost aprobat ca atare: Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia el este dispus să-mi plătească suma de 23 200 de dolari americani pentru daune și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine acțiunile nr. 26093/94 și 26094/94 pe care le-am înaintat Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestor acțiuni. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație se referă la soluționarea pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârilor, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 16. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Curtea este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine ale Convenției și 3 din regulament).
să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 14 noiembrie 2000 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE B.T. ET AUTRES
c. LA TURQUIE ( Requête n° 26093/94 et 26094/94 ) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 14 novembre 2000 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire B.T. et autres c. la Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n os 26093/94 et 26094/94) dirigées contre la République de Turquie et dont neuf ressortissants de cet Etat, B.T., P.D., İ.T., K.T., S.T., A.T., Su.T., Z.A., E.Y. (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 28 novembre 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par M e Selahattin Kaya, avocat au barreau d’Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné un agent pour la procédure devant la Cour. La présidente de la chambre a accédé à la demande de non-divulgation de leur identité formulée par les requérants (article 47 § 3).
Les requêtes ont pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences des articles 6 de la Convention et 1 er de son Protocole n° 1. Le 26 février 1997, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter les requêtes à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur leur recevabilité et leur bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 18 juillet 1997, et les parties requérantes y ont répondu le 15 janvier 1998.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1 er novembre 1998, l’examen de l’affaire a été confié, en application de l’article 5 § 2 dudit Protocole, à la nouvelle Cour.
Le 8 février 2000, la Cour a décidé de joindre les requêtes et de les déclarer recevables.
Le 4 avril 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 2 mai et 16 août 2000 respectivement, le représentant des requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
En 1990, l’Administration nationale des eaux ( Devlet Su İșleri , « la DSİ »), établissement public chargé, entre autres, de la conception de barrages, expropria trois terrains appartenant aux requérants, sis dans le village de Bulanık (Muș). Des indemnités d’expropriation fixées par la DSİ furent versées aux requérants à la date d’expropriation.
Le 14 août 1992, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Bulanık, pour chaque terrain, une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Ces actions furent enregistrées sous les n os 92/51, 92/65 et 92/70.
Quant au recours n° 92/51, le tribunal accorda aux requérants, le 2 novembre 1992, une indemnité d’expropriation complémentaire de 370 455 840 livres turques (« TRL »), assortie d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an, à compter du 16 juillet 1992, date du transfert de propriété des biens à la DSİ.
S’agissant des recours n os 92/65 et 92/70, le tribunal rendit le 30 novembre 1992 deux décisions enjoignant à la DSİ de verser des indemnités d’expropriation complémentaires de 1 157 089 633 TRL et de 688 354 771 TRL respectivement. Ces sommes étaient assorties d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à compter du 11 septembre 1992, date du transfert de propriété des biens à la DSİ.
La Cour de cassation confirma lesdits jugements par arrêts des 4 mai, 15 novembre et 12 avril 1993 respectivement.
Dans le cadre du recours n° 92/51, le 2 novembre 1996, soit trois ans et six mois après la décision définitive, les requérants perçurent la somme de 749 941 000 TRL à titre d’indemnité complémentaire majorée d’un intérêt au taux de 30 % l’an.
L’indemnité complémentaire attribuée en l’affaire n° 92/65 fut versée aux requérants le 9 août 1995, soit un an et neuf mois environ après la décision judiciaire définitive. Elle s’élevait à 2 449 217 000 TRL. S’agissant de l’affaire n° 92/70, les requérants perçurent le 10 juillet 1996, soit trois ans et trois mois environ après l’arrêt de la Cour de cassation, la somme de 1 310 029 000 TRL. EN DROIT
Le 16 août 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement signée le 2 août 2000 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine les requêtes n os 26093/94 et 26094/94, introduites par les requérants, B.T., P.D., İ.T., K.T., S.T., A.T., Su.T., Z.A., E.Y., le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci la somme de 23 200 dollars américains au titre du dommage et au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la perte pécuniaire due au paiement tardif par l’Etat des indemnités complémentaires d’expropriation mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier cette perte en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé des arrêts, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
Le 2 mai 2000, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants le 21 avril 2000 sur la base du projet de déclaration du Gouvernement, qui avait été porté à sa connaissance et qui finalement a été entériné en tant que tel : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 23 200 dollars américains au titre du dommage et au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine les requêtes n os 26093/94 et 26094/94 que j’ai introduites devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine desdites requêtes. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé des arrêts, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 novembre 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente