- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 mai 2023
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 8
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 8
Baharov împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU BAHAROV v. UKRAINE (Declarația nr. 28982/19) HOTĂRÂREA STRASBOURG 4 mai 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Baharov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni , Președintele Mattias Guyomar, Mykola Gnatovskyy , judecători și Martina Keller , Registrul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 28982/19) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 21 mai 2019 de către un național bulgar, dl Daniel Krastov Baharov („reclamantul”), născut în 1973 și locuind în New York, reprezentat de dl D.S.
Krugovyi , un avocat care practică în Kyiv; decizia de a anunța plângerea în temeiul articolului 8 din Convenție privind durata procedurii interne către Guvernul Ucrainean („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, cel mai recent dl Lishchyna, al Ministerului Justiției, și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; Având deliberat în particular la 30 martie 2023, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cauza se referă la o lungime excesivă de proceduri în care reclamantul a solicitat returnarea copilului său, născut în ianuarie 2010, din Ucraina, în cazul în care trăia din iulie 2016 după ce a fost luată acolo de către mama sa fără acordul reclamantului, către Statele Unite ale Americii, țara reședinței sale obișnuite, în conformitate cu Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale înjumătății internaționale a copilului („Convenția de la Haga”).
Reclamantul s-a plâns de încălcarea articolelor 6 și 8 din Convenție. Cererea menționată anterior a fost depusă autorităților ucrainene în octombrie 2016. Prin cererea respectivă, în aprilie 2017 Departamentul Regional de Justiție Kharkiv, care a acționat în numele său, a inaugurat proceduri în Curtea de district Kyivskyi de Kharkiv, care în cele din urmă a respins cererea la 29 mai 2017, care s-a bazat în special pe art. 13 din Convenția de la Haga, care stabilește motivele pentru refuzarea întoarcerii copilului în țara reședinței sale obișnuite. Apelurile depuse de reclamant împotriva acestei decizii au fost respinse de Curtea Regională de Apel Kharkiv la 30 august 2017 și de Curtea Supremă la 29 noiembrie 2018. Mama copilului nu a permis reclamantului orice contact cu copilul său în întreaga durată a procedurii.
După octombrie 2018, reclamantul a fost interzis oficial să intre în Ucraina. Potrivit Guvernului, interdicția a fost eliberată deoarece el „a fost implicat în activități ilegale” și a avut „foarte cu organizații criminale”. Mai multe informații concrete în acest sens erau clasificate și nu puteau fi furnizate. 6 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedurile interne în acest caz, în timpul cărora nu putea contacta copilul său minor, au fost excesiv de mult timp, ceea ce se presupune că a dus la alienarea copilului de la solicitant. Guvernul a susținut că durata procedurii a fost justificată de necesitatea unei examinări cuprinzătoare a circumstanțelor cazului și că reclamantul a fost responsabil pentru unele dintre întârzierile pe măsură ce a depus apeluri și cereri procedurale.
Singura întârziere atribuibilă autorităților au avut loc în cadrul examinării apelului reclamantului asupra punctelor de drept de către Curtea Supremă și a fost o consecință a reformei judiciare care au fost puse în aplicare în acel moment în Ucraina. Curtea consideră că plângerea reclamantului este examinată numai în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea constată că plângerea nu este evident nefondată în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Principiile generale privind cerința de examinare urgentă a cazurilor în temeiul Convenției de la Haga, în care trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile pentru relațiile dintre copii și părinte care nu trăiesc cu ei, au fost rezumate în, printre altele, Vilenchik c. Ucraina (n. 21267/14, § 53, 3 octombrie 2017). Curtea remarcă că procesul intern pentru returnarea copilului reclamant atunci de șase ani a durat mai mult de doi ani înaintea instanțelor la trei niveluri și a implicat întârzieri atribuibile în principal autorităților. În special, a luat Departamentul Regional de Justiție din Kharkiv aproximativ șase luni pentru a iniția procedurile de instanță internă în urma depunerii cererii reclamantului (a se vedea punctul 2 mai sus).
Acest lucru este prea mult timp având în vedere natura urgentă a cererii, chiar dacă se poate accepta că autoritățile trebuie să clarifice anumite aspecte ale cauzei. 10. Curtea este conștientă că o întârziere suplimentară de aproximativ un an înaintea Curții Supreme (a se vedea punctul 2 de mai sus), care a început să funcționeze în decembrie 2017 după punerea în aplicare a reformei judiciare din septembrie 2016, ar fi putut fi cauzată de provocările grave pe care le-a confruntat în examinarea apelurilor la punctele de drept în acel moment, inclusiv o încărcare de muncă grea (a se vedea Gumenyuk și alții v. Ucraina , nr. 11423/19, §§ 6-16, 22 iulie 2021. Cu toate acestea, lungimea totală a prezentului tip de proceduri, care a depășit semnificativ termenul de șase săptămâni prevăzut la art. 11 din Convenția de la Haga, chiar dacă acest termen nu este obligatoriu (de exemplu M.R.
și D.R. v. Ucraina , nr. 63551/13, § 60, 22 Mai 2018, cu alte referințe, pare a fi excesiv. 11. Reclamantul a contribuit, într-adevăr, parțial la lungimea generală a procedurii prin depunerea cererilor procedurale și a apelurilor, dar nu există dovezi că a abuzat de drepturile sale procedurale în loc de a implica în activitatea procedurală legitima, iar acțiunile sale nu au provocat întârzieri semnificative. 12. Având în vedere considerentele de mai sus și, de asemenea, faptul că reclamantul a fost împiedicat să contacteze copilul său, care avea șase ani atunci când a fost luat de către mama sa, pentru o perioadă atât de lungă de timp în timpul procedurii, Curtea constată că autoritățile nu au examinat cazul în cel mai rapid mod prevăzut la art. 8 din convenție în acest tip de litigiu (a se vedea Vilenchik, citat mai sus, §§ 53-56).
13. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a acestei dispoziții. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) pentru prejudiciu moral. 15. Guvernul a susținut că reclamația a fost nefondată. prejudiciu material, plus orice impozit care poate fi taxabil și respinge restul cererii sale. 17. Rata dobânzii nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 EUR (3 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 mai 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF BAHAROV v. UKRAINE (Application no. 28982/19) JUDGMENT STRASBOURG 4 May 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Baharov v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Carlo Ranzoni , President , Mattias Guyomar, Mykola Gnatovskyy , judges , and Martina Keller, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 28982/19) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 21 May 2019 by a Bulgarian national, Mr Daniel Krastov Baharov (“the applicant”), born in 1973 and living in New York, who was represented by Mr D.S.
Krugovyi , a lawyer practising in Kyiv; the decision to give notice of the complaint under Article 8 of the Convention regarding the duration of the domestic proceedings to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their Agent, most recently Mr I. Lishchyna, of the Ministry of Justice, and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated in private on 30 March 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the allegedly excessive length of proceedings in which the applicant had sought the return of his child, born in January 2010, from Ukraine, where he had been living since July 2016 after having been taken there by his mother without the applicant’s consent, to the United States of America, the country of his habitual residence, pursuant to the Hague Convention of 25 October 1980 on the Civil Aspects of International Child Abduction (“the Hague Convention”). The applicant complained of a violation of Articles 6 and 8 of the Convention.
2 . The applicant’s aforementioned application was submitted to the Ukrainian authorities in October 2016. Upon that application, in April 2017 the Kharkiv Regional Department of Justice, acting on his behalf, instituted proceedings in the Kyivskyi District Court of Kharkiv, which eventually dismissed the application on 29 May 2017, having relied in particular on Article 13 of the Hague Convention setting out grounds for refusing the child’s return to the country of his or her habitual residence. The appeals lodged by the applicant against that decision were rejected by the Kharkiv Regional Court of Appeal on 30 August 2017 and by the Supreme Court on 29 November 2018. The child’s mother did not allow the applicant any contact with his child during the entire duration of the proceedings.
After October 2018 the applicant was officially banned from entering Ukraine. According to the Government, the ban was issued because he was “involved in unlawful activities” and had “ties with criminal organisations”. More concrete information in that regard was classified and could not be provided.
THE COURT’S ASSESSMENT
3. Relying on Articles 6 and 8 of the Convention, the applicant complained that the domestic proceedings in the present case, during which he had been unable to contact his minor child, had been excessively long. This allegedly led to the child’s alienation from the applicant.
The Government contended that the duration of the proceedings had been justified by the need for a comprehensive examination of the circumstances of the case and that the applicant had been responsible for some of the delays as he had lodged appeals and procedural applications. The only delay attributable to the authorities had occurred during the examination of the applicant’s appeal on points of law by the Supreme Court and was a consequence of the judicial reform being implemented at that time in Ukraine.
The Court considers that the applicant’s complaint falls to be examined solely under Article 8 of the Convention.
The Court finds that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The general principles concerning the requirement of urgent examination of cases under the Hague Convention, where the passage of time can have irremediable consequences for relations between children and a parent who does not live with them, have been summarised in, among other authorities, Vilenchik v. Ukraine (no. 21267/14, § 53, 3 October 2017).
The Court notes that the domestic proceedings for the return of the applicant’s then six-year-old child lasted for over two years before the courts at three levels and involved delays attributable mainly to the authorities.
In particular, it took the Kharkiv Regional Department of Justice around six months to institute the domestic court proceedings following the submission of the applicant’s application (see paragraph 2 above). This is too long given the urgent nature of the application, even if it can be accepted that the authorities had to clarify certain aspects of the case.
The Court is mindful that a further delay for about one year before the Supreme Court (see paragraph 2 above), which started functioning in December 2017 following the implementation of the judicial reform of September 2016, might have been caused by the serious challenges it faced in the examination of appeals on points of law at that time, including a heavy workload (see Gumenyuk and Others v. Ukraine , no. 11423/19, §§ 6-16, 22 July 2021). Nonetheless, the overall length of the present type of proceedings, which significantly exceeded the six-week time-limit set out in Article 11 of the Hague Convention, even though that time-limit is not mandatory (see, for instance, M.R. and D.R. v. Ukraine , no. 63551/13, § 60, 22 May 2018, with further references), appears to be excessive.
The applicant indeed partly contributed to the overall length of the proceedings by lodging procedural applications and appeals, but there is no evidence that he abused his procedural rights instead of engaging in legitimate procedural activity, and his actions caused no significant delays.
In the light of the above considerations and also of the fact that the applicant was precluded from contacting his child, who was six years old when he was taken away by his mother, for such a long time during the proceedings, the Court finds that the authorities failed to examine the case in the most expeditious manner as required by Article 8 of the Convention in this type of dispute (see Vilenchik, cited above, §§ 53-56).
There has therefore been a violation of that provision.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
14. The applicant claimed 25,000 euros (EUR) for non-pecuniary damage.
The Government contended that the claim was unsubstantiated.
The Court awards the applicant EUR 3,000 in respect of non ‑ pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, and dismisses the remainder of his claim.
The default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 4 May 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Martina Keller Carlo Ranzoni Deputy Registrar President