AFFAIRE GIANNALIA c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA GIANNALIA c. ITALIA (solicitarea nr. 46528/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2000 DEFINITIVF 16/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Giannalia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Butkevych Vajigan, judecători și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 26 octombrie 2000, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedurală. La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Vittorio Giannalia ( Cererea a fost înregistrată la 4 martie 1999 sub numărul de dosar 46528/99. Reclamantul este reprezentat de domnul B. Di Stefano, avocat în Catania. Guvernul italian (atmosfera) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 6 ianuarie 2000. La data de 27 decembrie 1984, dl S. a fost pus în faliment, iar la 12 iunie 1985, reclamantul a depus la tribunalul din Catania o declarație de creanță privilegiată. La 29 decembrie 1984, examinarea creanțelor a fost stabilită la 18 februarie 1985. În decembrie 1987, sindicatul a acceptat o parte din creanța reclamantului în pasiv și judecătorul a pronunțat închiderea verificării creanțelor. Această fază a fost deschisă din nou la 28 februarie 1995. Din cele patru audieri stabilite la date cuprinse între 6 iunie 1995 și 16 iunie 1996, una a fost amânată din cauza unei greve a avocaților și trei, deoarece judecătorul era absent. La data de 19 noiembrie 1996, judecătorul a constatat că nu mai existau cereri și a pus capăt verificării creanțelor. La 2 august 1999, procedurile civile intentate de sindicat pentru recuperarea sumelor erau încă în curs de desfășurare. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 11 februarie 2000, procedura era încă în curs de desfășurare la acea dată. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 iunie 1985 și era încă în curs de desfășurare la 11 februarie 2000. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale cerinei termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 57 594 784 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea nu are nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului cele 30 000 De asemenea, reclamantul solicită 6 120 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 30 000 000 (trent milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 16 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE GIANNALIA c. ITALIE

(Requête n°

46528/99)

ARRÊT

STRASBOURG

16 novembre 2000

DÉFINITIF

16/02/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Giannalia c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

G.

Ress

,

président

,

M.

A.

Pastor Ridruejo

,

M.

B.

Conforti

,

M.

L.

Caflisch

,

M.

V.

Butkevych

,

M

me

N.

Vajić

,

M.

J.

Hedigan,

juges

,

et de M. V.

Berger

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 octobre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Vittorio Giannalia (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 4 mars 1999 sous le numéro de dossier 46528/99. Le requérant est représenté par M

e

B. Di Stefano, avocat à Catane. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 6 janvier 2000.

EN FAIT

3.

Le 27 décembre 1984, M. S. fut mis en faillite. Le 12 juin 1985, le requérant déposa au tribunal de Catane une déclaration de créance privilégiée. Le 29

décembre 1984, l’examen des créances fut fixé au 18

février 1985. Au moins six audiences furent consacrées à la vérification des créances, et le 18

décembre 1987 le syndic admit une partie de la créance du requérant au passif et le juge prononça la clôture de la vérification des créances. Cette phase fut ouverte à nouveau le 28 février 1995. Des quatre audiences fixées à des dates comprises entre le 6 juin 1995 et le 16 juin 1996, une fut reportée en raison d’une grève des avocats et trois car le juge était absent. Le 19 novembre 1996, le juge constata qu’il n’y avait plus de demandes et mit fin à la vérification des créances.

4.

Au 2 août 1999, des procédures civiles intentées par le syndic pour récupérer des sommes étaient encore pendantes. Selon les informations fournies par le requérant le 11 février 2000, la procédure était encore pendante à cette date.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

5.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

6.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

7.

La période à considérer a débuté le 12 juin 1985 et était encore pendante au 11 février 2000.

8.

Elle avait à cette date déjà duré environ quatorze ans et huit mois pour une instance.

9.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

10.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

Le requérant réclame 57 594 784 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 30 000 000 ITL au titre du préjudice moral qu'il aurait subis.

13.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande.En revanche, la Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant les 30

000

000 ITL demandées au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

14.

Le requérant demande également 6 120 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 5 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 30 000 000 (trente millions ) lires italiennes pour dommage moral et 5 000 000 (cinq millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 novembre 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président