AFFAIRE CERULLI ET ZADRA c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CERULLI ȘI ZADRA c. ITALIA (solicitarea nr. 46537/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2000 DEFINITIVF 16/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Cerulli și Zadra c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Butkevych Vajigan, judecători și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 26 octombrie 2000, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedurală.

La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv cetățeni italieni, domnul Ugo Cerulli și domnul M. Daria Zadra (adică, persoanele fizice) au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 26 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția de la Lisabona). Cererea a fost înregistrată la 4 martie 1999 sub numărul de dosar 46537/99. L. și M.A. Rossi, avocați din L'Aquila. Guvernul italian ( Începând cu data de 3 aprilie 1991, au fost puse în aplicare 11 audieri stabilite între 31 octombrie 1991 și 28 februarie 1994, două au fost revocate din oficiu, șapte au vizat o expertiză - dintre care două au fost amânate deoarece expertul nu a depus la gref raportul său - și o audiere a părților.

La data de 23 mai 1994, judecătorul a stabilit la cinzeci de ani prezentarea concluziilor la data de 3 octombrie 1994; cu toate acestea, aceasta nu a avut loc decât la 14 noiembrie 1994, ca urmare a unei trimiteri din oficiu. La data de 20 martie 1996 a avut loc o audiere în fața camerei competente. printr-o hotărâre din 5 iunie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la data de 20 iunie 1996, tribunalul a dat dreptul la cererea reclamanților. La 21 noiembrie 1996, instanța a stabilit data la care concluziile au fost prezentate la 3 decembrie 1997; cu toate acestea, aceasta nu a avut loc decât la 16 februarie 1997, ca urmare a unei trimiteri din oficiu. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea referitoare la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 februarie 1991 și este încă în curs de desfășurare până în prezent; prin urmare, a durat puțin peste nouă ani și opt luni pentru două instanțe.

10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

În general, reclamanții solicită 37 500 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 16 000 000 ITL. Costuri și cheltuieli de judecată 15. Solicită, de asemenea, 22 598 712 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă fiecărui solicitant.

Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 16 000 000 (șaisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 2 000 000 (două milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru excedent.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ressector Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE CERULLI ET ZADRA c. ITALIE (Requête n° 46537/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Cerulli et Zadra c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. A. Pastor Ridruejo , M. B. Conforti , M. L. Caflisch , M. V. Butkevych , M me N. Vajić , M. J. Hedigan, juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »