Secțiunea a treia Cerere nr. 4317/98 prezentată de Younès GHOUJDAM împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la noiembrie 2000 într-o cameră compusă din domnii Fuhrmann președintele J.-P. Costa Loucaides Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Ugrekhelidze judecători S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 30 martie 1998 și înregistrată la 28 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant francez, de origine marocană, născut în 1970. El este în prezent deținut la casa de judecată din Marsilia. În fața Curții, acesta este reprezentat de Maestrul François Jurrain, avocat în baroul din Toulon. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ca urmare a asasinării cumnatului său, la 11 iulie 1993, reclamantul a fost acuzat de complicitate la asasinat. La 24 mai 1995, a fost pus în arest provizoriu. De la începutul lacul, reclamantul a depus mai multe cereri de eliberare care au fost toate respinse de către instanța de judecată (decizii din 19 1 ianuarie 1996, 12 iulie 1996, 23 iunie 1997, 30 iulie 1997, 4 septembrie 1997, 13 octombrie 1997 și 27 februarie 1998). Reclamantul a solicitat aceste ordonanțe, dar la fiecare preluare a camerei de judecată a instanței de judecată din Aix-en-Provence confirma respingerea cererilor sale de eliberare (hotărârile din 13 februarie 1996, 15 iulie 1997, 19 august 1997, 23 Septembrie 1997, 9 decembrie 1997 și 24 martie 1998). Reclamantul a formulat un recurs în Casație împotriva hotărârii din 24 martie 1998, respins de Curtea de Casație la 8 martie 1998 Septembrie 1998. Pentru a prelungi detenția provizorie a reclamantului și pentru a refuza să își dea acordul, autoritățile judiciare au invocat mai multe motive, inclusiv necesitatea de a păstra ordinea publică, riscul de reînnoire a dreptului comunitar, riscul de presiune asupra martorilor și riscul de evadare. La 7 mai 1998, reclamantul sesizează în mod direct camera de judecată cu privire la o cerere de punere în libertate. Prin Hotărârea din 26 mai 1998, camera de acuzare a respins această cerere. Prin Hotărârea din 12 iunie 1998, camera de acuzare a instanței de apel din Această instanță l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 18 ani de detenție criminală, prin hotărârea din 15 ianuarie 1999. La 27 ianuarie 1999, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. Curtea de Casație și-a respins recursul la o dată nespecificată. GRIFS Reclamantul se plânge că a făcut obiectul unei detenții abuzive și mai puțin art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de durata detenției sale provizorii. Reclamantul se plânge, de asemenea, că menținerea sa în detenție provizorie a constituit un tratament inuman și degradant, încălcând dispozițiile articolului 3 din convenție, precum și o prezumție de vinovăție, care a adus atingere principiului prezumției de nevinovăție, garantat prin art. 6 alineatul (2) din convenție. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție, reclamantul afirmă, de asemenea, că menținerea sa în detenție provizorie trebuie să aibă facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. Reclamantul se plânge în sfârșit că a făcut obiectul unei discriminări din cauza originii sale marocane. La 16 martie 1999, motivul întemeiat pe durata detenției provizorii a fost comunicat guvernului pârât, care și-a prezentat observațiile la 20 august 1999. Aceste observații au fost adresate la 27 august 1999 reclamantului, astfel încât să prezinte observațiile sale ca răspuns înainte de 11 octombrie 1999. La 10 septembrie 1999, președintele camerei a decis să acorde reclamantului beneficiul asistenței judiciare. La 7 octombrie 1999, graffiera camerei i-a trimis o scrisoare Maestrului Jurrain, un avocat propus de solicitant, solicitându-i să îl reprezinte pe acesta din urmă în fața Curții. Pe de altă parte, având dreptul la o cerere din partea reclamantului, președintele camerei a decis să prelungească termenul limită până la 30 octombrie 1999 pentru prezentarea observațiilor sale ca răspuns. La 18 octombrie 1999, Maestrul Jurrain a informat Curtea că a fost de acord să reprezinte reclamantul. La 3 noiembrie 1999, o copie a cererii și o copie a observațiilor guvernului au fost trimise Maestrului Jurrain, care a fost invitat să trimită, în termen de 20 decembrie 1999, observațiile ca răspuns în numele reclamantului. Reclamantul a fost informat prin poștă în aceeași zi. La 21 februarie 2000, a fost trimisă o scrisoare Maestrului Jurrain, recomandându-se cu confirmare de primire, atrăgând atenția asupra expirării termenului și asupra unei radiații a cererii. Consiliul reclamantului nu a răspuns. La 28 martie 2000, reclamantului i s-a trimis o scrisoare, recomandându-i cu confirmare de primire, prin care se informa cu privire la decizia sa și acordându-i un nou termen până la 14 aprilie 2000. aprilie 2000, graffiter-ul camerei i-a cerut acestuia din urmă să răspundă el însuși la observațiile guvernului, informând că termenul ar fi prelungit până la 10 mai 2000. La 8 iunie 2000, președintele Camerei a decis să prelungească termenul de depunere a observațiilor sale ca răspuns la cererea reclamantului până la 29 iunie 2000. La 22 august 2000, reclamantului i s-a trimis o scrisoare care i-a atras atenția asupra expirării termenului limită. El a fost informat că, în cazul în care observațiile sale nu ajung la grefare într-un ultim termen care expiră la 4 septembrie 2000, cererea sa ar fi fost, probabil, eliminată din rol. Curtea constată că, în pofida numeroaselor scrisori pe care le-a adresat reclamantului și consiliului său, invitându-i să-și prezinte observațiile scrise ca răspuns la observațiile guvernului și a numeroaselor prelungiri ale termenelor acordate, părțile interesate nu au răspuns. Curtea constată că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea, în sensul articolului (a) Convenției. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul in fin, Curtea consideră că
Requête n° 43617/98
présentée par Younès GHOUJDAM
contre France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
21
novembre 2000 en une chambre composée de
MM.
W.
Fuhrmann
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Loucaides
M
me
F.
Tulkens
,
M.
K.
Jungwiert
,
Sir
Nicolas
Bratza
,
M.
M.
Ugrekhelidze
,
juges
,
et
de
M
me
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 30 mars 1998 et enregistrée le 28
septembre 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant français, d’origine marocaine, né en 1970. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Marseille. Devant la Cour, il est représenté par Maître François Jurain, avocat au barreau de Toulon.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A la suite de l’assassinat de son beau-frère, le 11 juillet 1993, le requérant fut mis en examen pour complicité d’assassinat. Le 24 mai 1995, il fut placé en détention provisoire.
Depuis le début de l’instruction, le requérant déposa plusieurs demandes de mise en liberté qui ont toutes été rejetées par le juge d’instruction (ordonnances des 19
janvier 1996, 12 juillet 1996, 23 juin 1997, 30 juillet 1997, 4 septembre 1997, 13 octobre 1997 et 27 février 1998). Le requérant interjeta appel de ces ordonnances, mais à chaque reprise la chambre d’accusation de la cour d’appel d’Aix-en-Provence confirmait le rejet de ses demandes de mise en liberté (arrêts des 13
février 1996, 15 juillet 1997, 19 août 1997, 23
septembre 1997, 9 décembre 1997 et 24
mars 1998). Le requérant forma un pourvoi en cassation contre l’arrêt du 24
mars 1998, rejeté par la Cour de cassation le 8
septembre 1998. Pour prolonger la détention provisoire du requérant et refuser de l’élargir, les autorités judiciaires invoquèrent plusieurs motifs et notamment la nécessité de préserver l’ordre public, le risque de renouvellement de l’infraction, le risque de pressions sur les témoins et le risque de fuite.
Le 7 mai 1998, le requérant saisit directement la chambre d’accusation d’une demande de mise en liberté. Par arrêt du 26 mai 1998, la chambre d’accusation rejeta cette demande.
Par arrêt du 12 juin 1998, la chambre d’accusation de la cour d’appel d’Aix-en-Provence renvoya le requérant devant la cour d’assises du département des Bouches-du-Rhône. Cette juridiction condamna le requérant à une peine de dix-huit ans de réclusion criminelle, par arrêt en date du 15 janvier 1999. Le 27 janvier 1999, le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. La Cour de cassation rejeta son pourvoi à une date non précisée.
1.
Le requérant se plaint d’avoir fait l’objet d’une détention abusive et invoque l’article 5 § 1 c) de la Convention.
2.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint en outre de la durée de sa détention provisoire.
3.
Le requérant se plaint également que son maintien en détention provisoire constitua un traitement inhumain et dégradant, en violation de l’article 3 de la Convention, ainsi qu’une présomption de culpabilité, qui porta atteinte au principe de la présomption d’innocence, garanti par l’article 6 § 2 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 6 § 3 b) de la Convention, le requérant affirme aussi que son maintien en détention provisoire l’empêcha d’avoir les facilités nécessaires à la préparation de sa défense.
5.
Le requérant se plaint enfin d’avoir fait l’objet d’une discrimination en raison de son origine marocaine. Il invoque l’article 14 de la Convention.
Le 16 mars 1999, le grief tiré de la durée de la détention provisoire a été communiqué au gouvernement défendeur, qui a présenté ses observations le 20 août 1999. Ces observations ont été adressées le 27 août 1999 au requérant afin qu’il présente ses observations en réponse avant le 11 octobre 1999.
Le 10 septembre 1999, le président de la chambre a décidé d’accorder au requérant le bénéfice de l’assistance judiciaire. Le 7 octobre 1999, la greffière de la chambre a adressé un courrier à Maître Jurain, un avocat proposé par le requérant, en lui demandant s’il acceptait de représenter ce dernier devant la Cour. Par ailleurs, faisant droit à une demande du requérant, le président de la chambre a décidé de proroger au 30 octobre 1999 l’échéance du délai pour la présentation de ses observations en réponse.
Le 18 octobre 1999, Maître Jurain informa la Cour qu’il acceptait de représenter le requérant. Le 3 novembre 1999, une copie de la requête et un exemplaire des observations du Gouvernement ont été adressés à Maître Jurain, qui fut invité à faire parvenir, dans un délai échéant le 20 décembre 1999, les observations en réponse au nom du requérant. Le requérant en fut informé par courrier du même jour.
Le 21 février 2000, un courrier a été envoyé à Maître Jurain, en recommandé avec accusé de réception, attirant son attention sur l’expiration du délai et sur l’éventualité d’une radiation de la requête. Le conseil du requérant n’a pas répondu.
Le 28 mars 2000, un courrier a été envoyé au requérant, en recommandé avec accusé de réception, l’informant de l’inertie de son conseil et lui accordant un nouveau délai jusqu’au 14 avril 2000. Son attention fut de nouveau attirée sur l’éventualité d’une radiation de la requête.
Le 17 avril 2000, en réponse à une lettre envoyée par le requérant le 3
avril 2000, la greffière de la chambre demanda à ce dernier s’il souhaiterait répondre lui-même aux observations du Gouvernement en l’informant que, dans l’affirmative, le délai serait prorogé au 10 mai 2000.
Le 8 juin 2000, faisant droit à une demande du requérant, le président de la chambre a décidé de proroger au 29 juin 2000 l’échéance du délai pour la présentation de ses observations en réponse.
Le 22 août 2000, un courrier a été envoyé au requérant attirant son attention sur l’expiration du délai. Il fut informé que si ses observations ne parvenaient pas au greffe dans un dernier délai expirant le 4
septembre 2000, sa requête serait fort probablement rayée du rôle. Le requérant n’a pas répondu.
La Cour constate que malgré les nombreuses lettres qu’elle a adressées au requérant et à son conseil, les invitant à faire parvenir leurs observations écrites en réponse à celles du Gouvernement, et les multiples prorogations de délai qui ont été accordées, les intéressés n’ont pas répondu.
La Cour constate que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article
37
§
1
a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article
37
§
1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
ollé
uhrmann
Greffière
Président