- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 noiembrie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
Pe.C. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL PE.C. ITALIA (Cercetarea nr. 4436/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 noiembrie 2000 DEFINITIVF 21/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul Pe.C., a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 20 aprilie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 443699/98.
Recurenta este reprezentată de domnul Covelli, avocată la Rende (Cosenza). Guvernul italian (atlectorul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Recurenta a decedat la 10 august 1999. M. B., moștenitoarea sa, a continuat procedura în fața Curții. Curtea a declarat cererea admisibilă la 14 decembrie 1999. DE FAPT, la 19 aprilie 1986, recurenta a introdus recurs la Curtea de Conturi pentru a obține recunoașterea dreptului la reversibilitatea pensiei de război a mamei sale. În urma Legii nr. 19/94, de înființare a camerelor regionale ale Curții de Conturi, cauza a fost transmisă Camerei Regionale pentru Calabria. La 31 octombrie 1995 reclamanta a prezentat o cerere de continuare a procedurii.
Ședința de pledoarii a fost stabilită la 16 martie 1997 și, în conformitate cu informațiile furnizate de guvern, a fost trimisă la cererea recurentei. La 14 septembrie 1998, recurenta a prezentat o cerere de fixare urgentă a datei la care a avut loc pledoariile. Această audiere a avut loc la 20 noiembrie 1998 și printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 13 septembrie 1999, camera regională a respins recursul recurentei din cauza faptului că acțiunea respectivă fusese introdusă dincolo de termenul prevăzut de lege. Recurenta susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Registrul se opune acestei teze.
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 aprilie 1986 și s-a încheiat la 13 septembrie 1999 și, prin urmare, a durat mai mult de 13 ani și patru luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 12.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite … Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile consacrate în jurisprudență, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde moștenitorului recurentei suma de 35 000 000 de lire italiene (ITL) pentru daune morale și suma de 3 000 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 14. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an.
Prin aceste motive, Curtea a afirmat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Cu șase voturi împotrivă, că statul pârât trebuie să plătească moștenitorului reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 35 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor crește cu un interes simplu cu 2,5 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 21 noiembrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE Pe.C. c. ITALIE (Requête n° 44369/98) ARRÊT STRASBOURG 21 novembre 2000 DÉFINITIF 21/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Pe.C. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me Pe.C. (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 avril 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 13 novembre 1998 sous le numéro de dossier 44369/98. La requérante est représentée par M e P. Covelli, avocate à Rende (Cosenza). Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. La requérante est décédée le 10 août 1999. M me R. B., son héritière, a continué la procédure devant la Cour.
La Cour a déclaré la requête recevable le 14 décembre 1999. EN FAIT
Le 19 avril 1986, la requérante introduisit un recours à la Cour des comptes afin d’obtenir la reconnaissance du droit à la réversibilité de la pension de guerre de sa mère.
Suite à la loi n° 19/94, instituant les chambres régionales de la Cour des comptes, l’affaire fut transmise à la chambre régionale pour la Calabre. Le 31 octobre 1995 la requérante présenta une demande tendant à ce que la procédure fût continuée. L'audience de plaidoiries fut fixée au 16 mars 1997 et, selon les informations fournies par le Gouvernement, fut renvoyée à la demande de la requérante. Le 14 septembre 1998, la requérante présenta une demande tendant à la fixation urgente de la date de l’audience de plaidoiries fût fixée. Cette audience eut lieu le 20 novembre 1998.
Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 13 septembre 1999, la chambre régionale rejeta le recours de la requérante en raison du fait que ledit recours avait été introduit au-delà du délai prévu par la loi. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 19 avril 1986 et s'est terminée le 13 septembre 1999.
Elle a donc duré plus de treize ans et quatre mois, pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »
Compte tenu des éléments en sa possession et des critères consacrées dans sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable d'accorder à l'héritière de la requérante la somme de 35 000 000 lires italiennes (ITL) au titre de dommage moral et la somme de 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour 1. Dit, à l’unanimité, qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , par six voix contre une, a) que l’Etat défendeur doit verser à l'héritière de la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 35 000 000 (trente ‑ cinq millions) lires italiennes pour dommage moral et 3 000 000 (trois millions) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 novembre 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente