SECȚIUNEA 1 CECCHINI c. ITALIA (solicitarea nr. 44332/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 noiembrie 2000 DEFINIF 21/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Cecchini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Loretta Cecchini, care a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 11 aprilie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 14 decembrie 1999. La 30 decembrie 1994, recurenta, angajată pe lângă o unitate sanitară locală în calitate de medic specialist în ginecologie, a recurs la grefa Tribunalului Administrativ Regional din Lazio pentru a obține recunoașterea dreptului său de a percepe o retribuție pentru orele de lucru suplimentare și pentru zilele de concediu neutilizate. În aceeași zi, recurenta a prezentat o cerere de stabilire a datei la care a fost stabilită încuviințată. La 21 iulie 1995, recurenta a prezentat o cerere de fixare urgentă a datei la care a fost pronunțată încuviințată. În conformitate cu informațiile furnizate de reclamantă, la 21 septembrie 1999 tribunalul administrativ a stabilit data la care a avut loc încununarea la 22 noiembrie 1999. La 19 noiembrie 1999, părțile au ajuns la un acord amiabil. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 decembrie 1994 și s-a încheiat la 19 noiembrie 1999. 10. Prin urmare, ea a durat mai mult de patru ani și zece luni pentru o instanță. 11. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit, Curtea consideră că ar trebui să i se acorde recurentei suma solicitată, și anume 8 000 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Comisionista solicită, de asemenea, 6 781 816 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 10 337 659 ITL pentru cele suportate în fața Curții. 17. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 000 ITL în toate costurile și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 8 000 000 (8 milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Michael O Modulator președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE CECCHINI c. ITALIE
(Requête n°
44332/98)
ARRÊT
21 novembre 2000
21/02/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Cecchini c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente
,
M.
B.
Conforti
,
M.
L.
Ferrari
Bravo
,
M.
Gaukur
Jörundsson
,
M.
R.
Türmen
,
M.
B.
Zupančič
,
M.
T.
Panțîru
,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 octobre 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Loretta Cecchini («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 11 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 13
novembre 1998 sous le numéro de dossier 44332/98. La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
»)
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 14 décembre 1999.
3.
Le 30 décembre 1994, la requérante, employée auprès d’une unité sanitaire locale en qualité de médecin spécialisée en gynécologie, déposa un recours au greffe du tribunal administratif régional du Latium afin d’obtenir la reconnaissance de son droit à percevoir une rétribution pour les heures de travail supplémentaire et les jours de congé non utilisés.
4.
Le même jour, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée.
5.
Le 21 juillet 1995, la requérante présenta une demande tendant à la fixation urgente de la date de l’audience.
6.
Selon les informations fournies par la requérante, le 21
septembre
1999 le tribunal administratif fixa la date de l’audience au 22
novembre 1999. Le 19 novembre 1999, les parties parvinrent à un règlement amiable.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 30 décembre 1994 et s'est terminée le 19 novembre 1999.
10.
Elle a donc duré plus de quatre ans et dix mois, pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
14.
La requérante réclame 8
000
000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subis.
15.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à la requérante la somme demandée, à savoir 8
000
000 ITL au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
16.
La requérante demande également 6
781
816 ITL pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 10
337
659
ITL pour ceux encourus devant la Cour.
17.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt
Bottazzi
précité, §
30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 5 000 000 ITL tous frais confondus et l’accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
18.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 8
000
000 (huit millions) lires italiennes pour dommage moral
et 5
000
000 (cinq millions) lires italiennes pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 novembre 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente