SECȚIUNEA A PATRA CAUZA GIBERTINI c. ITALIA (solicitarea nr. 4519/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2000 DEFINIF 12/01/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Gibertini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Conforti Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpć judecători și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 19 septembrie 2000, rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, M Maria Luisa Gibertini ( R. Vico și F. Uggetti, avocați în Bergamo. Guvernul italian ( La 22 iunie 1993, recurenta l-a numit pe domnul A. și compania sa de asigurări în fața Tribunalului din Bergamo pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident rutier. Ședința din 27 aprilie 1995 a fost amânată la 7 martie 1996 pentru că avocații greveau. În ziua următoare, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit prezentarea concluziilor părților la 25 septembrie 1997. În acea zi, judecătorul l-a convocat pe judecător pentru a-l încuviința din 19 ianuarie 1998, astfel încât să se facă explicații. A doua zi, după audierea expertului, judecătorul a retrimis cauza la 18 iunie 1998 pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. Această audiere nu a putut avea loc deoarece judecătorul de punere în funcțiune fusese transferat. Următoarea reședință a fost stabilită la 22 aprilie 1999. Între timp, la 21 aprilie 1999, părțile au ajuns la o soluționare amiabilă. Întrucât părțile nu au fost prezentate, cauza a fost prezentată la 6 mai 1999. În ziua următoare, judecătorul de punere în stare de fapt a constatat a doua absență ulterioară a părților și raaya la cauza rolului. ÎN SPRE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE recurenta a susținut că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) mai ales cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 iunie 1993 și s-a încheiat la 21 aprilie 1999. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 50 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 10 000 000 de lire italiene. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Recurenta solicită, de asemenea, 17 341 500 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care a fost acordată recurentei. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) de lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 octombrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE GIBERTINI c. ITALIE
(Requête n°
45109/98)
ARRÊT
12 octobre 2000
12/01/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Gibertini c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
G.
Ress
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
A.
Pastor Ridruejo
,
M.
L.
Caflisch
,
M.
J.
Makarczyk
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 septembre 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Maria Luisa Gibertini (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 18
décembre 1998 sous le numéro de dossier 45109/98. La requérante est représentée par M
es
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 28 septembre 1999.
3.
Le 22 juin 1993, la requérante assigna M. A. et sa compagnie d’assurances devant le tribunal de Bergame afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident de la route.
4.
L’instruction commença le 28 octobre 1993 par la constitution des parties et la nomination d’un expert qui prêta serment le 19 mai 1994. L'audience du 27 avril 1995 fut ajournée au 7 mars 1996 car les avocats faisaient grève. Le jour venu, le juge de la mise en état fixa la présentation des conclusions des parties au 25 septembre 1997. Ce jour-là, le juge convoqua l’expert pour l’audience du 19 janvier 1998 afin qu’il fournît des explications. Le jour venu, après avoir entendu l’expert, le juge renvoya l’affaire au 18 juin 1998 pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions. Cette audience ne put avoir lieu car le juge de la mise en état avait été muté. L’audience suivante fut fixée au 22 avril 1999. Entre-temps, le 21 avril 1999, les parties parvinrent à un règlement amiable. Les parties ne s’étant pas présentées, l’affaire fut remise au 6 mai 1999. Le jour venu, le juge de la mise en état constata la seconde absence consécutive des parties et raya l’affaire du rôle.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
5.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
6.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
7.
La période à considérer a débuté le 22 juin 1993 et s'est terminée le 21
avril 1999.
8.
Elle a donc duré cinq ans et dix mois, pour une instance.
9.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
10.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
11.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
12.
La requérante réclame 50 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
13.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à la requérante 10
000
B.
Frais et dépens
14.
La requérante demande également 17 341 500 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
15.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §
30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 10 000 000 (dix millions) lires italiennes pour dommage moral et 3 000 000 (trois millions) lires italiennes pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président