AFFAIRE SENESE c. ITALIE

Prima SECȚIUNE SENESE c. ITALIA (solicitarea nr. 43295/95) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 noiembrie 2000 DEFINITIVF 21/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Senese c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, M Trieste Senese ( La 4 septembrie 1998, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 43295/95.

Guvernul italian (atmosfera este reprezentată de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 5 octombrie 1999. La 19 februarie 1969, soțul reclamantei, dl G., a introdus o acțiune la Curtea de Conturi pentru a obține recunoașterea dreptului său la plata unei pensii de război, în urma respingerii cererii sale din partea Ministerului Trezoreriei. La 4 august 1972, dosarul a fost transmis Ministerului Trezoreriei pentru revizuirea administrativă a deciziei de respingere. La 20 martie 1976, dl G. a decedat. La 11 martie 1981, Ministerul a prezentat cazul Curții de Conturi fără a fi efectuat revizuirea deciziei. La 18 decembrie 1984, Ministerul a solicitat dosarul pentru a examina cauza reclamantei și, la 19 ianuarie 1985, Curtea de Conturi a transmis din nou dosarul.

În temeiul Legii nr. 19/94, de înființare a camerelor regionale ale Curții de Conturi, la 31 iulie 1995, cauza a fost transmisă Camerei Regionale pentru Molise. La 1 februarie 1997, reclamanta a reînceput procedura. La 4 februarie 1997, Camera Regională a cerut Ministerului Trezoreriei să-i transmită dosarul administrativ, acesta fiind necesar pentru stabilirea datei la care a fost pronunțat. 9 iulie 1998 și 25 februarie 1999, Camera Regională a reînnoit cererea menționată. Prin comunicarea din 25 martie 1999, camera regională a informat reclamanta că data la care a fost stabilită data la care a avut loc la 23 septembrie 1999. 10. Prin hotărârea din 23 septembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 27 octombrie 1999, camera regională a respins recursul recurentei.

CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Cu toate acestea, perioada care trebuie luată în considerare începe numai cu intrarea în vigoare, la 1 august 1973, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Italia și, prin urmare, este mai mare de douăzeci și șase de ani și două de luni pentru o instanță.

15. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 17. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 92 000 000 ITL. Interese moratorii 20. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea afirmă, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea, cu șase voturi împotriva uneia, pe care statul pârât trebuie să o plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 92 000 000 (patruzeci și doi de milioane) lire italiene pentru daune morale pe care această sumă va trebui să majoreze d o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată. Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 21 noiembrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE SENESE c. ITALIE (Requête n° 43295/98) ARRÊT STRASBOURG 21 novembre 2000 DÉFINITIF 21/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Senese c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

11. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »