FERMI, COSTA, COSTA ET COSTA contre ITALIE

PRIMA DECIZIE A CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 44401/98 prezentate de Fernanda Fermi și Fabrizio Costa și Francesco Costa și Daniela Costa contra lal'Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președintele B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și judecători ai domnului O La 5 octombrie 1979, prima reclamantă, acționând în nume propriu și în numele celorlalți trei reclamanți, a răspuns Curții de Conturi pentru a obține recunoașterea dreptului de a primi o pensie privilegiată de inversare ca urmare a decesului domnului C, soțul și tatăl celorlalți reclamanți, care a avut loc din cauza unei boli contractate în exercitarea funcțiilor sale.

La 12 iulie 1983, procurorul general pe lângă Curtea de Conturi și-a prezentat concluziile în favoarea reclamanților, iar la 15 noiembrie 1983 președintele celei de-a treia camere a Curții de Conturi a stabilit la data de 27 februarie 1984. Printr-o ordonanță din aceeași zi, Curtea de Conturi a ordonat Ministerului Trezoreriei să verse un document la dosar, care s-a făcut la 16 octombrie 1984. Printr-o ordonanță din 19 septembrie 1988, al cărei text a fost depus la grefa din 25 noiembrie 1988, Curtea de Conturi a ordonat ministerelor Trezoreriei și Sănătății Publice să verse în dosar alte documente.

Ministerul Trezoreriei a răspuns la aceasta în februarie 1990 și la alt minister în noiembrie 1992. printr-o hotărâre din 31 martie 1994, al cărei text a fost depus la grefă la 14 februarie 1990. În decembrie 1994, Camera Regională de la Lazio pentru Curtea de Conturi, care a devenit competentă între timp, a respins recursul reclamanților susținând că decesul domnului C. nu a avut loc din cauza unei boli contractate în exercitarea funcțiilor sale. La 22 februarie 1996, reclamanții au răspuns la apel în fața Camerei Centrale a Curții de Conturi. Prin hotărârea din 31 mai 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 18 octombrie 1996, camera centrală a Curții de Conturi a declarat cererea inadmisibilă din cauza faptului că se referea la chestiuni de fapt și nu pe motive de drept.

Conform informațiilor furnizate de avocatul reclamanților, hotărârea menționată anterior a dobândit autoritatea de lucru judecat la 2 decembrie 1997. ÎN PUȚIA primului motiv al reclamanților se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 5 octombrie 1979 și s-a încheiat la 18 octombrie 1996. Potrivit reclamanților, durata procedurii, care este de mai mult de 17 ani pentru două instane, nu îndeplinește cerina termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenie). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări de fond.

De asemenea, reclamanții se plâng caracterul neechitabil al procedurii din cauza faptului că recursul în fața camerei centrale a Curții de Conturi este posibil numai din motive de drept și nu din motive de fapt. Curtea reamintește jurisprudența organelor de la Strasbourg, potrivit căreia art. 6 nu garantează niciun drept la un dublu grad de jurisdicție și nu împiedică statele contractante să reglementeze accesul la instanțe (a se vedea, de exemplu, Queipo Blanco c. Spania (dec.), n. 42161/98, 9.12.1999). cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RECETA RECEVAVABILĂ în ceea ce privește motivul întemeiat de reclamanți pe durata excesivă a procedurii inițiate la 5 octombrie 1979 în fața Curții de Conturi, toate mijloacele de fond rezervate care descindă revendicarea pentru surplus.

Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44401/98 présentée par Fernanda Fermi et Fabrizio Costa et Francesco Costa et Daniela Costa contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 avril 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1937, 1957, 1958 et 1974 et résidant à Rome. Ils sont représentés devant la Cour par M e Pietro Sciubba, avocat à Rome.

Le 5 octobre 1979, la première requérante, agissant en son nom propre et en celui des trois autres requérants, s’adressa à la Cour des comptes afin d’obtenir la reconnaissance du droit à percevoir une pension privilégiée de réversion suite au décès de M. C., son mari et père des autres requérants, survenu en raison d’une maladie contractée dans l’exercice de ses fonctions.

Le 12 juillet 1983, le procureur général auprès de la Cour des comptes présenta ses conclusions en faveur des requérants et le 15 novembre 1983 le président de la troisième chambre de la Cour des comptes fixa l’audience au 27 février 1984. Par une ordonnance du même jour, la Cour des comptes ordonna au ministère du Trésor de verser un document au dossier, ce qui fut fait le 16 octobre 1984. Par une ordonnance du 19 septembre 1988, dont le texte fut déposé au greffe le 25 novembre 1988, la Cour des comptes ordonna aux ministères du Trésor et de la Santé publique de verser au dossier d’autres documents.

Le ministère du Trésor y répondit en février 1990 et l’autre ministère en novembre 1992. Par un arrêt du 31 mars 1994, dont le texte fut déposé au greffe le 14 décembre 1994, la chambre régionale de Latium pour la Cour des comptes, entre-temps devenue compétente, rejeta le recours des requérants en alléguant que le décès de M. C. n’était pas survenu à cause d’une maladie contracté dans l’exercice de ses fonctions. Le 22 février 1996, les requérants interjetèrent appel devant la chambre centrale de la Cour des comptes. Par un arrêt du 31 mai 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 18 octobre 1996, la chambre centrale de la Cour des comptes déclara l’appel irrecevable en raison du fait qu’il portait sur des questions de fait et non sur des motifs de droit.

Selon les informations fournies par l’avocat des requérants, ledit arrêt acquit l’autorité de la chose jugée le 2 décembre 1997. EN DROIT 1. Le premier grief des requérants porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 5 octobre 1979 et s’est terminée le 18 octobre 1996. Selon les requérants, la durée de la procédure, qui est de plus de dix-sept ans pour deux instances, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2. Les requérants se plaignent également du caractère non équitable de la procédure en raison du fait que l’appel devant la chambre centrale de la Cour des comptes n’est possible que pour des motifs de droit et non pour des questions de fait. La Cour rappelle la jurisprudence des organes de Strasbourg selon laquelle l’article 6 ne garantit aucun droit à un double degré de juridiction et n’empêche pas les États contractants de réglementer l’accès aux juridictions ( voir, par exemple, Queipo Blanco c. Espagne (déc.), n. 42161/98, 9.12.1999). Il s'ensuit que ce grief est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté, en application de son article 35 §§ 3 et 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par les requérants de la durée excessive de la procédure engagée le 5 octobre 1979 devant la Cour des compte, tous moyens de fond réservés ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente