CtEDO 28.11.2000 Auto

AFFAIRE LECLERCQ c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
28.11.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE LECLERCQ c. FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

În cauza Leclercq c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care face parte dintr-o cameră compusă din Loucaide președintele J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicholas Bratza H.S. Greve judecătorii dlui Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 16 noiembrie 1999 și 7 noiembrie 2000, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura A la originea cauzei se găsește o cerere (nr. 38398/97) îndreptată împotriva Franței și printre care un cetățean al acestui stat, dl Roland Leclercq ( La 10 septembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de Moș Crăciun Roze, avocat în Baroul de Rennes. Guvernul francez ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie. 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Printr-o decizie din 16 noiembrie 1999, camera a declarat cererea parțial admisibilă. De fapt, la 14 august 1986, reclamantul sesizează consiliul de prud oameni din Paris pentru a obține plata indemnizațiilor ca urmare a concedierii sale care a avut loc la 26 februarie 1986. La 25 septembrie 1986, părțile s-au prezentat la audierea biroului de conciliere. Prin hotărârea din 3 aprilie 1987, Consiliul de Prud'om din Paris l-a despăgubit pe reclamant cu privire la toate cererile sale. 10. La 13 aprilie 1987, reclamantul a solicitat această decizie și prin Hotărârea din 11 ianuarie 1989, după audierile din 22 iunie și 7 decembrie 1988, Curtea de Apel din Paris a confirmat parțial hotărârea atacată. 11. La 7 august 1989, reclamantul a formulat un recurs în casație. La 6 noiembrie 1989, el și-a depus memoriul. 12. La 2 ianuarie 1992, consilierul-raportor a fost numit apoi înlocuit la 5 aprilie 1993. La 13 aprilie 1993, avocatul general a fost desemnat. 13. Prin Hotărârea din 2 februarie 1994, Curtea de Casație, Camera Socială, după ședința din 8 aprilie 1993. În decembrie 1993, Curtea de Apel din Orleans a reformulat cauza și părțile la Curtea de Apel din Orleans. 14. Prin Hotărârea din 26 octombrie 1994, Curtea de Apel din Orleans a reformulat hotărârea din 3 aprilie 1987 și, hotărând din nou, octoya reclamantului plata anumitor sume cu titlu de indemnizații de preaviz și de despăgubiri pentru încălcarea abuzivă a contractului de muncă pentru o sumă totală de 164 390 franci. 15. Prin hotărârea din 22 martie 1995, aceeași instanță a procedat la o rectificare a erorii materiale cuprinse în hotărârea sa din 26 octombrie 1994. În aceeași zi, fostul angajator al reclamantului a formulat un recurs în casație. 16. La 29 mai 1995, dosarul a ajuns la grefa Curții de Casație. La 22 iunie 1995, reclamantul recursului și-a depus memoriul. La 23 octombrie 1995, reclamantul a depus o cerere de retragere a rolului recursului. La 12 decembrie 1995, reclamantul a depus observații în apărare. La 20 decembrie 1995, primul președinte a luat o ordonanță declarând că nu are loc o retragere a rolului. La 3 iunie 1996, consilierul-raportor a fost desemnat. La 19 septembrie 1996, el și-a prezentat raportul. La 25 noiembrie 1996, avocatul general a fost desemnat. 18. La 2 ianuarie 1997, reclamantul a solicitat o trimitere și a depus un memoriu în apărare. Prin Hotărârea din 21 mai 1997, Curtea de Casație, Camera Socială, după ședința din 25 martie 1997, Casa și a anulat în toate dispozițiile hotărârea atacată și a trimis cauza și părțile în fața Curții de Apel din Bourges. 20. La 13 februarie 1998, reclamantul a prezentat concluzii. Părțile au solicitat trimiteri la 17 și 18 martie 1998. La 11 decembrie 1998, tribunalul judecătoresc din Bourges a infirmat hotărârea pronunțată și, acționând din nou, l-a condamnat pe fostul angajator al reclamantului să plătească anumite sume în avans și despăgubiri pentru încălcarea abuzivă a contractului de muncă în valoare totală de 192 832 franci. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 1 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Guvernul susține că cauza a avut o anumită complexitate și că mai multe încetiniri ale procedurii au fost explicate prin comportamentul părților care au solicitat de două ori retrimiteri. El subliniază că procedurile în fața Consiliului de Prud El recunoaște că procedura urmată în fața Curții de Casație la primul recurs a cunoscut lentori imputabili autorităților judiciare, însă consideră că acestea se justifică prin faptul că sunt justificate de rolul camerei sociale a acestei instanțe. În plus, procedura urmată în fața instanței de recurs din Orleans a fost prelungită de erori de ordin material. Aceste lentori trebuie să fie examinate luând în considerare numărul foarte mare de căi de atac exercitate de către părți. În acest sens, se pune în discuție înțelepciunea Curții. Perioada care trebuie luată în considerare 24. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 august 1986 pentru a se încheia la 11 decembrie 1998 și, prin urmare, a durat 12 ani și aproape patru luni, pentru șase instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 25. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s.c. apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Richardc. Franța din 22 aprilie 1998, Rec., 1998 II, 824, § 57, și Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998 II, p. 857, § 39. 26. Curtea consideră că cauza avea o anumită complexitate. În ceea ce privește comportamentul părților, Comisia observă că reclamantul a solicitat trimiterea cauzei sale la examinarea celui de-al doilea recurs la Curtea de Casație, ceea ce a dus la ședința cu două luni. De asemenea, acesta și-a depus memoriul în apărare numai cu două luni înainte de audiere. În plus, în fața instanței judecătorești din Bourges, trimiterea cauzei solicitate de către părți a dus la o prelungire a procedurii cu șapte luni. În ceea ce privește restul, nu se poate reproșa părților că au profitat pe deplin de posibilitățile de recurs, chiar dacă anumite întârzieri în procedură au putut rezulta din aceasta 27. Curtea reamintește că numai întârzierile imputate la adresa statului pot conduce la concluzia cu privire la neobservarea termenului rezonabil (a se vedea, printre altele, Hotărârea Proszak c. Polonia din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, p. 2774, § 40). 28. În această privință, Curtea constată că a făcut obiectul a două căi de atac, ceea ce explică o anumită durată a procedurii. Aceasta nu intră într-o perioadă de inactivitate nejustificată imputată statului membru în cauză din procedura ulterioară primei căsări, deși a durat numai patru ani, zece luni și nouă zile. 29. Cu toate acestea, aceasta se referă la o perioadă de stagnare semnificativă, imputată Tribunalului cu privire la procedura în fața Curții de Casație care hotărăște cu privire la primul recurs. Aceasta a durat patru ani, cinci luni și 26 de zile între 7 august 1989, data la care reclamantul a formulat primul recurs în casație și 2 februarie 1994, data hotărârii Curții de Casație. Or, aceasta constată un termen de inactivitate între 6 noiembrie 1989, data depunerii memoriului în casarea reclamantului și 2 ianuarie 1992, data desemnării consilierului-raportor și între desemnarea acestuia din urmă și înlocuirea acestuia din urmă și numirea avocatului general, și adoptarea hotărârii la 2 februarie 1994. 30. Nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantului nu par să justifice astfel de termene. În ceea ce privește argumentul întemeiat pe caracterul juridic al rolului, Curtea confirmă încă o dată că acesta nu poate lua în considerare, deoarece art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale (de exemplu, Hotărârea Massa c. Italia din 24 august 1993, seria A nr. 266-B, p. 21, alineatul 31). Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește conflictele de muncă care, în ceea ce privește aspecte de importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie soluționate cu o celeritate deosebită (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buchholz c. Germania din 6 mai 1981, seria A 42, p. 16, § 50 și p. 17, § 52). 31. Având în vedere circumstanțele cauzei, care comandă o evaluare globală, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde condiției termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decleștarea de către partea care a încălcat-o, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău material 33. Reclamantul solicită, în acest sens, 65 000 de franci francezi (FRF) pentru prejudicii materiale. Acesta arată că sumele pe care instanța de apel din Bourges i le-a alocat, în Hotărârea sa din 11 decembrie 1998, preiau și acoperă prejudiciile înregistrate în 1986. Cu toate acestea, având în vedere evoluția puterii de cumpărare a francului între 1986 și 1998, a suferit o pierdere de 63 291 FRF de putere de cumpărare și, prin urmare, și-a evaluat prejudiciul material la 65 000 FRF în fața prezentei Curți. 34. Guvernul contestă plata unei sume cu titlu de daune materiale, deoarece reclamantul nu a solicitat plata acestei sume judecătorilor de la tribunalul din Bourges, care, la 11 decembrie 1998, au pronunțat asupra ultimelor sale cereri de despăgubire. Reclamantul răspundea că a invocat această pierdere a puterii de cumpărare în concluziile sale în fața Tribunalului din Bourges Cu toate acestea, Curtea reamintește că trebuie să se stabilească o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și prejudiciul material de care ar fi avut de suferit reclamantul (hotărârea Doustaly c. Franța menționată anterior, p. 860, § 54). În cazul în care reclamantul recunoaște că nu a solicitat instanței în cauză rambursarea pierderii puterii sale de cumpărare pe care o are și o solicită prin prezenta cerere, Curtea consideră că legătura de cauzalitate dintre constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) și prejudiciul respectiv nu este stabilită. Prin urmare, este oportun să se respingă cererea reclamantului în acest sens. Daunele morale 36. Reclamantul solicită suma de 150 000 FRF pentru prejudicii morale. Guvernul propune plata unei sume de 30 000 FRF. 37. Curtea apreciază că reclamantul a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral ca urmare a prelungirii duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi acordă suma de 40 000 FRF. Cheltuielile și cheltuielile de judecată 38. Reclamantul solicită 185 000 FRF pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, dintre care 153 962 FRF pentru Guvernul respinge cererile reclamantului de rambursare a cheltuielilor efectuate în fața instanțelor naționale și propune rambursarea cheltuielilor efectuate în fața Curții, cu condiția ca acestea să fie justificate și rezonabile. 40. Curtea amintește că, în cazul în care este adevărat că numai cheltuielile suportate în mod necesar în fața instanțelor naționale pentru a remedia încălcarea Convenției constatată de Curte pot fi rambursate, nu este mai puțin adevărat că, în cauze de durată a procedurii, continuarea examinării unei cauze dincolo de În consecință, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea acordă 10 000 FRF în acest sens. 41. Curtea reamintește doar în temeiul articolului 41 din Convenție, ea nu rambursează cheltuielile efectuate în fața ei decât dacă sunt stabilite, pe care le-au fost expuse efectiv și obligatoriu și sunt de o sumă rezonabilă (a se vedea Hotărârea Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 79, CEDO 1999-II. Curtea arată că reclamantul nu a fost reprezentat în fața organelor de convenție care au fost prezentate după admisibilitatea cererii sale și, având în vedere prestațiile efectuate de avocatul său, consideră excesive sumele solicitate de acest șef. În lumina jurisprudenței sale, Curtea consideră rezonabilă rambursarea sumei de 5 000 FRF, inclusiv toate taxele. Interese moratorii 42. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,74% l an. PE CES MOTIVE, CURȚA, la 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 40 000 FRF (cca o mie de franci francezi) pentru daune morale și 15 000 FRF (cincisprezece mii de franci francezi) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, toate taxele incluse că aceste sume vor fi mai mari o dobândă simplă de 2,74% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 noiembrie 2000 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle L. L. Loucements grefaire Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-11-14
0,96
AFFAIRE P.V. c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE P.V. c. FRANCE ( Requête n° 38305/97 ) ARRÊT STRASBOURG 14 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2001-05-22
0,96
AFFAIRE VERMEERSCH c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE VERMEERSCH c. FRANCE ( Requête n° 39273/98 ) ARRÊT STRASBOURG 22 mai 2001 DÉFINITIF 22/08/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Vermeersch
CtEDO 2000-12-05
0,96
AFFAIRE BURGORGUE c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BURGORGUE c. FRANCE ( Requête n° 43624/98 ) ARRÊT (Radiation) STRASBOURG 5 décembre 2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2000-08-02
0,96
AFFAIRE LAMBOURDIERE c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LAMBOURDIERE c. FRANCE (Requête n° 37387/97) ARRÊT STRASBOURG 2 août 2000 DÉFINITIF 02/11/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire LAMBOURDIE
CtEDO 2000-12-12
0,95
AFFAIRE BALLESTRA c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BALLESTRA c. FRANCE ( Requête n° 28660/95 ) ARRÊT STRASBOURG 12 décembre 2000 DÉFINITIF 12/03/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire BALLES
Sursă