PRIMEI SECȚII CAUZE DE CARE SĂ POATE TURCHIA CARE TREBUIE DE CĂTREA DECIZIE NR. 33369/96 JUDGMENTUL (Decontare a Franței) STRASBOURG 5 decembrie 2000 În cazul lui Can v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Palm Președinte L. Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecătorilor F. Gölcüklü, judecătorul ad hoc și grefierul secțiunii O’Boyle După ce a deliberat în particular la 31 august 1999 și 14 noiembrie 2000, emite următoarea hotărâre, adoptată la data menționată anterior: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 33369/96) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național turc, dl Polat Can („reclamantul”), la 10 iunie 1996. În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de dl Osman Erdoğan, avocat care practică în Ankara (Turcia). Guvernul Turciei (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. În urma comunicării plângerilor către Guvern și a respingerii cererii de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost alocată Primei Secțiuni a Curții (Regulamentul (Regulamentul) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul, în consecință, a numit dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc judecător, judecătorul ales în legătură cu Turcia, să se aloce la locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a decis că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie aderată la alte cereri împotriva aceluiași stat interesat care prezintă aceleași plângeri (denumite în continuare „demandările nos”. 26480/98, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 29913/96, 31831/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96 (art. 2). La 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care a fost comunicată guvernului. La 3 februarie și 21 august 2000, Guvernul și, la 27 martie și, respectiv, 4 septembrie 2000, reprezentantul reclamantului, respectiv, au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. La 3 decembrie 1980, ofițerii de poliție din Departamentul de Securitate din Ankara au arestat reclamantul pe suspectul de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Calea Revoluționară 10. La 27 ianuarie 1981, Curtea de Lege Marțială din Ankara ( sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului la încarcerare. 11. La 26 februarie 1982, procurorul public militar a depus o declarație de inculpare la Curtea Marțială din Ankara care a formulat acuzații împotriva 723 de acuzați, inclusiv reclamantul. Procurorul public a acuzat reclamantul de aderare la o organizație a căror obiectiv era să submineze ordinul constituțional și să îl înlocuiască cu un regim marxist-leninist, în contravenție cu art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. La 31 decembrie 1983, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. 13. În urma ridicării dreptului marțial, Curtea de Lege Marțială din Ankara a luat numele Curții de Lege Marțială atașate de Corpul 4 al Armatei. 14. La 19 iulie 1989, Curtea de Lege Marțială a condamnat reclamantul de aderare la o organizație ilegală, adică Dev-Yol, în conformitate cu art. 168 § 2 din Codul Penal Turc. Curtea a condamnat reclamantul la 5 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare și l-a interzis permanent de la muncă în funcție publică și l-a pus sub tutela judiciară pe durata încarcerării. De asemenea, a hotărât să deducă din condamnarea sa mult timp pe care l-a petrecut în detenție în așteptarea procesului. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Militară de Cassare ( solicitări yargıtay 15. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat competența în privința cauzei și dosarul a fost transmis. 16. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a susținut că procedurile penale împotriva reclamantului ar trebui întrerupte din cauza faptului că urmărirea penală a fost interzisă (zamanașımı THELEH 17. La 3 februarie 2000, Guvernul a trimis Curtea o scrisoare în care afirmă că erau dispuse să plătească 50 000 de franci francezi pe o ex-gratie La 21 august 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația suma de 50 000 de franci francezi, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cererii înregistrate în temeiul nr. 33369/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 27 martie 2000, reprezentantul reclamantului a trimis Curții o scrisoare care a afirmat că a acceptat propunerea Guvernului. La 4 septembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 50.000 de franci francezi pe bază de grație care să acopere atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Polat Can, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 33369/96 pe care le așteaptă Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță rezolvat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 20. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să dispună de cererea de la alte cereri alăturate în conformitate cu art. 43 § 1 din Regulamentul Curții; hotărăște să scoată cazul din listă; ia notă Angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 5 decembrie 2000, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
FIRST SECTION
v.
TURKEY
(
Application no. 33369/96
)
(Friendly Settlement)
STRASBOURG
5 December 2000
In the case of Can v. Turkey,
The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:
Mrs
E.
Palm
,
President
,
Mr
Bravo
,
Mr
Gaukur
Jörundsson
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mr
T.
Panțîru
,
Mr
R.
Maruste
,
judges
,
Mr
, ad hoc
judge
,
and
Mr
M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 31 August 1999 and 14
November
2000,
Delivers the following judgment, which was adopted on that last
‑
mentioned date:
1.
The case originated in an application (no.
33369/96) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article
25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the
Convention”) by a Turkish national, Mr Polat Can (“the
applicant”), on 10
June 1996.
2.
Before the Court the applicant was represented by Mr
Osman
Erdoğan, a lawyer practising in Ankara (Turkey). The Government of Turkey (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
3.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the criminal proceedings against him.
4.
Following communication of the complaints to the Government and rejection of the remainder of the application by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No.
11 to the Convention.
5.
The application was allocated to the First Section of the Court (Rule
52
§
1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article
27
§
1 of the Convention) was constituted as provided in Rule
26
§
1 of the Rules of Court. Mr
Rıza Türmen, the judge elected in respect of Turkey, withdrew from sitting in the case (Rule
28). The Government accordingly appointed Mr
Feyyaz Gölcüklü to sit as an
ad hoc
judge, the judge elected in respect of Turkey, to sit in his place (Article
27
§
2 of the Convention and Rule
29
§
1).
6.
The President of the Chamber decided that in the interests of the proper administration of justice, the present application should be joined to other applications against the same respondent State raising the same complaints (applications nos.
26480/98, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29913/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 31880/96, 31891/96, 31960/96, 32964/96, 32987/96, 32900/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 and 43362/96) (Rule
43
§
2).
7.
On 31 August 1999, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible in so far as it had been communicated to the Government.
8.
On 3 February and 21 August 2000 the Government and on 27
March
and 4 September 2000 the applicant’s representative, respectively, submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
9.
On 3 December 1980 police officers from the Ankara Security Department arrested the applicant on suspicion of membership of an illegal organisation, the Dev-Yol (
Revolutionary Way
).
10.
On 27 January 1981 the Ankara Martial Law Court (
sıkıyönetim
mahkemesi
) ordered the applicant’s detention on remand.
11.
On 26 February 1982 the military public prosecutor filed a bill of indictment with the Ankara Martial Law Court setting out charges against 723 defendants, including the applicant. The public prosecutor accused the applicant of membership of an organisation whose aim was to undermine the constitutional order and replace it with a Marxist-Leninist regime, contrary to Article 146 § 1 of the Turkish Criminal Code.
12.
On 31 December 1983 the applicant was released pending trial.
13.
Subsequent to the lifting of martial law, the Ankara Martial Law Court took the name of the Martial Law Court attached to the 4th Army Corps.
14.
On 19 July 1989 the Martial Law Court convicted the applicant of membership of an illegal organisation, namely the Dev-Yol, contrary to Article 168 § 2 of the Turkish Criminal Code. The court sentenced the applicant to 5 years, 6 months and 20 days’ imprisonment and permanently debarred him from employment in the civil service and placed him under judicial guardianship for the duration of his imprisonment. It also decided to deduct from his sentence the length of time he had spent in detention pending trial. The applicant lodged an appeal with the Military Court of Cassation (
askeri
yargıtay
).
15.
Following promulgation of the Law of 27 December 1993, which abolished the jurisdiction of the martial law courts, the Court of Cassation (
yargıtay
) acquired jurisdiction over the case and the file was transmitted to
it.
16.
On 27 December 1995 the Court of Cassation held that the criminal proceedings against the applicant should be discontinued on the ground that the prosecution was time-barred (
zamanașımı
).
17.
On 3 February 2000 the Government sent a letter to the Court stating that they were prepared to pay 50,000 French francs on an
ex gratia
basis to the applicant with a view to securing a friendly settlement of the case.
On 21 August 2000 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay the amount of 50,000 French francs on an
ex gratia
basis to Mr Polat Can with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 33369/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
18.
On 27 March 2000 the applicant’s representative sent a letter to the Court stating that he accepted the Government’s proposal.
On 4 September 2000 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay a sum totalling 50,000 French francs on an
ex gratia
basis covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Polat Can with a view to securing a friendly settlement of the application no. 33369/96 pending before the Court.
I accept the proposal and waive any further claims in respect of Turkey relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.
I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
19.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article
37
§
1
in
fine
of the Convention and Rule
62
§
3 of the Rules of Court).
20.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to disjoin the application from other applications joined pursuant to Rule 43 § 1 of the Rules of Court;
2.
Decides
to strike the case out of the list;
3.
Takes note
of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 5 December 2000, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Registrar
President