CASE OF KANBUR v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF KANBUR v. TURKEY (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

CAUZA PRIMEI SECȚIUNI DE KANBUR v. TURKEY Cerere nr. 28291/95 JUDGMENT STRASBOURG 30 octombrie 2001 FINAL 30/01/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kanbur v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă de: dna Palm Președintă Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul Secțiunii O’Boyle , deliberat în privat la 31 august 1999 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 28291/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național turc, dl Yașar Kanbur („reclamantul”), la 21 iulie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dna. Oya Ersoy Ataman, avocat practicant la Ankara (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29702/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2). Prin decizia din 31 august 1999, după ce au obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fond (art. 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului La 5 martie 1982, ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Istanbul au arestat reclamantul în suspect de a fi membru al unei organizații armate ilegale, Dev-Yol (Cameră revoluționară). El a fost apoi dus la Ankara pentru interogare în legătură cu activitățile sale în cadrul organizației. 10. La 26 aprilie 1982, Curtea de Lege Marțială din Ankara (sıkıyönetim mahkemesi La 26 februarie 1982, procurorul public militar a depus un proiect de inculpare la Curtea Marțială împotriva reclamantului și a altor 722 acuzați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , de aderare la Dev-Yol, al cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și de a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Acuzarea a solicitat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. Într-o hotărâre din 19 iulie 1989 Curtea de Lege Marțială a condamnat reclamantul de aderare la Dev-Yol. A condamnat reclamantul la 15 închiderea de ani în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal turc, l-a interzis permanent de angajare în funcție publică și l-a plasat sub tutela judiciară. Procedura de recurs 13. Reclamantul a interzis. 14. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curții de Lege Marțială, Curtea de Casație (yarghitay La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că ar fi trebuit să fie condamnat pentru infracțiunea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal turc. ). Procedura penală este încă în așteptare în fața acesteia din urmă instanță. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRATICĂ ȘI RELEVANTĂ 16. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul penal turc prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turce sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile este responsabilă de pedeapsa cu moarte. ... Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață.” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 17. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 18. Guvernul a respins acuzațiile reclamantului, susținând că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor pe care le-a confruntat reclamantul și necesitatea de a organiza un proces la scară largă care implică 723 Acuzații, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile Dev-Yol trebuia să fie stabilită. Au verificat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici neglijența sau întârziere nu ar putea fi imputate autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 19. Curtea remarcă că procesul a început la 5 martie 1982, data arestării reclamantului și sunt încă în așteptare în fața Curții Ankara Assize. Prin urmare, au durat deja mai mult de nouăzeci de ani. 20. Jurisdicția Curții ratione temporis îi permite doar să ia în considerare perioada de aproape 14 ani și opt luni care au trecut după 28 de ani. Ianuarie 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedura a durat deja patru ani și zece luni. Raționalitatea lungii procedurii 21. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat aproape șapte ani și trei luni pentru a ajunge la un verdict. A luat Curtea Militară de Cassare mai mult de patru ani pentru a se pronunța asupra recursului. În plus, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea la 27 decembrie 1995, aproximativ un an după ce a fost deținută de acest caz. ), în cazul în care procedurile penale sunt încă în așteptare și au durat deja mai mult de cinci ani înaintea acestei instanțe. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 22. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”. 23. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul nu și-a specificat reclamația sub acest cap și s-a limitat să declare că solicită Curtea să-i acorde compensații pentru prejudiciu material și moral din cauza suferinței sale ca urmare a lungii excesive a procedurii împotriva acestuia. 26. Guvernul nu a formulat nicio observație asupra cererii reclamantului. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 100.000 FRF. Costuri și cheltuieli 28. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 30. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 8,000 FRF prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS decide să se dispună de cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere durata procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 100.000 (o sută de mii) de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 8 000 (opt mii) de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.