CASE OF İNAN v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF İNAN v. TURKEY (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE İNAN v. TURKEY Cerere nr. 39428/98 JUDGMENT STRASBOURG 30 octombrie 2001 FINAL 30/01/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul İnan v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Palm Președintă Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul Secțiunii O’Boyle , deliberat în privat la 31 august 1999 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 39428/98) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Bünyamin İnan („reclamantul”), la 18 august 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dna. Oya Ersoy Ataman, avocat practicant la Ankara (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/95, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29701/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 3290/96, 33362/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, și 43362/96) (art. 2). Prin decizia din 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 1). FACTUL CIRCUMSTANCESUL CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului La 1 decembrie 1980, ofițerii de poliție de la Hotărârea de Securitate din Ankara au arestat reclamantul cu suspiciune de a fi membru al unei organizații armate ilegale, Dev-Yol (Camera Revoluționară). 10. La 2 martie 1981, Curtea Marțială din Ankara ( Sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat deținerea reclamantului în reținere. Procesul în Curtea Marțială din Ankara 11. La 26 februarie 1982 Procurorul public militar a depus un proiect de procedură de inculpare la Curtea Marțială împotriva reclamantului și a altor 722 acuzați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , de aderare la Dev-Yol, al cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și de a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Acuzarea a căutat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. La 14 septembrie 1988, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului 13. Într-o hotărâre din 19 iulie 1989, Curtea Marțială a condamnat reclamantul de aderare la Dev-Yol. A condamnat reclamantul la 15 ani de închisoare în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal turc, l-a interzis permanent de la ocuparea forței de muncă în serviciul public. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Justiție Marțială, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat jurisdicția asupra cauzei și, la 26 decembrie 1994, dosarul a fost transmis. 16. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că ar fi trebuit să fi fost condamnat pentru infracțiunea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal Turc. Acesta a făcut trimitere la Curtea Ankara Assize (ağır ceza mahkemesi ). Procedura penală este încă în așteptare în fața acesteia. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul Penal turc prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turce sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își îndeplinească funcțiile, este responsabil de pedeapsa cu moartea. ... Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață.” ÎNCĂLCAREA LEI ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 18. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a afirmat că a încălcat art. 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a respins acuzațiile reclamantului. Acestea au susținut că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor confruntate cu reclamantul și a necesității de a organiza un proces pe scară largă care implică 723 acuzați, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile Dev-Yol trebuia să fie stabilită. Acestea au afirmat că aceste factori au explicat durata procedurii și că nici o neglijență sau întârziere nu ar putea fi imputată autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Curtea remarcă că procedura a început la 1 decembrie 1980, data arestării reclamantului și sunt încă în așteptare în fața Curții Ankara Assize. Prin urmare, acestea au durat deja mai mult de douăzeci de ani. 21. Jurisdicția Curții ratione temporis îi permite doar să ia în considerare perioada de aproape 14 ani și opt luni care a trecut după 28 ianuarie 1987, data depozitului declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia) (Sect. 1), nr. 25182/94 și 26956/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Totuși, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid., § 25). La data critică, procedura a durat deja șase ani. Curtea observă că Curtea Marțială a luat aproape opt ani și șapte luni pentru a ajunge la un verdict și a luat Curtea Militară de Casare mai mult de patru ani pentru a pronunța asupra recursului. În plus, Curtea de Cassie a pronunțat hotărârea la 27 decembrie 1995, aproximativ un an după ce a fost confiscată de acest caz. În urma acestei ultime hotărâri, cauza a fost depusă Curtea Ankara Assize (ağır ceza mahkemesi ), în cazul în care procedurile penale sunt încă în așteptare și au durat deja mai mult de șase ani înaintea acestei instanțe. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 23. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rezonabilă”. 24. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamantul nu și-a specificat reclamația sub acest cap. El s-a limitat să declare că solicită Curtea să-i acorde compensații pentru prejudiciu material și moral din cauza suferinței sale ca urmare a lungii excesive a procedurii împotriva lui. 27. Guvernul nu a formulat nicio observație asupra cererii reclamantului. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 100.000 FRF. Costuri și cheltuieli 29. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 31. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 8,000 FRF prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS decide să se dispună de cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere durata procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 100.000 (o sută de mii) de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 8 000 (opt mii) de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.