CtEDO 30.10.2001 Auto

CASE OF AKYAZI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AKYAZI v. TURKEY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE AKYAZI v. TURKEY Cerere nr. 33362/96 JUDGMENT STRASBOURG 30 octombrie 2001 FINAL 30/01/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Akyazı v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: dna Palm Președintă Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul Secțiunii O’Boyle , deliberat în privat la 31 august 1999 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 33362/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Aydın Akyazı („reclamantul”), la 18 august 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl Haluk Türkmen, avocat practicant în Ordu (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, atunci când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/95, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29911/96, 29911/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32900/96, 32987/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2). Prin decizia din 31 august 1999, după ce au obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Arestarea și deținerea reclamantului La 26 noiembrie 1980, ofițerii de poliție de la Hotărârea de Securitate a Fatsa au arestat reclamantul pe baza suspiciunilor de a fi membru al unei organizații armate ilegale, Dev-Yol (Camera Revoluționară). 10. La 15 ianuarie 1981, Curtea Marțială Erzincan ( sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului în reținere. Procesul în Tribunalul de Justiție Marțială Ankara 11. La 10 mai 1982 Procurorul public militar a depus un proiect de pronunțare la Tribunalul de Justiție Marțial Erzincan împotriva reclamantului și a altor 722 acuzați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , de aderare la Dev-Yol, al cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și de a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Acuzarea a căutat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal Turc. 12. Într-o hotărâre din 24 august 1988, Curtea de Lege Marțială a condamnat reclamantul din cauza implicarii sale în Dev-Yol. A condamnat reclamantul la 15 anii de închisoare în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal turc, l-au interzis permanent de angajare în serviciul public. În aceeași zi, instanța a ordonat eliberarea reclamantului. Procedințe de recurs 13. Reclamantul a apelat la Curtea Militară de Cassare. 14. După promulgarea Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Justiție Marțială, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat jurisdicția în privința cauzei și, la 26 decembrie 1994, dosarul a fost transmis. 15. La 4 iulie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că ar fi trebuit să fi fost condamnat pentru infracțiune în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal Turc. Acesta a făcut trimitere la Curtea Ankara Assize (ağır ceza mahkemesi 16. La 24 iunie 1997, Curtea Ankara Assize a hotărât, în temeiul articolului 102 din Codul Criminal Turc, ca procedura penală împotriva reclamantului să fie întreruptă din moment ce urmărirea penală a fost interzisă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 17. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul Criminal Turc prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turce sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile este responsabilă de pedeapsa cu moarte. ... Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață.” ÎNCĂLCAREA LEI ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 18. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a afirmat că a încălcat art. 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a respins acuzațiile reclamantului. Acestea au susținut că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor confruntate cu reclamantul și a necesității de a organiza un proces pe scară largă care implică 723 acuzați, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile Dev-Yol trebuia să fie stabilită. Acestea au afirmat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici o neglijență sau întârziere nu ar putea fi imputată autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Curtea remarcă că procesul a început la 26 noiembrie 1980, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 24 iunie 1997 prin decizia Curții Ankara Assize. Prin urmare, au avut deja aproape șaisprezece ani și șapte luni. 21. Jurisdicția Curții ratione temporis îi permite să ia în considerare doar perioada de aproape zece ani și cinci luni care a trecut după 28 ianuarie. 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul la cerere individuală (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedura a durat deja mai mult de șase ani. Raționalitatea lungii procedurii 22. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat șapte ani și nouă molii pentru a ajunge la un verdict. A luat Curtea Militară de Cassare cinci ani și patru luni pentru a se pronunța asupra recursului. În plus, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea la 4 iulie 1995, la aproximativ șapte luni după ce a fost deținută de acest caz. ), care a încheiat procedura penală din cauza că urmărirea penală a fost interzisă în timp util, iar procesul a durat, prin urmare, aproape doi ani înaintea instanței respective. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs, au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și care trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 23. având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind această temă (a se vedea Șahiner c. Turcia 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 În septembrie 2001, care va fi publicată în CEDO 2001-..., Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”. 24. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat suma de 1.000.000 de dolari americani prin compensare pentru prejudiciu material și moral. El a menționat în acest sens suferința sa ca urmare a lungii excesive a procedurii împotriva lui. 27. Guvernul nu a formulat nicio observație asupra cererii reclamantului. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva sa. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 100.000 franci franci francezi (FRF). Costuri și cheltuieli 29. Reclamantul nu a specificat cererea de rambursare a costurilor și cheltuielilor juridice suportate, iar acesta a lăsat chestiunea să fie evaluată de Curte. 30. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de reclamație. 31 Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 10.000 FRF prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Dobânzile implicite 32. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară de dobânzi aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să dispună de cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 100.000 (1 sută de mii de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 10 000 de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă