CASE OF BASPINAR v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF BASPINAR v. TURKEY (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

Prima secțiune CAUZĂ DE BAȘPINAR v. TURKEY Cerere nr. 29280/95 JUDGMENT STRASBOURG 30 octombrie 2001 FINAL 30/01/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Bașpınar v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: dna Palm Președintele Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul Secțiunii O’Boyle , deliberat în privat la 31 august 1999 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 29280/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Ali Bașpınar („reclamantul”), la 15 august 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Mehdi Bektaș, avocat practicant la Ankara (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/95, 28291/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 31853/96, 31891/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2). Prin decizia din 31 august 1999, având în vedere observațiile părților, Curtea a declarat admisibilă cererea. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 1). FACTUL CIRCUMSTANCESUL CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului La 23 ianuarie 1981, ofițerii de poliție de la Hotărârea de Securitate din Ankara au arestat reclamantul cu suspiciune de a fi membru al unei organizații armate ilegale, Dev-Yol (Camera Revoluționară). 10. La 23 aprilie 1981, Curtea de Lege Marțială din Ankara ( Sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat deținerea reclamantului în reținere. Procesul în Curtea Marțială din Ankara 11. La 26 februarie 1982 Procurorul public militar a depus un proiect de procedură de inculpare la Curtea Marțială împotriva reclamantului și a altor 722 acuzați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , de aderare la Dev-Yol, al cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și de a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Acuzarea a căutat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. Într-o hotărâre din 19 iulie 1989, Curtea de Lege Marțială a condamnat reclamantul de aderare la Dev-Yol și a activităților sale ilegale în cadrul acesteia. ani de bun comportament) pentru infracțiuni în temeiul articolului 146 § 1 din Codul penal, l-a interzis permanent de la locul de muncă în serviciul public și l-a plasat sub tutela judiciară. Procedura de recurs 13. Întrucât condamnarea reclamantului a depășit 15 ani de închisoare, cazul său a fost îndreptat automat la Curtea Militară de Cassare (skeri yargıtay 14. La 23 iulie 1991, Curtea de Drept Marțial din Ankara a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului 15. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Drept Marțial, Curtea de Casație (yarghitay ) a dobândit jurisdicția asupra cazului și, la 26 decembrie 1994, dosarul a fost transmis. 16. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că instanța de primă instanță a evaluat în mod necorespunzător dovezile dinaintea acesteia. A făcut trimitere la Curtea Ankara Assize (ağır ceza mahkemesi ). Procedura penală este încă în așteptare în fața acesteia. II. art. 146 § 1 din Codul Criminal Turc prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turce sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile este responsabilă de pedeapsa cu moartea.” ARTICOLUL 6 § 1 ALICULUI 18. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva acestuia, fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a respins acuzațiile reclamantului, susținând că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor pe care le-a confruntat reclamantul și necesitatea de a organiza un proces la scară largă care implică 723 Acuzații, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile Dev-Yol trebuia să fie stabilită. Au verificat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici neglijența sau întârziere nu ar putea fi imputate autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Curtea remarcă că procesul a început la 23 ianuarie 1981, data arestării reclamantului și sunt încă în așteptare în fața Curții Ankara Assize. Prin urmare, au durat deja aproape douăzeci de ani și opt luni. 21. Competența Curții ratione temporis îi permite doar să ia în considerare perioada de aproape 14 ani și opt luni care au trecut după 28 de luni. Ianuarie 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedura a durat deja șase ani. Raționalitatea lungii procedurii 22. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat aproape opt ani și opt luni pentru a ajunge la un verdict. A luat Curtea Militară de Casare mai mult de patru ani pentru a se pronunța asupra recursului. În plus, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea la 27 decembrie 1995, aproximativ un an după ce a fost deținută de acest caz. ), în cazul în care procedurile penale sunt încă pendente și au durat deja aproape cinci ani și nouă luni înaintea instanței respective. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 23. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rezonabilă”. 24. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamantul a solicitat suma de 500.000 franci francezi (FRF) prin compensare pentru prejudiciu material și moral. El a menționat în acest sens suferința sa ca urmare a lungii excesive a procedurii împotriva acestuia. 27. Guvernul nu a formulat nicio observație asupra cererii reclamantului. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 100.000 FRF. Costuri și cheltuieli 29. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 31. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 10 000 FRF prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS decide să se dispună de cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere durata procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 100.000 (1 sute de mii) de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 10 mii de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se achită de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; restul cererilor reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată.