CASE OF KARADEMIR v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KARADEMIR v. TURKEY (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

Prima secțiune CAUZĂ DE KARADEMİR v. TURKEY Cererea nr. 32990/96 JUSTIȚIA STRASBOURG 30 octombrie 2001 FINAL 30/01/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karademir v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: dna Palm Președintele Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul Secțiunii O’Boyle , deliberat în privat la 31 august 1999 și la 9 octombrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 32990/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Hicabi Karademir („reclamantul”), la 17 septembrie 1996. Reclamantul nu a desemnat un avocat pentru reprezentarea sa în fața Curții. Guvernul turc nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, atunci când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/95, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 299112/96, 29913/96, 31831/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32900/96, 32987/96, 33362, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96 (art. 2). Prin decizia din 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. Reclamantul și Guvernul au depus fiecare observații cu privire la fondul (art. 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului. La 25 octombrie 1980, ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate a Fatsa au arestat reclamantul pe suspectul de a fi membru al unei organizații armate ilegale, Dev-Yol (Cameră evolutivă). 10. La 3 ianuarie 1981, criminalul Perșembe a ordonat detenția reclamantului în reținere. Judiciu în Tribunalul de Justiție Marțială din Ankara 11. La 10 mai 1982 procurorul public militar a depus o declarație de inculpare la Curtea Marțială Erzincan împotriva reclamantului și a altor 722 acuzați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , de aderare la Dev-Yol, al cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și de a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Acuzarea a căutat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. La 5 februarie 1985, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului 13. Într-o hotărâre din 24 august 1988, Curtea Marțială a condamnat reclamantul din cauza implicarii sale în Dev-Yol. A condamnat reclamantul la 15 ani de închisoare în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal turc, l-a interzis permanent de la ocuparea forței de muncă în serviciul public. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Justiție Marțială, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat jurisdicția asupra cauzei și, la 26 decembrie 1994, dosarul a fost transmis. 16. La 4 iulie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că ar fi trebuit să fi fost condamnat pentru infracțiune în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal Turc. Acesta a făcut trimitere la Curtea Ankara Assize (ağır ceza mahkemesi 17. La 24 iunie 1997, Curtea Ankara Assize a hotărât, în temeiul articolului 102 din Codul Criminal Turc, ca procedura penală împotriva reclamantului să fie întreruptă din moment ce urmărirea penală a fost interzisă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE 18. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul Criminal Turc prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turce sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile este responsabilă de pedeapsa cu moarte. ... Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață.” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a afirmat că a încălcat art. 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 20. Guvernul a respins acuzațiile reclamantului. Acestea au susținut că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor confruntate cu reclamantul și a necesității de a organiza un proces pe scară largă care implică 723 acuzați, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile Dev-Yol trebuia să fie stabilită. Acestea au afirmat că aceste factori explicau durata procedurii și că nicio neglijență sau întârziere nu ar putea fi imputată autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 21. Curtea remarcă că procesul a început la 25 octombrie 1980, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 24 iunie 1997 prin hotărârea Curții Ankara Assize. Prin urmare, au avut deja aproape 16 ani și opt luni. 22. Jurisdicția Curții ratione temporis îi permite să ia în considerare doar perioada de aproape zece ani și cinci luni care a trecut după 28 ianuarie. 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul la cerere individuală (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). În data critică, procedura a durat deja mai mult de șase ani. Raționalitatea lungii procedurii 23. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat aproape șapte ani și zece luni pentru a ajunge la un verdict. A luat Curtea Militară de Cassare șase ani și patru luni pentru a se pronunța asupra recursului. În plus, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea la 4 iulie 1995, la aproximativ șase luni după ce a fost deținută de acest caz. ), care a încheiat procedura penală din cauza că urmărirea penală a fost interzisă în timp util, iar procesul a durat, prin urmare, aproape doi ani înaintea instanței respective. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs, au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și care trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 24. având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind această temă (a se vedea Șahiner c. Turcia 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 În septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-..., Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională” 25. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat suma de 269.000 de dolari americani prin compensare pentru prejudiciu material și moral. El a menționat în acest sens suferința sa ca urmare a lungimii excesive a procedurii împotriva lui. 28. Guvernul nu a formulat nicio observație asupra cererii reclamantului. 29. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva sa. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 100.000 franci franci francezi (FRF). Costuri și cheltuieli 30. La prezentarea observațiilor sale post-admisibilitate, reclamantul a susținut în total că 269.000 de dolari americani îi sunt acordati. El nu a dat nici o indicație a cererii sale, cum ar fi facturile pentru costurile legale și taxele de postare etc., deși a fost solicitat să facă acest lucru (art. 60 din Regulamentul Curții). 31. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de reclamație. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie acceptat să renunțe la dreptul său la o atribuire în temeiul acestui capitol, având în vedere faptul că nu a depus o cerere. Interesul implicit 33. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară de dobânzi aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. de excludere a cererii de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, în ceea ce privește nerespectarea acesteia prejudiciu material 100.000 FRF (1 sute de mii de franci francezi), împreună cu orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare; (b) că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; restul cererilor reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 30 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată.