CtEDO 05.12.2000 Auto

CASE OF OZCAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.12.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF OZCAN v. TURKEY (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE ÖZCAN TURKEY Cererea nr. 31831/96 JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) Strasburg 5 decembrie 2000 În cazul Özcan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: Dna. Palm Președintă L. Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecători F. Gölcüklü, judecător ad hoc și grefierul secțiunii O’Boyle După ce a deliberat în particular la 31 august 1999 și 14 noiembrie 2000, emite următoarea hotărâre, adoptată la data menționată anterior: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 31831/96) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru Protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean turc, dl Muharrem Özcan („reclamantul”), la 4 iunie 1996. În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de dl Cemil Can, un avocat care practică în Ankara (Turcia). Președintele a refuzat cererea de anonimitate a reclamantului (art. 47 § 3). Guvernul Turciei („Guvernul Turciei”) Guvernul” nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. În urma comunicării plângerilor către Guvern și a respingerii cererii de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost alocată Primei Secțiuni a Curții (Regulamentul (Regulamentul) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul, în consecință, a numit dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc judecător, judecătorul ales în legătură cu Turcia, să se aloce la locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a decis că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie aderată la alte cereri împotriva aceluiași stat interesat care prezintă aceleași plângeri (denumite în continuare „demandările nos”. 26480/98, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 29913/96, 31831/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96 (art. 2). La 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care a fost comunicată guvernului. La 3 februarie și 21 august 2000, Guvernul și, la 27 martie și, respectiv, 18 iulie 2000, reprezentantul reclamantului, respectiv, au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. La 16 aprilie 1985, ofițerii de poliție din Departamentul de Securitate din Ankara au arestat reclamantul în suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Camera Revoluționară 10. La o dată neespecificată Curtea de Lege Marțială din Ankara (sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului la reținere. 11. La 2 mai 1985 procurorul militar a depus un proiect de inculpare la Curtea de Drept Martial din Ankara acuzarea reclamantului cu aderarea la Dev-Yol. 12. La 24 martie 1986, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. 13. În urma ridicării legii martiale, Curtea de Drept Martial din Ankara a luat numele Curții de Drept Martial atașate de Corpul 4 al Armatei. 14. La 19 iulie 1989, Curtea Marțială a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la șase ani de închisoare și l-a exclus permanent de la muncă în serviciul public. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat jurisdicția în privința cauzei și dosarul a fost transmis. 16. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a susținut că procedura penală împotriva reclamantului ar trebui să fie întreruptă din cauză că urmărirea penală a fost interzisă ( La 3 februarie 2000, Guvernul a trimis Curtea o scrisoare care a declarat că sunt dispuse să plătească 50.000 de franci francezi ex-grația reclamantului în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului. La 21 august 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația suma de 50.000 de franci francezi domnului Muharrem Özcan, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 31831/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 27 martie 2000, reprezentantul reclamantului a trimis Curții o scrisoare care a afirmat că a acceptat propunerea Guvernului. La 18 iulie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 50.000 de franci francezi pe bază de grație care să acopere atât prejudiciu material, cât și costuri morale și costuri pentru dl Muharrem Özcan, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31831/96 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță rezolvat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 20. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să dispună de cererea de la alte cereri alăturate în conformitate cu art. 43 § 1 din Regulamentul Curții; hotărăște să scoată cazul din listă; ia notă Angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 5 decembrie 2000, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă