CtEDO 05.12.2000 Auto

CASE OF OZCETIN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.12.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF OZCETIN v. TURKEY (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE ÖZÇET İN TURKEY Cererea nr. 34591/96 AJUDEMENTUL (Reglementare a Franței) STRASBOURG 5 decembrie 2000 În cazul Özçetin v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: după ce a deliberat în particular la 31 august 1999 și 14 noiembrie 2000, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data menționată anterior: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 34591/96) împotriva Republicii Turciei depusă Comisiei Europene a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (n. 34591/96) de către un cetățen turc, dl Șükrü Özçetin (n. 27 iunie 1996). Dinaintea Curții, reclamantul a fost reprezentat de dl Aydın Erdoğan, un avocat care practică în Ankara (Turcia). Guvernul Turciei („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. În urma comunicării plângerilor către Guvern și a respingerii cererii de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost alocată Primei Secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În cadrul acestei secțiuni, camera care ar lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit, în consecință, dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, să sie în locul său (art. 27 § 2 din Convenție și art. 29 § 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie unită la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceleași plângeri (depunerea nr. 26480/98, 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29703/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 29913/96, 31831/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 311960/96, 32964/96, 32987/96, 3290/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 43 § 2). La 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care a fost comunicată guvernului. La 3 februarie 2000 și 21 august 2000, Guvernul și, la 23 martie și, respectiv, 13 iulie 2000, reprezentantul reclamantului, respectiv, au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 2 februarie 1981, ofițerii de poliție din Departamentul de Securitate din Ankara au arestat reclamantul pentru suspiciune de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Calea revoluționară). 10. La 17 martie 1981, Curtea de Lege Marțială din Ankara (sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului la reținere. 11. La 26 februarie 1982, procurorul public militar a depus o declarație de inculpare la Curtea Marțială din Ankara care a formulat acuzații împotriva 723 de acuzați, inclusiv reclamantul. Procurorul public a acuzat reclamantul de aderare la o organizație a căror obiectiv era să submineze ordinul constituțional și să îl înlocuiască cu un regim marxist-leninist, în contravenție cu art. 146 § 1 din Codul Penal turc. 12. La 24 aprilie 1985, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. 13. În urma ridicării dreptului marțial, Curtea de Lege Marțială din Ankara a luat numele Curții de Lege Marțială atașate de Corpul 4 al Armatei. 14. La 19 iulie 1989, Curtea de Lege Marțială a constatat că reclamantul acuzat și l-a condamnat la opt ani de închisoare. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Militară de Cassare (skeri yargıtay 15. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație ( yargıtay ) a achiziționat jurisdicția asupra cauzei și dosarul a fost transmis. 16. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a susținut că procedurile penale împotriva reclamantului ar trebui întrerupte din cauza faptului că urmărirea penală a fost interzisă (zamanașımı THELEH 17. La 3 februarie 2000, Guvernul a trimis Curtea o scrisoare în care afirmă că erau dispuse să plătească 50 000 de franci francezi pe o ex-gratie La 21 august 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația suma de 50 000 de franci francezi, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 34591/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 23 martie 2000, reprezentantul reclamantului a trimis Curții o scrisoare care a declarat că a acceptat propunerea Guvernului. La 13 iulie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 50.000 de franci francezi pe bază de grație care să acopere atât prejudiciu material, cât și costuri morale și costuri pentru dl Șükrü Özçetin, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 34591/97 pe care le-a petrecut în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță rezolvat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 20. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să dispună de cererea de la alte cereri alăturate în temeiul articolului 43 § 1 din Regulamentul Curții; hotărăște să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în engleză și notificat în scris la 5 decembrie 2000, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O’Boyle Elisabeth, Președintele grefierului Palm

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă