CtEDO 12.12.2000 AI

BAHIA NOVA S.A. contre l'ESPAGNE

RESPONDENT
ESP
HOTĂRÂRE
12.12.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BAHIA NOVA S.A. contre l'ESPAGNE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

requetei nr. 50924/99

prezentată de BAHIA NOVA, S.A.

împotriva Spaniei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), plenară în data de

12 decembrie 2000, într-o cameră compusă din

Dl.

G.

Ress

,

președinte

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

I.

Cabral Barreto

,

D-na

N.

Vajić

,

Dl.

M.

Pellonpää

,

judecători

,

și din

Dl.

,

grefier de secțiune

,

Având în vedere requeata sus-numită depusă la 27 iulie 1999 și înregistrată la 15 septembrie 1999,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă,

După deliberări, pronunță următoarea hotărâre

:

Reclamanta este o societate anonimă cu sediul la Palma de Mallorca. Este reprezentată în fața Curții de D-na Argimiro Vázquez Guillén, avocat la tribunale din Madrid.

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

A.

Circumstanțe particulare ale cauzei

La începutul anilor 70, reclamanta dobândise o proprietate agricolă pe insula Mallorca având o suprafață de 3 165 270 metri pătrați în scopul de a promova un sit turistic cu caracter rezidențial.

Conform legii în vigoare, reclamanta inițiase o procedură în vederea obținerii unei reclasificări a proprietății ca Centru de interes turistic național. La sfârșitul procedurii, proiectul ansamblului rezidențial a fost aprobat de comisia provincială de urbanism la 17

decembrie 1973. Prin decret din 27 septembrie 1974, Consiliul de Miniștri declară situl ca centru de interes turistic național și aproba planul de urbanism. Între 1972 și 1975, reclamanta realizase o parte din lucrări de canalizare și amenajare în electricitate a sitului. Reclamanta estimează la 148 725 927 pesetas valoarea cheltuiților pentru aceste lucrări. Lucrări de amenajare a sitului au fost întrerupte ca urmare a falimentului societății. În 1979, un nou grup de acționari redresa societatea și reia lucrări.

La 6 aprilie 1981, consilierul adjunct la președintele și turismul guvernului autonom al Baleari o informa pe reclamantă că, în cadrul unei noi diviziuni teritoriale a Spaniei, ca urmare a intrării în vigoare a Constituției spaniole din 1978, competențe în materie de turism fuseseră transferate Consiliului general insular. Printre aceste noi competențe figura controlul planurilor de interes turistic național. În această efectă, reclamanta era invitată să facă cunoscute intenții privind centrul în cauză. Printr-o scrisoare din 2 noiembrie 1981, consilierul adjunct la președintele și turismul o informa pe reclamantă că planul de ocupare urbană al centrului turistic național

Bahía Nova

era în vigoare și detalia diverșii componente ale centrului și suprafețele lor respective.

În 1983, reclamanta informase consilierul turismului, economiei și finanțelor Baleari privind starea lucrări și voința sa de a încheia amenajarea sitului. Ca răspuns la o cerere a autorității Baleari, reclamanta prezentase, la 4 iunie 1983, un nou plan de acțiune pentru anii 1982-1991. Printr-o scrisoare din 6 iunie 1983, consilierul turismului Baleari nota planul de amenajare al centrului turistic și exprima dorința ca societatea reclamantă să continue realizarea centrului turistic în totală coordonare cu noul guvern al Comunității autonome Baleari, în manieră de a face din ce în ce mai compatibile interese ale promotorilor cu interese generale ale turismului la Mallorca.

Din această punct, și după reclamantă, toți efortul sa tendând la a continua și încheia lucrări ale centrului turistic au fost contrarenate de administrație și aceasta, deși situl era deja dotat cu străzi asfaltate, iluminare publică, mai mulți case locuințe, etc. O subdiviziune deja construită va fi ulterior demolată.

Această mișcare de opoziție se va concretiza în adoptarea de către Comunitatea autonomă Baleari a legii din 14 martie 1984 conferind guvernului autonom competențe de amenajare, conservare și protecție al zonelor naturale de interes special.

În 1986, o primă propunere de lege fu depusă în Parlamentul Baleari tendând ca proprietatea reclamantei să fie declarată zonă naturală de interes special. La sfârșitul procedurii parlamentare, Parlamentul Baleari adopta legea 9/1988 din 21

septembrie 1988 declarând proprietatea reclamantei zonă naturală protejată. În expozeu motivelor legii, se sublinia necesitatea protejării acestei zone având în vedere în special valorile sale extraordinare de ordin geologic, hidrologic, vegetației și peisajului. Expozeu motivelor semnala de altfel că decretul din 27 septembrie 1974 aprobase crearea centrului de interes turistic național denumit

Bahia Nova

, că parte a infrastructurii fusese construită și niște cabane, dar planul de acțiune pe etape nu fusese realizat. Legea declara că municipalitatea Artá putea declara ca zonă constructibilă o parte limitată a sitului protejat.

Considerând că clasificarea proprietății sale ca zonă naturală aducea o pierdere patrimonială importantă, reclamanta prezentase la Comunitatea autonomă Baleari o cerere de indemnizare al daunei suferite ca urmare a legii din 21 septembrie 1988. În absență de răspuns al administrației, ea introdusese o acțiune de reparație în fața camerei administrative a Tribunalului superior de justiție al Baleari. În recurul său, reclamanta evalua diminuarea valorii proprietății la aproape doisprezece miliarde pesetas, plus cinci sute milioane pesetas la titlu de cost al lucrări deja realizate. Prin sentință contradictorie din 17 decembrie 1992, tribunalul respingea recursul pe motiv că reclamanta nu justificase corespunzător titlu de proprietate al terenuri în cauză. Contra acestei sentințe, reclamanta forma un pourvoi de casație în fața Tribunalului suprem. Prin hotărâre din 9 februarie 1999, acesta din urmă admitea parțial pourvoi, caseaza sentință atacată și condamna Comunitatea autonomă Baleari la plată a 103

974 235 pesetas la titlu de despăgubire pentru cheltuiele rezultând din lucrări de urbanizare realizate în zona declarată neconstructibilă. Cu toate acestea, Tribunalul suprem respingea cereri de indemnizare formulate la titlu de lucrări realizate în zona declarată constructibilă precum și cele relative la pierderea valoare decurgând din reclasificarea proprietății ca zonă naturală protejată. Pe acest punct din urmă, Tribunalul se pronunța după cum urmează:

«

(...) Al doilea criteriu aplicabil pentru determinarea existenței unui daunei indemnizabile (...) decurge din fapt de a ști dacă drepturi sau interese din care s-a văzut privată eventuala victimă al prejudiciului au fost real încorporate în patrimoniu sa sau numai constituie simple expectative drept nu putând fi luate în considerare (...). În cadrul legii privind urbanism din 1976 (...), conținut economic inerent drept proprietarului terenul este cel corespunzând valorii inițiale terenul, și anume conținut a terenul neconstructibil, din perspectivă de utilizare exclusiv agricolă, creștere sau forestieră proprie la natura. (...) Prin clasificare terenul ca constructibil, se încorporează drept proprietății conținut constructibil artificial care nu sunt inerenți la natura și care sunt produs al amenajare urbană. Dar această adăugare (...) nu se produce pur și simplu, dar având în vedere participare proprietarului în proces de amenajare și ca contraprestație a datorii importante pe care i le impun articole 83.3 și 84.3 al legii citate (...). Doar când aceste datorii au fost îndeplinite, poate fi dedus că proprietar a încorporat la patrimoniu conținut artificial care s-au adăugat drept inițial (...). Ca urmare, doar când planul a atins «

faza finală a execuției

», sau (...) când execuția nu a fost posibilă pentru cauzei imputabilă administrației, este dobândit drept la exploatare prevazut în materia urbanism prin reglementare și, doar atunci, modificare proiect presupune o atingere drept dobândit.

(...) În cazul de față (...), în niciun caz nu se poate considera încorporat la patrimoniu drept la valoare viitoare din punct de vedere exploatare turistică sau urbană terenul, cum pretinde societatea reclamantă, deoarece, dintr-o parte, planul parțial nu se găsea în stare avansată de execuție, cum demontrează în special fapt că experți arhitecți comisi evaluare terenul observară că amenajare întreprinse suferiseră lung oprire pe ani, aducând situație apropie abandon (...) și, dintr-o altă parte, nu se poate afirma că inexecuție sau întârziere constatată fu imputabilă administrației, fiindcă rezultă din elemente figurând în dosar că aceasta inexecuție fu rezultat avataree suferite de întreprindere reclamantă, și în principiu procedura faliment societății.

»

B.

Elemente de drept intern

Legea privind urbanism din 9 aprilie 1976

art. 87

«

1.

Reglementare utiliza terenuri și construcții (...) nu va conferi drepturi proprietarilor să exigei indemnizare fiindcă ea implică doar simple limitări și datorii definind conținut normal proprietății după calificare în materia urbanism. Persoane afectate vor avea cu toate acestea drept la distribuție echitabilă beneficii și sarcini planicare în termeni prevazi în legea prezentă.

2.

Modificare sau revizuire reglementare terenuri și construcții stabilite în planuri amenajare parțiale, prin planuri speciale și prin programe acțiune urbană, nu va putea da loc indemnizare decât dacă s-a produs înainte sfârșit termeni prevazi execuție diverși planuri sau programe, sau după acești termeni, când execuție nu a putut fi realizată din motivuri imputabile administrației.

3.

Reglementări impunând limitări particulare aducând restrânge utiliza terenuri în materia urbanism, și care nu poate face obiect distribuție echitabilă între interesați, vor da drept indemnizare.

4.

(...)

»

De altfel, legea Comunității autonome Baleari din 21

septembrie 1988 declara Sa Canova d'Artá, proprietate reclamantei, zonă naturală de interes special, conform legii Comunității autonome Baleari din 14 martie 1984 privind amenajare și protecție zonelor naturale de interes special. Sub termeni articol 3 acestei din urmă, terenuri clasificate neconstructibil lasa fără efect toate planuri, proiecte și chiar permise de construire contrare acestui clasificare.

Invocând art. 1 al Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge că hotărâre Tribunalul suprem presupune privare tot conținut patrimonial proprietății sa de

Bahía Nova

. Ea estimează că respingere ceri indemnizare, ca urmare reclasificarea proprietății ca sit natural protejat și, prin urmare, neconstructibil constituie atingere drept respect bienuri. Reclamanta subliniază că reclasificarea proprietății nu putea analiza în reglementare simpl utiliza bienuri deoarece schimbare reglementare scoase tot conținut economic terenuri și aceasta, fără indemnizare dacă nu plată lucrări infrastructură realizate. Reclamanta face observă nu fu privată simple expectativă dar drept adevărat conținut patrimonial încorporat patrimoniu. Ea estimează drept indemnizare este incontestabil, conform articol 87 § 1 legii urbanism din 9 aprilie 1976, în măsura ea fu privată drept construire din cauza schimbare planificare care nu i este imputabilă dar rezultă noua legislație adoptată Comunitatea autonomă Baleari. Reclamanta consideră că clasificare proprietății ca zona protejată presupune sarcină specială și exorbitantă nu menajând echilibru just trebuind exista între, pe de o parte, exigență interes general și, pe de altă parte, salvgardare drept respect bienuri. La susținerea pretenției, reclamanta se referă la cazuri Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Matos și Silva, Lda. și alții c. Portugalia și Pine Valley Developments Ltd și alții c.

Irlanda.

Reclamanta se plânge de altfel că ar fi fost victimă discriminare contrare articol 14 Convenției în măsura în care tot în jurul proprietății au fost construite multiplii lotiași densitate mare ocupare soli și aceasta, chiar după adopția legii 1988. Ea estimează nici o diferență caracter fizic sau geologic nu există între proprietate și terenuri apropiere justificând inegalitate tratare al care a fost obiect.

1.

Reclamanta se plânge că respingere ceri indemnizare, ca urmare reclasificarea proprietății ca sit natural protejat și, prin urmare, neconstructibil, constituie atingere drept respect bienuri. Ea subliniază că reclasificarea proprietății scoase tot conținut economic terenuri și aceasta, fără indemnizare dacă nu plată lucrări infrastructură realizate. Ea face observă nu fu privată simple expectativă dar drept adevărat conținut patrimonial încorporat patrimoniu. Ea consideră că clasificare proprietății în zona protejată i impune sarcină specială și exorbitantă nu menajând echilibru just trebuind exista între, pe de o parte, exigență interes general și, pe de altă parte, salvgardare drept respect bienuri. Ea alege încălcare articol 1 Protocolul nr.

1, redactat ca urmează :

«

Fiecare persoană fizică sau juridică are drept respect bienuri. Nimeni nu poate fi privat proprietate decât cauza utilitate publică și în condițiile prevăzute lege și principii generale drept internațional.

Dispoziții precedente nu aduc atingere drept stații posedă de a pune vigoare legi ei judecă necesare pentru a reglementa utiliza bienuri conform interes general sau pentru a asigura plată impozite sau alte contribuții sau amenzi.

»

i.

Cu privire la excepție trasă din incompatibilitate

ratione temporis

La titlu principal, Guvernul excepționează incompatibilitate

ratione temporis

requetei cu dispoziții Convenției. În acest sens, el face observă că requeata se raportează legii 9/1988 din 21 septembrie 1988 adoptată Parlamentul Inselele Baleari, prin care zona unde se găsea proprietatea reclamantei era declarată zonă naturală interes protejat. Or, aceasta lege este anterioară 27 noiembrie 1990, data intrării vigoare Protocolul nr.

1 pentru Spania.

Reclamanta contestă teza Guvernul și subliniază că, dacă efectiv legea 9/1988 este anterioară intrării vigoare Protocolul nr. 1 pentru Spania, aceasta lege trebuie citit legătură diverși măsuri adoptate ulterior de guvernul Inselelor Baleari și aceasta, conform conținut dispoziție finală primă legii

ea însăși. Din aceasta faptă, agiți legislativ al cărei efecte nu sunt epuizate instant dar care definesc situație durabilă timp. O cerere indemnizare prevăzut lege internă nu putea deci se opună excepție incompatibilitate

ratione temporis

.

Curtea observă că reclamanta nu se plânge privare proprietate, care este în principiu act instantaneu, dar absență indemnizare ca urmare reclasificarea proprietății ca sit natural protejat, situație care subsist ora actuală. Curtea observă într-adevăr că procedura indemnizare reclamantei ca urmare decizie reclasificare situ s-a prelungit dincolo data intrării vigoare Protocolul nr. 1 privind Statele pârât. Or, Stat este responsabil acte și omisiuni raportând drept garantat Convenție și având loc după data ratificare acesteia (hotărâre Yagci și Sargin c.

Turcia din 8 iunie 1995, seria A nr. 319-A, p. 16, § 40). Forță este deci constata că reclamanta se găsește confruntată situație continuă (hotărârile Papamichalopoulos c. Grecia din 24 iunie 1993, seria A nr. 260, p.

69, §

40 ;

Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia

, 29813/96 și 30229/96, §§ 41-43, CEDH 2000). Excepție trasă incompatibilitate

ratione temporis

requetei cu dispoziții Convenției trebuie deci respintă.

ii.

Cu privire la fond

Guvernul consideră că reclamanta nu putea prevale doar simple speranță drept și nu drept dobândit. Deci, în materia urbanism, plan ocupare soli nu conferi nici drept dobândit. El agiți doar speranță a construire trebuind concretiza până realizare edificii și zone comune proiectate care constituie, ele, drepturi dobândite. Or reclamanta nu a respectat termeni execuție planul urbanism proiectat. După șaisprezece ani, ea realizase doar o treime lucrări infrastructură. Ea nu aduce nici element demontrând administrație are nici o răspundere inexecuție proiecte imobiliare. De altfel, ea nu aduce nici element serioz demontrând valoare revendicată terenuri în cauză. Guvernul estimează în urmare că, în cazul de față, drepturi escomptat decurgând realizare proiect turistic de reclamantă nu pot fi considerate având fost încorporate drept patrimonial.

Reclamanta contestă teza Guvernul și estimează că situație litigioasă nu resortisea simple speranță juridică, dar agiți drept adevărat subiectiv, recunoscut ca drept fundamental ordin juridic intern și Protocolul nr. 1. Într-adevăr, dacă lege poate reglementa condiții exerciție drept proprietate, ea nu poate priva cine-va drept proprietate nici goli aceasta de conținut, fără indemnizare corespunzătoare. Contrare susține Guvernul, ordin juridic nu recunoaște doar drept la lucru construit, dar de asemenea drept urbaniza și construire condițiile prevăzut planul ocupare soli. Reclamanta subliniază ea realizase importante lucrări urbanizare cadrul proiect urbanism legal aprobat. Or declarare bruscă și definitivă clasificare proprietății ca sit natural protejat, care echivalează pierdere totală investiție suportată, dărâma încredere legitimă pusă dispoziții și planuri ocupare soli elaborate administrație Inselele Baleari. Referitor valoare terenuri înainte și după legea 9/1988, reclamanta subliniază ea fost determinată mai multe expertize realizate cadrul procedură contencios urmată Tribunalul superior justiție Inselele Baleari.

Curtea constată în primul rând că Guvernul nu contestă serios drept proprietate reclamantei pe parte terenuri obiect reclasificare ca sit natural protejat. De altfel, este incontestabil că, până adopția legii 9/1988 din 21 septembrie 1988 declarând proprietatea reclamantei zonă naturală protejată, ea era titulară drept amenajare terenuri conform plan urbanism acceptat și autorizat autoritățile competente materia. În plus, Tribunalul suprem, în hotărâre din 9 februarie 1999, nu neagă existență aceste drepturi. Din punct de vedere aceasta, Curtea estimează deci că drepturi în cauză pot trage pentru «

bienuri

» în scopuri articol 1.

Curtea nu estimează necesar a se pronunța întrebarea dacă legea 9/1988 poate fi considerată constituind o ingeren prevăzut lege și resortisor competență Curții, fiindcă aceasta lege este anterioară intrării vigoare Protocolul nr. 1 privind Spania. Într-adevăr, a presupune chiar că aceasta lege putea fi considerată ca atare ingeren, Curtea estimează că pretenție este, în orice fel, inadmisibilă din motivuri urmează.

Curtea constată că, ca urmare adopția legii 9/1988, terenuri în cauză s-au găsit loviți multiple limitări, din care interzice a construi pe mare parte acestora. Curtea estimează că, dacă decizie reclasificare lasa juridic intact drept reclamantei a dispune bienuri, aceasta decizie nu deci reduc în largă măsură, posibilitate practică exercitare.

Curtea amintește că articol 1 Protocolul nr. 1 conține trei norme distincte. Prima, ordin general, enunță principiul respect proprietate : el se exprimă primă frază al primeiro alineatul. Al doilea viza privare proprietate și o supune anumite condiții : el figurează a doua frază același alineat. Cât la al treilea, el recunoaște statiilor putere, inter alia, reglementa utiliza bienuri conform interes general și punând vigoare legi ei judecă necesare în scopul acestuia : el rezultă al doilea alineat (hotărâre Sporrong și Lönnroth c. Suedia din 23 septembrie 1982, seria A nr.

52, p.

24, § 61). Nu agiți totuși reguli lipsite raport între ele

: al doilea și al treilea se referă exemple particulare atingere drept proprietate ; din care, ele trebuie interpretate lumina principiu consacrat prima (hotărâre Agosi c.

Regatul Unit din 24

octombrie 1986, seria A nr. 108, p. 17, § 48).

Curtea consideră că limitări decurgând din act legislativ declarând terenuri zonă naturală protejată vizau reglementare utiliza bienuri. Efecte măsurii criticate, deși diminuând disponibilitate bienuri în cauză, nu sunt atare putea asimila la expropriare formală nici la expropriare fapt. Într-adevăr, reclamanta poate explota terenuri respectarea limitări decurgând dispoziții aplicabile situri protejate. Din care, al doilea alineat articol 1 joacă în cazul de față (hotărâre Mellacher și alții c. Austria din 19 decembrie 1989, seria A nr. 169, p. 25, § 44).

Rămâne a cerceta dacă echilibru just a fost respectat între exigență interes general comunitate și imperativi salvgardare drepturi fundamentale persoane interesate (hotărâre Sporrong și Lönnroth precitată, p. 26, § 69).

Reclamanta nu contestă nici legalitate ingeren nici caracter interes general, și anume protecție natură și mediu. Pe de altă parte, ea estimează în substanță că respingere ceri indemnizare, ca urmare reclasificarea proprietății ca sit natural protejat, nu a respectat echilibru just între interese prezență.

Curtea observă că terenuri litigioase dobândite reclamantă începutul anilor 1970 erau utiliza agricolă. În privință aceasta, Curtea observă că reclamanta omisese în indica preț achiziție, element importanță la moment determinare prejudiciu ea spune suferit ca urmare legii 9/1988. În plus, Curtea constată că act legal, și anume decretul adoptat Consilul Miniștri 27 septembrie 1974 declarând terenuri centru interes turistic, care, clasificând terenuri zonă constructibilă, este la origine augmentare valoare. Este de asemenea alt act normativ, legea 9/1988 Parlamentul Inselelor Baleari, care, reclasificând zona ca sit protejat, diminua valoare comercială. Aceasta fiind, aceasta lege nu interzicea utiliza terenuri litigioase conform utiliza primă erau înainte 1974, și anume în scop agricol, creștere sau forestiere.

Curtea constată că Tribunalul suprem condamna Comunitatea autonomă Baleari a versa reclamantei suma 103 974 235 pesetas la titlu despăgubire cheltuieli rezultând din lucrări urbanizare realizate zona declarată neconstructibilă. Cu toate acestea, Tribunalul suprem respingea cereri indemnizare formulate titlu lucrări realizate zona declarată constructibilă precum și cele relative pierdere valoare decurgând reclasificarea proprietății ca zonă naturală protejată. Deci, reclamanta obținuse despăgubire, nu fi chiar parțial, prejudicii suferit.

Referitor rest ceri indemnizare prezentate reclamantă, Curtea observă că Tribunalul suprem respingea pe motiv că, din care amenajări imobiliare prevăzut cadrul proiect turistic nu fuseseră realizate reclamantă în termini stabilit, valoare escomptată acestora nu putea fi considerată fiind încorporată patrimoniu reclamantei, inexecuție lucrări nu fiind imputabilă administrației dar ea. Curtea este opinie că atare motivare apare rezonabil și lipsit arbitrar.

Într-adevăr, trebuie releva că reclamanta contribuit ea însăși pierdere șansă privind expectative legitime încălcând nu respectând programare stabilit realizare lucrări.

În aceste condiții, Curtea estimează că hotărâre Tribunalul suprem menajat echilibru just între interes general, pe de o parte, și respect drept proprietate reclamantei, pe de altă parte. Deci, ingeren nu impus reclamantă sarcină excesivă natură a face măsura denunțată disproporționată scop legitim urmărit aceasta (cf.,

mutatis mutandis

, hotărâre Mellacher și alții precitată, §§ 55-56). Rezultă că aceasta parte requeata este în mod evident fără temei și trebuie respintă aplicare articol 35 § 3 Convenției.

2.

Invocând articol 14 Convenției, reclamanta se plânge de altfel că fost victimă discriminare măsura în care tot în jurul proprietății au fost construite multiplii lotiași densitate mare ocupare soli și aceasta, chiar după adopția legii 1988. Ea estimează că nici o diferență caracter fizic sau geologic nu există între proprietate și terenuri apropiere justificând inegalitate tratare al care a fost obiect.

Cu toate acestea, ținând cont toate elementele în posesia, și ținând cont în special fapt că reclamanta nu sustine suficient pretenție, Curtea, măsura ea este competentă pentru a cunoaște alegi formulate, nu releva nici aparență încălcare drepturi și libertățile garantate dispoziție Convenției. Rezultă că aceasta parte requeata trebuie respintă aplicare articol

35

§

4 Convenției.

Din aceste motive, Curtea, la majoritate,

Declară

requeata inadmisibilă.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-10-18
0,93
GOLF DE EXTREMADURA S.A c. ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 1518/04 présentée par GOLF DE EXTREMADURA S.A contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 18 octobre 2005 en une chamb
CtEDO 2002-04-16
0,93
VAQUE RAFART contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 63250/00 par Ramón VAQUE RAFART contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 16 avril 2002 en une chambre composée de Sir Nicolas
CtEDO 2002-06-13
0,92
ERI - ESTUDOS E REALIZACOES IMOBILIARIAS, LDA contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 51411/99 & n° 51417/99 présentée par ERI - ESTUDOS E REALIZAÇÕES IMOBILIÁRIAS, LDA. contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant l
CtEDO 2001-07-10
0,92
AZEVEDO MOREIRA contre le PORTUGAL
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 48959/99 présentée par Elisa AZEVEDO MOREIRA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 juillet 2001 en une chambre composé
CtEDO 2004-06-29
0,92
MORENO GOMEZ contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 4143/02 présentée par Pilar MORENO GÓMEZ contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29 juin 2004 en une chambre composée de Sir
Sursă