CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 49684/99, de către Eero HIRVISAARI împotriva Finlandiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 12 decembrie 2000 în calitate de Cameră compusă de Președintele Ress Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto dna Vajić Pellonpää și dl V. Berger Secțiunea Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 20 aprilie 1999 și înregistrată la 17 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național finlandez, născut în 1946 și locuiește în Vantaa. El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Ahomäki, un avocat practicant în Järvenpää. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 februarie 1992, fondul de pensie al angajatorului reclamantului a acordat unei pensii temporare depline la 1 martie 1992 până la 30 iunie 1992. După aceea, perioada de pensie completă a fost prelungită de mai multe ori. La 13 iunie 1997, fondul de pensie a reexaminat decizia sa anterioară și a schimbat pensia reclamantului într-o pensie parțială pentru o perioadă nedefinită începând cu 1 iunie 1997. Fondul de pensii și-a motivat decizia prin observarea că, în conformitate cu dovezile obținute, capacitatea reclamantului de a lucra nu mai poate fi considerată redusă în măsura în care l-a afectat la o pensie deplină de invaliditate. Reclamantul a apelat la Consiliul de Pensiuni (eläkelautakunta, pensionsnämnden ), care la 4 martie 1998 a respins recursul. Decizia a fost motivată după cum urmează: „Un angajat are dreptul la o pensie completă de invaliditate, cu condiția ca capacitatea sa de a lucra să fie redusă continuu cu cel puțin trei cincimi timp de cel puțin un an și că această reducere a fost cauzată de o boală, un defect sau un prejudiciu. Abilitatea rămasă a angajatului de a câștiga venituri prin efectuarea de lucrări care ar fi disponibile pentru el și că el sau ea ar putea fi rezonabil de a fi așteptat să efectueze trebuie luată în considerare atunci când se evaluează reducerea capacității angajatului de a lucra. În plus, trebuie luate în considerare educația angajatului, activitățile anterioare, vârsta, condițiile de viață și alte factori comparabile. Potrivit afirmațiilor referitoare la starea de sănătate a [reclamantului], [reclamantul] suferă de depresie care a devenit mai dificilă în toamna anului 1997. Cu toate acestea, simptomele [reclamantului] trebuie considerate ușoare. Prin urmare, Consiliul de Pensiune constată [reclamantul] încă parțial capabil de a lucra începând cu 1 iunie 1997.” Vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen ) . El s-a referit , printre altele , la mai multe declarații medicale conform cărora deocamdată era incapabil să lucreze din cauza bolii psihice . La 27 octombrie 1998, Curtea de Asigurări a respins raționarea recursului hotărârii după cum urmează: „Curtea de Asigurări se referă la] motivele prezentate în hotărârea Consiliului de Pensiune. Noul material depus în timp ce cazul era în așteptare [înaintea Curții de Asigurări] nu modifică evaluarea invalidității [reclamantului].” Fondul de pensii a mai târziu, la 27 ianuarie 1999, a hotărât să respingă cererea reînnoită a reclamantului pentru o pensie de invaliditate completă în loc de una parțială. Consiliul de Pensiune a respins recursul reclamantului la 25 mai 1999. 1 din Convenția că nu i s-a acordat un proces echitabil, deoarece Consiliul de Pensiune și Curtea de Asigurări nu au dat motive adecvate pentru hotărârile lor. 2. Reclamantul, în continuare, plânge în temeiul articolului 6 1 din Convenție că nu i s-a acordat un proces echitabil, deoarece toate declarațiile de la Consiliul de Pensiune și de la Tribunalul de Asigurări nu au fost comunicate. 1. Reclamantul consideră că Consiliul de Pensiune nu a exprimat, în decizia sa privind recursul reclamantului împotriva hotărârii Cadrului de Pensiune, motive pe care le-a întemeiat hotărârea și nici nu a susținut Tribunalul de Asigurări, în timp ce acesta pur și simplu a susținut hotărârea Cadrului de Pensiune. El plânge, în temeiul articolului 6 1 din Convenție, că nu este suficient să se refere doar la dispozițiile juridice aplicabile, fără să se declare în mod expres motivele care demonstrează legătura dintre concluziile și dispozițiile juridice. Hotărârile ar trebui să fi arătat în mod clar de ce avizele specialiștilor care susțin pensia deplină de invaliditate, prezentate de reclamant la Consiliul de Pensiuni și Curtea de Asigurări, nu au fost acordate nici o relevanță. art. 6 § 1 din Convenție citim, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Guvernul nega că a existat orice încălcare și concluzia că cerințele de la art. 6 § 1 din Convenție au fost îndeplinite în circumstanțele particulare ale cazului. Deși recunoaște că, în acest caz, ar fi putut fi dorit o declarație mai substanțială de motive, ei consideră că Consiliul pensiilor și Tribunalul asigurărilor au dat motive suficiente pentru respingerea cererii și a recursului reclamantului și, în consecință, procedurile în cauză nu au fost considerate arbitrare sau nejustificate din motive invocate de reclamant. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că această parte a cererii ridică chestiuni complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de examinarea meritelor acestei părți ale cererii. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este manifestament nefondată, în sensul articolului 35 Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. 2. Reclamantul, în continuare, plâng în temeiul articolului 6 1 din Convenție că avizele medicale experte menționate în hotărârile Curții de Pensiuni și Asigurări nu au fost comunicate reclamantului. Cu toate acestea, Curtea remarcă că această parte a cererii a fost introdusă pentru prima dată în depunerea reclamantului din 5 iulie 1999, în timp ce hotărârea finală din cauza reclamantului a fost dată de Curtea de Asigurări la 29 octombrie 1998 și, prin urmare, mai mult de șase luni mai devreme. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate admisibilă, fără prejudecarea fondului, plângerea reclamantului că [Notă1] reclamantul nu a fost conferit un proces echitabil, deoarece Consiliul de Pensiune și Curtea de Asigurări nu au dat motive adecvate pentru hotărârile lor; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress [Notă1] Resumează plângerile fără a cita neapărat articolele invocate ale convenției.
Application no. 49684/99
by Eero HIRVISAARI
against Finland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12
December 2000 as a Chamber composed of
Mr
G.
Ress
,
President
,
Mr
A.
Pastor Ridruejo
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
J.
Makarczyk
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mrs
N.
Vajić
,
Mr
M.
Pellonpää
,
judges
,
and
Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced on 20 April 1999 and registered on 17 August 1999,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant is a Finnish national, born in 1946 and living in Vantaa. He is represented before the Court by Mr J. Ahomäki, a lawyer practising in Järvenpää.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 14
February
1992 the pension fund of the applicant’s employer granted the applicant a full temporary disability pension as from 1
March
1992 until 30
June
1992.Thereafter the period of full pension was prolonged several times.
On 13
June
1997 the pension fund reviewed its previous decision and changed the applicant’s pension into a partial one for an indefinite period beginning on 1
June
1997.The pension fund reasoned its decision by observing that, under the evidence obtained, the applicant’s capability to work could no longer be considered reduced to such an extent as entitling him to a full disability pension.
The applicant appealed to the Pension Board (
eläkelautakunta, pensionsnämnden
), which on 4
March
1998 rejected the appeal. The decision was reasoned as follows:
“An employee is entitled to a full disability pension provided that his or her ability to work has continuously been reduced by at least three fifths for a minimum of one year and that this reduction has been caused by an illness, a defect or an injury. The employee’s remaining ability to earn income by carrying out work that would be available to him or her and that he or she could reasonably be expected to perform must be taken into account when assessing the reduction in the employee’s ability to work. Furthermore, the employee’s education, previous activities, age, living conditions and other comparable factors must be taken into consideration.
According to the statements on [the applicant’s] state of health, [the applicant] suffers from depression that has become more difficult during the autumn of 1997. However, [the applicant’s] symptoms must be considered as mild. Therefore, the Pension Board finds [the applicant] still partly capable of working as from 1
June
1997.”
The applicant appealed to the Insurance Court (
vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen
). He referred,
inter alia
, to several medical statements according to which he was for the time being incapable of working because of his mental illness. On 27
October
1998, the Insurance Court rejected the appeal reasoning the decision as follows:
“[The Insurance Court refers to] the reasons given in the Pension Board’s decision. The new material filed while the case was pending [before the Insurance Court] does not change the evaluation of [the applicant’s] disability.”
The pension fund has later, on 27
January
1999, decided to reject the applicant’s renewed application for a full disability pension instead of partial one. The Pension Board rejected the applicant’s appeal on 25
May
1999.The applicant’s further appeal to the Insurance Court appears to be still pending before the domestic authorities.
1.The applicant complains under Article 6
§
1 of the Convention that he was not afforded a fair trial as the Pension Board and the Insurance Court did not give adequate reasons for their decisions.
2.The applicant, further, complains under Article 6
§
1 of the Convention that he was not afforded a fair trial as all the statements at the Pension Board’s and the Insurance Court’s disposal were not communicated to him.
1.The applicant considers that the Pension Board did not, in its decision concerning the applicant’s appeal against the Pension Fund’s decision, express any grounds on which their decision was based, and neither did the Insurance Court as it merely upheld the Pension Board’s decision. He complains, under Article 6
§
1 of the Convention, that it is not sufficient to merely refer to the applicable legal provisions without expressly stating those grounds that demonstrate the connection between the conclusions and the legal provisions. The decisions should have clearly indicated why the specialists’ opinions supporting the full disability pension, submitted by the applicant to the Pension Board and the Insurance Court, had not been given any relevance. Article 6
1.of the Convention reads, insofar as relevant, as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”
The Government deny that there has been any violation and conclude that the requirements of Article 6
1.of the Convention were satisfied in the particular circumstances of the case. Even though they admit that in the present case a more substantial statement of reasons might have been desirable, they find that the Pension Board and the Insurance Court gave sufficient reasons for rejecting the applicant’s request and appeal, and accordingly the proceedings in issue were not rendered arbitrary or otherwise unfair on the grounds invoked by the applicant.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that this part of the application raises complex issues of law and fact under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits of this part of the application. The Court concludes, therefore, that the application is not manifestly ill-founded, within the meaning of Article 35
§
3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established.
2.The applicant, further, complains under Article 6
§
1 of the Convention that the expert medical opinions referred to in the Pension Board’s and Insurance Court’s decisions were not communicated to the applicant.
The Court notes, however, that this part of the application was first introduced in the applicant’s submissions of 5
July
1999, whereas the final decision in the applicant’s case was given by the Insurance Court on 29
October
1998 and thus more than six months earlier. It follows that this part of the application has been submitted too late and must be rejected, in accordance with Article 35
§
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
admissible, without prejudging the merits, the applicant’s complaint that
[Note1]
the applicant was not afforded a fair trial as the Pension Board and the Insurance Court did not give adequate reasons for their decisions;
Declares
inadmissible the remainder of the application.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Registrar
President
[Note1]
Summarise the complaints without necessarily citing the invoked Convention Articles.