CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 342447/02 de Arja Tuulikki PIRINEN împotriva Finlandiei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 14 septembrie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää Garlicki Borrego Borrego dna Fura-Sandström Mijović Spielmann, judecători și dl M. O’Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 22 august 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Arja Tuulikki Pirinen, este un național finlandez, născut în 1946 și locuiește în Palojoki. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Jarmo Kinnunen, avocat practicant în Espoo. La 30 martie 1995, Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen) a anulat decizia Instituției municipale de pensii (kuntien eläkelautakunta, kommunernas pensionsnämnd ) din 30 martie 1994, în care cererea de pensie de invaliditate a reclamantului a fost respinsă începând cu 1 ianuarie 1994. Curtea Supremă Administrativă a remis cererea de examinare proaspătă în fața Instituției de Pensiuni din Guvernul Local (kuntien eläkevakuutus, Kommunernas pensionsförsäkring Reclamantul a primit o pensie de invaliditate de la 1 ianuarie 1995 la 30 Aprilie 1995 în temeiul Legii privind pensiile de pensie de stat (kansaneläkelaki, folkpensionslag; 347/1956). Primul set de proceduri La 18 aprilie 1995, instituția de pensii a guvernului local a emis o nouă decizie care acordă reclamantului o pensie de invaliditate începând cu 1 februarie 1995, bazată pe incapacitatea de a lucra din 11 ianuarie 1995 (de exemplu, nu a acordat o pensie pentru perioada 1 ianuarie 1994-31 ianuarie 1995). ), care a susținut decizia la 7 noiembrie 1996. Al doilea set de proceduri La 13 decembrie 1996, reclamantul a solicitat din nou o pensie de invaliditate de la 1 ianuarie 1994 la 31 ianuarie 1995. La 16 decembrie 1996, Instituția de Pensiuni din Guvernul Local a susținut decizia provizorie anterioară din 5 ianuarie 1996, conform căreia reclamantul a primit o pensie de invaliditate începând cu 1 februarie 1995. Reclamantul a apelat la Instituția de Pensiuni Municipale menținând că nu era în stare să lucreze începând cu 26 noiembrie 1993 și solicitând o pensie de invaliditate începând cu 1 În ianuarie 1994, reclamantul a prezentat Instituției municipale de pensii o declarație a medicului din 22 martie 1997 (în conformitate cu care reclamantul nu era în măsură să lucreze începând cu 26 noiembrie 1993) și un raport EMMG din 3 martie 1997. Instituția locală de pensii și-a prezentat observațiile și reclamantul și-a răspuns observațiile. La 14 mai 1997, instituția municipală de pensii a respins apelul reclamantului menținând, printre altele , faptul că capacitatea de muncă a reclamantului nu a fost redusă într-o măsură care o angajează la o pensie de invaliditate înainte de 11 ianuarie 1995. La 18 iunie 1997, reclamanta a apelat la Curtea de Asigurări care solicită o pensie de invaliditate începând cu 1 ianuarie 1994 și a repetat argumentul ei despre data incapacității ei de a lucra și a adăuga, printre altele , declarația unui medic din 20 august 1997 (în care reclamantul a fost considerat nepotrivit să lucreze începând cu 26 noiembrie 1993 și care, printre altele , a descris problemele cu degetul reclamantului ). Instituția Pensiuni din Guvernul Local a prezentat observațiile sale și reclamantul a prezentat observațiile sale în răspuns. La 26 februarie 1998, Tribunalul de Asigurări a respins apelul reclamantului . Al treilea set de proceduri La 22 decembrie 1999, reclamantul a solicitat din nou o pensie de invaliditate începând cu 1 ianuarie 1994 menținând inaptitudinea sa de a lucra începând cu 26 noiembrie 1993. Ea a adăugat raportul unui medic din 14-15 decembrie 1999. La 14 februarie 2000, instituția locală de pensii a respins cererea menținând că nu există dovezi noi care să justifice orice concluzie diferită în ceea ce privește data incapacității ei de a lucra. La 13 martie 2000, reclamantul a apelat la Instituția Municipală de Pensiuni care își repetă cererile anterioare și solicită dobânzi, rambursarea costurilor sale de apel și o audiere orală și, de asemenea, invocând art. 6 din Convenție. Ea s-a identificat și doi medici (K. și L., sau alternativ H.) ca martori și a specificat subiectele pentru declarația lor propusă. Instituția municipală a primit două declarații de medici din 27 martie 2000 și, respectiv, 26-30 iunie 2000, o copie a unui articol științific și a două exemplare ale unei teze de doctorat. La 14 iunie 2000, Instituția locală a prezentat observațiile și reclamantul a prezentat observațiile sale în răspuns la 7 iulie 2000. La 27 septembrie 2000, Instituția Municipală de Pensiuni a respins recursul și a declarat: „La 18 aprilie 1995, Instituția Locală de Pensiuni a constatat că capacitatea dumneavoastră de muncă a fost redusă în măsura în care vă angajează la o pensie de invaliditate începând cu 11 ianuarie 1995. Pe baza probelor medicale noi prezentate, invaliditatea dumneavoastră la muncă nu poate fi considerată ca fiind începută mai devreme de 11 mai 1995. Cererea dumneavoastră de pensie de invaliditate începând cu 1 ianuarie 1994 cu interes a fost respinsă. În ceea ce privește audierea orală, Instituția Pensiunilor Municipale constată, pe baza medicului prezentat și a altor dovezi, că nu este necesar să dețină una.” La 10 noiembrie 2000, reclamantul a apelat la Curtea de Asigurări care a solicitat o pensie de invaliditate începând cu 1 ianuarie 1994, cu dobânzi, rambursarea costurilor de recurs și o audiere orală. Ea s-a plâns că instituția municipală de pensii a luat în considerare declarația medicului din 27 martie 2000, deși a afirmat în mod expres în observațiile sale din 7 iulie 2000 că nu va prezenta declarația în cauză. Ea s-a plâns că Instituția de Pensiuni municipale aparent a invitat declarația propunerii sale și că nu a primit ocazia de a-și prezenta observațiile cu privire la această declarație. De asemenea, s-a plâns în legătură cu argumentele presupuse inadecvate ale Instituției de Pensiuni municipale, în special în ceea ce privește problemele cu degetele ei. Ea a subliniat în continuare că a existat o eroare de tipărire în ceea ce privește data invalidității ei la locul de muncă. Ea a propus ea și doi medici (K. și L.) ca martori pentru o audiere orală și a specificat că ea va depune mărturie în privința bolilor ei și a incapacității de a lucra începând cu 1993/1994 și a efectelor problemelor sale cu degetul asupra capacității de lucru, și că doctorii ar trebui să fie auziți în legătură cu data incapacității reclamantului de a lucra și, în special, cu efectele problemelor sale cu degetul. Curtea de Asigurări a primit declarațiile doctorilor din 2 octombrie 1998, 12 aprilie 1999, 28 februarie 2001 și, respectiv, 25 ianuarie 2002, iar Instituția Pensiunilor din Guvernul Local și-a prezentat observațiile și reclamantul și-a prezentat observațiile în răspuns. La 30 mai 2002, Curtea de Asigurări a respins apelul reclamantului și cererea de audiere orală. , după cum urmează: „Se bazează pe documentele disponibile, declarația [medicamentului] din 27 martie 2000 a sosit la instituția municipală de pensii de la instituția locală de pensii la 15 iunie 2000, împreună cu apelul reclamantului. În consecință, instituția municipală de pensii nu a invitat declarația în cauză și, prin urmare, nu a acționat în mod eronat, așa cum a afirmat reclamantul.” În plus, în ceea ce privește audierea orală solicitată, după cum urmează: „Procedurile de la Curtea de Asigurări sunt în mod normal scrise. Curtea de Asigurări trebuie să desfășoare o audiere orală dacă este solicitată de o parte privată. Cu toate acestea, un caz poate fi examinat fără audiere orală dacă ... este, în mod evident, inutil din cauza naturii chestiunilor sau a altor motive. În cazul în care o parte solicită o audiere orală, trebuie să indice motivele pentru care ar fi necesară și ce fel de dovezi ar prezenta la audiere. Lipsa de necesitate pentru o audiere orală este evaluată pe baza acestor motive, iar o audiere poate fi eliberată dacă este foarte probabil că nu ar fi utilă. O audiere orală cu privire la problemele medicale subiective este, de obicei, inutilă, cu condiția ca există dovezi medicale corecte și adecvate, scrise. Cazul se referă la întrebarea dacă [reclamantul] a fost ... inapt să lucreze înainte de ianuarie 1995. Aceeași chestiune a fost examinată în cadrul procedurilor scrise înainte. Curtea de Asigurări constată că opiniile subiective ale [reclamantului] au fost deja stabilite în mod corespunzător în cadrul examinărilor anterioare și că audierea ei din acest motiv este, prin urmare, inutile, ținând seama în special de expirarea timpului. Se constată din documentele care ... au participat personal [reclamantului] începând cu 29 ianuarie 1997. ... [Reclamantul] s-a întâlnit pentru prima dată la 30 martie 1999. Titlul declarației medicale L. din 12 aprilie 1999 se citește: „Declarația și rezumatul unui specialist pentru Curtea de Asigurări, pe baza documentelor și a unei întâlniri cu pacientul”. Prin urmare, ambele avize ale medicilor se bazează pe ceea ce le-a spus [reclamantul] și pe o evaluare a documentelor, ceea ce înseamnă că nu pot da o evaluare bazată pe examinarea lor personală cu privire la starea de sănătate a reclamantului în momentul respectiv. Curtea de Asigurări a avut la dispoziție dovezi documentare similare ca acestea. În aceste circumstanțe dovezi scrise este considerat suficient. Există un medic în compoziția Curții de Asigurări, care garantează suficientă experiență în chestiuni medicale. Curtea de Asigurări constată că audierea K. și L. cu privire la concluziile lor privind capacitatea de lucru [de reclamantul] bazată pe materiale scrise este inutile, ținând seama de compoziția Tribunalului de Asigurări și de faptul că observațiile lor sunt evidente din declarațiile lor scrise ...” În ceea ce privește obiectul apelului, Curtea de Asigurări a menținut următoarele: „Motivele sunt menționate în decizia Instituției municipale de pensii. Curtea de Asigurări corectează totuși data din 11 mai 1995 până la 11 ianuarie 1995. Noile dovezi prezentate nu dau naștere la concluzii diferite despre capacitatea de lucru a reclamantului. În plus, Curtea de Asigurări remarcă următoarele: În acțiunea anterioară în cauză, care a avut loc mai aproape de evenimentele contestate, problemele presupuse degete nu au fost ridicate în cererile de pensie, apelurile sau alte documente, iar importanța acesteia pentru capacitatea de lucru a reclamantului nu a fost identificată ca fiind semnificativă în declarațiile medicale anterioare. Probele noi prezentate ... nu justifică concluzia că reclamantul nu a fost în stare să lucreze în timpul menționat în cerere.” Potrivit reclamantului, un secretar al firmei de avocatură reprezentative a reclamantului a vizitat registrele Curții de Asigurări și instituției de pensii ale Guvernului local și a constatat că declarația medicului din 22 martie 1997 nu a fost inclusă în arhivele Tribunalului de Asigurări. O copie a fost găsită în Instituția de Pensiuni din Guvernul Local, dar în conformitate cu reclamantul, nu conține o ștampilă care își recunoaște primirea în Tribunalul de Asigurări. Legea internă relevantă Conform art. 155, subsecțiunea 4 din Legea privind Pensiunile Municipale (kunnallinen eläkelaki, lag om kommunala pensioner ; 2003/549), dacă nu este prevăzută altfel, legea privind procedura judiciară administrativă (halintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslag; 586/1996) se aplică în cadrul procedurii de la Instituția de Pensiuni Municipale. Instituția de Pensiuni Municipale desfășoară o audiere orală, în conformitate cu art. 37 din Legea privind procedura judiciară administrativă, atunci când este necesar pentru examinarea cazului. Secțiunea 34 din Legea privind procedura judiciară administrativă (halintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslag; 586/1996) prevede că înainte de soluționarea chestiunii, părțile vor avea posibilitatea de a formula observații asupra cererilor altor părți și asupra dovezilor care pot afecta rezoluția chestiunii. În conformitate cu subsecțiunea 2, această chestiune poate fi soluționată fără audiere a părții în cazul în care reclamația sa este respinsă fără a lua în considerare fondurile sale sau imediat respinsă sau în cazul în care audierea este pentru un alt motiv manifestamente inutile. În conformitate cu art. 37 din Legea privind procedura judiciară administrativă, dacă este necesar, se desfășoară o audiere orală în scopul stabilirii faptelor cazului. Părțile, martorii și experții pot fi auzite și alte dovezi primite în cadrul unei audieri orale. În conformitate cu art. 38, subsecțiunea 1 din Legea privind procedura judiciară administrativă, o Curte administrativă desfășoară o audiere orală în cazul în care o parte privată o solicită. Audierea orală solicitată de o parte nu trebuie efectuată în cazul în care reclamația este respinsă fără a lua în considerare fondurile sale sau imediat respinsă sau dacă o audiere orală este, în mod evident, inutilă având în vedere natura acestei chestiuni sau din alt motiv. Subsecțiunea 3 prevede că, în cazul în care o parte solicită o audiere orală, el/ea indică de ce este necesară efectuarea acesteia și de ce dovezi ar prezenta în audiere orală. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că: Instituția pensiilor municipale și Curtea de Asigurări nu au organizat o audiere orală în cadrul celui de-al treilea set de proceduri; hotărârea Curții de Asigurări din 30 mai 2002 nu a fost motivată în mod adecvat, deoarece nu a specificat care documente sau criterii medicale au fost decisive în această chestiune; instituția municipală de pensii și Curtea de Asigurări au luat în considerare declarația medicului din 27 martie 2000 fără a-i oferi posibilitatea de a-și prezenta observațiile pe această temă; și Tribunalul de Asigurări nu a avut la dispoziție în a doua și a treia serie de proceduri declarația medicului din 22 martie 1997. Ea susține că declarația în cauză nu a fost găsită în Curtea de Asigurări și, atunci când a fost găsită ulterior în registrul Instituției Pensiuni din Guvernul Local, s-a dovedit că, spre deosebire de toate celelalte documente, aceasta nu conține timbrele Tribunalului de Asigurări care au primit primirea. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că Instituția pensiilor municipale și Curtea de Asigurări nu au organizat o audiere orală în cadrul celui de-al treilea set de proceduri. art. 6 § 1, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică ... de [un] tribunal instituit prin lege...” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea mai sus) că decizia Tribunalului de Asigurări din 30 mai 2002 a fost inadecvat motivată deoarece nu a specificat care documente sau criterii medicale au fost decisive în această chestiune. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea mai sus) că Instituția pensiilor municipale și Curtea de Asigurări au luat în considerare declarația medicului din 27 martie 2000 fără a-i oferi posibilitatea de a-și prezenta observațiile pe această temă. Curtea nu trebuie să decidă dacă presupusa necomunicare a declarației a rendu incorectă procedura de primă instanță în fața Instituției municipale de pensii, deoarece, în determinarea problemelor de echitate în sensul articolului 6 din Convenție, Curtea trebuie să ia în considerare procedurile în ansamblul său, inclusiv decizia instanței de apel ( Edwards c. Regatul Unit) , hotărârea din 16 decembrie 1992 , seria A nr. 247-B , § 34, și C.G. c. Regatul Unit , nr. 43373/98 , hotărârea din 19 Decembrie 2001, § 35. Nu este funcția sa de a înlocui propria sa evaluare a faptelor pentru cea a instanțelor interne și, ca regulă generală, este ca aceste instanțe să evalueze dovezile în fața lor. Sarcina Curții este de a stabili dacă procedura în totalitate a fost corectă (a se vedea Doorson c. Țările de Jos, hotărârea din 26 martie 1996, Raporturile 1996-II, p. 470, § 67). Curtea consideră că problema reală în acest caz este dacă Curtea de Asigurări a fost capabilă să remedieze orice nedreptate percepută la Instituția Pensiunilor Municipale. Este bine stabilită în jurisprudența Curții că un defect de primă instanță poate fi remediat în apel, atâta timp cât organismul de recurs are competența deplină. În cazul în care se face o plângere de presupusă necomunicare a documentelor, conceptul de „competență integrală” implică faptul că instanța de revizuire nu numai ia în considerare plângerea, ci are capacitatea de a anula decizia impugnată și fie de a lua decizia în sine, fie de a trimite cazul pentru o nouă decizie de către un organism imparțial (De Haan c. Țările de Jos, hotărârea din 26 august 1997, Rapoarte 1997 IV, §§ 53-54; și mai recent, Kingsley v. Regatul Unit, nr. 35605/97, § 58, 7 noiembrie 2000, nedeclarat. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea constată că decizia Instituției Pensiuni Municipale a fost deschisă pentru revizuire atât în ceea ce privește faptele, cât și în ceea ce privește legea în fața Curții de Asigurări. Astfel, Curtea de Asigurări a bucurat de „plină competență” în sensul descris mai sus. În ceea ce privește procedura dinaintea Curții de Asigurări, Curtea constată că reclamantul a avut ocazia de a-l convinge cu privire la fondul argumentului ei. Curtea remarcă că, în scrisoarea sa de recurs, reclamantul s-a limitat în acest sens la plângerea necomunicației ca o eroare procedurală; deși este liberă să o facă, ea nu a prezentat nici o plângere de fond în ceea ce privește declarația contestată. În consecință, Curtea consideră că procedura nu a fost în general nedrept și că această parte a plângerii este evident nefondată, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 § § § 3 și 4. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea mai sus) că Tribunalul de Asigurări nu a avut la dispoziție în a doua și a treia serie de proceduri declarația medicului din 22 martie 1997. Curtea observă în primul rând că a doua serie de proceduri s-a încheiat la 26 Februarie 1998 când Curtea de Asigurare a respins recursul reclamantului și că cererea în fața acesteia a fost depusă la 22 august 2002, adică peste șase luni de la decizia. Rezultă că plângerea în ceea ce privește a doua serie de proceduri este introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4 din convenție. În ceea ce privește cel de-al treilea set de proceduri, Curtea constată că reclamantul menționat în observațiile sale prezentate instituției municipale de pensii și în scrisoarea de recurs adresată Curții de Asigurări la toate cererile sale anterioare și motivele lor. Declarația medicului din 22 martie 1997 nu a fost menționată în hotărârile celei de-a treia serie de proceduri. Cu toate acestea, declarația a fost menționată în decizia Instituției municipale de pensii din 14 mai 1997 în a doua serie de proceduri. Curtea observă că reclamantul nu s-a plângut de presupusul nerespectării acestei declarații în scrisoarea de recurs adresată Curții de Asigurări din 18 iunie 1997 (al doilea set de procedură), nici în scrisoarea de recurs din 10 noiembrie 2001 (al treilea set de procedură). Potrivit unei declarații apendice ale reclamantului la cererea sa, un secretar a vizitat registrele Curții de Asigurări și Instituția Pensiuni a Guvernului Local la 15 august 2002, adică după procedura, și a confirmat presupusele fapte, astfel cum s-a descris mai sus. Îndepărtând de întrebarea dacă circumstanțele cauzei dezvăluie o incapacitate de a epuiza căile de recurs interne, Curtea constată, în orice caz, că reclamantul nu s-a bazat în mod expres pe declarația din 22 martie 1997 în scrisorile de recurs sau în observațiile sale și, de asemenea, că nu s-a afirmat că autoritățile interne nu au luat în considerare toate elementele de probă pe care reclamantul le-a invocat în mod expres în aceste documente. În plus, Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerea în ceea ce privește modul în care presupusa nerespectare a ținut seama de declarația din 22 martie 1997 a fost prejudicială pentru ea sau a respins procesul în mod necorespunzător. Decide să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la lipsa unei audieri orale în cadrul celui de-al treilea set de proceduri și a presupusului raționament inadecvat al hotărârii Tribunalului de Asigurări din 30 mai 2002; declara restul cererii inadmisibil.
Application no. 32447/02
by Arja Tuulikki PIRINEN
against Finland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14
September 2004 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
L.
Garlicki
,
Mr
J.
Borrego Borrego
,
Mrs
E.
Fura-Sandström
,
Ms
L.
Mijović
,
Mr
D.
Spielmann,
judges
,
and Mr M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 22 August 2002,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Arja Tuulikki Pirinen, is a Finnish national, who was born in 1946 and lives in Palojoki. She is represented before the Court by Mr Jarmo Kinnunen, a lawyer practising in Espoo.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant and as they appear from the documents, may be summarised as follows.
On 30 March 1995 the Supreme Administrative Court (
korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen
) quashed the decision of the Municipal Pensions Institution (
kuntien eläkelautakunta, kommunernas pensionsnämnd
) of 30 March 1994, in which the applicant’s application for a disability pension as from 1 January 1994 had been dismissed. The Supreme Administrative Court returned the application for fresh examination before the Local Government Pensions Institution (
kuntien eläkevakuutus, kommunernas pensionsförsäkring
).
The applicant received a disability pension from 1 January 1995 to 30
April 1995 under the State Retirement Pension Act (
kansaneläkelaki, folkpensionslag
; 347/1956).
1.
The first set of proceedings
On 18 April 1995 the Local Government Pensions Institution issued a new decision granting the applicant a disability pension as from 1 February 1995 based on inability to work since 11 January 1995 (i.e., it did not grant a pension for the period of 1 January 1994-31 January 1995). The applicant appealed to the Insurance Court (
vakuutusoikeus, försäkringsrätten
), which upheld the decision on 7 November 1996.
2.
The second set of proceedings
On 13 December 1996 the applicant applied again for a disability pension from 1 January 1994 to 31 January 1995. On 16 December 1996 the Local Government Pensions Institution upheld its previous provisional decision of 5 January 1996, according to which the applicant was granted a disability pension as from 1 February 1995. The applicant appealed to the Municipal Pensions Institution maintaining that she had been unfit to work as from 26 November 1993 and requesting a disability pension as from 1
January 1994 with interest. The applicant submitted to the Municipal Pensions Institution a medical doctor’s statement of 22 March 1997 (according to which the applicant was unfit to work as from 26 November 1993) and an ENMG-report of 3 March 1997. The Local Government Pensions Institution submitted its observations and the applicant submitted her observations in reply. On 14 May 1997 the Municipal Pensions Institution dismissed the applicant’s appeal maintaining,
inter alia
, that the applicant’s working capacity had not been reduced to an extent entitling her to a disability pension prior to 11 January 1995. On 18 June 1997 the applicant appealed to the Insurance Court requesting a disability pension as from 1 January 1994 and repeating her contention about the date of her inability to work and appending,
inter alia
, a medical doctor’s statement of 20 August 1997 (in which the applicant was regarded as unfit to work as from 26 November 1993, and which,
inter alia
, described the applicant’s finger problems). The Local Government Pensions Institution submitted its observations and the applicant submitted her observations in reply. On 26
February 1998 the Insurance Court dismissed the applicant’s appeal.
3.
The third set of proceedings
On 22 December 1999 the applicant applied again for a disability pension as from 1 January 1994 maintaining her unfitness to work as from 26 November 1993. She appended a medical doctor’s report of 14-15 December 1999. On 14 February 2000 the Local Government Pensions Institution dismissed the application maintaining that there was no new evidence which justified any different conclusion as regards the date of her incapacity to work. On 13 March 2000 the applicant appealed to the Municipal Pensions Institution repeating her previous requests and claiming interest, reimbursement of her appeal costs and an oral hearing and also invoking Article 6 of the Convention. She identified herself and two medical doctors (K. and L., or alternatively H.) as witnesses and specified the topics for their proposed testimony. The Municipal Pensions Institution received two medical doctors’ statements of 27 March 2000 and 26-30 June 2000, respectively, a copy of a scientific article and two copies of a doctoral thesis. On 14 June 2000 the Local Government Pensions Institution submitted its observations and the applicant submitted her observations in reply on 7 July 2000.
On 27 September 2000 the Municipal Pensions Institution dismissed the appeal. It held:
“On 18 April 1995 the Local Government Pensions Institution found that your working capacity has been reduced to an extent entitling you to a disability pension as from 11 January 1995. Based on the newly presented medical evidence your disability to work cannot be regarded as having begun earlier than 11 May 1995. Your request for a disability pension as from 1 January 1994 with interest has consequently been dismissed.
As regards the oral hearing, the Municipal Pensions Institution finds, based on the presented medical and other evidence, that it is not necessary to hold one.”
On 10 November 2000 the applicant appealed to the Insurance Court claiming a disability pension as from 1 January 1994 with interest, reimbursement of her appeal costs and an oral hearing. She complained that the Municipal Pensions Institution had taken into account the medical doctor’s statement of 27 March 2000 although she had expressly stated in her observations of 7 July 2000 that she would not submit the statement in question. She complained that the Municipal Pensions Institution had apparently invited the statement of its own motion and that she had not been given an opportunity to present her observations on that statement. She also complained about the allegedly inadequate reasoning of the Municipal Pensions Institution, in particular as regarded the problems with her fingers. She further pointed out that there had been a typing error as regards the date of her disability to work. She proposed herself and two medical doctors (K. and L.) as witnesses for an oral hearing and specified that she would testify about her illnesses and inability to work as from 1993/1994 and the effect of her finger problems on her working capacity, and that the doctors were to be heard concerning the date of the applicant’s incapacity to work and, in particular, the effects of her finger problems.
The Insurance Court received medical doctors’ statements of 2 October 1998, 12 April 1999, 28 February 2001 and 25 January 2002, respectively. The Local Government Pensions Institution submitted its observations and the applicant submitted her observations in reply.
On 30 May 2002 the Insurance Court dismissed the applicant’s appeal and her request for an oral hearing. It held,
inter alia
, as follows:
“Based on the available documents, [the medical doctor’s] statement of 27 March 2000 arrived at the Municipal Pensions Institution from the Local Government Pensions Institution on 15 June 2000 together with the applicant’s appeal. Consequently, the Municipal Pensions Institution did not invite the statement in question and has therefore not acted erroneously as claimed by the applicant.”
It further held, as regards the requested oral hearing, as follows:
“Proceedings before the Insurance Court are normally in writing. The Insurance Court must hold an oral hearing if requested by a private party. A case may however be examined without an oral hearing if ... it is manifestly unnecessary due to the nature of the matter or other reasons. If a party requests an oral hearing he/she must indicate the reasons why it would be necessary and what kind of evidence he/she would present at the hearing. The lack of necessity for an oral hearing is assessed on the basis of these grounds and a hearing may be dispensed with if it is highly likely that it would not be useful. An oral hearing concerning subjective medical hardships is usually unnecessary provided that there is proper and adequate written medical evidence at hand.
The case concerns the question whether [the applicant] was ... unfit to work before January 1995. The same issue has been examined in written proceedings before. The Insurance Court finds that [the applicant’s] subjective views have already been adequately established in the prior examinations, and that hearing her for this reason is therefore unnecessary, taking into account in particular the lapse of time.
It appears from the documents that ... K. has personally attended to [the applicant] as from 29 January 1997. ... L. met [the applicant] for the first time on 30 March 1999. The heading of L.’s medical statement of 12 April 1999 reads: ‘A specialist’s statement and summary for the Insurance Court, based on documents and one meeting with the patient.’ Both medical doctors’ opinions are therefore based on what [the applicant] had told them and on an assessment of documents, which means that they cannot give a valuation based on their personal examination about the applicant’s state of health on the relevant time. The Insurance Court has apparently had at its disposal similar documentary evidence as they did. In these circumstances written evidence is regarded as sufficient. There is a medical doctor in the composition of the Insurance Court, which guarantees sufficient expertise in medical questions.
The Insurance Court finds that the hearing of K. and L. about their conclusions concerning [the applicant’s] working capacity based on written material is unnecessary, taking into account the Insurance Court’s composition and the fact that their observations are apparent from their written statements ...”
As regards the subject-matter of the appeal, the Insurance Court maintained the following:
“The reasons are mentioned in the Municipal Pensions Institution’s decision. The Insurance Court however corrects the date of 11 May 1995 to 11 January 1995. The presented new evidence does not give rise to different conclusions about the applicant’s working capacity. In addition, the Insurance Court notes the following: In the previous proceedings in the matter, which have taken place closer in time to the disputed events, the alleged finger problems have not been raised in the pension applications, appeals or other documents, and its importance to the applicant’s working capacity has not been identified as significant in the previous medical doctors’ statements. The newly presented evidence ... does not warrant a conclusion that the applicant was unfit to work during the time mentioned in the application either.”
According to the applicant, a secretary from the applicant’s representative’s law firm visited the registries of the Insurance Court and the Local Government Pensions Institution and found that the medical doctor’s statement of 22 March 1997 was not included in the Insurance Court’s archives. A copy was found in the Local Government Pensions Institution, but according to the applicant, it did not contain a stamp acknowledging its receipt in the Insurance Court.
B.
Relevant domestic law
According to section 155, subsection 4 of the Act on Municipal Pensions (
kunnallinen eläkelaki, lag om kommunala pensioner
; 2003/549), if not otherwise provided, the Administrative Judicial Procedure Act (
hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslag
; 586/1996) is applied in the proceedings before the Municipal Pensions Institution. The Municipal Pensions Institution shall hold an oral hearing as provided in section 37 of the Administrative Judicial Procedure Act, when necessary for the examination of the case.
Section 34 of the Administrative Judicial Procedure Act (
hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslag
; 586/1996) provides that before the resolution of the matter, the parties shall be given an opportunity to comment on the demands of other parties and on evidence that may affect the resolution of the matter. According to subsection 2, the matter may be resolved without a hearing of the party if his claim is dismissed without considering its merits or immediately rejected or if the hearing is for another reason manifestly unnecessary.
According to section 37 of the Administrative Judicial Procedure Act, where necessary, an oral hearing shall be conducted for purposes of establishing the facts of the case. The parties, witnesses and experts may be heard and other evidence received in an oral hearing.
According to section 38, subsection 1 of the Administrative Judicial Procedure Act an Administrative Court shall conduct an oral hearing if a private party so requests. The oral hearing requested by a party need not be conducted if the claim is dismissed without considering its merits or immediately rejected or if an oral hearing is manifestly unnecessary in view of the nature of the matter or for another reason. Subsection 3 provides that if a party requests an oral hearing, he/she shall state why the conduct thereof is necessary and what evidence he/she would present in the oral hearing.
The applicant complains under Article 6 of the Convention that:
1.
the Municipal Pensions Institution and the Insurance Court did not hold an oral hearing in the third set of proceedings;
2.
the Insurance Court’s decision of 30 May 2002 was inadequately reasoned as it did not specify which documents or medical criteria were decisive in the matter;
3.
the Municipal Pensions Institution and the Insurance Court took into account the medical doctor’s statement of 27 March 2000 without giving her an opportunity to submit her observations on it; and
4.
the Insurance Court did not have at its disposal in the second and third set of proceedings the medical doctor’s statement of 22 March 1997. She maintains that the statement in question was not found in the Insurance Court and when it was subsequently found in the Local Government Pensions Institution’s registry it turned out that, unlike every other document, it did not contain the Insurance Court’s stamp acknowledging receipt.
1.
The applicant complains under Article 6 of the Convention that the Municipal Pensions Institution and the Insurance Court did not hold an oral hearing in the third set of proceedings. Article 6 § 1, insofar as relevant, reads as follows:
“1.
In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing ... by [a] tribunal established by law...”
The Court considers that it cannot, on the basis of the case-file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
2.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention (see above) that the Insurance Court’s decision of 30 May 2002 was inadequately reasoned as it did not specify which documents or medical criteria were decisive in the matter.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case-file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
3.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention (see above) that the Municipal Pensions Institution and the Insurance Court took into account the medical doctor’s statement of 27 March 2000 without giving her an opportunity to submit her observations on it.
The Court need not decide whether the alleged non-communication of the statement rendered the first instance proceedings before the Municipal Pensions Institution unfair, because in determining issues of fairness for the purposes of Article 6 of the Convention, the Court must consider the proceedings as a whole, including the decision of the appellate court (
Edwards v. the United Kingdom
, judgment of 16 December 1992, Series A no. 247-B, § 34, and
C.G. v. the United Kingdom
, no. 43373/98, judgment of 19
December 2001, § 35). It is not its function to substitute its own assessment of the facts for that of the domestic courts and, as a general rule, it is for these courts to assess the evidence before them. The Court’s task is to ascertain whether the proceedings in their entirety were fair (see
Doorson v. the Netherlands
, judgment of 26 March 1996,
Reports
1996-II, p. 470, §
67).
The Court considers that the real issue in the case is whether the Insurance Court was capable of remedying any perceived unfairness at the Municipal Pensions Institution. It is well-established in the Court’s case law that a defect at first instance may be remedied on appeal, so long as the appeal body has full jurisdiction. Where a complaint is made of alleged non-communication of documents, the concept of “full jurisdiction” involves that the reviewing court not only considers the complaint but has the ability to quash the impugned decision and either to take the decision itself, or to remit the case for a new decision by an impartial body (
De Haan v. the Netherlands,
judgment of 26 August 1997,
Reports
1997
‑
IV, §§ 53-54; and more recently,
Kingsley v. the United Kingdom,
no. 35605/97, § 58, 7 November 2000, unreported).
Turning to the present case, the Court notes that the decision of the Municipal Pensions Institution was open for review both as to the facts and as to the law before the Insurance Court. Thus, the Insurance Court enjoyed “full jurisdiction” in the sense described above.
As to procedure before the Insurance Court, the Court notes that the applicant had ample opportunity to convince it of the merits of her argument. The Court observes that in her letter of appeal the applicant confined herself in this regard to complaining about the non-communication as a procedural error; although free to do so, she did not put forward any substantive complaints as regards the contested statement.
Accordingly, the Court finds that the proceedings were not unfair overall and that this part of the complaint is manifestly ill-founded. It must therefore be declared inadmissible under Article 35 §§ 3 and 4.
4.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention (see above) that the Insurance Court did not have at its disposal in the second and third set of proceedings the medical doctor’s statement of 22 March 1997.
The Court first observes that the second set of proceedings ended on 26
February 1998 when the Insurance Court dismissed the applicant’s appeal and that the application before this Court was lodged on 22 August 2002, i.e. more than six months after the decision. It follows that the complaint as regards the second set of proceedings is introduced out of time and must be rejected in accordance with Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
As regards the third set of proceedings the Court notes that the applicant referred in her observations submitted to the Municipal Pensions Institution and in her letter of appeal to the Insurance Court to all her previous requests and their grounds. The medical doctor’s statement of 22 March 1997 was not mentioned in the decisions of the third set of proceedings. The statement was, however, mentioned in the Municipal Pensions Institution’s decision of 14 May 1997 in the second set of proceedings. The Court observes that the applicant did not complain about the alleged failure to take this statement into account in her letter of appeal to the Insurance Court dated 18 June 1997 (second set of proceedings), nor in her letter of appeal of 10 November 2001 (third set of proceedings). According to an appended statement by the applicant to his application, a secretary visited the registries of the Insurance Court and the Local Government Pensions Institution on 15 August 2002, i.e. after the proceedings, and confirmed the alleged facts as described above.
Leaving aside the question of whether the circumstances of the case disclose a failure to exhaust domestic remedies, the Court notes in any event that the applicant did not expressly rely on the statement of 22 March 1997 in her letters of appeal or in her observations, and furthermore that it has not been claimed that the domestic authorities did not take into account all those items of evidence on which the applicant expressly relied in those documents. Further, the Court finds that the applicant has not substantiated her complaint as to how the alleged failure to take into account the statement of 22 March 1997 was prejudicial to her or rendered the trial unfair. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article
35 §§
3 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning the lack of an oral hearing in the third set of proceedings and the alleged inadequate reasoning of the Insurance Court’s decision of 30
May 2002;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President