Hoffmann împotriva Germaniei

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 34045/96 de către Friedhelm HOFFMANN împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 12 decembrie 2000 ca Cameră compusă de Pastor Ridruejo Președintele Ress Caflisch Makarczyk Cabral Barreto dna Vajić Pellonpäää judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 iulie 1996 și înregistrată la 5 decembrie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național german, născut în 1954 și trăiește în Mülheim.

El este tatăl copilului J., născut în afara căsătoriei la 25 august 1985. Guvernul contestat a fost reprezentat de agenții lor, dna Voelskow-Thies , Ministerialdireigentin , al Ministerului Federal al Justiției , la etapa inițială a procedurii, și ulterior de dl Stoltenberg , Ministerialdirigent , de asemenea al Ministerului Federal al Justiției . A. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. S., a trăit împreună la data nașterii copilului. S-au separat în primăvara anului 1987. La 23 iunie 1987, Curtea de District Mülheim (Amtsgericht ) a decis că reclamantul ar trebui să aibă dreptul de a vizita fiica sa. Acest aranjament de vizită a fost confirmat într-o așezare judiciară între părinții în iulie 1987. În conformitate cu termenii acestei așezări, reclamantul a avut dreptul de a vizita copilul la fiecare 14 zile.

După unele prime vizite, reclamantul nu mai exercita dreptul de acces la fiica sa. La 9 mai 1990 mama copilului a solicitat, împreună cu Curtea de district Mülheim, o modificare a aranjamentului de mai sus în sensul că reclamantul nu mai ar trebui să aibă acces la copilul său. S-a declarat că reclamantul nu a exercitat dreptul de acces timp de trei ani, astfel încât J. să-l uite complet. Dorința de a o vedea din nou nu este în interesul lui J... La 12 iunie 1990, Biroul de Tineret Mülheim ( Jugendamt ), având în vedere un raport al Diakonisches Werk , o organizație catolică de bunăstare , a recomandat reclamantului să nu primească acces la copilul său. La 9 octombrie 1990, Curtea de district Mülheim a ordonat elaborarea unui raport medical privind problema accesului.

Raportul din 27 iunie 1991 a recomandat ca contactul dintre solicitant și J. să fie consolidat cu atenție și treptat, în ciuda riscului pentru echilibrul emoțional al lui J... Legăturile emoționale solide stabilite între J. și mama ei și relația de încredere cu partenerul mamei să nu fie, totuși, supărate. Într-un alt raport din 26 august 1991, Diakonisches Werk a recomandat ca reclamantul să se întâlnească cu J. într-un centru de orientare pentru copii ( Erziehungsberatungsstelle ). Dacă aceste contacte se dezvoltă pozitiv, acestea ar trebui să fie prelungite sau, în caz de experiență negativă, accesul ar trebui oprit. Oficiul Tineretului a împărtășit această evaluare. La 3 noiembrie 1992, Centrul Mülheim de Orientare a Copilului a confirmat că, între 10 august și 11 septembrie 1992, J. s-a întâlnit cu reclamantul de trei ori în centru, în prezența mamei sale.

S-a afirmat că J. a simțit conflictele dintre părinții ei și a fost sub formă de tulburări emoționale. La 14 decembrie 1992, Curtea de District Mülheim a auzit reclamantul și mama lui J.. În aceste și în următoarele proceduri, ambele părți au fost reprezentate de avocat. La 18 decembrie, Curtea de District Mülheim a auzit copilul de șapte ani atunci în absența părinților ei. Ea a declarat că ea nu a recunoscut tatăl său natural și că nu vrea să-l vadă. La 23 ianuarie 1993, Curtea de District și-a anulat decizia anterioară din 23 iunie 1987 și decontarea instanței din iulie 1987. Curtea a remarcat, printre altele, că reclamantul nu a exercitat dreptul de a vizita fiica sa din 1987 și că mama lui J. s-a opus cererii reclamantului.

Curtea a constatat că reclamantul nu a avut dreptul de a avea acces la fiica sa. Referindu-se la S. 1711 din Codul Civil ( Bürgerliches Gesetzbuch ), Curtea a observat că mama, în exercitarea dreptului ei la custodie, a determinat relațiile copilului cu persoanele terțe și că, prin urmare, voința ei a fost decisivă. Tatăl nu poate fi acordat un drept de acces numai prin ordin judecător în cazul în care acest lucru este în interesul copilului. Potrivit constatărilor Curții, aceste condiții nu au fost îndeplinite în cazul reclamantului. Curtea a considerat că, după ce părinții s-au separat atunci când J. avea doar un an și jumătate și nu a exercitat dreptul de acces timp de câțiva ani, el a fost un străin în ceea ce privește copilul.

Nu există obligații între ea și reclamantul și ea nu-l considera ca tatăl ei. În plus, Curtea a considerat că încercarea de a depăși această situație a eșuat și a remarcat că, în cursul mai multor întâlniri dintre solicitant și fiica sa la un birou de asistență educațională din august și septembrie 1992, J. nu a vrut să aibă contact cu tatăl său. În opinia Curții de District, nu era în interesul lui J. să acționeze împotriva dorinței ei. După mai multe schimbări, noul soț al mamei sale a devenit o persoană care exercită funcții parentale (poziția stabilă a lui Männliche Bezugsperson J. și emoțiile vor fi agitate dacă contactele cu un străin sunt forțate. În acest context, Curtea, după ce aparent a luat dovezi experte, a considerat că J. a fost foarte sensibilă și vulnerabilă și, prin urmare, are nevoie de condiții de viață stabilă și de o viață de familie fără conflict.

Fietatea ei fizică și emoțională ar putea fi afectată ușor și a avut dificultăți în concentrare și învățare. Dorința ei de a nu avea nici un contact cu tatăl ei a avut, prin urmare, să fie acceptată. La 26 martie 1993, Curtea Regională de Duisburg (Landgericht ) a respins recursul reclamantului (Beschwerde Curtea Regională a susținut concluziile Curții de District în temeiul articolului 1711 din Codul Civil. Curtea Regionala a constatat, de asemenea, că depunerea recursului reclamantului nu a dezvăluit niciun element nou care era relevant. Argumentul său că nu a fost vina sa că nu a putut exercita dreptul de acces din 1987 este irelevant, deoarece interesele copilului sunt decisive. Critica sa asupra secțiunii 1711 este irelevantă, deoarece această dispoziție este legislația aplicabilă conform căreia acordarea accesului în contravenție cu voința mamei este posibilă numai în interesul copilului.

Cu toate acestea, în cazul reclamantului, Tribunalul de District, pe baza unui aviz expert, a constatat corect că dorința lui J. de a nu avea contacte cu reclamantul a trebuit să fie acceptată. În plus, chiar presupunând că J. a fost influențată de mama ei, această influență nu poate justifica să o forțeze să aibă contacte cu reclamantul. În acest sens, Curtea Regională a remarcat din nou concluziile expertului că J. este foarte sensibilă și vulnerabilă și că orice contact forțat îi va afecta cu siguranță.

La 4 iunie 1993, Curtea de Apel (Oberlandesgericht) a declarat încă plângerea reclamantului inadmisibilă, în temeiul articolului 63a din Legea privind procedurile necontențioase ( Gesetz über die Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit Curtea de Apel a considerat că situația juridică în vigoare, cu excepția unui recurs suplimentar în cadrul procedurilor privind accesul unui tată la copilul său născut în afara căsătoriei, nu a putut fi opusă dintr-un punct de vedere constituțional. Chiar dacă criteriile stabilite în decizia Curții Constituționale Federale din 1991 privind necesitatea eliminării discriminării împotriva copiilor născuți din căsătorie au fost aplicate normelor procedurale, standardele generale privind perioada rămasă legislatorului în scopul de modificare a legislației relevante nu permit încă concluzia că legislația existentă este neconstituțională.

La 21 septembrie 1993, reclamantul a depus o plângere constituțională ( Verfassungsbeschwerde ) la Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfassungsgericht ), plângând că refuzul de acces la fiica sa a încălcat drepturile părintelor și a reprezentat discriminarea, precum și refuzul apelului său suplimentar. Prima Camera a Primului Senat al Curții Constituționale Federale a recunoscut primirea la 28 iulie 1993. La 17 ianuarie 1994, Curtea Constituțională a informat avocatul reclamantului că se ocupă de un nou caz cu privire la art. 1711 din Codul Civil, care era deja depus. O decizie în acest caz a fost prevăzută pentru anul în curs. Prelucrarea cazului reclamantului a fost, prin urmare, amânată.

La 18 ianuarie 1995, la ancheta reclamantului, judecătorul de la Curtea Constituțională Federală care se ocupă de cazul reclamantului l-a informat că o decizie privind cealaltă cauză a fost prevăzută pentru anul în curs. Într-o scrisoare din 5 august 1996, reprezentantul reclamantului a fost informat că data unei decizii privind plângerea sa nu ar putea fi prevăzută. Reclamantul a fost ulterior informat că, având în vedere reformele legislative, o decizie privind plângerea sa constituțională nu a mai apărut necesară. Mama reclamantului este căsătorită începând cu iulie 1992 și numele familiei J. a fost schimbat la noul nume de familie al mamei sale. În februarie 1995, reclamantul a depus o procedură în fața Curții de district Mülheim care solicită un drept de acces la copilul său J. La 24 iulie 1997, instanța, care a auzit J. în absența mamei sale, și-a respins cererea, constatând că J. nu a vrut să inițieze contacte cu el.

Reclamantul și-a retras ulterior recursul cu Curtea Regională de Duisburg. B. Dreptul intern relevant 1. Legislația privind chestiunile familiale în vigoare Dispozițiile legale privind custodia și accesul trebuie găsite în Codul Civil German (Bürgerliches Gesetzbuch ). Acestea au fost modificate în mai multe ocazii și multe au fost abrogate de Legea modificată privind chestiunile familiale (Reform zum Kindschaftsrecht ) din 16 decembrie 1997 (Gazette Federale ( Bundesgesetzblatt -BGBl ) 1997, p. 2942), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Secțiunea 1626 § 1 citește după cum urmează (traducerea Curții): „Tatăl și mama au dreptul și datoria de a exercita autoritatea parentală ( elterliche Sorge ) asupra unui copil minor.

Autoritatea parentală include custodia (Personensorge ) și îngrijirea proprietății ( Vermögensorge ) a copilului.” În conformitate cu art. 1626 a § 1, astfel cum a fost modificat, părinții unui copil minor născut din căsătorie exercită custodia în comun dacă fac o declarație în acest sens (declarare privind custodia comună) sau dacă se căsătoresc. În conformitate cu art. 1684, astfel cum a fost modificat, un copil are dreptul de a avea acces la ambii părinți; fiecare părinte este obligat să aibă contact și dreptul de a avea acces la copil. În plus, părinții nu trebuie să facă nimic care să nu afecteze relația copilului cu celălalt părinte sau să afecteze grav educația copilului. Instanțele familiale pot determina domeniul de aplicare al dreptului de acces și să prevadă norme mai specifice pentru exercitarea copilului, de asemenea în ceea ce privește părțile terțe; și acestea pot ordona părților să își îndeplinească obligațiile față de copil.

Cu toate acestea, instanța de familie poate restrânge sau suspenda acest drept în cazul în care o astfel de măsură este necesară pentru bunăstarea copilului. O decizie de restricționare sau suspendare a acestui drept pentru o perioadă lungă sau permanentă nu poate fi luată decât dacă, în caz contrar, bunăstarea copilului ar fi în pericol. Instanțele de familie pot ordona ca dreptul de acces exercitat în prezența unui terț, cum ar fi o autoritate a Oficiului de Tineret sau o asociație. 2. Legislație privind problemele familiale în vigoare în momentul material Înainte de intrarea în vigoare a Legii privind chestiunile familiale modificate, dispoziția relevantă a Codului Civil privind custodia și accesul unui copil născut în căsătorie a fost formulată după cum urmează (traducerea Curții): Secțiunea 1634 „1.

Un părinte care nu are custodia are dreptul la contact personal cu copilul. Părintele care nu are custodia și persoana care are custodia nu trebuie să facă nimic care să nu afecteze relația copilului cu alții sau să intervină în mod serios în educația copilului. Curtea de familie poate determina domeniul de aplicare al acestui drept și poate prescrie norme mai specifice pentru exercitarea acestuia, de asemenea, în ceea ce privește părțile terțe; atâta timp cât nu este luată o decizie, dreptul, în temeiul articolului 1632 § 2, al părintelui care nu are custodia poate fi exercitat pe parcursul perioadei de contact. Curtea de familie poate restricționa sau suspenda acest drept dacă o astfel de măsură este necesară pentru bunăstarea copilului.

3. Părinții care nu au custodie și care au un interes legitim de a obține informații despre circumstanțele personale ale copilului pot solicita astfel de informații persoanei care au custodie în măsura în care acest lucru este în conformitate cu interesele copilului. 4. În cazul în care ambii părinți au custodia și sunt separati nu doar temporar, dispozițiile de mai sus se aplică mutatis mutandis Dispozițiile relevante ale Codului Civil privind custodia și accesul la un copil născut în afara căsătoriei au fost formulate după cum urmează (traducerea Curții): Secțiunea 1705 „Custodia asupra unui copil mic născut în afara căsătoriei este exercitată de mama copilului...” Secțiunea 1711 „1. Persoana care are custodia copilului determină dreptul tatălui de acces la copil.

Se aplică prin analogie secțiunea 1634 § 1, a doua teză. 2. Dacă este în interesul copilului să aibă contact personal cu tatăl, Curtea de Supraveghere poate decide că tatăl are dreptul la contact personal. Secțiunea 1634 § 2 se aplică prin analogie. Curtea de Supraveghere poate modifica decizia sa în orice moment.

3. Dreptul de a solicita informații despre circumstanțele personale ale copilului este prevăzut în Secțiunea 1634 § 3. 4. Dacă este cazul, biroul de tineret va media între tatăl și persoana care exercită dreptul de custodie.” 3. Legea privind procedurile necontențiale Cum ar fi procedurile în alte chestiuni de familie, procedurile în temeiul articolului 1711 § 2 din Codul Civil au fost reglementate de Actul privind procedurile necontențiale (Gesetz über die Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit În conformitate cu art. 12 din respectiva lege, instanța ia, de oficiu , măsurile de investigare necesare pentru a stabili faptele relevante și a lua dovezile care pare adecvate.

În cadrul procedurilor privind accesul, biroul competent pentru tineret trebuie să fie auzit înainte de decizia (secțiunea 49 alineatul (1) litera (k)). În ceea ce privește audierea părinților în procedurile de custodie, art. 50a alineatul (1) prevede că instanța va auzi părinții în procedurile de custodie sau de administrare a bunurilor copilului. În aspectele legate de custodie, instanța va auzi, în general, părinții în mod personal. În cazurile de plasare în îngrijire publică, părinții se vor auzi întotdeauna. În conformitate cu alineatul (2) din secțiunea 50a, un părinte care nu are custodia se aude cu excepția cazului în care se pare că o astfel de ședință nu ar contribui la clarificarea chestiunii.

Secțiunea 63 prevede un drept de apel suplimentar (weitere Beschwerde) Hotărârea primului recurs. Secțiunea 63a din respectiva Lege în vigoare în momentul material a exclus acest drept în cadrul procedurii privind accesul unui tată natural la copilul său născut în afara căsătoriei. Această dispoziție a fost abrogată de Legea privind chestiunile familiale din 1997. COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng că decizia Curții de district Mülheim din 23 de ani a Curții de district. Ianuarie 1993 refuzând accesul la fiica sa, astfel cum a confirmat Curtea Regională Duisburg la 26 martie 1993, constituie o încălcare a dreptului său de a respecta viața sa de familie. El consideră, de asemenea, că este o victimă a discriminării în sensul că regulile de acces la copii și dispozițiile procedurale în vigoare în timpul material erau mai puțin favorabile părinților naturale și copiilor lor născuți din căsătorie decât părinților după divorț și copiilor lor născuți în căsătorie.

El invocă articolele 6, 8 și 14 din Convenție. Reclamantul se plânge de hotărârile judecătorești germane din ianuarie și martie 1993 refuzând accesul la fiica sa, un copil născut în afara căsătoriei. În observațiile lor din 12 noiembrie 1997, Guvernul a invocat inadmisibilitatea pe motiv de neepuizarea recourslor interne. art. 35 § 1 din Convenție prevede: „Curtea poate aborda chestiunea numai după epuizarea tuturor remediilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, și într-o perioadă de șase luni de la data la care a fost luată decizia finală.” Curtea constată că reclamantul și-a depus plângerea la Curtea Constituțională Federală în iunie 1993 și că aceste proceduri au fost în așteptare timp de trei ani atunci când reclamantul și-a prezentat plângeri la Curte.

Curtea nu a fost informată cu privire la nicio decizie pronunțată de Curtea Constituțională Federală cu privire la cazul reclamantului. Având în vedere ceea ce a fost în joc pentru reclamant, și anume relația cu copilul său mic, astfel de proceduri lungi nu mai pot fi considerate ca fiind un remediu eficient, rezultatul căruia solicitant trebuie să aștepte înainte de depunerea unei cereri în temeiul articolului 34 din Convenție. Curtea este conștientă că, după expirarea termenului, orice măsură de punere în aplicare a contactelor dintre reclamant și fiica sa ar avea probleme practice considerabile, dacă nu ar dovedi imposibilă. În concluzie, Curtea constată că reclamantul a respectat art. 35 § 1 din Convenție.

2. (a) Reclamantul se plânge că hotărârile din instanța germană de a-și îndepărta dreptul de acces constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie, un drept protejat în temeiul art. 8 din Convenție, al cărui parte relevantă prevede: „1. Toată lumea are dreptul la respectarea vieții sale de familie... (2) Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică ... pentru protecția sănătății sau morale, sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora.” Guvernul recunoaște că relația dintre solicitant și fiica sa intră în noțiunea de viață de familie în temeiul articolului 8 § 1. Cu toate acestea, în supunerea lor, reglementările legale privind dreptul de acces al taților la copiii lor născuți în afara căsătoriei nu au constituit, ca atare, o ingerință în drepturile prevăzute în această dispoziție.

Guvernul admite însă că hotărârile din instanța germană în cazul reclamantului, care se bazau pe această legislație, au constituit o ingerință în dreptul reclamantului în temeiul articolului 8 § 1. În opinia lor, această interferență a fost în conformitate cu legislația germană și a servit pentru a proteja interesele copilului solicitant. În plus, interferența se plângea a fost necesară într-o societate democratică în sensul articolului 8 § 2. În acest sens, Guvernul a susținut că interesul superior al copilului era principiul care îndrumă instanța germană. Reclamantul susține că contactele dintre el și fiica sa ar fi fost în interesul copilului. Mama a alienat J. și a împiedicat cu succes orice contact.

(b) Reclamantul se plânge în continuare că a fost victimă de tratament discriminatoriu în încălcarea articolului 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 8. art. 14 prevede: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” Guvernul susține că nici reglementările legale privind dreptul de acces la copiii născuți din afara căsătoriei în sine, nici aplicarea lor în cazul particular, nu au discriminat reclamantul în bucuria dreptului său de a respecta viața sa de familie.

Guvernul își amintește de deciziile anterioare ale Comisiei în conformitate cu care dispozițiile articolului 1711 din Codul Civil nu au implicat nicio discriminare contrar articolului 14 (decizia nr. 9588/81 din 15 martie 1984; decizia nr. 9530/81 din 14 mai 1984, ambele nepublicate). Considerațiile pe care părinții copiilor născuți în afara căsătoriei adesea nu le interesează contactele cu copiii lor și ar putea părăsi în orice moment o familie nemaritală și că, în mod normal, este în interesul copilului să-i încredințeze mamei cu custodie și acces, încă se aplică, chiar dacă numărul de familii nemaritale a crescut. Secțiunea 1711 § 2 din Codul Civil a determinat un echilibru rezonabil între interesele concurente implicate în toate aceste cazuri.

În acest context, Guvernul a observat că Legea modificată privind chestiunile familiale nu a modificat această evaluare. În plus, în cazul reclamantului, instanțele au considerat că acordarea unui drept de acces tatălui nu este în interesul fiului său și că situația sa este, prin urmare, comparabilă cu cea a unui tată divorțat. (c) În ceea ce privește hotărârile judecătorești care își anulează dreptul de acces și procedura în cauză, reclamantul susține, de asemenea, o încălcare a articolului 6 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un moment rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.

(d) Având în vedere argumentele părților, Curtea constată că probleme complexe de fapt și de drept au apărut în temeiul Convenției care ar trebui examinate cu privire la fondul. Cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă Din aceste motive, Curtea cu majoritatea declarațiilor cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Vincent Berger ntonio Pastor Ridruejo Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 34045/96 by Friedhelm HOFFMANN against Germany The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12 December 2000 as a Chamber composed of Mr A. Pastor Ridruejo , President , Mr G. Ress , Mr L. Caflisch , Mr J. Makarczyk , Mr I. Cabral Barreto , Mrs N. Vajić , Mr M. Pellonpää , judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 15 July 1996 and registered on 5 December 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is a German national, born in 1954 and living in Mülheim.

He is the father of the child J., born out of wedlock on 25 August 1985. The respondent Government were represented by their Agents, Mrs H. Voelskow-Thies, Ministerialdirigentin , of the Federal Ministry of Justice, at the initial stage of the proceedings, and subsequently by Mr K. Stoltenberg, Ministerialdirigent , also of the Federal Ministry of Justice. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant and the child's mother, Ms S., lived together at the time of the child's birth. They separated in spring 1987. On 23 June 1987 the Mülheim District Court ( Amtsgericht ) decided that the applicant should be entitled to visit his daughter.

This visiting arrangements were confirmed in a court settlement between the parents in July 1987. Under the terms of this settlement, the applicant was entitled to visit the child every 14 days. After some first visits, the applicant did no longer exercise his right of access to his daughter. On 9 May 1990 the child’s mother applied with the Mülheim District Court for an amendment of the above settlement to the effect that the applicant should no longer be allowed access to his child. It was stated that the applicant had not exercised his right of access for three years so that J. had completely forgotten him. His wish to see her again was not in J.’s interest. On 12 June 1990 the Mülheim Youth Office ( Jugendamt ), having regard to a report by the Diakonisches Werk , a Catholic welfare organisation, recommended that the applicant should not be granted access to his child.

On 9 October 1990 the Mülheim District Court ordered that a medical report be prepared on the question of access. The report dated 27 June 1991 recommended that contact between the applicant and J. be build up carefully and gradually, despite of the risk for J.’s emotional balance. The established sound emotional ties between J. and her mother and the relationship of trust with the mother’s partner should, however, not be upset. In a further report of 26 August 1991, the Diakonisches Werk recommended that the applicant should meet J. in a child guidance centre ( Erziehungsberatungsstelle ). If these contacts developed positively, they should be extended or, in the event of a negative experience, access should be stopped.

The Youth Office shared this assessment. On 3 November 1992 the Mülheim Child Guidance Centre confirmed that, between 10 August and 11 September 1992, J. had met the applicant three times in the centre in her mother’s presence. It was stated that J. had sensed the conflicts between her parents and was under mounting emotional strain as a result. On 14 December 1992 the Mülheim District Court heard the applicant and J.’s mother. In these and the following proceedings, both parties were represented by counsel. On 18 December the Mülheim District Court heard the then seven-year-old child in the absence of her parents. She stated that she had not recognised her natural father and that she did not want to see him.

On 23 January 1993 the District Court set aside its earlier decision of 23 June 1987 and the court settlement of July 1987. The Court noted inter alia that the applicant had not exercised his right to visit his daughter since 1987 and that J.'s mother was opposed to the applicant's request. The Court found that the applicant was not entitled to have access to his daughter. Referring to S. 1711 of the Civil Code ( Bürgerliches Gesetzbuch ), the Court observed that the mother, in the exercise of her right to custody, determined the child's relations with third persons, and that therefore her will was decisive. The father could only be granted a right of access by court order if this was in the interest of the child.

According to the Court's findings, these conditions were not met in the applicant's case. The Court considered that, as the parents separated when J. was only one and a half years old and as he did not exercise his right of access for several years, he was a stranger in respect of the child. No bonds existed between her and the applicant and she did not regard him as her father. The Court further considered that the attempt to overcome this situation had failed. It noted that, in the course of several meetings between the applicant and his daughter at an educational assistance office in August and September 1992, he had remained a stranger to J. who did not wish to have contacts with her father.

In the District Court's view, it was not in J.'s interest to act contrary to her wish. After several changes, her mother's new husband had become a person exercising parental functions ( männliche Bezugsperson ). J.'s stable position and emotions would be shaken if contacts with a stranger be forced. In this context, the Court, having apparently taken expert evidence, considered that J. was very sensible and vulnerable and therefore needed stable living conditions and a family life free of conflict. Her physical and emotional well-being could be easily affected and she had difficulties in concentrating and learning. Her wish not to have any contacts with her father had, therefore, to be accepted.

On 26 March 1993 the Duisburg Regional Court ( Landgericht ) dismissed the applicant's appeal ( Beschwerde ). The Regional Court endorsed the District Court's findings under section 1711 of the Civil Code. The Regional Court further found that the applicant's appeal submissions did not disclose any new elements that were relevant. His argument that it had not been his fault that he had not been able to exercise his right of access since 1987 was irrelevant, as the child's interests were decisive. His criticism of section 1711 was irrelevant as this provision was the applicable legislation according to which granting access contrary to the mother's will was only possible in the interest of the child.

However, in the applicant's case the District Court, on the basis of an expert opinion, had correctly found that J.'s wish not to have contacts with the applicant had to be accepted. Moreover, even assuming that J. was influenced by her mother, such influence could not justify to force her to have contacts with the applicant. In this respect, the Regional Court again noted the expert's findings that J. was very sensitive and vulnerable and that any forced contacts would certainly harm her.

On 4 June 1993 the Düsseldorf Court of Appeal ( Oberlandesgericht ) declared the applicant's further complaint inadmissible, pursuant to Section 63a of the Non-Contentious Proceedings Act ( Gesetz über die Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit ). The Court of Appeal considered that the prevailing legal situation, excluding a further appeal in proceedings concerning a father's access to his child born out of wedlock, could not be objected to from a constitutional point of view. Even if the criteria established in the Federal Constitutional Court's decision of 1991 on the necessity to abolish discrimination against children born out of wedlock were applied to procedural rules, the general standards as to the period left to the legislator for the purpose of amending the relevant legislation did not yet permit the conclusion that the existing legislation was unconstitutional.

On 21 September 1993 the applicant filed a constitutional complaint ( Verfassungsbeschwerde ) with the Federal Constitutional Court ( Bundesverfassungsgericht ), complaining that the refusal of access to his daughter infringed his parental rights and amounted to discrimination, as well as about the refusal of his further appeal. The First Chamber of the First Senate of the Federal Constitutional Court acknowledged receipt on 28 July 1993. On 17 January 1994 the Constitutional Court informed the applicant's lawyer that it was dealing with a further case concerning section 1711 of the Civil Code which had already been submitted. A decision in that case was envisaged for the current year. The processing of the applicant's case was therefore postponed.

On 18 January 1995, upon the applicant's inquiry, the Judge at the Federal Constitutional Court dealing with the applicant's case informed him that a decision on the other case was envisaged for the current year. In a letter of 5 August 1996, the applicant’s representative was informed that the date of a decision upon his complaint could not be foreseen. The applicant was subsequently informed that, in the light of the legislative reforms, a decision on his constitutional complaint did no longer appear necessary. The applicant’s mother has been married since July 1992 and J.’s family name was changed to her mother’s new family name. In February 1995 the applicant instituted proceedings before the Mülheim District Court requesting a right of access to his child J. On 24 July 1997 the court, having heard J. in the absence of her mother, dismissed his request, finding that J. did not wish to initiate contacts with him.

The applicant subsequently withdrew his appeal with the Duisburg Regional Court. B. Relevant domestic law