AFFAIRE MURRU c. ITALIE (N° 2)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MURRU c. ITALIA (nr. 2) (solicitarea nr. 45991/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2000 DEFINITIVF 21/03/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.

În cauza Murru c. Italia (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpä judecători și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 noiembrie 2000, rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv un resortisant italian, dl Salvatore Murru ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 4 septembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția de la Lisabona).

Cererea a fost înregistrată la data de 18 decembrie 1998 sub numărul de dosar 45091/98. Reclamantul este reprezentat de M. P. Stepien Murru, secretar la Beaucourt (Franța). Guvernul italian ( La 31 iulie 1987, reclamantul a fost numit de societatea domnului, al cărui administrator a fost, în fața tribunalului din Cagliari, pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a neregulilor comise în timpul exercitării funcțiilor sale. aprilie 1988 și 13 noiembrie 1992, unul a fost restant din oficiu, trei au fost reținute la cererea părților și patru au fost reținute la admiterea altor mijloace de probă, cum ar fi audierea reclamantului, a martorilor și a unei sesizări, cereri respinse de judecătorul de punere în aplicare.

Prezentarea concluziilor a avut loc la 14 mai 1993. iulie 1993. Printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 29 septembrie 1993, tribunalul a aprobat audierea reclamantului și a martorilor și a stabilit în acest scop cinci la 15 martie 1994 în fața judecătorului de punere în funcțiune. În ziua următoare, reclamantul a fost ascultat și cauza a fost amânată la 8 martie 1994. noiembrie 1994. Această audiere și cele din 11 aprilie 1995, 23 ianuarie și 26 noiembrie 1996 au fost trimise la cererea părților.

La 30 septembrie 1997, un martor a fost absent și judecătorul a amânat prezentarea concluziilor părților la 6 martie 1998. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Termenul care trebuie luat în considerare a început la 31 iulie 1987 și este încă în curs de desfășurare; prin urmare, a durat mai mult de treisprezece ani și patru luni pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă, dacă este cazul, părții vătămate o satisfacție echitabilă.

13. Reclamantul solicită 150 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. (14) Curtea consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și prejudiciul material imputat nu a fost demonstrat și, prin urmare, respinge cererea reclamantului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție respinge cererea de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 21 decembrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE MURRU c. ITALIE (n° 2) (Requête n° 45091/98) ARRÊT STRASBOURG 21 décembre 2000 DÉFINITIF 21/03/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Murru c. Italie (n° 2), La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. A. Pastor Ridruejo , M. B. Conforti , M. L. Caflisch , M. J. Makarczyk , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 novembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »