AFFAIRE MURRU c. ITALIE (N° 5)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MURRU c. ITALIA (nr. 5) (solicitarea nr. 56089/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Murru c. Italia (nr. 5), Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Nicolas Bratza președinte Domnii Pellonpää Pastor Ridruejo Ferrari Bravo, Fischbach Casadevall, Pavlovschi judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un cetățean italian, dl Salvatore Murru, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 4 septembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 29 martie 2000 sub numărul de dosar 56089/00.

Reclamantul este reprezentat de domnul P. Stepien Murru. Guvernul italian (atmosiul) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001. La 27 mai 1992, reclamantul a atribuit municipiul Quarucciu în fața Tribunalului din Cagliari pentru a obține plata celor 9 810 088 de lire italiene datorate pentru dobânzi ca urmare a executării lucrărilor. La 19 mai 1993, judecătorul a amânat cazul la 8 februarie 1994 pentru a permite reclamantului să-și prezinte concluziile. În ziua următoare, audierea pledoariilor a avut loc. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la September 1994, Tribunalul a respins cererea reclamantului.

La 10 octombrie 1995, reclamantul a solicitat recurs la Curtea de Apel din Cagliari. A început punerea în aplicare a cauzei la 11 decembrie 1995. Februarie 1996, Curtea a amânat cazul la 11 martie 1996 pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. În ziua următoare, reclamantul a prezentat o cerere de obținere a audierii martorilor. Cele trei audieri stabilite între 5 iulie 1996 și 6 iunie 1997 au fost amânate din oficiu. Octombrie 1997, judecătorul a aprobat audierea martorilor și cele două audieri care au avut loc la 19 ianuarie și la 16 martie 1998 au fost dedicate audierii martorilor. La 1 iunie 1998, părțile și-au prezentat concluziile. Ședința pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 21 mai 1999. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la September 1999, Curtea a respins apelul.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.

În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral și că le-a prezentat Curții pentru ca aceasta să stabilească suma. 16. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral.

Provizioane și cheltuieli de judecată 17. Reclamantul solicită, de asemenea, o rambursare, fără a o cuantifica, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an.

DE CES, CURȚA, ÎN LUANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale; că această sumă va crește cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la expirarea acestuia la plata respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE MURRU c. ITALIE (n° 5) (Requête n° 56089/00) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Murru c. Italie (n° 5), La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L. Ferrari Bravo, M. Fischbach , J. Casadevall, S. Pavlovschi , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

14. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage