BLONDET contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49451/99 prezentate de Eddy BLONDET împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 noiembrie 1998 și înregistrată la 7 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1965 și încarcerat la casa de judecată Varces (Franța). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Desfășurarea de laminării La 5 martie 1995, V.F. a depus o plângere împotriva lui X pentru fraudă, în urma utilizării, pe care o considera frauduloasă, a cardului bancar al mamei sale, R.C., dispărută din data de 26 februarie precedent. La data de 2 aprilie 1996, reclamantul a fost arestat și reținut. La data de 4 aprilie, a fost pus sub acuzare de către instanța de judecată din Montbrison a șefilor de înșelăciuni, tentativă de înșelăciune și reciere și pus în custodie provizorie. La 5 iunie 1996, un corp de femeie, identificat ulterior ca fiind cel al lui R.C., a fost găsit în Loire. La 9 iunie 1996, reclamantul a fost reținut și, la data de 10 iunie, judecătorul l-a examinat pe șeful de asasinat și l-a pus sub mandat de depunere penală. O parte din procedura corecțională a fost anexată la procedura penală prin ordonanța din 5 iulie 1996. Reclamantul a fost audiat de judecător la 25 octombrie 1996. O refacere a avut loc la 13 octombrie 1997, la care reclamantul nu a participat decât parțial. El precizează că nu a făcut obiectul unei noi audieri de către judecător decât la 7 decembrie 1998. Judecătorul a dispus mai multe expertize, dintre care nouă au vizat fondul (autopsie, reconstituire etc.) și două asupra personalității reclamantului (experți medicali) Psihiatrul a fost informat la 14 decembrie 1998 și, la 21 decembrie 1998, judecătorul a acceptat cererea de contra-experți ai reclamantului asupra personalității sale și l-a auzit la 30 decembrie 1998 la 8 ianuarie 1998. 1999, judecătorul a respins celelalte cereri de contracompetență și, la 21 ianuarie 1999, cererea sa de a concilia dosarul infracțional cu dosarul corecțional. La 12 februarie 1999, președintele camerei de judecată a instanței de judecată din Lyon a declarat că nu are loc să se sesizeze camera de judecată cu privire la apelurile sale împotriva acestor două ordonanțe. La 12 februarie 1999, judecătorul a declarat admisibilă constituirea unei părți civile a C.G., prietenă a reclamantului, la care locuia în momentul arestării sale, respingând contestația acestuia din urmă. La 30 martie 1999, apelul său a fost declarat inadmisibil pentru nerespectarea termenului limită. Între timp, reclamantul a formulat în fața camerei de acuzare o cerere de declarare a nulității privind nereguli care afectează, în opinia sa, reconstituirea faptelor, precum și gărzile sale la vedere din 2 aprilie și 9 iunie 1996, iar mandatul de depunere a infracțiunilor acordat împotriva sa la 5 iulie 1996. Prin Hotărârea din 19 februarie 1999, camera de acuzare a respins cererea sa. În special, aceasta a arătat că, în timpul custodiei sale, acesta a renunțat în mod voluntar la adresa de contact a unui avocat și cl a fost pe bună dreptate că instanța judecătorească a reținut ca punct de plecare din detenția penală a reclamantului mandatul de depunere din 5 iulie 1996, fără a-l face să reacționeze la data mandatului de depunere corecțională, în măsura în care dosarul corecțional rămânea separat de dosarul penal. La 19 aprilie 1999, judecătorul a emis un aviz de încheiere a anchetei și, la 26 mai, a adoptat o ordonanță de transmitere a dosarului procurorului general, de recalificare și de nelocuire parțială a șefilor de răpiri și de tentativă de înșelătorie. Prin hotărârea din 16 iulie 1999, camera de acuzare l-a trimis pe reclamant în fața tribunalului pentru a fi judecat în fața tribunalului pentru a fi judecați de către conducătorii de asasinate, furt și escrocherie. Curtea de Casație a spart această hotărâre la 26 ianuarie 2000 și a trimis cauza în fața camerei de acuzare a Tribunalului de apel din Grenoble. La 9 mai 2000, această ultimă instanță l-a trimis pe reclamant în fața instanței judecătorești a Drôme pentru a răspunde la aceasta șefilor de crimă, furtului și escrocheriei și a ordonat luarea sa de corp. Recursul în casare al reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respins la 26 iulie 2000. Detenția reclamantului a fost prelungită cu șase luni în șase luni, în special prin ordonanța din 9 iunie și 8 decembrie 1997, 5 iunie și 7 decembrie 1998. La 5 ianuarie 1999, camera de judecată a instanței judecătorești din Lyon a conchis la data de 7 decembrie 1998, cu următoarele motive: Așteptând ca păstrarea în detenție a lui Eddy Blondet să rămână necesară atât din cauza tulburării semnificative și nea calmate aduse de această chestiune în mod excepțional păcii publice, cât și din cauza riscului major de a-l vedea dispărând pentru a scăpa de pedeapsă, punând în aplicare în acest sens proiectul de a pleca în afara statului de drept înainte de a fi interpelat În plus, s-a așteptat ca, dincolo de această absență a garanțiilor de reprezentare, chiar și în statul de cazare propus la mama sa, să se prevină, având în vedere investigațiile care trebuie efectuate rapid, orice presiune asupra martorilor (...) La 14 aprilie 1999, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri, menționând în special că anunțul de încheiere a informațiilor urma să fie în curând notificat părților și că reclamantul nu justificase în fața camerei de acuzare nerespectarea termenului rezonabil al detenției sale. Reclamantul a prezentat cereri de punere în libertate, în special la 10 mai 1996 și 10 martie 1999, respinse de instanța judecătorească prin ordonanță din 10 mai 1996 și 12 martie 1999, confirmate de camera de judecată la 24 mai 1996 și, respectiv, 30 martie 1999. Pe de altă parte, la 23 noiembrie 1998 în fața camerei de judecată a formulat o cerere directă de punere în libertate pe care această instanță a respins-o prin hotărârea din 11 decembrie 1998, în următoarele cuvinte: Așteptând ca problema termenului rezonabil să apară pe termen scurt în cazul în care, în săptămânile următoare, rezultatele expertizei lungi și numeroase acumulate în acest dosar nu au fost notificate și supuse examinării părților interesate, în scopul de a închide rapid o informație foarte lungă, care necesită în prezent audierea metodică a lui Eddy Blonder pe fondul dosarului Susținând că, în cazul în care această condiție acum imperativă este respectată, menținerea în detenție a lui Eddy Blondet rămâne necesară (...) Camera de acuzare motivează necesitatea menținerii în detenție în termeni pe care o reia ulterior în mod identic în Hotărârea sa din 5 ianuarie 1999 (a se vedea mai sus) prin care se confirmă prelungirea detenției. Cu toate acestea, la 26 octombrie 1999, reclamantul a formulat un recurs în casație prin intermediul grefei casei de judecată împotriva hotărârii din 30 martie 1999. Cu toate acestea, la 26 octombrie 1999, Parchetul General al Tribunalului de Instană din pl ă ui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul susține că a întâmpinat în mai multe rânduri probleme la grefa casei de judecată, care nu ar fi transmis în timp util declarațiile sale de apel sau de recurs în casație. Procedura corecțională În cadrul procedurii corecționale (pentru jafuri agravate, falsificarea de cecuri și documente administrative, deținerea de arme și muniție interzise), reclamantul a fost condamnat la 1 iulie 1999 la trei luni de închisoare de tribunalul corecțional din Montbrison. La 16 septembrie 1999, instanța de apel din Lyon a condamnat la 18 luni de închisoare. Deschiderea corespondenței de la grefa Curții Două scrisori ale grefei Curții, adresate reclamantului la 9 iulie și 9 august 1999, au fost deschise de valmestru de la casa de judecată, care a aplicat următoarea mențiune pe plicuri: (1) Reclamantul consideră că a făcut obiectul unei detenții arbitrare și ilegale începând cu 4 aprilie 1997, deoarece, în opinia sa, prelungirea detenției a avut loc după 14 luni și nu 12 luni. El citează la art. 5 alineatul (1) din Convenție. 2. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, se plânge de nerespectarea termenului rezonabil. (3) Comitetul consideră că nu va beneficia de un proces echitabil, în măsura în care procesul de luare a deciziilor se bazează în primul rând pe activitățile de prelucrare a informațiilor și că aceasta nu a fost efectuată decât pe cheltuiala sa. (4) În scrisorile sale din 30 iulie și 17 august 1999, se plânge de deschiderea a două scrisori ale grefei Curții, menționând în esență dreptul de a respecta corespondența garantată prin art. 8 din Convenție. Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale: (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de a comite o infracțiune sau dacă există motive întemeiate de a crede că este necesar să se împiedice comiterea unei infracțiuni sau de a se retrage după ce aceaceasta a fost comisă Curtea arată în primul rând că reclamantul nu a formulat recurs în recurs împotriva hotărârii camerei de recurs din 12 februarie 1999 care și-a respins cererile în nulitate. În orice caz, Curtea constată că, în această hotărâre, camera de acuzare a considerat că aceasta era pe bună dreptate că instanța judecătorească a reținut ca punct de plecare din detenția penală a reclamantului mandatul de depunere din 5 iulie 1996 și nu mandatul de depunere corecțională, în măsura în care dosarul corecțional rămânea separat de dosarul penal. Reamintind că instanțele interne sunt mai bine plasate decât organele Convenției pentru a verifica respectarea dreptului intern (cf. Hotărârea Quinn c. Franța din 22 martie 1995, seria A nr. 311, p. 19 alin. 47), Curtea nu vede niciun motiv de a pune la îndoială regularitatea deținerii reclamantului. (2) Reclamantul consideră că durata detenției sale a depășit termenul rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție, care este astfel redactată Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute în alin. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. Curtea constată că reclamantul a fost reținut la 2 aprilie 1996, apoi în detenție provizorie la 4 aprilie următor, că a fost condamnat la 18 luni de închisoare de către instanța de judecată din Lyon la 16 septembrie 1999, și că nu a fost încă judecat de instanța de judecată în cadrul dosarului penal. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții. (3) Reclamantul consideră că nu va beneficia de un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. Curtea reamintește că echitatea unei proceduri sine apreciază în general. În speță, Curtea constată că reclamanta nu a fost încă judecată de instanța de judecată și că, dacă este cazul, va putea să facă uz de căile de atac prevăzute în dreptul francez. Prin urmare, acest aspect al cererii este prematur și trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 4. Reclamantul se plânge de deschiderea a două scrisori ale grefei Curții, menționând în esență art. 8 din Convenție, care dispune de orice persoană care are dreptul la respectarea... corespondenței sale. Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru (...) apărarea ordinii și pentru prevenirea infracțiunilor (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la [Note1] durata detenției provizorii, precum și deschiderea de scrisori ale grefei Curții Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle Fuhrmann Modulul Președinte [Note1] A se indica obiecțiunile fără a menționa neapărat articolele din convenție invocate.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49451/99

présentée par Eddy BLONDET

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 janvier 2001 en une chambre composée de

MM.

W.

Fuhrmann

,

président

,

J.-P.

Costa

,

L.

Loucaides

,

P.

Kūris

,

K.

Jungwiert

M

me

H.S.

Greve

,

M.

M.

Ugrekhelidze

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 novembre 1998 et enregistrée le 7 juillet 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant français, né en 1965 et incarcéré à la maison d’arrêt de Varces (France).

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Déroulement de l’instruction

Le 5 mars 1995, V.F. porta plainte contre X pour escroquerie, à la suite de l’utilisation, qu’elle estimait frauduleuse, de la carte bancaire de sa mère, R.C., disparue depuis le 26 février précédent.

Le 2 avril 1996, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Le 4 avril suivant, il fut mis en examen par le juge d’instruction de Montbrison des chefs d’escroquerie, tentative d’escroquerie et recel, et placé en détention provisoire.

Le 5 juin 1996, un corps de femme, ultérieurement identifié comme étant celui de R.C., fut retrouvé dans la Loire.

Le 9 juin 1996, le requérant fit l’objet d’une nouvelle garde à vue et, le 10 juin suivant, le juge d’instruction le mit en examen du chef d’assassinat et le plaça sous mandat de dépôt criminel.

Une partie de la procédure correctionnelle fut jointe à la procédure criminelle par ordonnance du 5 juillet 1996.

Le requérant fut entendu par le juge d’instruction le 25 octobre 1996.

Une reconstitution eut lieu le 13 octobre 1997,

à laquelle le requérant ne participa que partiellement.

Il précise n’avoir fait l’objet d’une nouvelle audition par le juge que le 7

décembre 1998.

Le juge ordonna plusieurs expertises, dont neuf portant sur le fond (autopsie, reconstitution, etc.) et deux sur la personnalité du requérant (expertises médico

‑

psychologique et psychiatrique). Les rapports furent notifiés au requérant le 14 décembre 1998.

Le 21 décembre 1998, le juge fit droit à la demande de contre-expertises du requérant sur sa personnalité. Il l’entendit le 30 décembre 1998.

Le 8

janvier

1999, le juge rejeta ses autres demandes de contre-expertise et, le 21 janvier 1999, sa demande de jonction du dossier criminel avec le dossier correctionnel. Le 12 février 1999, le président de la chambre d’accusation de la cour d’appel de Lyon dit n’y avoir lieu de saisir la chambre d’accusation de ses appels contre ces deux ordonnances.

Le 12 février 1999, le juge déclara recevable la constitution de partie civile de C.G., amie du requérant, chez qui il vivait au moment de son arrestation, en rejetant la contestation de ce dernier. Le 30 mars 1999, son appel fut déclaré irrecevable pour non-respect du délai d’appel.

Entre-temps, le requérant avait formé devant la chambre d’accusation une requête en nullité portant sur des irrégularités affectant selon lui la reconstitution des faits, ainsi que ses gardes à vue des 2 avril et 9 juin 1996, et le mandat de dépôt criminel décerné à son encontre le 5 juillet 1996.

Par arrêt du 19 février 1999, la chambre d’accusation rejeta sa requête

; elle releva notamment que, lors de ses gardes à vue, il avait renoncé volontairement à l’assistance d’un avocat et c’était à juste titre que le juge d’instruction avait retenu comme point de départ de la détention criminelle du requérant le mandat de dépôt du 5 juillet 1996, sans la faire rétroagir au jour du mandat de dépôt correctionnel, dans la mesure où le dossier correctionnel restait distinct du dossier criminel.

Le 19 avril 1999, le juge d’instruction délivra un avis de fin d’information et, le 26 mai suivant, il adopta une ordonnance de transmission du dossier au procureur général, de requalification et de non

‑

lieu partiel des chefs d’enlèvement et de tentative d’escroquerie.

Par arrêt du 16 juillet 1999, la chambre d’accusation renvoya le requérant devant la cour d’assises pour y être jugé des chefs d’assassinat, vol et escroquerie. La Cour de cassation cassa cet arrêt le 26 janvier 2000 et renvoya l’affaire devant la chambre d’accusation de la cour d’appel de Grenoble.

Le 9 mai 2000, cette dernière juridiction renvoya le requérant devant la cour d’assises de la Drôme pour y répondre des chefs de meurtre, vol et escroquerie et ordonna sa prise de corps.

Le pourvoi en cassation du requérant contre cet arrêt fut rejeté le 26

juillet 2000.

Il n’apparaît pas que la cour d’assises ait encore jugé le requérant.

Prolongations de la détention

La détention du requérant a été prolongée de six mois en six mois, notamment par ordonnances des 9 juin et 8 décembre 1997, 5 juin et 7

décembre 1998.

Le 5 janvier 1999, la chambre d’accusation de la cour d’appel de Lyon confirma l’ordonnance du 7 décembre 1998, avec les motifs suivants

:

«

Attendu que le maintien en détention d’Eddy Blondet reste nécessaire tant en raison du trouble important et non apaisé apporté par cette affaire hors du commun à la paix publique, que du risque majeur de le voir disparaître pour échapper à la sanction, mettant en cela à exécution le projet de partir en Guyane qu’il nourrissait avant son interpellation

;

Attendu, en outre, qu’au-delà de cette absence de garanties de représentation, même en l’état de l’hébergement proposé chez sa mère, il y a lieu de prévenir, eu égard aux investigations à effectuer rapidement, toute pression sur les témoins (...)

»

Le 14 avril 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant contre cet arrêt, en retenant notamment que l’avis de fin d’information allait être prochainement notifié aux parties et que le requérant ne justifiait pas avoir soulevé devant la chambre d’accusation le non-respect du délai raisonnable de sa détention.

Demandes de mise en liberté

Le requérant présenta des demandes de mise en liberté notamment les 10

mai 1996 et 10 mars 1999, rejetées par le juge d’instruction par ordonnances des 10 mai 1996 et 12 mars 1999, confirmées par la chambre d’accusation respectivement les 24 mai 1996 et 30 mars 1999.

Il forma par ailleurs le 23 novembre 1998 devant la chambre d’accusation une demande directe de mise en liberté que cette juridiction rejeta par arrêt du 11 décembre 1998, dans les termes suivants

:

«

Attendu que la question du délai raisonnable risque de se poser à brève échéance si, dans les semaines à venir, les résultats des expertises longues et nombreuses accumulées dans ce dossier n’étaient pas notifiés et soumis à l’examen des parties concernées, aux fins de clore promptement une information fort longue, qui exige désormais l’audition méthodique de Eddy Blonder sur le fond du dossier

;

Attendu que si cette condition désormais impérative est respectée, le maintien en détention de Eddy Blondet reste nécessaire (...)

»

La chambre d’accusation motiva la nécessité du maintien en détention dans des termes qu’elle reprit ultérieurement de façon identique dans son arrêt du 5

janvier

1999 (voir ci-dessus) confirmant la prolongation de la détention.

Le requérant a fait un pourvoi en cassation par l’intermédiaire du greffe de la maison d’arrêt contre l’arrêt du 30 mars 1999. Toutefois, le 26

octobre

1999, le parquet général de la cour d’appel de Lyon l’informa que, par arrêt du 17 septembre 1999, la Cour de cassation avait dit n’y avoir lieu de recevoir en l’état son pourvoi.

Le requérant indique avoir rencontré à plusieurs reprises des problèmes auprès du greffe de la maison d’arrêt, qui n’aurait pas transmis dans les délais ses déclarations d’appel ou de pourvoi en cassation.

Procédure correctionnelle

Dans le cadre de la procédure correctionnelle (pour vols aggravés, falsification de chèques et de documents administratifs, détention d’armes et de munitions prohibées), le requérant a été condamné le 1er juillet 1999 à trois mois d’emprisonnement par le tribunal correctionnel de Montbrison. Le 16 septembre 1999, la cour d’appel de Lyon a porté la peine à dix-huit mois d’emprisonnement.

Ouverture du courrier en provenance du greffe de la Cour

Deux lettres du greffe de la Cour, adressées au requérant les 9 juillet et 9

août 1999, ont été ouvertes par le vaguemestre de la maison d’arrêt, qui a apposé la mention suivante sur les enveloppes

: «

ouverte par erreur

».

GRIEFS

EN DROIT

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales

: (...)

c)

s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci

.

»

La Cour relève tout d’abord que le requérant n’a pas formé de pourvoi en cassation contre l’arrêt de la chambre d’accusation du 12 février 1999 qui a rejeté ses demandes en nullité. En tout état de cause, la Cour observe que, dans cet arrêt, la chambre d’accusation a considéré que c’était à juste titre que le juge d’instruction avait retenu comme point de départ de la détention criminelle du requérant le mandat de dépôt du 5 juillet 1996 et non le mandat de dépôt correctionnel, dans la mesure où le dossier correctionnel restait distinct du dossier criminel.

Rappelant que les juridictions internes sont «

mieux placées que les organes de la Convention pour vérifier le respect du droit interne

» (cf. arrêt Quinn c. France du 22 mars 1995, série A n° 311, p. 19 § 47), la Cour ne voir aucune raison de mettre en doute la régularité de la détention du requérant.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article

35 § 3 de la Convention.

:

«

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

La Cour observe que le requérant a été placé en garde à vue le 2

avril

1996, puis en détention provisoire le 4

avril suivant, qu’il a été condamné à dix-huit mois d’emprisonnement par la cour d’appel de Lyon le 16 septembre 1999, et qu’il n’a pas encore été jugé par la cour d’assises dans le cadre du dossier criminel.

En l'état actuel du dossier, la Cour n'est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l'article 54 § 3 b) du Règlement de la Cour.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

La Cour rappelle que l’équité d’une procédure s’apprécie globalement. En l’espèce, elle observe que requérant n’a pas encore été jugé par la cour d’assises et qu’il pourra, le cas échéant, faire usage des voies de recours prévues en droit français.

Dès lors, cet aspect de la requête est prématuré et doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit au respect (...) de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à (...) la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales (...)

»

En l'état actuel du dossier, la Cour n'est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l'article 54 § 3 b)

du Règlement de la Cour.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant

concernant

[Note1]

la durée de sa détention provisoire, ainsi que l’ouverture de lettres du greffe de la Cour

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

W.

Fuhrmann

Greffière

Président

[Note1]

Indiquer les griefs sans citer nécessairement les articles de la Convention invoquées.