DEMERTZIS contre la GRECE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62124/00 prezentate de Kostis DEMERTZIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la ianuarie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele C.L Rozakis Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 septembrie 2000 și înregistrată la 24 octombrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant grec, născut în 1954 și rezident în Halkida (insula d'Eubeu). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul T. Stavropoulos, avocat în barou dai. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este avocat și proprietar, împreună cu tatăl său, al ziarului Kathimerini Evoia . Responsabilul legal al ziarului este tatăl reclamantului. În ianuarie a publicat un articol care, potrivit reclamantului, era calomnios pentru jurnalul reclamantului și a cauzat daune financiare semnificative acestuia. Tatăl reclamantului a răspuns în acest articol de mai multe ori în jurnalul lor. Prin două hotărâri (nr. 327/98 și 328/98) din 24 iunie 1998, Tribunalul de Mare Instanță din Halkida l-a condamnat în solidar pe reclamant și pe tatăl său să plătească proprietarului ziarului concurent 35 de milioane de drahme pentru prejudiciul moral cauzat de articolele publicate de tatăl reclamantului. Motivele hotărârilor precizau că articolele în litigiu conțin elementele constitutive ale actului reprimat prin art. 363 din Codul penal Recurentul și tatăl său au introdus apoi un apel împotriva acestor hotărâri care este încă în curs de desfășurare. La 13 ianuarie 1999, inspectarea instanțelor și procurorul din apropierea Curții de Casație clasifică fără întârziere plângerea formulată împotriva acestor două hotărâri de către reclamant și tatăl său. La 7 octombrie 1998, reclamantul și tatăl său au depus o plângere cu constituție de parte civilă împotriva proprietarului ziarului concurent pentru insultă. printr-o hotărâre nr. 916/00, tribunalul corecțional din Halkida a relaxat această persoană. La 17 februarie 2000, reclamantul a solicitat procurorilor tribunalelor din Halkida și din mai multe puncte de vedere împotriva acestei hotărâri. Procurorul tribunalului din Alkida a refuzat să facă acest lucru pe motiv că Tribunalul din Halkida a decis în mod corespunzător, având în vedere hotărârile pronunțate la 24 iunie 1998. Procurorul Tribunalului din Halkida a acceptat apelul și acest apel este în prezent în curs de desfășurare. Printr-o decizie din 6 iulie 2000 (nr. 197/00), camera de judecată a tribunalului corecțional din Halkida a respins plângerea pe care tatăl reclamantului a depus-o împotriva proprietarului ziarului concurent pentru falsa mărturie și infracțiune împotriva onoarei. În această decizie, camera de acuzare s-a bazat, printre altele, pe constatările Tribunalului de Mare Instanță din Halkida (judecările nr. 327/98 și 328/98) și a afirmat că reclamantul și tatăl său au atacat personal această persoană prin intermediul anumitor articole calomniatoare și insultătoare. Dreptul intern relevant Articolele relevante din Codul penal se citesc astfel art. 362 Cel care, în orice fel, pretinde sau împrăștie în detrimentul unei terțe părți că a comis un fapt care poate aduce atingere onoarei sau reputației sale este pedepsit cu o pedeapsă cu închisoarea până la doi ani sau cu o pedeapsă pecuniară. Pedeapsa pecuniară poate fi impusă în același timp cu pedeapsa cu închisoarea.art. 363 În cazul în care, în cazul articolului 363, faptul este fals și responsabilul știa că a fost fals, acesta din urmă este pedepsit la o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin trei luni la care poate adăuga o sancțiune pecuniară.(...) GRIEF Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din convenție. El susține că, hotărând așa cum a făcut-o, camera de acuzare a recunoscut că reclamantul a comis infracțiunile de calomnie și de la culpă, în timp ce acesta nu fusese niciodată judecat sau condamnat penal pentru aceste infracțiuni. Or, această decizie riscă să cauzeze un prejudiciu reclamantului în procedurile pendinte ca urmare a hotărârilor din 24 iunie 1998 și a hotărârii nr. 916/00 a Tribunalului Corecțional de la Halkida. ÎN DREPT, recurentul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din convenție, care se citește astfel Orice persoană acuzată de încălcarea dreptului comunitar este considerată nevinovată până la stabilirea legală a vinovăției sale. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată la art. 6 alineatul (2) se numără printre elementele procesului penal echitabil prevăzut la alineatul (1) (a se vedea în special Hotărârea Deweer c. Belgia din 27 februarie 1980, seria A nr. 35, p. 30, punctul 56 și Hotărârea Minelli c. Elveția din 25 martie 1983, seria A nr. 62, § 27. Aceasta nu este cunoscută dacă o hotărâre referitoare la un pârât reflectă sentimentul că este vinovat, în timp ce vinovația sa nu a fost stabilită în prealabil în mod legal. Este suficient, chiar și în absența unei constatări formale, să se sugereze că judecătorul consideră că persoana în cauză este vinovată (hotărârea Minelli menționată anterior, punctul 37). Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost condamnat în primă instanță și împreună cu tatăl său să plătească 35 de milioane de drahme pentru prejudiciul moral cauzat anumitor persoane printr-o serie de articole prezentate în jurnalele lor. Tribunalul de Mare Instanță din Halkida, care hotărăște în materie civilă, a precizat, în motivele hotărârii sale din 24 iunie 1998, că articolele în cauză conțineau elementele constitutive ale actului reprimat de la ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... iulie 2000, camera de judecată a tribunalului corecțional din Halkida a decis să nu dea curs unei plângeri depuse de tatăl reclamantului împotriva acestor persoane pentru falsa mărturie și pentru încălcarea onoarei. ; ea s-a bazat, printre altele, pe constatările Tribunalului de Mare Instanță din Halkida citată anterior și a indicat că atât tatăl reclamantului, cât și tatăl acestuia, menționat în mod nominal, au atacat personal și sever aceste persoane prin intermediul anumitor articole de calomnie și insultătoare Tatăl reclamantului a intervenit împotriva acestei decizii, dar nu și reclamantul care nu era parte la această procedură. Reclamantul susține că, prin această afirmație, camera de acuzare a încălcat dreptul acestuia de a se învinovăți, deoarece acest lucru înseamnă că acesta a comis infracțiunea de calomnie, deși nu a fost condamnat niciodată penal pentru o astfel de infracțiune. Cu toate acestea, Curtea arată, pe de o parte, că procedura în fața camerei de acuzare nu se referea la reclamant și că, pe de altă parte, prin decizia sa din 6 iulie 2000, aceasta decidea să clasifice plângerea formulată de tatăl reclamantului. Această decizie, care, de altfel, nu putea avea niciun impact asupra procedurii pendinte în fața Tribunalului de apel, se baza pe hotărârea Tribunalului Penal care, în pofida recursului în timpul acestuia, constituia în prezent o hotărâre validă și producea încă toate efectele sale. În plus, recurentul a putut invoca în fața Tribunalului corecțional toate mijloacele sale de apărare în conformitate cu principiul contradictoriei. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că, prin această afirmație a camerei de judecată a Tribunalului corecțional Halkida, nu se constată nicio încălcare a prezumției de nevinovăție a reclamantului. În consecință, această cerere trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Erik Fribergh András BAKA modulier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 62124/00

présentée par Kostis DEMERTZIS

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le

11

janvier 2001 en une chambre composée de

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

P.

Lorenzen

,

M.

Fischbach

,

A.

Kovler

,

juges

,

et

de

M.

Fribergh

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 septembre 2000 et enregistrée le 24 octobre 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant grec, né en 1954 et résidant à Halkida (île d’Eubée). Il est représenté devant la Cour par M

e

T. Stavropoulos, avocat au barreau d’Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est avocat et propriétaire, avec son père, du journal

Kathimerini Evoia

. Le responsable légal du journal est le père du requérant.

En janvier 1996, l’éditeur d’un journal de la même région, l’

Evoïki Gnomi,

publia un article qui, selon le requérant, était calomnieux pour le journal du requérant et provoqua à celui-ci un dommage financier important. Le père du requérant répondit à cet article à plusieurs reprises dans leur journal.

Par deux jugements (n° 327/98 et 328/98) du 24 juin 1998, le tribunal de grande instance de Halkida condamna solidairement le requérant et son père à verser au propriétaire du journal concurrent 35 millions des drachmes pour le dommage moral que lui avait causé les articles publiés par le père du requérant. Les motifs des jugements précisaient que «

les articles litigieux contiennent les éléments constitutifs de l’acte réprimé par l’article 363 du code pénal

».

Le requérant et son père introduisirent alors un appel contre ces jugements qui est encore pendant.

Le 13 janvier 1999, l’inspection des tribunaux et le procureur près la Cour de cassation classent sans suite la plainte introduite contre ces deux jugements par le requérant et son père.

Le 7 octobre 1998, le requérant et son père portèrent plainte avec constitution de partie civile contre le propriétaire du journal concurrent pour insulte. Par un jugement n° 916/00, le tribunal correctionnel de Halkida relaxa cette personne.

Le 17 février 2000, le requérant demanda aux procureurs des tribunaux de Halkida et d’Athènes d’interjeter appel contre ce jugement. Le procureur du tribunal d’Athènes refusa de le faire au motif que le tribunal de Halkida avait bien statué, compte tenu des jugements du 24 juin 1998. Le procureur du tribunal de Halkida accepta d’interjeter appel et cet appel est actuellement pendant. Par une décision du 6 juillet 2000 (n°197/00), la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Halkida rejeta la plainte que le père du requérant avait déposé contre le propriétaire du journal concurrent pour faux témoignage et crime contre l’honneur. Dans cette décision, la chambre d’accusation se fonda, entre autres, sur les constatations du tribunal de grande instance de Halkida (jugements n°

327/98 et 328/98) et affirma que le requérant et son père avaient attaqué personnellement cette personne au moyen de certains articles diffamatoires et insultants. Le père du requérant interjeta appel contre cette décision qui est encore pendant.

B.

Le droit interne pertinent

Les articles pertinents du code pénal se lisent ainsi

:

Article 362

«

Celui qui, de quelque manière que ce soit, prétend ou répand au détriment d’un tiers qu’il a commis un fait qui peut porter atteinte à son honneur ou sa réputation est puni d’une peine d’emprisonnement jusqu’à deux ans ou d’une sanction pécuniaire. La sanction pécuniaire peut être imposé en même temps que la peine d’emprisonnement.

»

Article 363

«

Si, dans le cas de l’article 363, le fait est faux et le responsable savait qu’il était faux, celui-ci est puni à une peine d’emprisonnement d’au moins trois mois à laquelle peut s’ajouter une sanction pécuniaire.(…)

»

GRIEF

Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 2 de la Convention. Il soutient qu’en statuant comme il l’a fait, la chambre d’accusation admit que le requérant avait commis les délits de diffamation et de l’insulte, alors que celui-ci n’avait jamais été jugé ni condamné pénalement pour ces délits. Or cette décision risque de causer un tort au requérant dans les procédures qui son pendantes suite aux jugements du 24 juin 1998 et le jugement n° 916/00 du tribunal correctionnel de Halkida.

EN DROIT

Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 2 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.

»

La Cour rappelle que la présomption d'innocence consacrée par le paragraphe 2 de l'article 6 figure parmi les éléments du procès pénal équitable exigé par le paragraphe 1 (voir notamment l'arrêt Deweer c.

Belgique du 27 février 1980, série A n° 35, p. 30, par. 56, et l'arrêt Minelli c.

Suisse du 25 mars 1983, série A n° 62, § 27). Elle se trouve méconnue si une décision judiciaire concernant un prévenu reflète le sentiment qu'il est coupable, alors que sa culpabilité n'a pas été préalablement légalement établie. Il suffit, même en l'absence de constat formel, d'une motivation donnant à penser que le juge considère l'intéressé comme coupable (arrêt Minelli précité, § 37).

La Cour note que le requérant fut condamné en première instance, et conjointement avec son père, à payer 35 millions des drachmes pour le dommage moral causé à certaines personnes par une série d’articles parus dans leur journal. Le tribunal de grande instance de Halkida, statuant en matière civile, précisa, dans les motifs de son jugement du 24 juin 1998, que les articles litigieux contenaient les éléments constitutifs de l’acte réprimé par l’article 363 du code pénal, c’est-à-dire le délit de la diffamation. Un appel contre ce jugement est actuellement pendant. Ultérieurement le 6

juillet 2000, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Halkida décida de ne pas donner suite à une plainte introduite par le père du requérant contre ces personnes pour faux témoignage et atteinte à l’honneur

; elle se fonda, entre autres, sur les constatations du tribunal de grande instance de Halkida précité et indiqua que tant le père du requérant, mais aussi ce dernier, mentionné nommément, avaient attaqué personnellement et sévèrement ces personnes au moyen de certains articles «

diffamatoires et insultants

». Le père du requérant interjeta appel contre cette décision, mais non le requérant qui n’était pas partie à cette procédure.

Le requérant allègue que par cette affirmation, la chambre d’accusation a méconnu le droit de ce dernier à la présomption d’innocence, car cela revient à laisser croire que celui-ci avait commis le délit de diffamation, alors qu’il n’avait jamais été condamné pénalement pour une telle infraction.

Toutefois, la Cour relève, d’une part, que la procédure devant la chambre d’accusation ne concernait pas le requérant et que, d’autre part, par sa décision du 6 juillet 2000, celle-ci décidait de classer la plainte introduite par le père du requérant. Cette décision, qui ne pouvait du reste avoir aucune incidence sur la procédure pendante devant la cour d’appel, se fondait sur le jugement du tribunal correctionnel qui, en dépit de l’appel pendant à son encontre, constituait en ce moment une décision judiciaire valide et produisait encore tous ses effets. De plus, le requérant avait pu faire valoir devant le tribunal correctionnel tous ses moyens de défense dans le respect du principe du contradictoire.

Dans ces circonstances, la Cour estime que par cette affirmation de la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Halkida, aucune atteinte à la présomption d’innocence du requérant ne se trouve établie.

Il s’ensuit que cette requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée conformément à l’article 35 § 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Erik

Fribergh

Andràs

BAKA

Greffier

Président