PISS contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46026/99 prezentată de Marc Piss împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 ianuarie 2001 într-o cameră compusă din dnii Fuhrmann președinte J.-P. Costa Loucaide Kūris Jungwiert Sir Nicholas Bratza Traja judecători, Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată mai sus Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 23 octombrie 1998 și înregistrată la data de 5 februarie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1960 și rezident în Macon. El a introdus în fața Comisiei o cerere anterioară (nr. 39995/95), care a fost declarată inadmisibilă la 6 iulie 1998. Circumstanțele de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . D.S., de care este divorțat și care nu se mai manifestă, trei fete născute în 1987, 1989 și 1992. Decizii referitoare la copii Copiii au fost plasați din 1994, mai întâi într-o casă de copii, apoi într-o familie gazdă. Deplasarea a fost reînnoită în mod regulat de către judecătorul copiilor din Puy-en-Velay. Prin hotărârea din 27 ianuarie 1997, reclamantului i s-a alocat un drept de vizită asupra copiilor săi în fiecare weekend, la domiciliul mamei sale. În noiembrie 1997, o hotărâre de modificare a decis că, având în vedere neînțelegerea dintre reclamant și mama sa, dreptul de vizită se exercita în cadrul unei asociații din Saint Etienne. Această decizie a fost confirmată de Curtea de Apel Riom la 23 martie 1998. La 9 iunie 1998, judecătorul i-a încredințat pe copii pentru un an serviciilor sociale ale Loirei, pentru a-i apropia de tatăl lor și de bunica lor, și i-a acordat reclamantului dreptul de a vizita o jumătate de zi pe lună în locul neutru și în prezența unei terțe părți. La 19 octombrie 1998, judecătorul copiilor din Puy-en-Velay și-a retras dreptul de a-l plasa pe Roanne, care este acum competent teritorial, prin hotărârea din 30 octombrie 1998, acesta din urmă a confirmat plasarea copiilor până la 1 iulie 1999, precum și modalitățile de vizită a reclamantului. Prin Ordonanța din 9 noiembrie 1998, judecătorul a respins cererea reclamantului de a se întâlni cu copiii săi în timpul sărbătorilor de Crăciun, pe motiv că nu le-a văzut de nouă luni și că a refuzat să-i întâlnească în conformitate cu modalitățile stabilite prin hotărârea din 30 octombrie 1998. Recurentul a făcut apel la aceste două decizii în fața tribunalului din Lyon, care nu pare să fi luat încă o hotărâre. La 31 decembrie 1998, judecătorul a suspendat temporar exercitarea dreptului de vizită al reclamantului asupra copiilor, stabilind o audiere la 15 Ianuarie 1999, pe motiv că a atacat o educatoare specializată și că a fost depusă o plângere la procurorul Republicii. Prin hotărârea din 7 iulie 1999, judecătorul a prelungit plasarea copiilor pentru doi ani, până la 30 iunie 2001 și, ca răspuns la cererea reclamantului care solicita un drept de vizită semimediatizat de două ori pe lună, a răspuns în următoarele cuvinte: - tatăl are probleme majore de funcționare psihică care au dus la spitalizare timp de mai multe luni și la comportamente grave de violență verbală sancționate de tribunalul corecțional din Roanne; - copiii au nevoie de un cadru de viata organizat si linistit, in absenta tatalui si a mamei ; Avand in vedere ca domnul Piss va beneficia de un drept de vizita cu o ora pe luna, din cauza stării sale fragile de sanatate si din cauza faptului ca el nu a putut sau a dorit sa intalneasca copiii sai mai mult de un an ; ca acest drept de vizita poate creste daca desfasurarea sa este satisfacatoare (...) Cu toate acestea, din cauza interdicției de ședere de doi ani care i-a fost impusă de Tribunalul Corecțional din Roanne (a se vedea mai jos), reclamantul nu se poate deplasa în departamentul Loire, unde sunt plasate fiicele sale. El a adresat mai multe scrisori judecătorului copiilor (în special la 4 iulie și 19 septembrie 2000) Ca să-și poată vedea copiii într-un loc neutru în Macon, unde locuiește acum. 1999, reclamantul a făcut obiectul unei spitalizări din oficiu într-o instituție psihiatrică. La 11 martie 1999 a fost depusă o cerere de ieșire imediată (articolul L. 351 din Codul sănătății publice), președintele Tribunalului de Mare Instanță din Roanne, după ce a dispus o expertiză psihiatrică, și-a respins cererea la 22 aprilie 1999, având în vedere concluziile expertului. La 22 noiembrie 1999, tribunalul corecțional din Roanne l-a găsit vinovat de violență împotriva V.J. (în speță, insulte ridicând mâna), în timp ce a fost deja condamnat pentru fapte similare, și a fost condamnat la nouă luni închisoare, inclusiv trei luni cu suspendare, precum și la privarea drepturilor civile, civile și de familie pentru o perioadă de cinci ani. De asemenea, i-a impus o interdicție de ședere de doi ani în departamentul Loire. Dreptul intern relevant Textele aplicabile în materie de asistență educațională sunt articolele 375 și următoarele din Codul civil. art. 375 În cazul în care sănătatea, siguranța sau moralitatea unui minor neemancipat sunt în pericol sau în cazul în care condițiile educației sale sunt grav compromise, măsurile de asistență educațională pot fi impuse prin justiție (...) Decizia stabilește durata măsurii, fără ca aceasta să poată, atunci când este vorba despre o măsură educativă desfășurată de un serviciu sau o instituție, să depășească doi ani. Măsura poate fi reînnoită prin decizie motivată. art. 375-1 Judecătorul copiilor este competent, în mod direct, în ceea ce privește asistența educativă. El trebuie întotdeauna să se străduiască să colecteze aderarea familiei la măsura avută în vedere. art. 375-3 de mai sus este necesar să se retragă copilul din mediul său actual, judecătorul poate decide să-l încredințeze: (...) 4° unui departament de ajutor social pentru copii. (...) art. 375-6 Deciziile luate în materie de asistență educațională pot fi, în orice moment, modificate sau raportate de judecătorul care le-a pronunțat fie din oficiu, fie la cererea părinților și a mamelor în comun, sau a unui lan-doi, a persoanei sau serviciului căruia i-a fost încredințat copilul sau a tutorelui, a minorului însuși sau a procurorului public. art. 375-7 Părinții ai căror copii au dat naștere unei măsuri de asistență educativă își păstrează asupra ei autoritatea părintească și exercită toate atributele care nu sunt inconciliabile cu aplicarea măsurii (...) a fost necesar să se pună copilul în afara casei părinților săi, aceștia își păstrează dreptul de corespondență și dreptul de vizită. Judecătorul stabilește condițiile și poate chiar, dacă interesul copilului li se cere, să decidă că exercitarea acestor drepturi, sau a unuia dintre ei, va fi suspendată provizoriu (...). La art. 1189 alineatul (3) din Noul Cod de procedură civilă prevede că cauzele sunt educate și judecate în camera consiliului. GRIEFS 1. Invocând în esență art. 8 din Convenție și citând articolele 14 din Convenție și 5 din Protocolul nr. 7 la Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce nu a putut să-și vadă copiii de mai multe luni. (2) El consideră că a încălcat principiul publicității dezbaterilor, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție, din cauza faptului că audierile (în special în fața instanței de apel a lui Riom) s-au ținut în camera consiliului (cu ușile închise). (3) Consideră că acesta este sancționat pentru apartenența sa la Martorii lui Iehova și citează art. 9 din Convenție. (1) Reclamantul se plânge că nu își poate exercita dreptul de vizită și citează art. 14 din Convenție și 5 din Protocolul nr. 7 la Convenție Curtea își va examina O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru prevenirea infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul Curții. (2) Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost auzită în mod public, contrar cerințelor art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante sunt astfel redactate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) în mod public (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Hotărârea trebuie pronunțată public, însă accesul la sala de judecată poate fi interzis presei și publicului în timpul întregului proces sau al unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces la Õ ï sau în măsura în care este strict necesar de către instanță, atunci când, în circumstanțe speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul Curții. (3) Reclamantul consideră că situația în care se află el se datorează apartenenței sale la Martorii lui Iehova și declară încălcarea articolului 9 din Convenție, care se citește astfel Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin intermediul cultului, al educației, al practicilor și al activității ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora. Curtea constată că această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la neexercițiul dreptului său de vizită asupra copiilor săi. și non-publicitatea dezbaterilor ; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle Fuhrmann Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46026/99

présentée par Marc PISS

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 16 janvier 2001 en une chambre composée de

MM.

W.

Fuhrmann

,

président

,

J.-P.

Costa

,

L.

Loucaides

,

P.

Kūris

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 octobre 1998 et enregistrée le 5

février 1999,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant français, né en 1960 et résidant à Mâcon. Il a introduit devant la Commission une précédente requête (n°

39995/98), qui a été déclarée irrecevable le 6 juillet 1998.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant a eu avec M

me

D.S., dont il est divorcé et qui ne se manifeste plus, trois filles nées en 1987, 1989 et 1992.

Décisions relatives aux enfants

Les enfants ont été placées depuis 1994, d’abord dans une maison d’enfants, puis en famille d’accueil. Le placement fut renouvelé régulièrement par le juge des enfants du Puy-en-Velay.

Par jugement du 27 janvier 1997, le requérant se vit allouer un droit de visite sur ses enfants un week-end sur deux, au domicile de sa mère. Le 18

novembre 1997, un jugement modificatif décida que, compte tenu de la mésentente entre le requérant et sa mère, le droit de visite s’exercerait dans le cadre d’une association de Saint-Etienne. Cette décision fut confirmée par la cour d’appel de Riom le 23 mars 1998.

Le 9 juin 1998, le juge confia les enfants pour un an aux services sociaux de la Loire, afin de les rapprocher de leur père et de leur grand

‑

mère, et accorda au requérant un droit de visite d’une demi-journée par mois en lieu neutre et en présence d’un tiers. La cour d’appel confirma ce jugement le 12

octobre 1998.

Le 19 octobre 1998, le juge des enfants de Puy-en-Velay se dessaisit en faveur de celui de Roanne, désormais compétent territoritalement. Par jugement du 30 octobre 1998, ce dernier confirma le placement des enfants jusqu’au 1

er

juillet 1999, ainsi que les modalités du droit de visite du requérant.

Par ordonnance du 9 novembre 1998, le juge rejeta la demande faite par le requérant de rencontrer ses enfants à l’occasion des fêtes de Noël, aux motifs qu’il ne les avait pas vues depuis neuf mois et qu’il refusait de les rencontrer selon les modalités fixées par le jugement du 30 octobre 1998.

Le requérant a fait appel de ces deux décisions devant la cour d’appel de Lyon, qui ne semble pas avoir encore statué.

Le 31 décembre 1998, le juge suspendit provisoirement l’exercice du droit de visite du requérant sur les enfants, en fixant une audience au 15

janvier 1999, au motif qu’il avait agressé une éducatrice spécialisée et qu’une plainte avait été déposée auprès du procureur de la République.

Par jugement du 7 juillet 1999, le juge prolongea le placement des enfants pour deux ans, jusqu’au 30 juin 2001 et, en réponse à la demande du requérant qui sollicitait un droit de visite semi-médiatisé de deux fois par mois, il répondit dans les termes suivants :

«

Attendu qu’il résulte des pièces du dossier et des rapports précités [expertise médico-psychiatrique du requérant et rapport éducatif] que :

- le père présente des troubles importants du fonctionnement psychique qui l’ont conduit à être hospitalisé durant plusieurs mois et à de graves comportements de violence verbale sanctionnés par le tribunal correctionnel de Roanne ;

- les enfants ont besoin d’un cadre de vie organisé et rassurant, en l’absence du père et de la mère ;

Attendu que M. Piss bénéficiera d’un droit de visite médiatisé d’une heure par mois en raison de son fragile état de santé et du fait qu’il n’a pas pu ou voulu rencontrer ses enfants depuis plus d’un an ; que ce droit de visite pourra s’accroître si son déroulement est satisfaisant (...)

»

Toutefois, en raison de l’interdiction de séjour de deux ans qui lui a été infligée par le tribunal correctionnel de Roanne (voir ci-dessous), le requérant ne peut se rendre dans le département de la Loire, où sont placées ses filles.

Il a adressé plusieurs lettres au juge des enfants (notamment les 4 juillet et 19 septembre 2000)

afin de pouvoir voir ses enfants dans un lieu neutre à Mâcon, où il habite désormais. Il ne semble pas que ces demandes aient reçu de suite.

Internement du requérant

Le 27

janvier

1999, le requérant a fait l’objet d’une hospitalisation d’office dans un établissement psychiatrique. Saisi le 11 mars 1999 d’une demande de sortie immédiate (article L. 351 du Code de la santé publique), le président du tribunal de grande instance de Roanne, après avoir ordonné une expertise psychiatrique, a rejeté sa demande le 22 avril 1999 au vu des conclusions de l’expert.

Le requérant indique être sorti d’internement le 23 mai 2000.

Procédure pénale à l’encontre du requérant

Le 22 novembre 1999, le tribunal correctionnel de Roanne l’a reconnu coupable de violences à l’encontre de V.J. (en l’espèce, des insultes en levant la main), alors qu’il avait déjà été condamné pour des faits similaires, et l’a condamné à neuf mois d’emprisonnement, dont trois mois avec sursis, ainsi qu’à la privation de ses droits civiques, civils et de famille pendant une durée de cinq ans. Il lui a également infligé une interdiction de séjour de deux ans dans le département de la Loire.

B.

Le droit interne pertinent

Les textes applicables en matière d’assistance éducative sont les articles 375 et suivants du Code civil.

Article 375

«

Si la santé, la sécurité ou la moralité d’un mineur non émancipé sont en danger, ou si les conditions de son éducation sont gravement compromises, des mesures d’assistance éducative peuvent être ordonnées par justice (...)

La décision fixe la durée de la mesure sans que celle-ci puisse, lorsqu’il s’agit d’une mesure éducative exercée par un service ou une institution, excéder deux ans. La mesure peut être renouvelée par décision motivée.

»

Article 375-1

«

Le juge des enfants est compétent, à charge d’appel, pour tout ce qui concerne l’assistance éducative.

Il doit toujours s’efforcer de recueillir l’adhésion de la famille à la mesure envisagée.

»

Article 375-3

«

S’il est nécessaire de retirer l’enfant de son milieu actuel, le juge peut décider de le confier

: (...)

4° A un service départemental de l’aide sociale à l’enfance. (...)

»

Article 375-6

«

Les décisions prises en matière d’assistance éducative peuvent être, à tout moment, modifiées ou rapportées par le juge qui les a rendues soit d’office, soit à la requête des père et mère conjointement, ou de l’un d’eux, de la personne ou du service à qui l’enfant a été confié ou du tuteur, du mineur lui-même ou du ministère public.

»

Article 375-7

«

Les père et mère dont l’enfant a donné lieu à une mesure d’assistance éducative, conservent sur lui leur autorité parentale et en exercent tous les attributs qui ne sont pas inconciliables avec l’application de la mesure (...)

S’il a été nécessaire de placer l’enfant hors de chez ses parents, ceux-ci conservent un droit de correspondance et un droit de visite. Le juge en fixe les modalités et peut même, si l’intérêt de l’enfant l’exige, décider que l’exercice de ces droits, ou de l’un d’eux, sera provisoirement suspendu (...).

»

L’article 1189 alinéa 3 du Nouveau Code de procédure civile dispose que les affaires sont instruites et jugées en chambre du conseil.

GRIEFS

EN DROIT

14 de la Convention et 5 du Protocole n° 7 à la Convention

La Cour examinera son grief sous l’angle de l’article 8 de la Convention, qui dispose

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie (...) familiale (...)

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b)

du Règlement de la Cour.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) publiquement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). Le jugement doit être rendu publiquement, mais l’accès de la salle d’audience peut être interdit à la presse et au public pendant la totalité ou une partie du procès dans l’intérêt de la moralité, de l’ordre public ou de la sécurité nationale dans une société démocratique, lorsque les intérêts des mineurs ou la protection de la vie privée des parties au procès l’exigent, ou dans la mesure jugée strictement nécessaire par le tribunal, lorsque dans des circonstances spéciales la publicité serait de nature à porter atteinte aux intérêts de la justice.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b)

du Règlement de la Cour.

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion ; ce droit implique la liberté de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberté de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en privé, par le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites.

2.

La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

La Cour constate que ce grief n’est pas étayé et ne décèle aucune apparence de violation de la disposition citée.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant concernant le non-exercice de son droit de visite sur ses enfants

et la non-publicité des débats ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

W.

Fuhrmann

Greffière

Président