MERIAKRI v. MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

16.01.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

MERIAKRI v. MOLDOVA (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARTIALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 53487/99 de către Victor MERIAKRI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 16 ianuarie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintele Palm Thomassen Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțîru judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea de mai sus introdusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 28 aprilie 1999 și înregistrată la 17 decembrie 1999, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național moldovenesc, născut în 1952 și locuiește în Chișinău, Moldova. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Martie 1997 reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție de la secția de poliție Buiucani pentru acuzarea de complicitate într-un jaf armat. Reclamantul a refuzat acuzațiile. La secția de poliție, ofițerii de poliție au luat de la reclamant lucrurile sale personale (inclusiv USD În aceeași dată, reclamantul a fost bătut de ofițerii de poliție după ce a refuzat să pledeze vinovat prin semnarea dosarului de interogatoriu. 1997 reclamantul a fost dus la spital, unde a suferit o operație pe ochiul stâng, care a fost grav rănit în timp ce a fost bătut în secția de poliție. După operație, reclamantul a pierdut vederea în ochiul stâng. La 7 martie 1997 reclamantul a fost adus în fața Procurorului de district care l-a amenințat, declarând că dacă nu va declara vinovat și va semna dosarul de interogatoriu, va fi bătut până la moarte. În aceeași dată, după cererea repetată de a fi asistată de un avocat, reclamantul l-a întâlnit pe avocat, care l-a adresat la examenul medical care a stabilit susținut de către reclamant contuzie cerebrală și mai multe coaste rupte. În aceeași dată, guvernatorul închisoarei la care a fost trimis la un nou examen medical care a confirmat leziunile corporale de mai sus. Datorită severității leziunilor infligite, reclamantul a suferit un tratament de zece luni în spitalul închisorii. La 17 martie 1997, reclamantul a depus o plângere procurorului municipal în care a susținut că a fost torturat de ofițerii de poliție în timpul detenției pretrail. La 25 martie 1997, el a depus o plângere similară la Procuratura Generală. Reclamantul nu a primit niciun răspuns la plângerile sale. La 16 iunie 1997, reclamantul a apărut în fața Curții de District de Buiucani, asistat de avocatul său. În cursul primei ședințe judiciare, reclamantul a depus o cerere scrisă de a convoca și de a pune la îndoială partea vătămată și de a examina arma care a fost folosită presupus de el în timpul comiterii infracțiunii de mai sus și a constituit dovezi reale în dosarul său. În declarația sa scrisă, el a solicitat, de asemenea, să fie confruntat cu presupusul co-acusat în infracțiunile de mai sus. Fără a furniza un motiv, instanța a respins cererile reclamantului. La 16 iulie 1997, în timpul audierii instanței, reclamantul a solicitat convocarea și interogarea poliției care au fost implicate în ancheta cazului său. În aceeași dată, el a depus, de asemenea, o cerere scrisă de a iniția proceduri penale împotriva ofițerilor de poliție care l-au supus maltrat fizic în timpul detenției anterioare și a confiscat lucrurile sale personale. El a solicitat, de asemenea, să cheme și să interogheze medicii care l-au examinat și l-au îngrijit în timpul detenției anterioare. Curtea a respins cererile reclamantului. La 21 iulie 1997, în timpul audierii judecătorilor, avocatul reclamantului a susținut că refuzul de a pune la îndoială partea vătămată și de a examina dovezile reale ar constitui încălcarea normelor procedurilor penale. 1997, Curtea de District a Buiucani a condamnat reclamantul de jaf armat și l-a condamnat la 12 ani de închisoare, care a fost executat într-o tabără de muncă cu un regim sever. La 28 iulie 1997, reclamantul a depus la Curtea Regională de Chișinău un recurs împotriva deciziei de mai sus în care a susținut că a fost arestat ilegal și, ulterior, condamnat. El a susținut, de asemenea, că, în timpul detenției preliminare, el a fost torturat de ofițerii de poliție implicați în anchetă. El a susținut că instanța de primă instanță nu a cerut și interogat partea vătămată și martorii propuse de el și să recunoască dovezile din dosarul său de anchetă. 1997, Curtea Regională de Chișinău a respins că recursul reclamantului nu a fost motivat împotriva hotărârii Curții de District din Buiucani și a susținut această decizie. Nu s-a răspuns la acuzațiile reclamantului de maltratare în timpul detenției anterioare. La 12 februarie În 1998, Curtea de Apel a respins faptul că recursul reclamantului a fost nepotrivit în casă împotriva hotărârii Curții Regionale de Chișinău și a susținut hotărârea Curții de District de Buiucani din 22 iulie 1997. În scrisoarea sa adresată Curții din 2 august. 1999 reclamantul s-a plâns că autoritățile penitenciare au interzis în mod constant corespondența cu Curtea și cu alte autorități, cum ar fi Procurorul Public Chișinău sau Procurorul General. Reclamantul a prezentat Curții o cerere adresată la 16 iulie. 1999 către autoritățile închisoare pentru eliberarea copiilor tuturor documentelor referitoare la cererea sa la Curte, documentele solicitate de Curte. El a subliniat notă scrisă manual în partea de sus a cererii sale, care scrie: „Unitatea specială. Pentru acțiune. 17 iulie 1999” și la care nu a primit niciun răspuns. Reclamantul a trimis și Curții o scrisoare adresată la 20 Aprilie 1999 de către misiunea moldovenească a OSCE. Această scrisoare poartă o serie de timbre care indică că scrisoarea a tranzit diferite birouri din 5 mai 1999 până la 25 iunie 1999. Potrivit recunoașterii reclamantului pe scrisoarea, aceaceasta a fost transmisă numai la 1 iulie 1999. Într-o scrisoare transmisă la 11 octombrie 1999. 1999, reclamantul s-a plâns că autoritățile penitenciare i-au deschis în mod regulat și au întârziat scrisorile Curții. În acest sens, el a trimis Curții o scrisoare datată 2 septembrie 1999 pe care Curtea i-a adresat-o. Pe partea de sus a acestei scrisori, un timbru a indicat: „Intrarea nr. 374, la 10 septembrie 1999” și o mențiune scrisă la mână se menționează: „Unitatea specială. Recepționată la 10 septembrie 1999. 1999”. Scrierea reclamantului pe scrisoarea menționează: „Am primit-o și mi s-a dat la 22 septembrie 1999”. Într-o scrisoare adresată Curții la 23 martie 2000, reclamantul a reiterat plângerile sale cu privire la interferența constantă a autorităților închisoare cu corespondența sa cu Curtea. La 20 septembrie 2000, o scrisoare semnată de reclamant a fost trimisă la Curte de către soția sa. Legea internă relevantă art. 30 din Constituția moldovenească „Statul asigură confidențialitatea scrisorilor, telegramelor, altor deșeuri poștale, a conversațiilor telefonice și a utilizării altor mijloace juridice de comunicare”. Codul de execuție a sentințelor penale art. 14 § 1 „Persoana condamnată își bucură de drepturile în funcție de natura infracțiunii pe care le-a comis și de restricții impuse drepturilor sale în temeiul hotărârii instanței.” art. 14 § 2 litera (c) „Fiermanul condamnat are dreptul de a primi și de a trimite corespondență, de a prezenta explicații, propuneri și plângeri...” art. 73 § 1 „Recluzătorul condamnat are dreptul să primească și să trimită scrisori și telegrame într-un număr nelimitat.” art. 73 § 2 „Corespondența ieșitoare și primită a prizonierului condamnat [...] este supusă la cenzură.” art. 73 § 4 „Propunerile, cererile și plângerile condamnate adresate unei autorități juridice ierarhice mai ridicate sunt trimise acestei autorități în termen de trei zile.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge, invocand în substanță art. 3 din Convenție, că în timpul detenției sale în reținere, el a fost supus maltrat fizic de către ofițeri de poliție și că suferința pe care a suferit-o, luată în ansamblu, a constituit o tortură. El se plânge, de asemenea, de refuzul autorităților naționale de a examina plângerea de tortură în timpul detenției anterioare în încălcarea articolului 3 din Convenție. De asemenea, el se plânge, invocand în fond art. 13 din Convenție, că a fost refuzat un remediu eficace în ceea ce privește plângerile sale de tortură în timpul detenției anterioare. Reclamantul se plânge în continuare, invocand în fondul articolului 1 din Convenție, că arestarea sa este ilegală și că nu există suspiciuni rezonabile împotriva lui. De asemenea, el se plânge, invocand în substanță art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că ofițerii de poliție implicați în arestarea sa l-au deportat ilegal de bunurile sale personale care, ulterior, au fost pierdute. Reclamantul se plâng, invocand în substanță art. 6 din Convenție, că nu a avut o audiere corectă în fața instanțelor interne. În special, el se plânge că a fost refuzat să cheme și să pună la îndoială partidul rănit și martorii propuse de el, și că dovezile propuse de el, în special arma pe care se presupune că o folosea în timp ce a comis jaf, nu au fost admise. El plânge, în plus, că instanța internă a evaluat în mod eronat dovezile dinaintea lor și că dovezile disponibile nu erau suficiente pentru condamnarea sa. El se plânge în cele din urmă, invocand în substanță art. 8 din Convenție, despre interferența de către autoritățile închisoare cu dreptul său de a respecta corespondența sa cu Curtea și alte autorități interne. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 3 din Convenție că, la 5 martie 1997, în timp ce a fost reținut în reținere, el a fost supus maltrat fizic de către ofițerii de poliție implicați în investigarea cazului său, și că autoritățile interne nu au investigat plângerile sale legate de depuse la procurorul public. Curtea remarcă că, în urma presupuselor sale nedreptăți la 5 martie 1997, reclamantul a depus două plângeri la procurorul public, la 17 și 25 martie 1997, constată, de asemenea, că Convenția a intrat în vigoare cu privire la Moldova la 12 septembrie 1997, prin urmare, Curtea constată că plângerea de mai sus, referitoare la faptele anterioare la 12 septembrie 1997, este incompatibilă ratione temporis. cu dispozițiile Convenției și trebuie respinse în conformitate cu art. Curtea reamintește că această dispoziție reamintește faptul că dreptul la un remediu eficace nu poate fi revendicat decât de cineva care are o „punere de argument” care a fost victimă de o încălcare a dreptului garantat în temeiul Convenției (Boyle și Rice c. Hotărârea Regatului Unit din 27 aprilie 1988, Serie A nr. 131, p. 23, § 52). Curtea tocmai a examinat plângerea pe baza articolului 3 din Convenție și a constatat că aceasta nu intră în afara competenței ratione temporis al Curții. Rezultă că Curtea nu este competentă ratione temporis pentru a examina dacă reclamantul a avut o „acuzație argumentată” și, prin urmare, argumentele reclamantului în ceea ce privește art. 13 nu intră, de asemenea, în afara competenței Curții ratione temporis Din aceste motive, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind inadmisibilă în conformitate cu art. 4 din Convenție. 1 la Convenția că ofițerii de poliție implicați în arestarea sa l-au dezposit ilegal din bunurile sale personale. Curtea constată că plângerile reclamantei se referă la perioada între 5 martie 1997, data la care a fost arestat, și 22 iulie 1997, data la care Curtea de District de Buiucani l-a condamnat. Prin urmare, Curtea constată că plângerile de mai sus referitoare la o perioadă anterioră la 12 septembrie 1997 sunt incompatibile cu dispozițiile Convenției ratione temporis și trebuie respinse în conformitate cu articolul Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenția că el nu a avut o audiere corectă în fața instanțelor interne. În special, el se plânge că a fost refuzat să cheme și să pună la îndoială partea vătămată și martorii propuse de el și că dovezile propuse de el nu au fost admise în dosar. În cele din urmă, el plânge că instanța a evaluat în mod eronat dovezile și că dovezile disponibile nu erau suficiente pentru condamnarea sa. Curtea consideră că aceasta nu poate, pe baza dosarului, determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (b) din Regulamentul Curții, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat, reclamantul se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la interferența administrației închisoare cu dreptul său de a respecta corespondența sa cu Curtea și cu alte autorități interne. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la echitatea procedurii penale efectuate împotriva lui și a plângerii sale cu privire la ingerința în dreptul său de a respecta corespondența sa. Declara inadmisibil restul cererii. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Grefier Președinte