MERIAKRI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE DEFINITIVĂ

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 53487/99

depusă de Victor MERIAKRI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 6

mai

2003, în cadrul unei Camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dna

V.

Strážnická

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dl

J.

Borrego Borrego,

judecători

,

și dl M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28

aprilie

1999,

Având în vedere decizia parțială din 16

ianuarie

2001,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Victor Meriakri, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1952 și care locuiește în Chișinău, Moldova. El a fost reprezentat în fața Curții de dl

A.

Tănase, avocat din Chișinău. Guvernul pârât a fost reprezentat de Agentul său, dl

V.

Pârlog, de la Ministerul Justiției.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa precum ele au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 5 martie 1997, reclamantul a fost reținut fiind acuzat de complicitate la jaf cu circumstanțe agravante. La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru jaf cu circumstanțe agravante comis de un grup de persoane prin înțelegere prealabilă și, fiind recidivist deosebit de periculos, l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare, care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever. Reclamantul a depus apel împotriva acestei hotărâri.

La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chișinău a respins apelul ca fiind nefondat, menținând hotărârea judecătoriei. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii.

După o ședință judecătorească, la 12 februarie 1998, printr-o decizie irevocabilă, Curtea de Apel a respins recursul, menținând decizia tribunalului.

La scrisoarea sa adresată Curții la 2 august 1999, reclamantul a anexat o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administrației închisorii, solicitând copii ale plângerilor sale trimise Procuraturii municipiului Chișinău și Procuraturii Generale, precum și răspunsurile primite. În aceeași cerere, el a solicitat copii ale tuturor documentelor cu privire la cererea sa depusă la Curte, documente care au fost solicitate de Curte. Cererea conține în partea de sus o notă scrisă de mână, care prevede: „Către unitatea specială. De luat măsuri. 17 iulie 1999”. În răspuns, el a primit o listă scrisă de mână pe verso cererii sale din 16 iulie 1999, care enumera unsprezece plângeri pe care el le-a adresat diverselor autorități naționale. La această scrisoare el, de asemenea, a anexat o scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Moldova. Scrisoarea are numeroase ștampile care indică că scrisoarea a trecut prin diverse oficii între 5 mai 1999 și 25 iunie 1999. Potrivit reclamantului, ea i-a fost transmisă lui abia la 1 iulie 1999. În această scrisoare, reclamantul nu prezintă nicio pretenție specifică cu privire la cenzurarea corespondenței sale.

În scrisoarea sa din 4 octombrie 1999, reclamantul a formulat o pretenție explicită că scrisorile sale au fost deschise de către administrația închisorii. În special, el a cerut Curții să indice șefului unității speciale a închisorii să nu deschidă scrisorile adresate lui. În acest sens, el a trimis înapoi Curții o scrisoare care data din 2 septembrie 1999 și care i-a fost adresată lui de Curte. În partea de sus a acestei scrisori, o ștampilă indica: „Nr. de intrare 374, la 10 septembrie 1999”, iar o mențiune scrisă de mână prevedea: „Unitatea specială. Primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a făcut următoare mențiune pe scrisoare: „Eu am primit-o și mi-a fost transmisă la 22 septembrie 1999”.

Într-o scrisoare adresată Curții la 23 martie 2000, reclamantul a reiterat pretențiile sale cu privire la ingerința constantă a administrației închisorii în corespondența sa cu Curtea. La 20 septembrie 2000, o scrisoare semnată de reclamant a fost expediată Curții de către soția sa.

Printr-o scrisoare din 16

mai

2000, Curtea a cerut reclamantului să precizeze dacă el s-a plâns de ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale în baza articolului

8 al Convenției. Reclamantul nu a răspuns la această scrisoare.

La 15 martie 2001, reclamantul a adresat Curții o nouă scrisoare, la care el a anexat o scrisoare a Curții care data din 9 februarie 2001 și care i-a fost adresată lui. Pe scrisoarea era aplicată o ștampilă care prevedea: „Nr. de intrare 77, 22.02” și o mențiune scrisă de mână care prevede: „Unitatea specială. 22.02.2001”.

Într-o scrisoare din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că circa 80 de pagini de documente trimise lui de către Curte i-au fost transmise de către administrația închisorii într-un plic deschis.

La 10

iunie

2002, Guvernul a informat Curtea că, la 8

aprilie

2002, ministrul Justiției a semnat Ordinul nr.

122 cu privire la respectarea dreptului persoanelor deținute la corespondență, care prevedea aplicabilitatea directă a articolului

8 al Convenției în legislația Republicii Moldova (a se vedea mai jos „Dreptul intern pertinent”).

La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curții o copie a unei scrisori din 4 decembrie 2001 adresată lui de către reclamant, prin care reclamantul a solicitat o întâlnire. Scrisoarea a fost expediată la 7 decembrie 2001 fiind însoțită de o notă scrisă a directorului închisorii și având o ștampilă cu un număr de înregistrare aplicat pe ea, care prevedea: „Noi trimitem petiția deținutului condamnat Meriacre Victor Gheorghe deținut în instituția OȘC 29/15 din sectorul Rîșcani al orașului Cricova. Anexă 4 pagini”.

La 24

noiembrie

2002, Guvernul a informat Curtea că, la 7 noiembrie 2002, Parlamentul a adoptat modificări la Codul de executare a sancțiunilor de drept penal și la Legea cu privire la arestarea preventivă (a se vedea mai jos „Dreptul intern pertinent”).

La scrisoarea sa din 20

decembrie

2002, reclamantul a anexat o scrisoare pe care avocatul său a adresat-o ministrului Justiției prin care el a cerut ca corespondența adresată lui de către reclamant să nu fie deschisă. Avocatul s-a bazat pe Ordinul nr.

122 din 8

aprilie

2002 cu privire la respectarea dreptului la corespondență a persoanelor deținute.

B.

Dreptul intern relevant

a)

Constituția Republicii Moldova

Articolul

30. Secretul corespondenței

„(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare.”

b)

Codul de executare a sancțiunilor de drept penal

Articolul

14

„(1) Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislația de executare a sancțiunilor de drept penal în funcție de tipul pedepsei și de restricția drepturilor impuse condamnatului prin sentință a instanței judecătorești.

(2) „Condamnatul are dreptul:

(c) să dea explicații și să poarte corespondență, să adreseze propuneri, cereri și reclamații.”

Articolul

73

„(1) Condamnatul are dreptul să primească și să expedieze scrisori și telegrame într-un număr nelimitat. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detențiune nu va fi controlată de administrația penitenciarului și va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (modificat prin Legea nr.

18-XIV din 14

mai

1998).

(2) „Corespondența condamnaților, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un

loc de detențiune nu va fi controlată de administrația penitenciarului și va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (modificat prin Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998).

(4) Propunerile, cererile și reclamațiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”

Prin Legea nr.

1430 adoptată la 7

noiembrie

2002, care a intrat în vigoare la 3

decembrie

2002, alineatul

4 al articolului

73 a fost abrogat, iar alineatul

2 a fost modificat și prevede următoarele:

„(2) Corespondența condamnaților, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii, cu excepția corespondenței cu organele de drept, cu avocații lor, cu organele naționale și internaționale legal constituite care asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”

c)

Codul de procedură penală

Articolul 383

„(2) ... pachetele cu provizii și coletele sosite pe numele lor, sunt supuse controlului, iar corespondența - cenzurii... .”

d)

Legea nr.

1226 din 27

iunie

1997 cu privire la arestarea preventivă

Articolul

12

„(3) ... coletele și pachetele cu provizii sosite pe numele lor sînt controlate, iar corespondența este cenzurată ... .”

Articolul 18

„(2) Plângerile, cererile și scrisorile preveniților se controlează de către administrația locului de arest preventiv. Plângerile, cererile și scrisorile adresate procurorului nu sunt supuse controlului, urmând a fi expediate la destinație în 24 de ore de la depunerea lor.”

Prin Legea nr.

1430 adoptată la 7

noiembrie

2002, care a intrat în vigoare la 3

decembrie

2002, alineatul

2 al articolului

18 a fost modificat și prevede următoarele:

„(2) Plângerile, cererile și scrisorile preveniților, inclusiv ale inculpaților, se controlează de către administrația locului de arest preventiv. Corespondența prevenitului cu procurorul, cu avocatul său, cu organele naționale și internaționale legal constituite care asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului nu poate fi supusă controlului sau cenzurii și urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”

e) Hotărârea Guvernului nr.

923 din 20

decembrie

1994 privind aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați

„(18) ... Scrisorile se pun în cutiile poștale sau se transmit reprezentanților administrației în plicuri deschise. ...

(19) ... Propunerile, cererile și plângerile ce conțin expresii obscene, inclusiv cu caracter calomniator, ce jignesc onoarea și demnitatea colaboratorului instituției, nu se expediază destinatarului. Asemenea scrisori se anexează la dosarul personal, iar expeditorilor li se aplică pedepse disciplinare.”

f) Ordinul ministrului Justiției nr. 122 din 8 aprilie 2002 cu privire la respectarea dreptului la corespondență a persoanelor deținute

„(1) Orice corespondență a persoanelor deținute cu avocatul parlamentar, Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, avocatul său nu poate fi supusă controlului sau cenzurii și urmează să fie transmisă adresatului în termen de 24 de ore de la depunere sau primire.”

PRETENȚII

Reclamantul pretinde, invocând în substanță articolul 6 al Convenției, că el nu a avut parte de un proces echitabil în fața instanțelor naționale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea și audierea părții vătămate și a martorilor propuși de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă. În continuare, el pretinde că instanțele naționale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate și că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.

El, de asemenea, pretinde, invocând în substanță articolul 8 al Convenției, ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu alte autorități naționale.

ÎN DREPT

1.

Reclamantul pretinde că el nu a avut parte de un proces echitabil în fața instanțelor naționale. În special, el pretinde că instanțele naționale, în mod eronat, au evaluat probele prezentate și că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.

Curtea notează că hotărârea irevocabilă în această cauză a fost pronunțată de Curtea de Apel la 12

februarie

1998, în timp ce reclamantul a depus pretenția sa la Curte printr-o scrisoare care datează din 28

aprilie

1999, ceea ce constituie mai mult de șase luni după ce Curtea de Apel a pronunțat decizia sa.

Curtea reiterează că, în conformitate cu articolului

35 §

1 al Convenției, ea nu poate fi sesizată decât într-un termen de șase luni, începând cu data deciziei interne definitive.

Rezultă că această pretenție a fost depusă cu omiterea termenului și urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

2.

Reclamantul pretinde ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu anumite autorități naționale. Curtea consideră că această pretenție cade sub incidența articolului 8 al Convenției, care prevede, în partea sa relevantă:

„1.

Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenței sale.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

a)

Conform articolului

35 §

1 al Convenției, Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne.

Guvernul a declarat, în acest sens, că reclamantul nu a depus nicio plângere cu privire la ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale, la autoritatea națională competentă.

Reclamantul a respins acest argument, susținând că legislația Republicii Moldova prevede că o astfel de plângere poate fi depusă la administrația închisorii, nefiind clar dacă o astfel de pretenție ar putea fi depusă în instanța de judecată sau la un judecător. Prin urmare, nu se poate spune că el a avut un recurs efectiv disponibil în ceea ce privește ingerința pretinsă.

Curtea notează că Guvernul nu a indicat nicio prevedere națională specifică care s-ar referi la o astfel de plângere și nu a prezentat nicio jurisprudență care să susțină argumentul său că ar fi posibil de a depune o astfel de pretenție. La fel, el nu a specificat o autoritate specială competentă să examineze o astfel de pretenție.

Prin urmare, Curtea consideră că nu a fost dovedit că reclamantul a avut un recurs efectiv disponibil care i-ar fi permis să depună pretenția sa în baza articolului 8 al Convenției, referitoare la ingerința în corespondența sa cu instituțiile Convenției, la autoritățile naționale. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne.

b) În ceea ce privește fondul pretenției, Guvernul nu a contestat faptele pretinse de reclamant și a declarat că măsurile aplicate de autorități corespondenței reclamantului au corespuns reglementărilor naționale aplicabile. Prin urmare, el a conchis că ingerința pretinsă a fost „prevăzută de lege” și proporțională cu fapta pentru care a fost condamnat reclamantul. El, de asemenea, a declarat că controlul corespondenței persoanelor deținute nu este prin sine incompatibil cu Convenția. Guvernul, în continuare, a cerut Curții să ia notă de modificările făcute în legislația națională în anul 2002.

În răspuns, reclamantul a declarat că, în timp ce este adevărat că cenzurarea corespondenței a fost conformă legislației naționale, prevederile legislației Republicii Moldova nu au specificat cu claritate și precizie limitele marjei de discreție acordate autorităților publice. El a conchis că ingerința pretinsă nu a fost „prevăzută de lege”.

În lumina argumentelor părților, Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt și de drept în temeiul Convenției, a căror rezolvare depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului

35 §

3 al Convenției. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate,

Declară

admisibilă, fără a prejudeca pretenția reclamantului cu privire la ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu anumite autorități naționale;

Declară

restul cererii inadmisibil.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte