CASE OF MERIAKRI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

La originea cauzei se află cererea (nr. 53487/99) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl V. Meriakri („reclamantul”), la 28 aprilie 1999.

Reclamantul, căruia i-a fost acordată asistență judiciară, a fost reprezentat de dl A. Tănase, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.

Invocând în substanță articolul 8 al Convenției, reclamantul s-a plâns de ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu anumite autorități naționale.

Cererea a fost repartizată Secțiunii a Patra a Curții (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curții). Pentru examinarea cauzei (articolul 27 § 1 al Convenției), în cadrul acestei Secțiuni a fost constituită o Cameră în modul stabilit de articolul 26 § 1 al Regulamentului Curții.

Printr-o decizie din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă.

Reclamantul și Guvernul au prezentat fiecare observații cu privire la fondul cererii (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curții). Suplimentar, ambele părți au prezentat Grefei propuneri în contextul negocierilor de reglementare amiabilă (articolul 38 § 1 (b) al Convenției). Nu s-a ajuns la o reglementare amiabilă.

Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a cerut Curții să radieze cauza de pe rol și a anexat textul unei declarații cu scopul soluționării chestiunilor invocate în cerere. Reclamantul a prezentat observații scrise cu privire la solicitarea Guvernului, iar Guvernul a prezentat replica sa la observațiile reclamantului.

Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Cricova, Chișinău.

La 5 martie 1997, el a fost reținut fiind acuzat de complicitate la jaf armat. La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru pregătirea unui jaf cu circumstanțe agravante și, fiind recidivist periculos, l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare, care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever. Reclamantul a depus apel împotriva acestei hotărâri.

La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chișinău a respins apelul ca fiind nefondat, menținând hotărârea judecătoriei. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii. După o ședință judecătorească, la 12 februarie 1998, Curtea de Apel, printr-o decizie irevocabilă, a respins apelul, menținând decizia tribunalului.

Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană la 28 aprilie 1999. La scrisoarea sa adresată Curții la 2 august 1999, reclamantul a anexat o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administrației închisorii, solicitând copii ale plângerilor sale trimise Procuraturii municipiului Chișinău și Procuraturii Generale, precum și răspunsurile primite. În partea de sus a cererii, cineva a scris:

În scrisoarea sa către Curte din 4 octombrie 1999, reclamantul a formulat o pretenție explicită că scrisorile sale au fost deschise de către administrația închisorii și a cerut Curții să indice Șefului Unității Speciale a închisorii să nu deschidă scrisorile adresate lui. Reclamantul a trimis înapoi Curții o scrisoare care data din 2 septembrie 1999 și care i-a fost adresată de către Grefa Curții, care avea aplicată ștampila:

La 15 martie 2001, reclamantul a trimis înapoi Curții scrisoarea acesteia adresată lui, care data din 9 februarie 2001 și care avea aplicată ștampila:

Într-o scrisoare care data din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că circa 80 de pagini de documente trimise lui de către Curte i-au fost transmise de către administrația închisorii într-un plic deschis.

La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curții o copie a unei scrisori din 4 decembrie 2001 adresată lui de către reclamant, prin care reclamantul a solicitat o întâlnire. Scrisoarea a fost expediată la 7 decembrie 2001 fiind însoțită de o notă scrisă a directorului închisorii și având o ștampilă cu un număr de înregistrare aplicată pe ea, care prevedea:

Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 11 noiembrie 2004, ca rezultat al unei amnistii generale adoptată de Parlament.

Articolul 30 al Constituției prevede o garanție generală a secretului corespondenței, în următorii termeni:

Acest principiu a fost restrâns în privința deținuților. Prevederi specifice cu privire la secretul corespondenței deținuților condamnați au fost stabilite în Codul de executare a sancțiunilor de drept penal („Codul de executare”), care prevedeau următoarele:

Codul de procedură penală („CPP”) prevedea în articolul 383 următoarele:

Legea nr.

Reguli mai detaliate cu privire la operarea sistemului de cenzurare aplicat condamnaților se conțineau în Hotărârea Guvernului nr.

După pretinsele ingerințe din această cerere, legislația cu privire la cenzurarea corespondenței deținuților condamnați a fost modificată.

Această excepție de la regula generală cu privire la cenzurare a fost extinsă, la o dată ulterioară din acel an, prin Legea nr. 1430, adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002. Această Lege a abrogat articolul 73 (4) al Codului de executare (a se vedea paragraful 18 de mai sus) și a modificat articolul 73 (2) după cum urmează:

Articolul 383 (2) al CPP (a se vedea paragraful 19 de mai sus) a fost abrogat la 12 iunie 2003, iar prin Legea nr. 206 din 29 mai 2003, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2003, corespondența persoanelor arestate preventiv nu mai este supusă cenzurii (a se vedea paragraful 20 de mai sus).

Reclamantul s-a plâns de ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea, avocatul său și anumite autorități naționale. Curtea consideră că această pretenție cade sub incidența articolului 8 al Convenției, care prevede, în partea relevantă, următoarele:

Într-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a informat Curtea că el a propus soluționarea cauzei prin următoarele mijloace:

În replica sa scrisă, reclamantul a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului. Oferta de MDL 14,000 era prea joasă dat fiind că, deși salariul lunar minim era de MDL 100, „coșul minim de consum”, care reprezintă suma necesară în fiecare lună pentru a supraviețui, era, în octombrie 2003, de MDL 1,269. Mai mult, schimbările făcute în legislația națională erau insuficiente, deoarece, deși cenzura și controlul scrisorilor deținuților către și de la avocatul lor, organele de drept și organele naționale și internaționale ale drepturilor omului erau interzise acum, toată cealaltă corespondență era în continuare supusă cenzurii obligatorii fără nicio limită și care era reținută timp de 72 de ore.

Curtea observă de la început că părțile nu au putut ajunge la o reglementare amiabilă a cauzei (a se vedea paragraful 6 de mai sus). Ea amintește că, în conformitate cu articolul 38 § 2 al Convenției, negocierile de reglementare amiabilă sunt confidențiale. Articolul 62 § 2 al Regulamentului Curții prevede, în continuare, în legătură cu aceasta, că nicio comunicare scrisă sau orală, precum și nicio ofertă de reglementare intervenită în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menționată sau invocată în procedura contencioasă.

Curtea amintește că articolul 37 al Convenției prevede că ea poate hotărî, în orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la lit. (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze o cauză de pe rolul său:

Curtea notează că ea a specificat într-un număr de cauze natura și întinderea obligațiilor care apar pentru statul pârât în ceea ce privește confidențialitatea corespondenței unui condamnat (a se vedea, printre multe altele,

Ea a examinat atent declarația Guvernului. Luând în considerație natura recunoașterilor conținute în declarație, la fel ca și scopul și întinderea diverselor măsuri la care se face referire în ea, împreună cu suma compensației propuse (care este comparabilă cu sumele acordate în cauzele sus-menționate), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea principiile relevante,

Mai mult, dat fiind, în special, jurisprudența clară și vastă cu privire la acest subiect (la care s-a făcut referire mai sus), ea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

Curtea are discreția de a acorda cheltuielile atunci când ea radiază o cerere de pe rol (articolul 43 § 4 al Regulamentului Curții). În această cauză, luând în considerație natura relativ simplă a chestiunilor implicate, dar și volumul de lucru efectuat de avocatul reclamantului, ea decide să acorde EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fine, ea amintește că, în conformitate cu articolul 43 § 3 al Regulamentului Curții, această hotărâre va fi trimisă Comitetului de Miniștri pentru a permite acestuia să supravegheze executarea angajamentelor Guvernului. În caz că Guvernul nu plătește sumele la care se face referire în paragrafele 26 și 33 de mai sus în decurs de trei luni de la data pronunțării acestei hotărâri, se va plăti o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

Prin urmare, cererea va fi radiată de pe rol.