MERIAKRI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
MERIAKRI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2001)
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIUNEA ÎNTÂI
DECIZIE PARȚIALĂ
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 53487/99
depusă de Victor MERIAKRI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea Întâi), întrunită la 16 ianuarie 2001, în cadrul unei Camere compuse din:
Dna
E.
Palm
,
Președinte
,
Dna
W.
Thomassen
,
Dl
L.
Ferrari Bravo
,
Dl
C.
Bîrsan
,
Dl
J.
Casadevall
,
Dl
B.
Zupančič
,
Dl
T.
Panțîru
,
judecători,
și dl M.
O’Boyle
,
Grefier al Secțiunii
,
Având în vedere cererea sus-menționată depusă la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului la 28
aprilie
1999 și înregistrată la 17 decembrie 1999,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul este cetățean al Republicii Moldova născut în 1952 și care locuiește în Chișinău, Moldova.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa precum ele au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
La 5
martie
1997, reclamantul a fost reținut de către polițiștii de la Comisariatul de poliție Buiucani fiind acuzat de complicitate la jaf armat. Reclamantul a negat acuzațiile. La comisariatul de poliție polițiștii i-au confiscat reclamantului lucrurile sale personale (inclusiv USD 800, un inel din aur și un lănțișor). La aceeași dată, reclamantul a fost bătut de polițiști după ce a refuzat să-și recunoască vinovăția prin semnarea procesului-verbal de interogare.
La 6 martie 1997, reclamantul a fost dus la spital unde a suferit o operație la ochiul stâng, care a fost grav rănit în timp ce el a fost bătut în comisariatul de poliție. După operație, reclamantul a pierdut vederea la ochiul stâng.
La 7 martie 1997, reclamantul a fost adus în fața procurorului de sector, care l-a amenințat spunându-i că dacă el nu-și va recunoaște vinovăția și nu va semna procesul-verbal de interogare, el va fi bătut până la moarte. La aceeași dată, după cereri repetate de a fi asistat de un avocat, reclamantul s-a întâlnit cu avocatul, care l-a îndreptat la o examinare medicală ce a stabilit că reclamantul avea comoție cerebrală și câteva coaste rupte, după cum susținea și reclamantul. La aceeași dată, directorul închisorii în care el a fost adus l-a trimis la o nouă examinare medicală care a confirmat leziunile corporale sus-menționate. Datorită gravității leziunilor cauzate, reclamantul a fost supus unui tratament în spitalul închisorii, care a durat zece luni.
La 17 martie 1997, reclamantul a depus o plângere la Procuratura Municipală în care el a pretins că a fost torturat de către polițiști pe parcursul detenției preventive. La 25 martie 1997, el a depus o plângere similară la Procuratura Generală. Reclamantul nu a primit niciun răspuns la plângerile sale.
La 16 iunie 1997, reclamantul a fost adus în fața Judecătoriei sectorului Buiucani, asistat de avocatul său. Pe parcursul primei ședințe judecătorești, reclamantul a prezentat o cerere scrisă solicitând citarea și audierea părții vătămate și examinarea armei pe care el ar fi folosit-o atunci când ar fi comis infracțiunea, care constituia principala probă în dosar. În cererea sa scrisă, el, de asemenea, a solicitat să fie confruntat cu pretinșii co-acuzați de comiterea infracțiunii menționate mai sus. Fără a prezenta vreun motiv, instanța a respins cererile reclamantului.
La 16 iulie 1997, pe parcursul ședinței judecătorești, reclamantul a cerut citarea și audierea polițiștilor care au fost implicați în investigarea cauzei sale. La aceeași dată, el, de asemenea, a prezentat o cerere scrisă solicitând inițierea urmăririi penale împotriva polițiștilor care l-au supus maltratării fizice pe parcursul detenției preventive și i-au confiscat lucrurile personale. În continuare, el a cerut citarea și audierea medicilor care l-au examinat și l-au îngrijit pe parcursul detenției preventive. Instanța a respins cererile reclamantului.
La 21 iulie 1997, pe parcursul ședinței judecătorești, avocatul reclamantului a declarat că refuzul de a audia partea vătămată și de a examina principala probă constituie o încălcare a procedurii penale. Declarațiile avocatului nu au fost luate în considerație de către instanță.
La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru jaf armat, condamnându-l la doisprezece ani de închisoare, pedeapsă care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever.
La 28 iulie 1997, reclamantul a depus apel împotriva hotărârii sus-menționate la Tribunalul municipiului Chișinău în care el a pretins că a fost arestat ilegal și, ulterior, condamnat. În continuare, el a declarat că pe parcursul detenției preventive el a fost torturat de către polițiștii implicați în investigarea cauzei sale. El, de asemenea, a declarat că prima instanță nu a citat și audiat partea vătămată și martorii propuși de el și nu a admis probele din dosarul său de urmărire penală.
La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chișinău a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Buiucani ca nefondat, menținând hotărârea respectivă. Nu a fost dat niciun răspuns acuzațiilor reclamantului cu privire la maltratare pe parcursul detenției preventive.
La 12 februarie 1998, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva deciziei Tribunalului municipiului Chișinău ca nefondat, menținând hotărârea Judecătoriei sectorului Buiucani din 22 iulie 1997.
În scrisoarea sa către Curte din 2 august 1999, reclamantul s-a plâns că administrația închisorii, în mod constant, a controlat corespondența sa cu Curtea și cu alte autorități, precum Procuratura Municipală sau Procuratura Generală. Reclamantul a prezentat Curții o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administrației închisorii pentru transmiterea copiilor tuturor documentelor cu privire la această cerere depusă la Curte, documente care au fost solicitate de către Curte. El a indicat spre nota scrisă de mână în partea de sus a cererii sale, care prevedea: „Către unitatea specială. De luat măsuri. 17 iulie 1999”, cerere la care el nu a primit niciun răspuns.
Reclamantul, de asemenea, a transmis Curții o scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Moldova. Această scrisoare avea aplicate pe ea numeroase ștampile care indicau că scrisoarea a tranzitat diverse oficii de la 5 mai 1999 până la 25 iunie 1999. Potrivit reclamantului, scrisoarea i-a fost transmisă lui abia la 1 iulie 1999.
Într-o scrisoare expediată la 11 octombrie 1999, reclamantul s-a plâns că administrația închisorii, în mod constant, deschidea și întârzia transmiterea scrisorilor Curții adresate lui. În acest sens, el a trimis înapoi Curții o scrisoare expediată lui de câtre Curte la 2 septembrie 1999. În partea de sus a scrisorii o ștampilă aplicată indica: „Numărul de intrare 374, la 10 septembrie 1999”, iar o mențiune scrisă de mână prevedea: „Unitatea specială. Primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a făcut următoarea mențiune pe scrisoare: „Eu am primit-o și mi-a fost transmisă la 22 septembrie 1999”.
Într-o scrisoare adresată Curții la 23 martie 2000, reclamantul a reiterat pretențiile sale cu privire la ingerința constantă a administrației închisorii în corespondența sa cu Curtea. La 20 septembrie 2000, o scrisoare semnată de reclamant a fost expediată Curții de către soția sa.
B.
Dreptul intern relevant
Articolul
30 al Constituției Republicii Moldova
„Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare.”
Codul de executare a sancțiunilor de drept penal
Articolul
14 § 1
„Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislația de executare a sancțiunilor de drept penal în funcție de tipul pedepsei și de restricția drepturilor impuse condamnatului prin sentință a instanței judecătorești.”
Articolul
14 § 2 (c)
„Condamnatul are dreptul să dea explicații și să poarte corespondență, să adreseze propuneri, cereri și reclamații... .”
Articolul
73 § 1
„Condamnatul are dreptul să primească și să expedieze scrisori și telegrame într-un număr nelimitat.”
Articolul
73 § 2
„Corespondența condamnaților, expediată sau primită [...] este supusă controlului sau cenzurii.”
Articolul
73 § 4
„Propunerile, cererile și reclamațiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”
PRETENȚII
Reclamantul pretinde, invocând în substanță articolul 3 al Convenției, că pe parcursul detenției sale preventive el a fost supus maltratării fizice de către polițiști și că suferința pe care el a îndurat-o constituie tortură. El, de asemenea, deplânge refuzul autorităților naționale să examineze plângerea sa cu privire la tortură pe parcursul detenției sale preventive, contrar articolului 3 al Convenției.
El, de asemenea, pretinde, invocând în substanță articolul 13 al Convenției, că lui i-a fost refuzat un recurs efectiv în ceea ce privește plângerile sale cu privire la tortură pe parcursul detenției sale preventive.
Reclamantul pretinde, în continuare, invocând în substanță articolul 5 § 1 al Convenției, că arestarea sa a fost nelegală și că nu au existat motive verosimile de a-l bănui pe reclamant că a săvârșit o infracțiune.
El, de asemenea, pretinde, invocând în substanță articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție, că polițiștii implicați în arestarea sa nelegală l-au deposedat de bunurile sale personale, care, ulterior, au fost pierdute.
Reclamantul pretinde, invocând în substanță articolul 6 al Convenției, că el nu a avut parte de un proces echitabil în fața instanțelor naționale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea și audierea părții vătămate și a martorilor propuși de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă. În continuare, el pretinde că instanțele naționale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate și că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.
În fine, el pretinde, invocând în substanță articolul 8 al Convenției, ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu alte autorități naționale.
ÎN DREPT
Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 3 al Convenției, că la 5 martie 1997, în timp ce se afla în detenție preventivă, el a fost supus maltratărilor fizice de către polițiștii implicați în investigarea cazului său și că autoritățile naționale nu au investigat plângerile sale cu privire la faptele respective depuse la procuratură.
Curtea notează că, în urma pretinsei maltratări la care ar fi fost supus la 5 martie 1997, reclamantul a depus două plângeri la procuratură, la 17 și 25 martie 1997. Ea, de asemenea, notează că Convenția a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Prin urmare, Curtea constată că pretenția sus-menționată, care se referă la fapte anterioare datei de 12 septembrie 1997, este incompatibilă
ratione temporis
cu prevederile Convenției și, prin urmare, urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4.
Reclamantul pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 13 al Convenției, că lui i-a fost respins un recurs efectiv în ceea ce privește pretenția sa în baza articolului 3 cu privire la maltratarea sa pe parcursul detenției sale preventive.
Curtea observă că această prevedere declară că dreptul la un recurs efectiv poate fi pretins doar de cineva care are o „pretenție serioasă și legitimă” că este victima violării unui drept garantat de Convenție (Boyle and Rice v. the United Kingdom, hotărâre din 27 aprilie 1988, Seria A nr. 131, p. 23, § 52).
Curtea a examinat pretenția în temeiul articolului 3 al Convenției și a constatat că ea nu cade sub competența Curții
ratione temporis
. Prin urmare, rezultă că Curtea nu este competentă
ratione temporis
să examineze dacă reclamantul a avut o „pretenție serioasă și legitimă” și, în consecință, pretențiile reclamantului cu privire la articolul 13, de asemenea, nu cad sub competența Curții
ratione temporis
.
Din aceste motive, Curtea conchide că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenției.
În continuare, reclamantul pretinde, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției, că arestarea sa la 5 martie 1997 a fost nelegală. El, de asemenea, pretinde, în temeiul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție, că polițiștii implicați în arestarea sa l-au deposedat nelegal de bunurile sale personale.
Curtea notează că pretențiile reclamantului se referă la perioada între 5 martie 1997, dată la care el a fost arestat, și 22 iulie 1997, dată la care Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat. Ea notează, în continuare, că Convenția a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Prin urmare, Curtea constată că pretențiile sus-menționate, care se referă la o perioadă anterioară datei de 12 septembrie 1997, sunt incompatibile cu prevederile Convenției
ratione temporis
și urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 § 4.
Reclamantul pretinde, în baza articolului 6 al Convenției, că el nu a avut parte de un proces echitabil în fața instanțelor naționale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea și audierea părții vătămate și a martorilor propuși de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă pentru a fi anexată la dosar. În continuare, el pretinde că instanțele naționale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate și că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.
Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei pretenții și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curții, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.
Reclamantul pretinde, în baza articolului 8 al Convenției, ingerința administrației închisorii în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu Curtea și cu alte autorități naționale.
Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei pretenții și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curții, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să amâne
examinarea pretențiilor reclamantului cu privire la echitatea procedurii penale desfășurate împotriva sa și a pretenției sale cu privire la ingerința în dreptul său la respectarea corespondenței sale.
Declară
inadmisibil
restul cererii.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Grefier
Președinte