CAUZUL CU MERIAKRI v. MOLDOVA (Depunerea nr. 53487/99) HOTĂRÂREA (Striking out) STRASBOURG 1 martie 2005 FINAL 06/07/2005 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Meriakri v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza Președintele Casadevell Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki, Borrego Borrego, judecători și dl O’Boyle Secționar Deliberat în privat la 1 februarie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 53487/99) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național moldovenesc, dl V. Meriakri („reclamantul”), la 28 aprilie 1999. Reclamantul, care a fost acordat asistență juridică, a fost reprezentat de dl. A. Tanase, avocat practicant la Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns, invocand în substanță art. 8 din Convenție, despre interferența de către autoritățile închisori cu dreptul său de a respecta corespondența cu Curtea și anumite autorități interne. Cererea a fost alocată celei de-a patra secțiune a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. Prin decizia din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă. În plus, ambele părți au depus propuneri în Registru în contextul negocierilor prietenoase (art. 38 § § b) din Convenție). Nu s-a atins nici o soluție. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2003, Guvernul a solicitat Curtea să scoată cazul din lista sa și să înscrie textul unei declarații în vederea soluționării problemelor formulate de cerere. Reclamantul a depus observații scrise privind cererea Guvernului și Guvernul a răspuns la observațiile reclamantului. Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Cricova, Chișinău. La 5 martie 1997 a fost arestat în acuzația de complicitate într-un jaf agravat. La 22 iulie 1997, Curtea de district Buiucani a condamnat reclamantul de conspirație pentru a comite jaf agravat și, ca un recidivist periculos, l-a condamnat la 12 ani de închisoare, să fie servit într-o tabără de muncă cu un regim sever. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. 10. La 20 noiembrie 1997, Curtea Regională Chișinău a respins recursul ca fiind nefondat și a susținut hotărârea Curții de District. Reclamantul a depus recurs în privința acestei decizii. În urma unei audieri orale la 12 februarie 1998, Curtea de apel, în hotărârea sa finală, a respins recursul și a susținut decizia Curții Regionale. 11. Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană la 28 aprilie 1999. La 2 august 1999, el a scris Curții, care i-a solicitat diverse documente, prin care a închis o cerere depusă la 16 iulie 1999 administrației închisorii, cerând, printre altele, exemplarele plângerilor trimise la Procurorul de la Chișinău și la Procurorul General și răspunsurile pe care le-au trimis-o. În partea de sus a cererii sale, cineva a scris: „Unitatea specială. Pentru acțiune. 17 iulie 1999”, și în spatele documentului se afla o listă scrisă la mână, dar nu de el, din unsprezece plângeri adresate diverselor autorități interne. Reclamantul a trimis, de asemenea, Curtea o scrisoare adresată la 20 aprilie 1999 de către misiunea moldovenească a OSCE. Scrisoarea conținea o serie de ștampile, indicând că a trecut prin diferite birouri între 5 mai și 25 iunie. 1999. Potrivit reclamantului, aceasta a fost livrată numai la 1 iulie 1999. 12. În scrisoarea adresată Curții din 4 octombrie 1999, reclamantul s-a plâns în mod explicit că scrisorile sale au fost deschise de către administrația penitenciară și a solicitat Curtea să ordone șefului Unității Speciale de a nu deschide scrisorile adresate Curții. Reclamantul a revenit la Curte o scrisoare din 2 septembrie 1999 din Registrul Curții, care a purtat acum timblul: „Intrarea nr. 374, la 10 septembrie 1999”, împreună cu o notă scrisă la mână care spunea: „Unitatea specială, primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a informat Curtea că nu a primit scrisoarea până la 22 septembrie 1999. 13. La 15 martie 2001, reclamantul a revenit la Curte scrisoarea sa la care, din 9 februarie 2001, a fost timblat: „Intrarea nr. 77, 22.02”. Cineva a scris, de asemenea, pe scrisoarea: „Unitatea specială. 22.02.2001”. 14. Într-o scrisoare din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că aproximativ 80 de pagini de documente trimise de Curte i-au fost transmise de către administrația închisorii într-un plic deschis. 15. La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curtei o copie a unei scrisori de la solicitant, datate de 4 decembrie 2001 și solicitarea unei întâlniri. Scrisoarea a fost postată la 7 decembrie 2001 însoțită de o scrisoare scrisă de la guvernatorul închisorii, timbrată cu un număr de înregistrare și declarând: „Am dezmembrat petiția prizonierului condamnat Meriacre Victor Gheorghe deținut în instituția OȘC 29/15 din districtul Rîșcani din orașul Cricova. Anexa 4 pagini. 16. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 11 noiembrie 2004, în conformitate cu o amnistia generală pronunțată de Parlament. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea aplicată la momentul presupuselor interferențe 17. art. 30 din Constituție prevede o garanție generală de confidențialitate a corespondenței, în următoarele termeni: „(1) Statul asigură confidențialitatea scrisorilor, telegramelor și altor expedieri poștale, a conversațiilor telefonice și a utilizării altor mijloace juridice de comunicare”. 18. Acest principiu a fost limitat în ceea ce privește deținuții. Dispoziții specifice referitoare la intimitatea corespondenței deținuților au fost stabilite în Codul pentru executarea sentințelor penale („Codul de execuție”), care prevede următoarele: art. 14 „(1) Un prizonier condamnat beneficiază de drepturile stabilite în legislația privind executarea sancțiunilor penale în conformitate cu natura sancțiunii și cu restricțiile oricare dintre drepturile sale impuse de instanța de condamnare. (2) Un prizonier condamnat are dreptul: (c) să primească și să trimită corespondență și să prezinte explicații, propuneri și plângeri în limba sa și, dacă este necesar, să utilizeze serviciile unui interpret.” art. 73 „(1) Un prizonier condamnat are dreptul de a primi și de a trimite un număr nelimitat de scrisori și telegrame. (2) O cerere adresată de o persoană deținută nu este verificată de către administrația de închisoare și este transmisă destinatarilor în termen de douăzeci și patru de ore (modificată de Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998). (4) Propunerile, cererile și plângerile condamnate adresate unei autorități juridice ierarhice mai ridicate sunt trimise unei astfel de autorități în termen de trei zile.” 19. Codul de procedură penală („CCP”) menționat la art. 383: „(2) ...pachetele cu alimente și parcele primite de [deținuți condamnați] sunt supuse verificării, iar corespondența lor este supusă cenziunii. ...” 20. Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 privind detenția preliminară stabilește o regulă identică pentru persoanele deținute în reținere (art. 12). art. 18 din aceeași lege prevede: „(2) Denumirile, cererile și scrisorile [persoanele reținute în așteptarea procesului] sunt supuse cenziunii administrației închisorii. Denumirile, cererile și scrisorile adresate procurorului public nu sunt supuse niciunui control și sunt demise destinatarului în termen de douăzeci și patru de ore de la depunerea acestora.” 21. Normele mai detaliate privind funcționarea sistemului de cenzură aplicate prizonierilor condamnați au fost incluse în Decizia nr. 923 a Guvernului din 20 decembrie 1994: „(18) ...Cartele se plasează în cutii post sau se transmit reprezentanților administrației în plicuri deschise. ... (19) ... Propunerile, cererile și plângerile care conțin declarații obscene, inclusiv cele de natură difamatorie, care nu afectează onoarea și demnitatea unui angajat al instituției, nu sunt expediate destinatarului. Aceste scrisori sunt atașate dosarului personal și expeditorul este supus sancțiunilor disciplinare.” Modificări la legea 22. Deoarece interferențele se plângeau în prezenta cerere, legea privind cenzurarea corespondenței deținuților a fost modificată. Prima reformă a fost conținută în Ordinul Ministrului de Justiție nr. 122 din 8 aprilie 2002, care a permis deținuților confidențialitatea pentru anumite categorii de corespondență juridică: „(1) Correspondența persoanelor deținute cu un ombudsman, cu Consiliul Europei, cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau cu avocatul său nu este supusă controlului sau cenzurii și dezmembrată la destinatari în termen de 24 de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” 23. Această excepție la reglementarea generală de cenzură a fost extinsă mai târziu în anul, prin Legea nr. 1430, adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002. Această Lege a abrogat art. 73 alineatul (4) din Codul de execuție (a se vedea punctul 18 de mai sus), și a modificat art. 73 alineatul (2) ca să citească după cum urmează: „(2) Correspondența de ieșire și intrare a unui prizonier condamnat ... este supusă controlului sau cenziunii, cu excepția corespondenței cu autoritățile de aplicare a legii, avocații săi și organizațiile naționale și internaționale stabilite în mod legal pentru protecția drepturilor omului, și este expediată sau transmisă destinatarului în termen de 24 de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” Legea nr. 1430 a modificat, de asemenea, art. 18 alineatul (2) din Legea nr. 1226 (a se vedea punctul 20 de mai sus), pentru a prevedea: „(2) Denumirile, cererile și scrisorile persoanelor deținute, inclusiv persoanele acuzate, sunt supuse cenzurii de către administrația închisorii. Correspondența unei persoane deținute cu procurorul public, avocații săi și organizațiile naționale și internaționale legal stabilite pentru protecția drepturilor omului nu trebuie să fie supuse niciunui control sau cenzură și trebuie să fie dezmembrate sau transmise destinatarului în termen de douăzeci și patru de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” 24. art. 383 alineatul (2) din CCP (a se vedea punctul 19 de mai sus) a fost abrogat la 12 iunie 2003 și, în temeiul Legii nr. 206 din 29 mai 2003, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2003, corespondența deținuților care urmează să fie judecați nu mai este supusă cenziunii (a se vedea punctul 20 de mai sus). Reclamantul s-a plâns de ingerarea autorităților închisoare cu dreptul de a respecta corespondența sa cu Curtea, cu avocatul său și cu anumite autorități interne. Curtea consideră că această plângere intră în temeiul articolului 8 din Convenție, care prevede, în măsura în care este relevant: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta ... corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 26. Într-o scrisoare din 28 octombrie 2003, Guvernul a informat Curtea că a propus soluționarea cauzei prin următoarele mijloace: plata către solicitant a echivalentului (la rata de schimb apoi aplicată) de 890 euro (EUR) (14 000 Lei moldoveni (MDL)), ca compensație pentru orice prejudiciu moral care i-a fost cauzată de interferența cu corespondența sa cu Curtea și cu avocatul său. Guvernul a menționat în acest sens că salariul lunar minim în Moldova a fost de 100 MDL; o cerere oficială adresată reclamantului pentru faptul că corespondența sa a fost interzisă de către autoritățile închisoare; armonizarea legislației naționale cu cerințele convenției în ceea ce privește drepturile deținuților condamnați la confidențialitate pentru corespondența lor cu Curtea și cu alte organisme juridice. Guvernul a susținut că au modificat deja legislația relevantă, în scopul de a oferi un nivel mai ridicat de protecție drepturilor deținuților (a se vedea punctele 22-24 de mai sus). În cazul în care reclamantul a refuzat să accepte condițiile de soluționare de mai sus, Guvernul a solicitat Curții să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din convenție. 27. Reclamantul, în răspunsul său scris, a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului. Oferta de 14.000 MDL este prea scăzută, având în vedere că, deși salariul lunar minim a fost de 100 MDL, „cosul minim de consum”, care reprezintă suma necesară în fiecare lună pentru supraviețuire, a fost, în octombrie 2003, MDL 1.269. În plus, modificările aduse dreptului național sunt insuficiente, deoarece, deși censura și interferențe cu scrisorile unui prizonier către și de la avocatul său, organismele de aplicare a legii și organele naționale și internaționale privind drepturile omului sunt interzise, toate celelalte corespondențe sunt încă supuse cenziunii obligatorii, fără limită, și au fost reținute timp de 72 de ore. 28. Curtea remarcă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei (a se vedea punctul 6 de mai sus) și reamintește că, în conformitate cu art. 38 alineatul § 2 din Convenție, negocierile de soluționare prietenoasă sunt confidențiale. art. 62 § 2 din Regulamentul de procedură prevede, în acest sens, că nicio comunicare scrisă sau orală sau nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă poate fi menționată sau invocată în proceduri de litigiu. Prin urmare, Curtea va continua pe baza declarației făcute în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă de către Guvern la 28 octombrie 2003. 29. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” 30. Curtea remarcă că a precizat, în mai multe cazuri, natura și amploarea obligațiilor care apar pentru statul contestat în ceea ce privește confidențialitatea corespondenței unui prizonier (a se vedea, printre altele, Silver și alții c. Regatul Unit, hotărârea din 25 martie 1983, Serie A nr. 67; Campbell și Fell c. Regatul Unit, hotărârea din 28 iunie 1984, Serie A nr. 80; McCallum v. Regatul Unit , hotărârea din 30 august 1990 , Serie A nr. 183; Campbell v. Regatul Unit , hotărârea din 25 martie 1992 , Serie A nr. 233; Petra v. România , nr. 27273/95, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-VII; Niedbala v. Polonia , nr. 27915/95, hotărârea din 4 iulie 2000 (nepublicată); Rehbock v. Slovenia , nr. 29462/95, Raports 2000-XII; Poltoratskiy v. Ucraina, nr. 38812/97, Raportul 2003-V). 31. A examinat cu atenție termenii declarației guvernului. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarație, precum și domeniul de aplicare și amploarea diferitelor întreprinderi menționate în aceasta, împreună cu suma de compensare propusă (care este în concordanță cu sumele acordate în cazurile menționate mai sus), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii [art. 37 § 1 litera (c)] (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI; și Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . 32. În plus, având în vedere, în special, jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect (denumită mai sus), este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca acesta să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă 33. Curtea are discreția de a atribui costuri juridice atunci când elimină o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). În acest caz, ținând seama de natura relativ simplă a chestiunilor implicate, dar și de cuantumul lucrărilor efectuate de avocatul solicitant, decide să acorde 2 000 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice. 34. În sfârșit, acesta reamintește că, în conformitate cu art. 43 § 3 din Regulamentul Curții, prezenta hotărâre va fi transmisă Comitetului de Miniștri pentru a permite acestuia să supravegheze executarea angajamentelor guvernamentale. În cazul în care Guvernul nu plătește sumele menționate la alineatele 26 și 33 de mai sus în termen de trei luni de la data eliberării prezentei hotărâri, dobânzile simple vor fi plătite la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS ia act de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol (art. 44 § 2 din Regulamentul Curții); hotărăște să scoată aplicarea din listă în conformitate cu art. 37 § § 1 litera (c) din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 1 martie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Președintele grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF MERIAKRI v. MOLDOVA
(Application no. 53487/99)
(Striking out)
1 March 2005
FINAL
06/07/2005
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Meriakri v. Moldova,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
R.
Maruste
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Mr
L.
Garlicki,
Mr
J.
Borrego Borrego,
judges
,
and Mr
M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 1 February 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on the last
‑
mentioned date:
1.
The case originated in an application (no. 53487/99) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr V. Meriakri (“the applicant”), on 28 April 1999.
2.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr
3.
The applicant complained, invoking in substance Article 8 of the Convention, about the interference by the prison authorities with his right to respect for his correspondence with the Court and certain domestic authorities.
4.
The application was allocated to the Fourth Section of the Court (Rule
52 §
1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1.
5.
By a decision of 6 May 2003, the Court declared the application admissible.
6.
The applicant and the Government each filed observations on the merits (Rule 59 § 1). In addition, both parties filed proposals with the Registry in the context of friendly-settlement negotiations (Article
38 §
1
(b) of the Convention). No settlement was reached.
7.
By a letter dated 28 October 2003 the Government requested the Court to strike the case out of its list and enclosed the text of a declaration with a view to resolving the issues raised by the application. The applicant filed written observations on the Government’s request and the Government replied to the applicant’s observations.
I.
8.
The applicant was born in 1952 and lives in Cricova, Chișinău.
9.
On 5 March 1997 he was arrested on a charge of complicity in an aggravated robbery. On 22 July 1997 the Buiucani District Court convicted the applicant of conspiracy to commit aggravated robbery and, as a dangerous recidivist, sentenced him to twelve years’ imprisonment, to be served in a labour camp with a severe regime. The applicant appealed against this decision.
10.
On 20 November 1997 the Chișinău Regional Court dismissed the appeal as unfounded and upheld the decision of the District Court. The applicant lodged an appeal in cassation against this decision. Following an oral hearing on 12 February 1998, the Appellate Court, in its final judgment, dismissed the appeal and upheld the decision of the Regional Court.
11.
The applicant lodged an application with the European Court on 28
April 1999. On 2 August 1999, he wrote to the Court, which had requested various documents from him, enclosing a request he had submitted on 16 July 1999 to the prison administration, seeking,
inter alia,
copies of the complaints he had sent to the Chișinău Public Prosecutor’s Office and the Prosecutor General’s Office and the replies they had sent him. At the top of his request someone had written:
“To the special unit. For action. 17 July 1999”,
and on the back of the document there was a list, hand-written, but not by him, of eleven complaints which he had addressed to various domestic authorities. The applicant also sent the Court a letter addressed to him on 20
April 1999 by the Moldovan mission of the OSCE. The letter bore a number of stamps, indicating that it had passed through various offices between 5 May and 25
June
1999.According to the applicant, it was delivered to him only on 1 July 1999.
12.
In his letter to the Court of 4 October 1999 the applicant explicitly complained that his letters had been opened by the prison administration, and asked the Court to order the Head of the prison’s Special Unit not to open letters addressed to him. The applicant returned to the Court a letter dated 2 September 1999 from the Court’s Registry, which now bore the stamp:
“Entry no. 374, on 10 September 1999”,
together with a hand-written note stating:
“The special unit. Received on 10
September 1999”.
The applicant informed the Court that he had not received the letter until 22
September
1999.
13.
On 15 March 2001 the applicant returned to the Court its letter to whom, dated 9 February 2001, which had been stamped:
“Entry no. 77, 22.02”.
Someone had also written on the letter:
“The special unit. 22.02.2001”.
14.
In a letter dated 2 September 2001, the applicant complained that about 80 pages of documents sent to him by the Court had been handed to him by the prison administration in an open envelope.
15.
On 10 June 2002 the applicant’s counsel sent to the Court a copy of a letter to him from the applicant, dated 4 December 2001 and requesting a meeting. The letter had been posted on 7 December 2001 accompanied by a written note from the prison’s Governor, stamped with a registration number, and stating:
“We despatch the petition of the convicted prisoner Meriacre Victor Gheorghe detained in the institution OȘC 29/15 in Rîșcani district of Cricova city. Annexe 4 pages”.
16.
The applicant was released from prison on 11 November 2004, in accordance with a general amnesty enacted by Parliament.
II.
A.
The law as it applied at the time of the alleged interferences
17.
Article 30 of the Constitution provides a general guarantee of privacy of correspondence, in the following terms:
“(1)
The State shall ensure the privacy of letters, telegrams and other postal dispatches, of telephone conversations and of the use of other legal means of communication”.
18.
This principle was restricted in relation to detainees. Specific provisions relating to the privacy of prisoners’ correspondence were set out in the Code for the Execution of Criminal Sentences (“the Execution Code”), which provided as follows:
Article 14
“(1)
A convicted prisoner shall enjoy rights established in the legislation on the execution of criminal sanctions in accordance with the nature of the sanction and the restrictions of any of his rights imposed upon him by the sentencing court.
(2)
A convicted prisoner shall be entitled:
(c)
to receive and send mail, and to submit explanations, proposals and complaints in his language, and, if necessary, to use the services of an interpreter.”
Article 73
“(1)
A convicted prisoner shall be entitled to receive and send an unlimited number of letters and telegrams.
(2)
A convicted prisoner’s outgoing and incoming correspondence ... shall be subject to censorship. A petition addressed to an ombudsman by a detained person shall not be verified by the prison administration and shall be transmitted to the addressee within twenty-four hours (as amended by Law no. 18-XIV of 14
May
1998).
(4)
A convicted prisoner’s proposals, requests and complaints addressed to an hierarchically higher legal authority shall be dispatched to such authority within three days.”
19.
The Code of Criminal Procedure (“CCP”) stated in Article 383:
“(2)
...packages with food and parcels received by [convicted prisoners] shall be subject to verification, and their correspondence shall be subject to censorship. ...”
20.
Law no. 1226 of 27 June 1997 on Pre-Trial Detention set out an identical rule for persons detained on remand (Article 12).
Article 18 of the same law further provided:
“(2)
Complaints, requests and letters of [persons detained awaiting trial] shall be subject to censorship by the prison administration. Complaints, requests and letters addressed to the public prosecutor shall not be subjected to any control and shall be despatched to the addressee within twenty-four hours of their being filed.”
21.
More detailed rules concerning the operation of the censorship system as it applied to convicted prisoners were contained in the Government’s Decision no. 923, of 20 December 1994:
“(18)
...Letters shall be placed in post boxes or shall be transmitted to representatives of the administration in open envelopes. ...
(19)
...Proposals, requests and complaints containing obscene statements, including those of a defamatory nature, which are damaging to the honour and dignity of an employee of the institution, shall not be dispatched to the addressee. Such letters shall be attached to the personal file and the sender shall be subject to disciplinary sanctions.”
B.
Changes to the law
22.
Since the interferences complained of in the present application, the law regarding the censorship of prisoners’ correspondence has been amended.
The first reform was contained in the Order of the Minister of Justice no.
122, of 8 April 2002, which allowed detainees privacy for certain categories of their legal correspondence:
“(1)
The correspondence of detained persons with an ombudsman, with the Council of Europe, with the European Court of Human Rights or with his or her lawyer shall not be subject to control or censorship and shall despatched to the addressee within twenty-four hours of its being filed or received.”
23.
This exception to the general rule of censorship was expanded later in the year, by Law no. 1430, adopted on 7 November 2002, which entered into force on 3 December 2002. This Law repealed Article 73(4) of the Execution Code (see paragraph 18 above), and amended Article 73(2) to read as follows:
“(2)
A convicted prisoner’s outgoing and incoming correspondence ... shall be subject to control or censorship, except for correspondence with the law enforcement authorities, his lawyers and legally established national and international organisations for the protection of human rights, and shall be dispatched or transmitted to the addressee within twenty-four hours of its being filed or received.”
Law no. 1430 also amended Article
18(2) of Law no. 1226 (see paragraph 20 above), to provide:
“(2)
Complaints, requests and letters of detained persons, including accused persons, shall be subject to censorship by the prison administration. A detained person’s correspondence with the public prosecutor, his lawyers and legally established national and international organisations for the protection of human rights shall not be subject to any control or censorship and shall be despatched or transmitted to the addressee within twenty-four hours of its being filed or received.”
24.
Article 383(2) of the CCP (see paragraph 19 above) was repealed on 12 June 2003 and, by virtue of Law no. 206 of 29 May 2003, which entered into force on 18 July 2003, the correspondence of prisoners awaiting trial is no longer subject to censorship (see paragraph 20 above).
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION
25.
The applicant complained about the interference by the prison authorities with his right to respect for his correspondence with the Court, his lawyer and certain domestic authorities. The Court considers that this complaint falls under Article 8 of the Convention, which provides, in so far as relevant:
“1.
Everyone has the right to respect for his ... correspondence.
2.
There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
26.
In a letter dated 28 October 2003 the Government informed the Court that they proposed to settle the case by the following means:
-
the payment to the applicant of the equivalent (at the exchange rate then applying) of 890 euros (EUR) (14,000 Moldovan Lei (MDL)), as compensation for any non-pecuniary damage caused to him by the interference with his correspondence with the Court and with his lawyer. The Government mentioned in this connection that the minimum monthly salary in Moldova was MDL
100;
-
an official apology to the applicant for the fact that his correspondence was interfered with by the prison authorities;
-
the harmonisation of national law with the requirements of the Convention as regards the rights of convicted prisoners to confidentiality for their correspondence with the Court and with other legal bodies.
The Government submitted that they had already amended the relevant legislation, with the aim of giving a higher level of protection to the rights of prisoners (see paragraphs 22-24 above). In the event that the applicant refused to accept the above terms of settlement, the Government asked the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention.
27.
The applicant, in his written reply, asked the Court to reject the Government’s proposal. The offer of MDL 14,000 was too low, given that, although the minimum monthly wage was MDL 100, the minimum “consumption basket”, representing the amount needed each month to survive, was, in October 2003, MDL 1,269. Moreover, the changes made to national law were insufficient, since, although censorship and interferences with a prisoner’s letters to and from his or her lawyer, law enforcement bodies, and national and international human rights organs were now prohibited, all other correspondence was still subject to mandatory censorship, with no limit, and was retained for 72 hours.
28.
The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case (see paragraph 6 above). It recalls that, according to Article 38 § 2 of the Convention, friendly-settlement negotiations are confidential. Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates in this connection that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings.
The Court will therefore proceed on the basis of the declaration made outside the framework of the friendly-settlement negotiations by the Government on 28 October 2003.
29.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Article 37 § 1
in fine
includes the proviso that:
“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
30.
The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for the respondent State as regards the confidentiality of a prisoner’s correspondence (see, amongst many others,
Silver and Others v. the United Kingdom,
judgment of 25
March
1983, Series A no. 67;
Campbell and Fell v.
the United Kingdom,
judgment of 28 June 1984, Series A no. 80;
McCallum v.
the United Kingdom
, judgment of 30 August 1990, Series A no. 183;
Campbell v.
the United Kingdom,
judgment of 25 March 1992, Series A no. 233;
Petra v.
Romania,
no.
27273/95,
Reports of Judgments and Decisions
Niedbala v.
Poland,
no. 27915/95, judgment of 4 July 2000 (unpublished);
Rehbock v.
Slovenia
, no. 29462/95,
Reports
Poltoratskiy v.
Ukraine,
no.
38812/97,
Reports
31.
It has carefully examined the terms of the Government’s declaration. Having regard to the nature of the admissions contained in the declaration as well as the scope and extent of the various undertakings referred to therein, together with the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in the above-mentioned cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; and also
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).
32.
Moreover, given, in particular, the clear and extensive case-law on this topic (referred to above), it is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
33.
The Court has a discretion to award legal costs when it strikes out an application (Rule 43 § 4 of the Rules of Court). In the present case, taking into account the relatively straightforward nature of the issues involved, but also the amount of work carried out by the applicant’s lawyer, it decides to award EUR 2,000 in respect of legal costs and expenses.
34.
Finally, it recalls that, in accordance with Rule 43 § 3 of the Rules of Court, the present judgment will be forwarded to the Committee of Ministers to allow the latter to supervise the execution of the Government’s undertakings. In the event that the Government fails to pay the sums referred to in paragraphs 26 and 33 above within three months of the date of delivery of the present judgment, simple interest will be payable at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
35.
Accordingly, the application should be struck out of the list.
1.
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein (Rule 44 § 2 of the Rules of Court);
2.
Decides
to strike the application out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of costs and expenses;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English, and notified in writing on 1 March 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President