CtEDO 01.03.2005 Auto

CASE OF MERIAKRI v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
01.03.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MERIAKRI v. MOLDOVA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU MERIAKRI v. MOLDOVA (Depunerea nr. 53487/99) HOTĂRÂREA (Striking out) STRASBOURG 1 martie 2005 FINAL 06/07/2005 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Meriakri v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza Președintele Casadevell Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki, Borrego Borrego, judecători și dl O’Boyle Secționar Deliberat în privat la 1 februarie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 53487/99) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național moldovenesc, dl V. Meriakri („reclamantul”), la 28 aprilie 1999. Reclamantul, care a fost acordat asistență juridică, a fost reprezentat de dl. A. Tanase, avocat practicant la Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns, invocand în substanță art. 8 din Convenție, despre interferența de către autoritățile închisori cu dreptul său de a respecta corespondența cu Curtea și anumite autorități interne. Cererea a fost alocată celei de-a patra secțiune a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. Prin decizia din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă. În plus, ambele părți au depus propuneri în Registru în contextul negocierilor prietenoase (art. 38 § § b) din Convenție). Nu s-a atins nici o soluție. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2003, Guvernul a solicitat Curtea să scoată cazul din lista sa și să înscrie textul unei declarații în vederea soluționării problemelor formulate de cerere. Reclamantul a depus observații scrise privind cererea Guvernului și Guvernul a răspuns la observațiile reclamantului. Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Cricova, Chișinău. La 5 martie 1997 a fost arestat în acuzația de complicitate într-un jaf agravat. La 22 iulie 1997, Curtea de district Buiucani a condamnat reclamantul de conspirație pentru a comite jaf agravat și, ca un recidivist periculos, l-a condamnat la 12 ani de închisoare, să fie servit într-o tabără de muncă cu un regim sever. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. 10. La 20 noiembrie 1997, Curtea Regională Chișinău a respins recursul ca fiind nefondat și a susținut hotărârea Curții de District. Reclamantul a depus recurs în privința acestei decizii. În urma unei audieri orale la 12 februarie 1998, Curtea de apel, în hotărârea sa finală, a respins recursul și a susținut decizia Curții Regionale. 11. Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană la 28 aprilie 1999. La 2 august 1999, el a scris Curții, care i-a solicitat diverse documente, prin care a închis o cerere depusă la 16 iulie 1999 administrației închisorii, cerând, printre altele, exemplarele plângerilor trimise la Procurorul de la Chișinău și la Procurorul General și răspunsurile pe care le-au trimis-o. În partea de sus a cererii sale, cineva a scris: „Unitatea specială. Pentru acțiune. 17 iulie 1999”, și în spatele documentului se afla o listă scrisă la mână, dar nu de el, din unsprezece plângeri adresate diverselor autorități interne. Reclamantul a trimis, de asemenea, Curtea o scrisoare adresată la 20 aprilie 1999 de către misiunea moldovenească a OSCE. Scrisoarea conținea o serie de ștampile, indicând că a trecut prin diferite birouri între 5 mai și 25 iunie. 1999. Potrivit reclamantului, aceasta a fost livrată numai la 1 iulie 1999. 12. În scrisoarea adresată Curții din 4 octombrie 1999, reclamantul s-a plâns în mod explicit că scrisorile sale au fost deschise de către administrația penitenciară și a solicitat Curtea să ordone șefului Unității Speciale de a nu deschide scrisorile adresate Curții. Reclamantul a revenit la Curte o scrisoare din 2 septembrie 1999 din Registrul Curții, care a purtat acum timblul: „Intrarea nr. 374, la 10 septembrie 1999”, împreună cu o notă scrisă la mână care spunea: „Unitatea specială, primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a informat Curtea că nu a primit scrisoarea până la 22 septembrie 1999. 13. La 15 martie 2001, reclamantul a revenit la Curte scrisoarea sa la care, din 9 februarie 2001, a fost timblat: „Intrarea nr. 77, 22.02”. Cineva a scris, de asemenea, pe scrisoarea: „Unitatea specială. 22.02.2001”. 14. Într-o scrisoare din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că aproximativ 80 de pagini de documente trimise de Curte i-au fost transmise de către administrația închisorii într-un plic deschis. 15. La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curtei o copie a unei scrisori de la solicitant, datate de 4 decembrie 2001 și solicitarea unei întâlniri. Scrisoarea a fost postată la 7 decembrie 2001 însoțită de o scrisoare scrisă de la guvernatorul închisorii, timbrată cu un număr de înregistrare și declarând: „Am dezmembrat petiția prizonierului condamnat Meriacre Victor Gheorghe deținut în instituția OȘC 29/15 din districtul Rîșcani din orașul Cricova. Anexa 4 pagini. 16. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 11 noiembrie 2004, în conformitate cu o amnistia generală pronunțată de Parlament. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea aplicată la momentul presupuselor interferențe 17. art. 30 din Constituție prevede o garanție generală de confidențialitate a corespondenței, în următoarele termeni: „(1) Statul asigură confidențialitatea scrisorilor, telegramelor și altor expedieri poștale, a conversațiilor telefonice și a utilizării altor mijloace juridice de comunicare”. 18. Acest principiu a fost limitat în ceea ce privește deținuții. Dispoziții specifice referitoare la intimitatea corespondenței deținuților au fost stabilite în Codul pentru executarea sentințelor penale („Codul de execuție”), care prevede următoarele: art. 14 „(1) Un prizonier condamnat beneficiază de drepturile stabilite în legislația privind executarea sancțiunilor penale în conformitate cu natura sancțiunii și cu restricțiile oricare dintre drepturile sale impuse de instanța de condamnare. (2) Un prizonier condamnat are dreptul: (c) să primească și să trimită corespondență și să prezinte explicații, propuneri și plângeri în limba sa și, dacă este necesar, să utilizeze serviciile unui interpret.” art. 73 „(1) Un prizonier condamnat are dreptul de a primi și de a trimite un număr nelimitat de scrisori și telegrame. (2) O cerere adresată de o persoană deținută nu este verificată de către administrația de închisoare și este transmisă destinatarilor în termen de douăzeci și patru de ore (modificată de Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998). (4) Propunerile, cererile și plângerile condamnate adresate unei autorități juridice ierarhice mai ridicate sunt trimise unei astfel de autorități în termen de trei zile.” 19. Codul de procedură penală („CCP”) menționat la art. 383: „(2) ...pachetele cu alimente și parcele primite de [deținuți condamnați] sunt supuse verificării, iar corespondența lor este supusă cenziunii. ...” 20. Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 privind detenția preliminară stabilește o regulă identică pentru persoanele deținute în reținere (art. 12). art. 18 din aceeași lege prevede: „(2) Denumirile, cererile și scrisorile [persoanele reținute în așteptarea procesului] sunt supuse cenziunii administrației închisorii. Denumirile, cererile și scrisorile adresate procurorului public nu sunt supuse niciunui control și sunt demise destinatarului în termen de douăzeci și patru de ore de la depunerea acestora.” 21. Normele mai detaliate privind funcționarea sistemului de cenzură aplicate prizonierilor condamnați au fost incluse în Decizia nr. 923 a Guvernului din 20 decembrie 1994: „(18) ...Cartele se plasează în cutii post sau se transmit reprezentanților administrației în plicuri deschise. ... (19) ... Propunerile, cererile și plângerile care conțin declarații obscene, inclusiv cele de natură difamatorie, care nu afectează onoarea și demnitatea unui angajat al instituției, nu sunt expediate destinatarului. Aceste scrisori sunt atașate dosarului personal și expeditorul este supus sancțiunilor disciplinare.” Modificări la legea 22. Deoarece interferențele se plângeau în prezenta cerere, legea privind cenzurarea corespondenței deținuților a fost modificată. Prima reformă a fost conținută în Ordinul Ministrului de Justiție nr. 122 din 8 aprilie 2002, care a permis deținuților confidențialitatea pentru anumite categorii de corespondență juridică: „(1) Correspondența persoanelor deținute cu un ombudsman, cu Consiliul Europei, cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau cu avocatul său nu este supusă controlului sau cenzurii și dezmembrată la destinatari în termen de 24 de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” 23. Această excepție la reglementarea generală de cenzură a fost extinsă mai târziu în anul, prin Legea nr. 1430, adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002. Această Lege a abrogat art. 73 alineatul (4) din Codul de execuție (a se vedea punctul 18 de mai sus), și a modificat art. 73 alineatul (2) ca să citească după cum urmează: „(2) Correspondența de ieșire și intrare a unui prizonier condamnat ... este supusă controlului sau cenziunii, cu excepția corespondenței cu autoritățile de aplicare a legii, avocații săi și organizațiile naționale și internaționale stabilite în mod legal pentru protecția drepturilor omului, și este expediată sau transmisă destinatarului în termen de 24 de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” Legea nr. 1430 a modificat, de asemenea, art. 18 alineatul (2) din Legea nr. 1226 (a se vedea punctul 20 de mai sus), pentru a prevedea: „(2) Denumirile, cererile și scrisorile persoanelor deținute, inclusiv persoanele acuzate, sunt supuse cenzurii de către administrația închisorii. Correspondența unei persoane deținute cu procurorul public, avocații săi și organizațiile naționale și internaționale legal stabilite pentru protecția drepturilor omului nu trebuie să fie supuse niciunui control sau cenzură și trebuie să fie dezmembrate sau transmise destinatarului în termen de douăzeci și patru de ore de la depunerea sau primirea acestuia.” 24. art. 383 alineatul (2) din CCP (a se vedea punctul 19 de mai sus) a fost abrogat la 12 iunie 2003 și, în temeiul Legii nr. 206 din 29 mai 2003, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2003, corespondența deținuților care urmează să fie judecați nu mai este supusă cenziunii (a se vedea punctul 20 de mai sus). Reclamantul s-a plâns de ingerarea autorităților închisoare cu dreptul de a respecta corespondența sa cu Curtea, cu avocatul său și cu anumite autorități interne. Curtea consideră că această plângere intră în temeiul articolului 8 din Convenție, care prevede, în măsura în care este relevant: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta ... corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 26. Într-o scrisoare din 28 octombrie 2003, Guvernul a informat Curtea că a propus soluționarea cauzei prin următoarele mijloace: plata către solicitant a echivalentului (la rata de schimb apoi aplicată) de 890 euro (EUR) (14 000 Lei moldoveni (MDL)), ca compensație pentru orice prejudiciu moral care i-a fost cauzată de interferența cu corespondența sa cu Curtea și cu avocatul său. Guvernul a menționat în acest sens că salariul lunar minim în Moldova a fost de 100 MDL; o cerere oficială adresată reclamantului pentru faptul că corespondența sa a fost interzisă de către autoritățile închisoare; armonizarea legislației naționale cu cerințele convenției în ceea ce privește drepturile deținuților condamnați la confidențialitate pentru corespondența lor cu Curtea și cu alte organisme juridice. Guvernul a susținut că au modificat deja legislația relevantă, în scopul de a oferi un nivel mai ridicat de protecție drepturilor deținuților (a se vedea punctele 22-24 de mai sus). În cazul în care reclamantul a refuzat să accepte condițiile de soluționare de mai sus, Guvernul a solicitat Curții să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din convenție. 27. Reclamantul, în răspunsul său scris, a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului. Oferta de 14.000 MDL este prea scăzută, având în vedere că, deși salariul lunar minim a fost de 100 MDL, „cosul minim de consum”, care reprezintă suma necesară în fiecare lună pentru supraviețuire, a fost, în octombrie 2003, MDL 1.269. În plus, modificările aduse dreptului național sunt insuficiente, deoarece, deși censura și interferențe cu scrisorile unui prizonier către și de la avocatul său, organismele de aplicare a legii și organele naționale și internaționale privind drepturile omului sunt interzise, toate celelalte corespondențe sunt încă supuse cenziunii obligatorii, fără limită, și au fost reținute timp de 72 de ore. 28. Curtea remarcă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei (a se vedea punctul 6 de mai sus) și reamintește că, în conformitate cu art. 38 alineatul § 2 din Convenție, negocierile de soluționare prietenoasă sunt confidențiale. art. 62 § 2 din Regulamentul de procedură prevede, în acest sens, că nicio comunicare scrisă sau orală sau nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă poate fi menționată sau invocată în proceduri de litigiu. Prin urmare, Curtea va continua pe baza declarației făcute în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă de către Guvern la 28 octombrie 2003. 29. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” 30. Curtea remarcă că a precizat, în mai multe cazuri, natura și amploarea obligațiilor care apar pentru statul contestat în ceea ce privește confidențialitatea corespondenței unui prizonier (a se vedea, printre altele, Silver și alții c. Regatul Unit, hotărârea din 25 martie 1983, Serie A nr. 67; Campbell și Fell c. Regatul Unit, hotărârea din 28 iunie 1984, Serie A nr. 80; McCallum v. Regatul Unit , hotărârea din 30 august 1990 , Serie A nr. 183; Campbell v. Regatul Unit , hotărârea din 25 martie 1992 , Serie A nr. 233; Petra v. România , nr. 27273/95, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-VII; Niedbala v. Polonia , nr. 27915/95, hotărârea din 4 iulie 2000 (nepublicată); Rehbock v. Slovenia , nr. 29462/95, Raports 2000-XII; Poltoratskiy v. Ucraina, nr. 38812/97, Raportul 2003-V). 31. A examinat cu atenție termenii declarației guvernului. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarație, precum și domeniul de aplicare și amploarea diferitelor întreprinderi menționate în aceasta, împreună cu suma de compensare propusă (care este în concordanță cu sumele acordate în cazurile menționate mai sus), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii [art. 37 § 1 litera (c)] (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI; și Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . 32. În plus, având în vedere, în special, jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect (denumită mai sus), este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca acesta să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă 33. Curtea are discreția de a atribui costuri juridice atunci când elimină o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). În acest caz, ținând seama de natura relativ simplă a chestiunilor implicate, dar și de cuantumul lucrărilor efectuate de avocatul solicitant, decide să acorde 2 000 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice. 34. În sfârșit, acesta reamintește că, în conformitate cu art. 43 § 3 din Regulamentul Curții, prezenta hotărâre va fi transmisă Comitetului de Miniștri pentru a permite acestuia să supravegheze executarea angajamentelor guvernamentale. În cazul în care Guvernul nu plătește sumele menționate la alineatele 26 și 33 de mai sus în termen de trei luni de la data eliberării prezentei hotărâri, dobânzile simple vor fi plătite la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS ia act de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol (art. 44 § 2 din Regulamentul Curții); hotărăște să scoată aplicarea din listă în conformitate cu art. 37 § § 1 litera (c) din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 1 martie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă