CASE OF MARCU v. MOLDOVA

CAUZUL CU MARTU v. MOLDOVA (Declarația nr. 17359/04) JUDGMENT STRASBOURG 16 octombrie 2007 FINAL 16/01/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Marcu v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza, Președintele J. Casadevall, G. Bonello, S. Pavlovschi, L. Garlicki, J. Šikuta, Dna P. Hirvelä, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune deliberat în privat la 25 septembrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17359/04) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dl Mihail Marcu („reclamantul”), la 24 martie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl Victor Marcu, avocat practicant la Edinet. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor la momentul respectiv, dl Vitalie Pârlog. Reclamantul s-a plâns că neîndeplinirea unei hotărâri finale în favoarea sa a încălcat dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție și dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost alocată la a patra secțiune a Curții. La 13 februarie Președintele acestei secții a hotărât să comunice cererea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. Președintele a hotărât, de asemenea, să acorde prioritate cauzei în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții având în vedere vârsta avansată și starea de sănătate slabă a reclamantului. Reclamantul și Guvernul au depus fiecare observații privind admisibilitatea și meritul cauzei (art. 59 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1920 și trăiește în Edineț. În 1949 reclamantul a fost persecutat de către autoritățile comuniste. Proprietățile sale au fost confiscate și a fost exilat în Siberia timp de 15 ani. 8. În 1989 a fost reabilitat. La o dată neespecificată în 2003 a luat o acțiune împotriva Departamentului de Finanțe Edineț, cerând compensații pentru confiscarea proprietății sale. 10. La 25 septembrie 2003, Curtea de district Edineț a stat în favoarea reclamantului și a ordonat acuzatului să-i plătească 80.000 de lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 5.198 euro (EUR) la momentul respectiv). Hotărârea nu a fost apelată și după 15 zile a devenit finală și executibilă. 11. La 27 octombrie 2003, un bailiff a primit mandatul de executare. 12. La 28 ianuarie 2005, Baliff a trimis mandatul de executare președintelui județului Edineț, fără a-l fi pus în aplicare. 13. Hotărârea din 25 septembrie 2003 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Legea internă relevantă a fost stabilită în Prodan v. Moldova , nr. 49806/99, CEDH 2004 III (extracte). HOTĂRÂREA 15. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii finale în favoarea sa și-a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” OBJECȚIA PRELIMINARĂ A GOVERNULUI 16. În observațiile lor privind admisibilitatea și fondurile cazului, Guvernul a susținut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile, susținând că reclamantul ar fi putut iniția o acțiune împotriva Bailiff în temeiul articolului 20 din Constituție și în temeiul articolului 426 din fostul cod de procedură civilă („fosta CCP”). 17. Curtea remarcă că a respins deja o obiecție similară formulată de guvernul contestat în ceea ce privește art. 426 din fosta CCP, deoarece „și presupunând că reclamantul ar fi putut aborda o acțiune împotriva Bailiff și a obținut o decizie care confirmă faptul că neexecuția nu a fost ilegală în dreptul intern, astfel de acțiunea nu ar fi realizat nimic nou, singurul rezultat fiind eliberarea unui alt mandat care să permită Bailiffului să continue executarea hotărârii” ( A se vedea Popov c. Moldova (nr. 74153/01, § 32, 18 ianuarie 2005). Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de această concluzie în acest caz. 18. Din aceleași motive, Curtea consideră că art. 20 din Constituție, care prevede un drept general de acces la justiție, nu a oferit reclamantului un remediu eficace. În timp ce hotărârea Curții Supreme Plenare de Justiție din 19 iunie 2000 „în ceea ce privește aplicarea în practică judiciară de către instanțe a anumitor dispoziții ale Convenției Europene pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale” poate a permis reclamantului să se bazeze direct pe Convenție în fața instanțelor interne, astfel de încredere ar fi determinat nu mai mult decât „un alt mandat care să permită Bailiff să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupacescu și alții c. Moldova , nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, § 17, 21 martie 2006). 19. În orice caz, Curtea reiterează că persoana care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a unui litigiu de succes nu poate fi obligată să recurgă la procedurile de executare pentru a-l executa (a se vedea Metaxas c. Grecia) , nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). 20. Curtea consideră că plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase pentru ca determinarea lor să depinde de examinarea fondurilor, nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 mai sus), Curtea va examina imediat meritele acestor plângeri. II. VIOLAȚII ALEGATE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 A PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 21. Reclamantul se plânge că neexecutarea hotărârii în favoarea sa și-a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. Cu privire la Convenția. 22. Problemele susținute în temeiul acestor articole sunt identice cu cele constatate ca provoacă încălcări ale acestor articole în hotărârile din Prodan v. Moldova (citate mai sus, §§ 56 și 62) și Sîrbu și alții v. Moldova (n. 73562/01, 7365/01, 73712/01, 73972/01 și 73973/01, §§ 27 și 33, 15 iunie 2004). 23. Prin urmare, Curtea constată, din motivele detaliate în aceste hotărâri, că nerespectarea hotărârii finale din 25 septembrie 2003 constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune și costuri și cheltuieli 25. Reclamantul a solicitat EUR 10 000 pentru pagubele morale suferite ca urmare a neexecutării hotărârii finale în favoarea sa. El a susținut că neexecutarea hotărârii finale pentru o perioadă lungă de timp l-a provocat stres și anxietate. El nu a depus nici o cerere în ceea ce privește prejudiciile materiale sau costurile și cheltuielile. 26. Guvernul nu este de acord cu suma reclamată de reclamant și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui suficientă satisfacție. 27. Având în vedere concluzia că autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii în favoarea reclamantului și având în vedere faptul că hotărârea nu a fost încă executată, Curtea constată că reclamantul are încă dreptul de a recupera datoria de judecată atribuită în procedura internă (5,198). 28. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit unele prejudiciu moral ca urmare a încălcărilor constatate, care nu pot fi îndeplinite de simplesa constatare a unei încălcări a Curții. Cu toate acestea, suma acuzată este excesivă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 198 EUR (cincă mii o sută nouăzeci și opt euro) în ceea ce privește prejudiciu material și 1.600 EUR (o mie șase sută euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

FOURTH SECTION

CASE OF

MARCU v. MOLDOVA

(Application no. 17359/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

16 October 2007

FINAL

16/01/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Marcu v. Moldova,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza,

President,

Mr

J. Casadevall,

Mr

G. Bonello,

Mr

S. Pavlovschi,

Mr

L. Garlicki,

Mr

J. Šikuta,

Mrs

P. Hirvelä,

judges,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 25 September 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 17359/04) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr Mihail Marcu (“the applicant”), on 24

March

2004.

2.

The applicant was represented by Mr Victor Marcu, a lawyer practising in Edineț. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent at the time, Mr Vitalie Pârlog.

3.

The applicant complained that the failure to enforce a final judgment in his favour violated his right to have his civil rights determined by a court as guaranteed by Article 6 of the Convention and his right to peaceful enjoyment of his possessions as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

4.

The application was allocated to the Fourth Section of the Court. On 13

February

2006 the President of that Section decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it was decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. The President also decided to give priority to the case under Rule 41 of the Rules of Court in view of the applicant's advanced age and poor state of health.

5.

The applicant and the Government each filed observations on the admissibility and merits of the case (Rule 59 § 1).

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

6.

The applicant was born in 1920 and lives in Edineț.

7.

In 1949 the applicant was persecuted by the communist authorities. His property was confiscated and he was exiled to Siberia for fifteen years.

9.

On an unspecified date in 2003 he brought an action against the Edineț Department of Finances, seeking compensation for the confiscation of his property.

10.

On 25 September 2003 the Edineț District Court ruled in favour of the applicant and ordered the defendant to pay him 80,000 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 5,198 euros (EUR) at the time). The judgment was not appealed against and after fifteen days it became final and enforceable.

11.

On 27 October 2003 a Bailiff received the enforcement warrant.

12.

On 28 January 2005 the Bailiff sent the enforcement warrant to the President of Edineț County, without having enforced it.

13.

The judgment of 25

September

2003 has not been enforced to date.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

14.

The relevant domestic law was set out in

Prodan

v. Moldova

, no.

49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts).

THE LAW

15.

The applicant complained that the non-enforcement of the final judgment in his favour had violated his rights under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

Article 6 § 1 of the Convention, insofar as relevant, reads as follows:

“1.

In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair hearing ... within a reasonable time by a tribunal ....”

Article

1 of Protocol

No.

1 reads as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

I.

THE GOVERNMENT'S PRELIMINARY OBJECTION

16.

In their observations on the admissibility and merits of the case, the Government submitted that available domestic remedies had not been exhausted. They argued that the applicant could have brought an action against the Bailiff under Article 20 of the Constitution and under Article 426 of the former Code of Civil Procedure (“the former CCP”).

17.

The Court notes that it has already dismissed a similar objection raised by the respondent Government in respect of Article 426 of the former CCP because “even assuming that the applicant could have brought an action against the Bailiff and obtained a decision confirming that the non-execution had been unlawful in domestic law, such an action would not have achieved anything new, the only outcome being the issue of another warrant enabling the Bailiff to proceed with the execution of the judgment” (

see

Popov

v. Moldova (no.

1)

, no.

74153/01, §

32, 18 January 2005). The Court does not see any reason to depart from that conclusion in the present case.

18.

For the same reasons, the Court considers that Article 20 of the Constitution, which provides for a general right of access to justice, did not offer the applicant an effective remedy. While the decision of the Plenary Supreme Court of Justice of 19 June 2000 “concerning the application in the judicial practice by the courts of certain provisions of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms” may have allowed the applicant to rely on the Convention directly before domestic courts, such reliance would have resulted in nothing more than “another warrant enabling the Bailiff to proceed with the execution of the judgment” (see

Lupacescu and Others

v. Moldova

, nos.

3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, and 32759/03, §

17, 21 March 2006).

19.

In any event, the Court reiterates that a person who has obtained an enforceable judgment against the State as a result of successful litigation cannot be required to resort to enforcement proceedings in order to have it executed (see

Metaxas v.

Greece

, no.

8415/02, §

19, 27

May 2004).

20.

The Court considers that the applicant's complaints under Article

6 §

1 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention raise questions of law which are sufficiently serious that their determination should depend on an examination of the merits, no other grounds for declaring them inadmissible having been established. The Court therefore declares these complaints admissible. In accordance with its decision to apply Article

29 §

3 of the Convention (see paragraph 4 above), the Court will immediately consider the merits of these complaints.

II.

ALLEGED VIOLATIONS OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE

1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION

21.

The applicant complained that the non-enforcement of the judgment in his favour had violated his rights under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

22.

The issues raised under these Articles are identical to those found to give rise to violations of those Articles in the judgments in the cases of

Prodan v. Moldova

(cited above, §§ 56 and 62) and

Sîrbu and Others v.

Moldova

(nos. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 and 73973/01, §§ 27 and 33, 15 June 2004).

23.

Accordingly, the Court finds, for the reasons detailed in those judgments, that the failure to enforce the final judgment of 25

September 2003 constitutes a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

24.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage and costs and expenses

25.

The applicant claimed EUR

10,000 for non-pecuniary damage suffered as a result of the non-enforcement of the final judgment in his favour. He argued that the failure to enforce the final judgment for a long period of time had caused him stress and anxiety. He did not submit any claim in respect of pecuniary damage or costs and expenses.

26.

The Government disagreed with the amount claimed by the applicant and argued that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction.

27.

In view of its finding that the authorities have not taken the necessary steps to ensure the enforcement of the judgment in the applicant's favour and given that the judgment has still not been enforced, the Court finds that the applicant is still entitled to recover the judgment debt awarded in the domestic proceedings (EUR

5,198).

28.

The Court also takes the view that the applicant has suffered some non-pecuniary damage as a result of the violations found which cannot be made good by the Court's mere finding of a violation. The particular amount claimed is, however, excessive. Making its assessment on an equitable basis the Court awards the applicant EUR

1,600.

B.

Default interest

29.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 5,198 (five thousand one hundred and ninety-eight euros) in respect of pecuniary damage and EUR 1,600 (one thousand six hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 16 October 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Registrar

President