CASE OF BUIANOVSCHI v. MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

16.10.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF BUIANOVSCHI v. MOLDOVA (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU BUIANOVSCHI v. MOLDOVA (Depunerea nr. 27533/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 16 octombrie 2007 FINAL 16/01/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Buianovschi v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza Președintele Casadevall Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune deliberat în privat la 25 septembrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 27533/04) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (nr. 27533/04) de un național ucrainean, dl Vladimir Buianovschi (nr. 22 iunie 2004). Guvernul moldovenesc („Guvernul”) era reprezentat de agentul lor atunci, dl Vitalie Pârlog. Reclamantul s-a plâns că neîndeplinirea unei hotărâri finale în favoarea sa a încălcat dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție și dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Martie 2006 Președintele acestei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din convenție, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la admisibilitatea și meritul cazului (art. 59 § 1). FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1934 și trăiește în Cuconeștii-Noi. În 1949 reclamantul a fost persecutat de autoritățile comuniste. Proprietatea lui a fost confiscată și a fost exilat în Siberia timp de zece ani. În 1989 a fost reabilitat. La o dată neespecificată în 2004, el a luat o acțiune împotriva Departamentului de Finanțe Edineț, cerând o compensație pentru confiscarea proprietății sale. 10. La 27 februarie 2004 Curtea de district Edineț a stat în favoarea reclamantului și a ordonat inculpatului să-i plătească 100.000 de lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 6,333 euro (EUR) la momentul respectiv). Hotărârea nu a fost apelată și după 15 zile a devenit finală și executibilă. 11. La 4 aprilie 2004, un bailiff a primit mandatul de executare. 12. La 28 ianuarie 2005, Baliff a trimis mandatul de executare președintelui județului Edineț, fără a-l fi pus în aplicare. 13. Hotărârea din 27 februarie 2004 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Legea internă relevantă a fost stabilită în Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, CEDH 2004 III (extracte) și Popov v. Moldova (nr. 1) (nr. 74153/01, §§ 29-41, 18 ianuarie 2005). DREPTUL 15. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii finale în favoarea sa și-a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” OBJECȚIA PRELIMINARĂ A GOVERNULUI 16. În observațiile lor privind admisibilitatea și fondurile cazului, Guvernul a susținut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile, susținând că reclamantul ar fi putut iniția o acțiune împotriva Bailiff în temeiul articolului 20 din Constituție și în temeiul articolului 426 din fostul cod de procedură civilă („fosta CCP”). 17. Curtea remarcă că a respins deja o obiecție similară formulată de guvernul contestat în ceea ce privește art. 426 din fosta CCP, deoarece „și presupunând că reclamantul ar fi putut aborda o acțiune împotriva Bailiff și a obținut o decizie care confirmă faptul că neexecuția nu a fost ilegală în dreptul intern, astfel de acțiunea nu ar fi realizat nimic nou, singurul rezultat fiind eliberarea unui alt mandat care să permită Bailiffului să continue executarea hotărârii” ( Popov v. Moldova (nr. 1) , citat mai sus, § 32 . Curtea nu vede nici un motiv să se depărteze de această concluzie în acest caz. 18. Din aceleași motive, Curtea consideră că art. 20 din Constituție, care prevede un drept general de acces la justiție, nu a oferit reclamantului un remediu eficace. În timp ce hotărârea Curții Supreme Plenare de Justiție din 19 iunie 2000 „în ceea ce privește aplicarea în practică judiciară de către instanțe a anumitor dispoziții ale Convenției Europene pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale” poate a permis reclamantului să se bazeze direct pe Convenție în fața instanțelor interne, astfel de încredere ar fi determinat nu mai mult decât „un alt mandat care să permită Bailiff să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupacescu și alții c. Moldova , nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, § 17, 21 martie 2006). 19. În orice caz, Curtea reiterează că persoana care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a unui litigiu de succes nu poate fi obligată să recurgă la procedurile de executare pentru a-l executa (a se vedea Metaxas c. Grecia) , nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). 20. Curtea consideră că plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase pentru ca determinarea lor să depinde de examinarea fondurilor, nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va examina imediat meritele acestor plângeri. II. VIOLAȚII ALEGATE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 A PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 21. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii finale în favoarea sa și-a încălcat drepturile în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Sîrbu și alții c. Moldova (n. 73562/01, 7365/01, 73712/01, 733744/01, 73972/01 și 73973/01, §§ 27 și 33, 15 iunie 2004). 23. În consecință, Curtea constată, din motivele detaliate în aceste hotărâri, că nerespectarea hotărârii finale din 27 februarie 2004 constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să se satisfacă doar părții vătămate.” 25. Reclamantul a solicitat 10.000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a neexecuției hotărârii finale în favoarea sa. El a susținut că neexecutarea hotărârii finale pentru o perioadă lungă de timp l-a provocat stres și anxietate. El nu a prezentat nici o cerere în ceea ce privește prejudiciile materiale sau costurile și cheltuielile. 26. Guvernul nu este de acord cu suma reclamată de reclamant și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui suficientă satisfacție. 27. Având în vedere concluzia că autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii în favoarea reclamantului și având în vedere faptul că hotărârea nu a fost încă executată, Curtea constată că reclamantul are încă dreptul de a recupera datoria de judecată atribuită în procedura internă (6 333) EUR. 28. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit unele prejudiciu moral ca urmare a încălcărilor constatate care nu pot fi îndeplinite de simplesa constatare a unei încălcări a Curții. Cu toate acestea, suma acuzată este excesivă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 6,333 EUR (sex mii trei sute treize treizeci și treizeci și trei de euro) în ceea ce privește prejudiciile materiale și EUR 1.400 (o mie patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.