Lungu împotriva Republicii Moldova

CAUZA DE CAUZĂ A CUZULUI LUNGU/MOLDOVA (Depunerea nr. 3021/02) JUDGMENT STRASBOURG 9 mai 2006 FINAL 09/08/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Lungu/Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), în calitate de Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pellonpää Traja Pavlovschi Šikuta, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, care au deliberat în privat la 11 aprilie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 3021/02) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dl Vasile Lungu („reclamantul”), la 27 noiembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dna S. Chitic, acționând în numele „Legii pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sede în Chișinău.

Guvernul Moldovei (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns că nu a aplicat hotărârea din 18 August 1997 a încălcat dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță garantată de art. 6 din Convenție și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale garantate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Cererea a fost alocată la secțiunea a patra a Curții. Octombrie 2003 o cameră a acestei secțiuni a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în Cocieri.

El este un angajat pensionat al Ministerului Afacerilor Interne. În 1997 reclamantul, împreună cu alți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, a depus la Curtea de District Chișinău o acțiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne care solicită compensare în locul alocației alimentare a serviciilor. La 18 august 1997, Curtea de District Chișinău a acordat reclamantului, împreună cu alte co-plaintifi, o compensare de 1,407 lei moldoveni (MDL) (307 euro (EUR) la momentul respectiv). Nu s-a depus niciun recurs și hotărârea a devenit finală. Reclamantul a obținut un mandat de punere în aplicare pe care nu l-a executat.

La o dată neespecificată, reclamantul s-a plângut de neexecuția hotărârii din 18 august 1997. Într-o scrisoare neoficială, Superiorul Bailiff al Tribunalului de District Chișinău a răspuns reclamantului că hotărârea din 18 august 1997. 1997 nu a putut fi pusă în aplicare datorită lipsei de fonduri în contul bancar al Ministerului Afacerilor Interne. La 18 decembrie 2003, hotărârea a fost pusă în aplicare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dispozițiile relevante ale dreptului și practicii interne sunt stabilite în hotărârea acestei Curte în cazul Prodan v. Moldova (n. 49806/99, § 31, CEDO 2004 III (extrasuri). HOTĂRÂREA ADMISIBILITATEA DE APLICARE Obiecția preliminară a Guvernului 10. Guvernul a susținut că, din moment ce a plătit premiul la 18 decembrie 2003, reclamantul nu a putut pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor Convenției sale.

11. Curtea reamintește că a respins deja o obiecție similară a guvernului contestat din motivul că „plata, care a avut loc numai după comunicarea prezentei cereri către Guvern, nu a implicat nici o recunoaștere a încălcărilor presupuse” (Prodan c. Moldova) În acest caz, Tribunalul consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă de o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pentru perioada cuprinsă între 18 august 1997 și 18 decembrie 2003. 13. Curtea consideră că plângerile reclamantei în temeiul articolului 6 § 1 și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase că determinarea lor ar trebui să depinde de examinarea fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă.

Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 mai sus), Curtea va examina imediat fondurile acestor plângeri. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 14. Reclamantul plânge că neexecutarea hotărârii în favoarea sa a încălcat dreptul său în temeiul articolului 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 15. Chestiunile susținute în temeiul acestor articole sunt identice cu cele constatate ca provoacă încălcări ale acestor articole în cazurile Prodan v. Moldova (citate mai sus, §§ 56 și 62) și Sîrbu și alții v. Moldova (n. 73562/01, 7365/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01, § 40, 15 iunie 2004). 16. Prin urmare, Curtea constată, din motivele detaliate în aceste hotărâri, că nerespectarea hotărârii din 18 august 1997 constituie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 18. Reclamantul a afirmat că MDL 1.519 (98 EUR) pentru prejudiciile materiale suferite ca urmare a eșecului autorităților de a executa hotărârea până la 18 decembrie 2003. El a susținut că, dacă suma atribuită ar fi fost depusă într-o bancă comercială din Moldova, aceasta ar fi generat veniturile menționate mai sus. 19. Guvernul a considerat excesiv suma pretinsă, cel puțin în ceea ce privește realitatea economică moldovenească, care a lăsat evaluarea prejudiciului material la discreția Curții.

20. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu material ca urmare a neexecuției hotărârii de la 18 August 1997 până la 18 decembrie 2003. Curtea atribuie reclamantului întreaga sumă solicitată în acest sens, plus orice impozit care poate fi imputabil. Prejudiciu moral 21. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 100 000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a eșecului autorităților de a executa hotărârea. 22. Guvernul nu este de acord cu suma pretinsă de reclamant, susținând că este excesivă în lumina jurisprudenței Curții. Ei au declarat că, în unele cazuri, pur și simpluul fapt de a găsi o încălcare a fost considerat suficient de satisfacție. Guvernul a citat în continuare cazul Burdov v. Russia (nr. 59498/00, CEDO 2002 În cazul în care reclamantul a fost acordat 3,000 EUR pentru prejudiciu moral.

23. În ceea ce privește atribuirea de prejudiciu moral, Curtea ia în considerare factorii cum ar fi vârsta reclamantului, venitul personal, perioada în care hotărârea nu a fost executată și alte aspecte relevante. 24. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a neexecuției hotărârii, în special având în vedere perioada destul de lungă în care hotărârea nu a fost pusă în aplicare. având în vedere cazul Sîrbu și alții v. Moldova (citată mai sus, § 40), un caz practic identic cu prezenta cerere, Curtea atribuie reclamantului 1000 EUR în această poziție, plus orice impozit care poate fi taxabil. Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1000 EUR pentru reprezentare juridică și 50 EUR pentru cheltuielile de secretariat.

26. Guvernul nu a fost de acord cu suma susținută, declarând că reclamantul nu a demonstrat presupusele cheltuieli de reprezentare și, în special, că nu a prezentat Curții o copie a contractului său cu avocatul care l-a reprezentat. Ei au referit la taxele oficiale plătite de stat pentru avocați pro bono. Guvernul a contestat, de asemenea, numărul de ore pe care reprezentantul reclamantului le-a petrecut cu privire la cazul în general și la cercetarea jurisprudenței Curții, susținând că o persoană cu o diplomă de drept din Universitatea de Stat din Moldova nu a avut nevoie să studieze jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece s-a presupus că l-a studiat în timpul celui de-al doilea și al patrulea an de studii.

În sfârșit, Guvernul a subliniat faptul că reprezentantul reclamantului a fost membru al unei organizații fără scop lucrativ și că nu ar fi trebuit să primească astfel taxe. 27. Curtea reamintește că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit că acestea au fost de fapt și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, În conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul de judecată, trebuie depuse informații referitoare la toate cererile formulate, în lipsa căreia Camera poate respinge reclamația în întregime sau în parte. 29. Curtea constată că trei exemplare ale contractului dintre reclamant și reprezentantul său au fost, de fapt, primite de Registrul său la 5 Aprilie 2004 și o copie a acesteia au fost trimise guvernului contestat.

30. În acest caz, având în vedere lista poziționată prezentată de reclamant într-o scrisoare din 6 mai 2004, la criteriile de mai sus și faptul că acesta este un caz repetat de un tip pentru care reprezentantul a prezentat deja observații similare, în mai multe ocazii, Curtea atribuie reclamantului 300 EUR cu privire la costurile și cheltuielile juridice, plus orice impozit care poate fi imputabil. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 98 EUR (optzeci de euro) pentru prejudiciu material, 1000 EUR (o mie de euro) pentru prejudiciu moral și EUR 300 (trei sute de euro) pentru costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 mai 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FOURTH SECTION

CASE OF LUNGU v. MOLDOVA (Application no. 3021/02) JUDGMENT STRASBOURG 9 May 2006 FINAL 09/08/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. . In the case of Lungu v. Moldova, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr M. Pellonpää , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr J. Šikuta, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 11 April 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1957 and lives in Cocieri. He is a retired employee of the Ministry of Internal Affairs. In 1997 the applicant, along with other employees of the Ministry of Internal Affairs, lodged with the Chișinău District Court an action against the Ministry of Internal Affairs seeking compensation in place of the servicemen’s food allowance.

RELEVANT DOMESTIC LAW

9. The relevant provisions of domestic law and practice are set out in this Court’s judgment in the case of Prodan v. Moldova (no. 49806/99, § 31, ECHR 2004 ‑ III (extracts)). THE LAW I.

ADMISSIBILITY OF THE APPLICATION

The Government’s preliminary objection

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND OF ARTICLE

1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION

14. The applicant complains that the non-enforcement of the judgment in his favour violated his right under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

17. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 98 (ninety eight euros) for pecuniary damage, EUR 1,000 (one thousand euros) for non-pecuniary damage and EUR 300 (three hundred euros) for costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 9 May 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President