CASE OF LUNGU v. MOLDOVA

CAUZA DE CAUZĂ A CUZULUI LUNGU/MOLDOVA (Depunerea nr. 3021/02) JUDGMENT STRASBOURG 9 mai 2006 FINAL 09/08/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lungu/Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), în calitate de Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pellonpää Traja Pavlovschi Šikuta, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, care au deliberat în privat la 11 aprilie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 3021/02) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dl Vasile Lungu („reclamantul”), la 27 noiembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dna S. Chitic, acționând în numele „Legii pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sede în Chișinău. Guvernul Moldovei (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns că nu a aplicat hotărârea din 18 August 1997 a încălcat dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță garantată de art. 6 din Convenție și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale garantate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Cererea a fost alocată la secțiunea a patra a Curții. Octombrie 2003 o cameră a acestei secțiuni a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în Cocieri. El este un angajat pensionat al Ministerului Afacerilor Interne. În 1997 reclamantul, împreună cu alți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, a depus la Curtea de District Chișinău o acțiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne care solicită compensare în locul alocației alimentare a serviciilor. La 18 august 1997, Curtea de District Chișinău a acordat reclamantului, împreună cu alte co-plaintifi, o compensare de 1,407 lei moldoveni (MDL) (307 euro (EUR) la momentul respectiv). Nu s-a depus niciun recurs și hotărârea a devenit finală. Reclamantul a obținut un mandat de punere în aplicare pe care nu l-a executat. La o dată neespecificată, reclamantul s-a plângut de neexecuția hotărârii din 18 august 1997. Într-o scrisoare neoficială, Superiorul Bailiff al Tribunalului de District Chișinău a răspuns reclamantului că hotărârea din 18 august 1997. 1997 nu a putut fi pusă în aplicare datorită lipsei de fonduri în contul bancar al Ministerului Afacerilor Interne. La 18 decembrie 2003, hotărârea a fost pusă în aplicare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dispozițiile relevante ale dreptului și practicii interne sunt stabilite în hotărârea acestei Curte în cazul Prodan v. Moldova (n. 49806/99, § 31, CEDO 2004 III (extrasuri). HOTĂRÂREA ADMISIBILITATEA DE APLICARE Obiecția preliminară a Guvernului 10. Guvernul a susținut că, din moment ce a plătit premiul la 18 decembrie 2003, reclamantul nu a putut pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor Convenției sale. 11. Curtea reamintește că a respins deja o obiecție similară a guvernului contestat din motivul că „plata, care a avut loc numai după comunicarea prezentei cereri către Guvern, nu a implicat nici o recunoaștere a încălcărilor presupuse” (Prodan c. Moldova) În acest caz, Tribunalul consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă de o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pentru perioada cuprinsă între 18 august 1997 și 18 decembrie 2003. 13. Curtea consideră că plângerile reclamantei în temeiul articolului 6 § 1 și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase că determinarea lor ar trebui să depinde de examinarea fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 mai sus), Curtea va examina imediat fondurile acestor plângeri. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 14. Reclamantul plânge că neexecutarea hotărârii în favoarea sa a încălcat dreptul său în temeiul articolului 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 15. Chestiunile susținute în temeiul acestor articole sunt identice cu cele constatate ca provoacă încălcări ale acestor articole în cazurile Prodan v. Moldova (citate mai sus, §§ 56 și 62) și Sîrbu și alții v. Moldova (n. 73562/01, 7365/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01, § 40, 15 iunie 2004). 16. Prin urmare, Curtea constată, din motivele detaliate în aceste hotărâri, că nerespectarea hotărârii din 18 august 1997 constituie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 18. Reclamantul a afirmat că MDL 1.519 (98 EUR) pentru prejudiciile materiale suferite ca urmare a eșecului autorităților de a executa hotărârea până la 18 decembrie 2003. El a susținut că, dacă suma atribuită ar fi fost depusă într-o bancă comercială din Moldova, aceasta ar fi generat veniturile menționate mai sus. 19. Guvernul a considerat excesiv suma pretinsă, cel puțin în ceea ce privește realitatea economică moldovenească, care a lăsat evaluarea prejudiciului material la discreția Curții. 20. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu material ca urmare a neexecuției hotărârii de la 18 August 1997 până la 18 decembrie 2003. Curtea atribuie reclamantului întreaga sumă solicitată în acest sens, plus orice impozit care poate fi imputabil. Prejudiciu moral 21. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 100 000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a eșecului autorităților de a executa hotărârea. 22. Guvernul nu este de acord cu suma pretinsă de reclamant, susținând că este excesivă în lumina jurisprudenței Curții. Ei au declarat că, în unele cazuri, pur și simpluul fapt de a găsi o încălcare a fost considerat suficient de satisfacție. Guvernul a citat în continuare cazul Burdov v. Russia (nr. 59498/00, CEDO 2002 În cazul în care reclamantul a fost acordat 3,000 EUR pentru prejudiciu moral. 23. În ceea ce privește atribuirea de prejudiciu moral, Curtea ia în considerare factorii cum ar fi vârsta reclamantului, venitul personal, perioada în care hotărârea nu a fost executată și alte aspecte relevante. 24. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a neexecuției hotărârii, în special având în vedere perioada destul de lungă în care hotărârea nu a fost pusă în aplicare. având în vedere cazul Sîrbu și alții v. Moldova (citată mai sus, § 40), un caz practic identic cu prezenta cerere, Curtea atribuie reclamantului 1000 EUR în această poziție, plus orice impozit care poate fi taxabil. Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1000 EUR pentru reprezentare juridică și 50 EUR pentru cheltuielile de secretariat. 26. Guvernul nu a fost de acord cu suma susținută, declarând că reclamantul nu a demonstrat presupusele cheltuieli de reprezentare și, în special, că nu a prezentat Curții o copie a contractului său cu avocatul care l-a reprezentat. Ei au referit la taxele oficiale plătite de stat pentru avocați pro bono. Guvernul a contestat, de asemenea, numărul de ore pe care reprezentantul reclamantului le-a petrecut cu privire la cazul în general și la cercetarea jurisprudenței Curții, susținând că o persoană cu o diplomă de drept din Universitatea de Stat din Moldova nu a avut nevoie să studieze jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece s-a presupus că l-a studiat în timpul celui de-al doilea și al patrulea an de studii. În sfârșit, Guvernul a subliniat faptul că reprezentantul reclamantului a fost membru al unei organizații fără scop lucrativ și că nu ar fi trebuit să primească astfel taxe. 27. Curtea reamintește că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit că acestea au fost de fapt și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, În conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul de judecată, trebuie depuse informații referitoare la toate cererile formulate, în lipsa căreia Camera poate respinge reclamația în întregime sau în parte. 29. Curtea constată că trei exemplare ale contractului dintre reclamant și reprezentantul său au fost, de fapt, primite de Registrul său la 5 Aprilie 2004 și o copie a acesteia au fost trimise guvernului contestat. 30. În acest caz, având în vedere lista poziționată prezentată de reclamant într-o scrisoare din 6 mai 2004, la criteriile de mai sus și faptul că acesta este un caz repetat de un tip pentru care reprezentantul a prezentat deja observații similare, în mai multe ocazii, Curtea atribuie reclamantului 300 EUR cu privire la costurile și cheltuielile juridice, plus orice impozit care poate fi imputabil. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 98 EUR (optzeci de euro) pentru prejudiciu material, 1000 EUR (o mie de euro) pentru prejudiciu moral și EUR 300 (trei sute de euro) pentru costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 mai 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FOURTH SECTION

CASE OF LUNGU v. MOLDOVA

(Application no. 3021/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

9 May 2006

FINAL

09/08/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

.

In the case of Lungu v. Moldova,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 11 April 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 3021/02) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr Vasile Lungu (“the applicant”), on 27 November 2001.

2.

The applicant was represented by Ms S. Chitic, acting on behalf of the “Lawyers for Human Rights”, a non-governmental organisation based in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Pârlog.

3.

The applicant complained that the failure to enforce the judgment of 18

August 1997 violated his right to have his civil rights determined by a court guaranteed by Article 6 of the Convention and his right to peaceful enjoyment of his possessions guaranteed by Article 1 of Protocol 1 to the Convention.

4.

The application was allocated to the Fourth Section of the Court. On 8

October 2003 a Chamber of that Section decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1957 and lives in Cocieri. He is a retired employee of the Ministry of Internal Affairs. In 1997 the applicant, along with other employees of the Ministry of Internal Affairs, lodged with the Chișinău District Court an action against the Ministry of Internal Affairs seeking compensation in place of the servicemen’s food allowance.

6.

On 18 August 1997 the Chișinău District Court awarded the applicant, along with other co-plaintiffs, compensation in the amount of 1,407

Moldovan lei (MDL) (307 euros (EUR) at the time). No appeal was lodged and the judgment became final.

7.

The applicant obtained an enforcement warrant which the Bailiff did not enforce. On an unspecified date the applicant complained about the non-enforcement of the judgment of 18 August 1997. In an undated letter, the Superior Bailiff of the Chișinău District Court replied to the applicant that the judgment of 18

August

1997 could not be enforced due to the lack of funds in the bank account of the Ministry of Internal Affairs.

8.

On 18 December 2003 the judgment was enforced.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

9.

The relevant provisions of domestic law and practice are set out in this Court’s judgment in the case of

Prodan v. Moldova

(no. 49806/99, §

31, ECHR 2004

‑

III (extracts)).

THE LAW

I.

ADMISSIBILITY OF THE APPLICATION

The Government’s preliminary objection

10.

The Government submitted that, since the payment of the award on 18 December 2003, the applicant could not claim to be a victim of a violation of his Convention rights.

11.

The Court recalls that it has already dismissed a similar objection of the respondent Government on the grounds that “the payment, which occurred only after the present application had been communicated to the Government, did not involve any acknowledgement of the violations alleged” (

Prodan v. Moldova

, cited above, § 48). It does not see any reason to depart from this conclusion in the present case.

12.

In these circumstances, the Court considers that the applicant may claim to be a victim of a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention for the period from 18

August 1997 until 18 December 2003.

13.

The Court considers that the applicant’s complaints under Article

6 §

1 and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention raise questions of law which are sufficiently serious that their determination should depend on an examination of the merits, and no other grounds for declaring them inadmissible have been established. The Court therefore declares these complaints admissible. In accordance with its decision to apply Article

29 §

3 of the Convention (see paragraph 4 above), the Court will immediately consider the merits of these complaints.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND OF ARTICLE

1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION

14.

The applicant complains that the non-enforcement of the judgment in his favour violated his right under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

15.

The issues raised under these Articles are identical to those found to give rise to violations of those Articles in the judgments in the cases of

Prodan v. Moldova

(cited above, §§ 56 and 62) and

Sîrbu and Others v.

Moldova

(nos. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 and 73973/01, § 40, 15 June 2004).

16.

Accordingly, the Court finds, for the reasons detailed in those judgments, that the failure to enforce the judgment of 18 August 1997 constitutes a violation of Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

17.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Pecuniary

damage

18.

The applicant claimed MDL 1,519 (EUR 98) for the pecuniary damage suffered as a result of the failure of the authorities to enforce the judgment until 18 December 2003. He maintained that, had the amount awarded been deposited in a commercial bank in Moldova, it would have generated the above-mentioned revenue.

19.

The Government considered excessive the amount claimed, at least in relation to Moldovan economic reality. It left the appraisal of the pecuniary damage to the Court’s discretion.

20.

The Court considers that the applicant must have suffered pecuniary damage as a result of the non-execution of the judgment from 18

August 1997 until 18 December 2003. The Court awards the applicant the entire amount sought in this respect, plus any tax that may be chargeable.

B.

Non-pecuniary damage

21.

The applicant also claimed EUR 100,000 for non-pecuniary damage suffered as a result of the failure of the authorities to enforce the judgment.

22.

The Government disagreed with the amount claimed by the applicant, arguing that it was excessive in light of the case-law of the Court. They stated that in some cases the mere fact of finding a violation was considered to be sufficient just satisfaction. The Government further cited the case of

Burdov v. Russia

(no.

59498/00, ECHR 2002

‑

III), where the applicant was awarded EUR 3,000 for non-pecuniary damage.

23.

In making awards for non-pecuniary damage, the Court takes into consideration such factors as the applicant’s age, personal income, the period during which the judgment was not enforced and other relevant aspects.

24.

The Court considers that the applicant must have been caused a certain amount of stress and frustration as a result of the non-enforcement of the judgment, particularly given the rather long period during which the judgment was not enforced. Having regard to the case of

Sîrbu and Others v.

Moldova

(cited above, § 40), a case which is virtually identical to the present application, the Court awards the applicant EUR 1,000 under this heading, plus any tax that may be chargeable.

C.

Costs and expenses

25.

The applicant also claimed EUR 1,000 for legal representation and EUR

50 for secretarial expenses.

26.

The Government did not agree with the amount claimed, stating that the applicant had failed to prove the alleged representation expenses and, in particular, that he had failed to submit to the Court a copy of his contract with the lawyer representing him.

They referred to the official fees paid by the State to

pro bono

lawyers. The Government also contested the number of hours spent by the applicant’s representative on the case in general and on research of the case-law of the Court in particular, arguing that a person with a law degree from the Moldovan State University did not need to study the case-law of the European Court of Human Rights since he or she was presumed to have studied it during the second and fourth year of studies.

Finally, the Government emphasised that the applicant’s representative was a member of a non-profit organisation and she was not thus supposed to receive any fees.

27.

The Court recalls that, in order for costs and expenses to be reimbursed under Article 41, it must be established that they were actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see, for example,

Croitoru v. Moldova

, no. 18882/02, § 35, 20 July 2004).

28.

According to Rule 60 § 2 of the Rules of Court, itemised particulars of all claims made are to be submitted, failing which the Chamber may reject the claim in whole or in part.

29.

The Court notes that three copies of the contract between the applicant and his representative were in fact received by its Registry on 5

April 2004 and a copy thereof was sent to the respondent Government.

30.

In the present case, regard being had to the itemised list submitted by the applicant in a letter of 6 May 2004, to the above criteria and to the fact that this is a repetitive case of a type in respect of which the representative has already submitted similar submissions on a number of occasions, the Court awards the applicant EUR 300 on legal costs and expenses, plus any tax that may be chargeable.

D.

Default interest

31.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, EUR 98 (ninety eight euros) for pecuniary damage, EUR

1,000 (one thousand euros) for non-pecuniary damage and EUR

300 (three hundred euros) for costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable,

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 9 May 2006, pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President