AFFAIRE P.I. c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA P.I. c. ITALIA (solicitarea nr. 47000/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 ianuarie 2001 DEFINITIVF 16/04/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din: domnii J.-P. Costa președinte Conforti Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 12 decembrie 2000, renunță hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl P.I. La 7 ianuarie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 22 martie 1999 sub numărul dosarului 47000/99. Reclamantul este reprezentat de M. Dl Ciappetta, avocat la Milano. Guvernul italian (adică, la data de 29 februarie 2000.) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la data de 17 septembrie 1984. 435 lira italiana. De la cele 18 audieri stabilite între 3 iulie 1985 și 16 mai 1994, cinci au fost amânate din oficiu, șase au fost amânate din cauza absenței pârâtului și șase au fost stabilite la cererea părților, dintre care două au încercat să ajungă la o soluționare confidențială a cauzei. Prezentarea concluziilor a avut loc la 7 martie 1995. La acea dată, instanța a acceptat cererea reclamantului și i-a acordat suma solicitată în temeiul dreptului la violare din art. 6 alin. (1) din Convenție. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 septembrie 1984 și a fost încheiată la 19 iulie 1997 și, prin urmare, a durat aproximativ 12 ani și 10 luni pentru o instanță. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție 11. În temeiul articolului 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se dea la o parte mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 12. Reclamantul solicită 40 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 22 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 315 800 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 315 800 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6a alineatul (1) din Convenție Zis în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 22 000 000 (22 milioane) lire italiene pentru daune morale și 2 315 800 (două milioane trei sute cincisprezece mii opt sute) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care vor fi majorate o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 ianuarie 2001, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE P.I. c. ITALIE

(Requête n°

47000/99)

ARRÊT

STRASBOURG

16 janvier 2001

DÉFINITIF

16/04/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire P.I. c. Italie

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de :

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

B.

Conforti

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 décembre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. P.I. (« le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 janvier 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22 mars 1999 sous le numéro de dossier 47000/99. Le requérant est représenté par M

e

M. Ciappetta, avocat à Milan. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 29 février 2000.

EN FAIT

3.

Le 17 septembre 1984, le requérant assigna M. C. devant le tribunal de Crotone afin d’obtenir le paiement de prestations professionnelles qu’il évaluait à 5

672

435 lires italiennes.

4.

La mise en état de l’affaire commença le 16 janvier 1985. Des dix-huit audiences fixées entre le 3 juillet 1985 et le 16 mai 1994, cinq concernèrent l’audition des parties ou de témoins, six furent reportées d’office, une le fut en raison de l’absence du défendeur et six à la demande des parties, dont deux afin d’essayer de parvenir à un règlement amiable de l’affaire. La présentation des conclusions eut lieu le 7 mars 1995. A cette date, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 9

mai 1996.

5.

Par un jugement du 16 juillet 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 19

juillet

1997, le tribunal fit droit à la demande du requérant et lui accorda la somme demandée

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

La période à considérer a débuté le 17 septembre 1984 et s’est terminée le 19 juillet 1997.

8.

Elle a donc duré environ douze ans et dix mois pour une instance.

9.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

10.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

Le requérant réclame 40

000

000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

13.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 22

000

000

ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

14.

Le requérant demande également 2

315

800

ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 2

315

800

ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 22

000

000 (vingt-deux millions) lires italiennes pour dommage moral

et 2

315

800 (deux millions trois cent quinze mille huit cents) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 janvier 2001, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président