AFFAIRE V.I. c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

11.12.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention;Dommage matériel - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE V.I. c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA V.I. c. ITALIA (solicitarea nr. 51674/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2001 DEFINITIVF 04/0/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza V. I. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J. P. Costa Președintele Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători L. Férari ravo, judecător ad-hoc și al domnului Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2001, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul V.I. ( La data de 4 martie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 6 octombrie 1999 sub numărul de dosar 51674/99. Reclamantul este reprezentat de dl Defilippi, avocat la La Spezia. Guvernul italian ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 13 februarie 2001. ÎN FAVOAREA unei hotărâri din 25 octombrie 1984, al cărei text a fost depus la grefă la 6 noiembrie 1984, Tribunalul din Regegio damilie a declarat falimentul personal al reclamantului la cererea societății anonime A. La 12 noiembrie 1984, judecătorul judecător din Correggio a sigilat bunurile reclamantului. Verificarea stării creanțelor a avut loc la 20 februarie 1985, data la care judecătorul comisar a declarat executoriu starea creanțelor. La 22 februarie 1985, lichidatorul falimentului i-a cerut judecătorului falimentului ridicarea sigiliului, ceea ce a fost autorizat în aceeași zi. La 8 februarie 1988, judecătorul comisar i-a solicitat lichidatorului falimentului să prezinte un raport detaliat privind stadiul procedurii. La 17 decembrie 1999 judecătorul l-a solicitat să revoce lichidatorul falimentului și a fixat la tribunal la 13 ianuarie 2000. La acea dată, judecătorul a acordat un termen de 30 de zile pentru depunerea raportului lichidatorului falimentului. În februarie 2000, raportul respectiv a fost depus, iar judecătorul comisar a stabilit o audiere la 21 aprilie 2000. În ziua următoare, judecătorul a aprobat raportul instanței (atento della managemente În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 noiembrie 1984 și procedura era încă în curs de desfășurare la 21 aprilie 2000. 3484/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 14. Reclamantul solicită 500 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și 300 000 000 ITL pentru prejudiciile morale pe care le-ar fi suferit. 15. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 26 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 16. Reclamantul solicită, de asemenea, 56 810 332 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L aceste sume vor fi majorate cu 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata acestora Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte