AFFAIRE CARMELO GALLO c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CARMELO GALLO c. ITALIA (solicitarea nr. 46909/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 ianuarie 2001 DEFINIF 16/04/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Carmelo Gallo c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră formată din domnii J.-P. Costa președinte Conforti Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza, Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 12 decembrie 2000, înmânează hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, dintre care un resortisant italian, dl Carmelo Gallo, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 5 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 22 martie 1999 sub numărul de dosar 4690/99. Reclamantul este reprezentat de dl E. Di Filpo, avocat la Palermo. Guvernul italian ( La 12 noiembrie 1993, reclamantul și alte șapte persoane au fost atribuite de către domnul E.G. în fața Tribunalului din Palermo în scopul de a obține anularea unui testament și distribuirea bunurilor în conformitate cu un alt testament anterior. Instanța a stabilit că, la data de 14 martie 1995, Tribunalul a stabilit prezentarea concluziilor la 11 octombrie 1994. Această ședință a fost amânată din oficiu la 14 martie 1995, data la care M. E.G. a depus o memorare. L. a fost stabilită la 20 iunie 1995. Această audiere a fost amânată din cauza grevei avocaților. La 12 decembrie 1995, părțile și-au prezentat concluziile cu privire la nulitatea actului de citație. 1997. La 11 octombrie 1996, reclamantul a solicitat președintelui Tribunalului de la Palermo să devanseze data la care au fost depuse pledoariile. Această cerere a fost respinsă la 14 octombrie 1996 din cauza sarcinii rolului. printr-o hotărâre definitivă din 31 octombrie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 25 iunie 1998, tribunalul a stabilit o parte din loturi. Printr-o ordonanță fără audiere din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 25 iunie 1998, tribunalul a numit un expert și a fixat la sonda următoare la 29 septembrie 1998. La 9 februarie 1999, instanța a fost amânată la 6 mai 1999 deoarece expertul a solicitat o perioadă suplimentară de timp pentru a depune la grefă raportul său. În ziua următoare, cauza a fost amânată la 7 octombrie 1999 din același motiv. Această audiere nu a putut avea loc deoarece judecătorul de punere în funcțiune fusese transferat. După data de 17 februarie 2000, noul judecător a convocat părțile pentru ședința din 16 mai 2000. În ziua următoare, a fost discutat conținutul raportului de expertiză și părțile au obținut o amânare la 6 iulie 2000. După această ședință, judecătorul a aprobat mijloacele de probă și a amânat cauza la 12 decembrie 2000. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 noiembrie 1993 și este încă în curs de desfășurare până în prezent. 10. Prin urmare, a durat șapte ani și o lună pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție 13. În temeiul articolului 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții respective, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 14. Reclamantul solicită 15 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 16 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 16. Reclamantul solicită, de asemenea, 10 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 16 000 000 (șaisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 ianuarie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE CARMELO GALLO c. ITALIE

(Requête n°

46990/99)

ARRÊT

STRASBOURG

16 janvier 2001

DÉFINITIF

16/04/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Carmelo Gallo c. Italie

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

B.

Conforti

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 décembre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Carmelo Gallo (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22 mars 1999 sous le numéro de dossier 46990/99. Le requérant est représenté par M

e

E. Di Filpo, avocat à Palerme. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 29 février 2000.

EN FAIT

3.

Le 12 novembre 1993, le requérant et sept autres personnes furent assignés par M.

E.G. devant le tribunal de Palerme afin d’obtenir l’annulation d’un testament et le partage des biens conformément à un autre testament antérieur.

4.

La mise en état de l’affaire commença le 17 mars 1994 par la constitution dans la procédure du requérant et le constat de la part du juge de la mise en état d’irrégularités dans la rédaction de l’acte de citation. Le magistrat fixa la présentation des conclusions au 11

octobre 1994. Cette audience fut reportée d’office au 14 mars 1995, date à laquelle M.

E.G. déposa un mémoire. L’audience de présentation des conclusions fut fixée au 20

juin 1995. Cette audience fut reportée en raison de la grève des avocats. Le 12

décembre 1995, les parties présentèrent leurs conclusions quant à la nullité de l’acte de citation. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 24

octobre

octobre

1996 en raison de la charge du rôle.

5.

Par un jugement non définitif du 31 octobre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 25

juin

1998, le tribunal fixa une partie des lots. Par une ordonnance hors audience du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 25 juin 1998, le tribunal nomma un expert et fixa l’audience suivante au 29 septembre 1998.

6.

Le 9 février 1999, l’audience fut reportée au 6 mai 1999 car l’expert demanda un délai supplémentaire afin de déposer au greffe son rapport. Le jour venu, l’affaire fut reportée au 7

octobre 1999 pour la même raison. Cette audience ne put avoir lieu car le juge de la mise en état avait été muté. Après l’audience du 17 février 2000, le nouveau juge convoqua les parties pour l’audience du 16 mai 2000. Le jour venu, le contenu du rapport d’expertise fut discuté et les parties obtinrent un report au 6 juillet 2000. Après cette audience, le juge admit des moyens de preuves et ajourna l’affaire au 12 décembre 2000.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

8.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

9.

La période à considérer a débuté le 12 novembre 1993 et est encore pendante à ce jour.

10.

Elle a donc duré sept ans et un mois pour une instance.

11.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

12.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

13.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

14.

Le requérant réclame 15

000

000

lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 30

000

000

ITL au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

15.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, la Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 16

000

000

ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

16.

Le requérant demande également 10

000

000

ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

17.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 5

000

000

ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

18.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 16

000

000

(seize millions) lires italiennes pour dommage moral et 5

000

000

(cinq millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 janvier 2001, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président