LIVANOS contre la GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53051/99 prezentate de Hariklia, George și Evangelos LIVANOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la ianuarie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele C.L. Rozakis Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători și grefier de secțiune Fribergh Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 22 noiembrie 1999 și înregistrată la 30 noiembrie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "Faptul că reclamanții sunt cetățeni greci, născuți în 1942, 1964 și, respectiv, 1966, și reședința în Pireu. Prima reclamantă este văduva lui Constantinos Livanos, tatăl celorlalți doi reclamanți. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Ch. Tagaras, avocat în barou daié. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 octombrie 1994, Constantinos Livanos a murit într-un accident rutier. Vehiculul său a fost luat de ape ca urmare a precipitațiilor puternice și aruncat într-o fântână neacoperită. La 27 iunie 1995, reclamanții au depus o plângere cu constituție de părți civile împotriva a opt membri ai societății de construcții Kataskevi AE La 29 iulie 1997, procurorul și-a prezentat raportul în fața camerei de judecată a tribunalului corecțional din Etta, propunând să nu se inculpe persoanele acuzate, iar procurorul și-a prezentat propunerea verbală în fața camerei de judecată, la 11 august 1997. Prin Ordonanța nr. 111 din 13 ianuarie 1998, camera de acuzare a decis că nu a fost necesar să se inculpe cele zece persoane vizate de plângerea reclamanților. La 25 februarie 1998, reclamanții au intervenit în apelul la această ordonanță. La 28 martie 1998, procurorul și-a prezentat raportul în fața camerei de acuzare, în care propunea respingerea cererii, iar procurorul și-a prezentat, de asemenea, propunerea verbală în fața camerei de acuzare, la 16 aprilie 1998. Prin Ordonanța nr. 1198 din 25 mai 1999, camera de acuzare a Tribunalului de apel din retea a respins recursul formulat de reclamanți și a conchis ordonanța atacată. Reclamanții nu s-au ocupat de casare. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 482 alineatul (1) litera (b) din Codul de procedură penală, partea civilă se poate confrunta cu casarea împotriva ordonanței camerei de recurs care decide să nu inculpe persoana în cauză. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil. Invocând aceeași dispoziție, reclamanții se plâng, de asemenea, de durata procedurii. ÎN DREPT Reclamanții se plâng de o triplă încălcare a dreptului lor la un proces echitabil. În primul rând, se plâng că nu au avut ocazia să se prezinte în fața camerelor de acuzare pentru a-și expune argumentele pe cale orală, o posibilitate rezervată numai procurorului. Pe de altă parte, reclamanții se plâng că mărturia martorului ocular nu a fost luată în considerare de către autoritățile sesizate cu plângerile lor. În cele din urmă, reclamanții consideră că aprecierea greșită a probelor de către camera de judecată a Tribunalului de apel pune sub semnul întrebării imparțialitatea sa. Aceștia ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Curtea nu consideră că ar trebui să se pronunțe cu privire la dacă dreptul reclamanților la un proces echitabil a fost încălcat în speță, această parte a cererii putând fi respinsă din următoarele motive. Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Cu toate acestea, în speță, Comisia remarcă faptul că reclamanții au omis să se aplice în casarea împotriva ordonanței camerei de judecată a instanței judecătorești de recurs și, prin urmare, nu au îndeplinit condiția de a epuiza căile de atac interne care le erau deschise în dreptul elen. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de durata procedurii. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod expres examinarea spătarului întemeiat pe durata procedurii de declarare a cererii inadmisibile pentru surplus. Erik Fribergh András Baka Moduleer Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 53051/99

présentée par Hariklia, George et Evangelos LIVANOS

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le

18

janvier 2001 en une chambre composée de

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

P.

Lorenzen

,

M.

Fischbach

,

A.

Kovler

,

juges

,

et de

M.

E.

Fribergh

,

greffier

de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 novembre 1999 et enregistrée le 30

novembre 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1942, 1964 et 1966, et résidant au Pirée. La première requérante est la veuve de Constantinos Livanos, père des deux autres requérants. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Ch. Tagaras, avocat au barreau d’Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Le 21 octobre 1994, Constantinos Livanos périt dans un accident routier. Son véhicule fut emporté par des eaux suite à de fortes précipitations et projeté dans un puits non couvert.

Le 27 juin 1995, les requérants déposèrent une plainte avec constitution de partie civile contre huit membres de la société de construction «

Kataskevi AE

», chargé du chantier où eut lieu l’accident, ainsi que contre deux mécaniciens du ministère de l’Environnement et des Travaux Publics, qui supervisaient le chantier. Une information fut alors ouverte pour homicide involontaire.

Le 29 juillet 1997, le procureur soumit son rapport devant la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes, proposant de ne pas inculper les personnes mises en cause. Le procureur exposa aussi oralement sa proposition devant la chambre d’accusation, le 11

août 1997.

Par ordonnance n° 111 du 13 janvier 1998, la chambre d’accusation décida qu’il n’y avait pas lieu d’inculper les dix personnes visées par la plainte des requérants.

Le 25 février 1998, les requérants interjetèrent appel de cette ordonnance.

Le 28 mars 1998, le procureur soumit son rapport devant la chambre d’accusation, dans lequel il proposait le rejet de l’appel. Le procureur exposa aussi oralement sa proposition devant la chambre d’accusation, le 16

avril 1998.

Par ordonnance n° 1198 du 25 mai 1999, la chambre d’accusation de la cour d’appel d’Athènes rejeta l’appel formé par les requérants et confirma l’ordonnance attaquée. Les requérants ne se pourvurent pas en cassation.

B.

Le droit interne pertinent

Aux termes de l’article 482 § 1 B du Code de procédure pénale, la partie civile peut se pourvoir en cassation contre l’ordonnance de la chambre d’accusation de la cour d’appel qui décide de ne pas inculper la personne mise en cause.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit à un procès équitable.

2.

Invoquant la même disposition, les requérants se plaignent en outre de la durée de la procédure.

EN DROIT

1.

Les requérants se plaignent d’une triple atteinte à leur droit à un procès équitable. En premier lieu, ils se plaignent de ne pas avoir eu l’occasion de comparaître devant les chambres d’accusation pour exposer oralement leurs arguments, possibilité réservée uniquement au procureur. Par ailleurs, les requérants se plaignent que le témoignage de l’unique témoin oculaire n’a pas été pris en compte par les autorités saisies de leur plainte. Les requérants considèrent enfin que la mauvaise appréciation des preuves par la chambre d’accusation de la cour d’appel remet en cause son impartialité. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) impartial (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour ne s’estime pas appelée à se prononcer sur la question de savoir si le droit des requérants à un procès équitable a été violé en l’espèce, cette partie de la requête pouvant être rejetée pour les motifs suivants.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive.

Or, en l’espèce, elle note que les requérants ont omis de se pourvoir en cassation contre l’ordonnance de la chambre d’accusation de la cour d’appel d’Athènes, et n’ont dès lors pas satisfait à la condition d’épuiser les voies de recours internes qui leur étaient ouvertes en droit grec.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent en outre de la durée de la procédure.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief

tiré de la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Erik

Fribergh

András

Baka

Greffier

Président